Rugăciunea Veșniciei noastre – poem sacru, semnat de Gabriela Apostu

0
846

Pentru aniversații de astăzi, 8 noiembrie, (dar nu numai), un gînd ca o rugăciune:

Rugăciunea Veșniciei noastre

Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se cărările noastre, pururi încununate cu libertatea cîntecului aripilor și a dimineților,

Vie Împărăția ta, precum viu ne este gîndul, viu și făcător de destine, croitor vestit al trecerii noastre prin cîmpuri de maci și păduri de stejari, lumină și întuneric,

Facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și-n sufletele noastre.

Pîine ne-ai dat, ne-ai iertat, că doar cu iubire ne îmbraci pe fiecare,
Ne-ai dat ape limpezi, în care sa ne scăldam trupul ostenit, să ne oglindim sufletul, cînd ne e război sau pace…

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Și cînd ne-om privi, un om vom zări, chiar de roată vom da privirea, doar Unul vom socoti. Unul în toți și toți în Unul și iertare de vom cere, iertare vom primi.

Izbăvește-ne Tu, cînd ne-o fi tare greu a ne mîntui noi înșine,

Căci a ta e Împărăția, Puterea și Slava.

Slavă zîmbetului, slavă cîntului, slavă pamîntului roditor, slavă temeliei copacilor, Cerului binefăcator, slavă spiritului, slavă fiului, fiicei, tatălui, mamei, Soarelui și Lunii, slavă apelor, orizontului și valului, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfintului Duh, acum și-n pururea minune.

Așa să fie!

Gabriela Apostu, 8 noiembrie 2018.

MN: Alte frumoase gânduri așternute de colega noastră dragă, Gabriela Apostu, pe paginile virtuale ale cotidianului Mangalia News, puteți citi AICI.


Mangalia News, 08.11.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply