Se întâmplă la case mari (2). La pas prin Țara lui Moș Crăciun, cu Liliana Pintilie

0
256

Se întâmplă la case mari (2). La pas prin Țara lui Moș Crăciun, cu Liliana Pintilie.

Dacă vă mai adu­ceți amin­te, așa a înce­put seria poveș­ti­lor mele, cu balul de cla­sa a 10‑a des­pre care puteți citi aici: https://www.mangalianews.ro/2020/03. Dacă pe vre­mea ace­ea am rămas impre­sio­na­tă de impli­ca­rea volun­ta­ră, pli­nă de avânt, a părin­ți­lor (și ele­vi­lor desem­nați), în mar­tie m‑a lovit pan­de­mia mai ceva ca tră­s­ne­tul și am rămas în aștep­ta­re, să văd cum se acti­vea­ză soci­e­ta­tea pe acest subiect. 

Ima­gi­nați-vă că faceți pre­gă­tiri de nun­tă, cu lis­tă de invi­tați, ținu­te ele­gan­te, meniu și foto­graf, unde mai pui muzi­că pe gus­tul tutu­ror și de nică­ieri vine un vânt nepriel­nic care îți închi­de toa­te uși­le în nas. Cam așa și noi, când a lovit pan­de­mia. 

După furt­u­nă iese întot­dea­u­na soa­re­le, așa că am aștep­tat de la săp­tămâ­nă la săp­tămâ­nă, ca via­ța să revi­nă la nor­mal. M‑a impre­sio­nat insis­ten­ța cu care s‑a urmă­rit subiec­tul de ambe­le păr­ți: părinți par­ti­ci­panți și părinți orga­ni­za­tori. În inter­va­lul mar­tie — iunie, am anu­lat și repla­ni­fi­cat balul aces­tor copii de cel puțin trei ori, adop­tând de fie­ca­re dată măsu­ri­le impu­se de guvern în con­di­ții de pan­de­mie. 

Cum să rea­li­zăm foto­gra­fi­i­le cu dis­tan­ță de 1 m între copii? Cu toa­tă bună­vo­in­ța, cine își dorea să supra­ve­ghe­ze copi­ii la dez­in­fec­ta­tul mâi­ni­lor, ori de câte ori situ­a­ția o impu­nea? Cine își putea ima­gi­na un bal de absol­vi­re în care par­te­ne­rul și-ar fi dan­sat par­te­ne­ra de la 1 m? Per­spec­ti­va orga­ni­ză­rii între­gu­lui bal sub răs­pun­de­rea câtor­va părinți în aces­te con­di­ții ieșea din dis­cu­ție. Am tri­mis banii îna­poi copi­i­lor (părin­ți­lor care apu­ca­se­ră să facă pla­ta), am anu­lat toa­te rezer­vă­ri­le și anga­ja­men­te­le făcu­te și asta e… Ce o fi vom mai vedea. Și au curs pe Fb mesa­je de dez­a­mă­gi­re, de păre­re de rău că “ai noș­tri nu vor fi ce am fost noi”, că era momen­tul lor și pan­de­mia l‑a răpit”… În fine, știți voi, că doar oameni sun­tem cu toții. 

În ulti­ma săp­tămâ­nă de școa­lă, când prac­tic ne luam adio de la acest tip de amin­tiri lega­te de ulti­mul an de gim­na­ziu, s‑a pro­dus minu­nea. Noi­le nor­me impu­se și un tele­fon sal­va­tor au adus o rază de bucu­rie: “Vă sunăm de la res­ta­u­ran­tul X, am putea să vă găz­duim balul la noi, în con­di­ții de maxi­mă secu­ri­ta­te, potri­vit peri­oa­dei prin care tre­cem, dar tre­bu­ie să va hotă­râți des­tul de repe­de, că sunt mulți pe lis­ta de aștep­ta­re”. Nu știu câți alții aștep­tau acest bal (une­le școli avu­se­se­ră balul în iar­nă), dar nouă ne‑a prins bine ofer­ta. Res­ta­u­ran­tul în cau­ză, care ori­cum pier­du­se — pre­su­pun eu — o mul­ți­me de bani în peri­oa­da de loc­k­down, s‑a repli­at repe­de pe pia­ță și a venit cu o ofer­tă ten­tan­tă. 

Am avut (cred) 36 de ore să ne hotă­râm și o săp­tămâ­nă la dis­po­zi­ție, pen­tru pre­gă­tiri, dar gra­ție unei mobi­li­zări ire­pro­șa­bi­le din par­tea părin­ți­lor, copi­ii noș­tri s‑au bucu­rat de eve­ni­ment. Pro­ba­bil băie­ții au fost avan­ta­jați de sim­pli­ta­tea hai­ne­lor (mulți din­tre ei având deja cos­tu­me la vâr­sta asta), iar pen­tru câte­va fete s‑a ofe­rit o mămi­că să done­ze rochii de bal din maga­zi­nul pro­priu. Cu mult bun gust și fără prea mul­tă extra­va­gan­ță, eve­ni­men­tul s‑a săr­bă­to­rit la cel mai șic res­ta­u­rant din zonă, unde cel desem­nat cu pri­mi­rea oas­pe­ți­lor a fost chiar direc­to­rul șco­lii. 

Dacă vă între­bați ce vreau să spun cu poves­tea asta, aș men­țio­na câte­va aspec­te care mi-au reți­nut aten­ția: 

- Res­ta­u­ran­tul care a înțe­les că exis­tă o oport­u­ni­ta­te de redre­sa­re eco­no­mi­că și a venit în întâm­pi­na­rea noas­tră (nu a aștep­tat să îi batem la ușă); 

- Părin­ții care au răs­puns pozi­tiv într-un timp record, deși vacan­ța de vară bătea la ușa (ziua balu­lui era ulti­ma zi de școa­lă și unii aveau deja vacan­țe­le pla­ni­fi­ca­te);

- Soli­da­ri­ta­tea cu care au răs­puns părin­ții, aju­tând ast­fel și pe cei care nu au avut posi­bi­li­tăți ime­di­a­te (trans­port, ținu­te adec­va­te).

Fes­ti­vi­ta­tea de inchi­de­re a anu­lui sco­lar in con­di­tii de pan­de­mie.

În înche­ie­re, tre­bu­ie să recu­nosc că în trei ani de când sunt aici, am auzit mult mai mul­te comen­ta­rii con­struc­ti­ve des­pre cum am putea face să iasă bine, decât vice­ver­sa. Hmmm, sună des­tul de ciu­dat, dar cred că oame­nii ăștia nu îl știu pe Gică-Con­tra. Păcat că îl știm noi… Dar cum ori­ce învăț are și dez­văț, m‑aș bucu­ra să îl lăsăm în urmă pe nenea Gică. Eu zic că ar cam fi tim­pul să ne facem alți pri­e­te­ni, unii mai har­nici, mai de trea­bă, mai sări­tori.

Lili­a­na Pin­ti­lie, San­d­vi­ka, Norway, octom­brie 2020.

MN: Alte gân­duri scri­se atât de inspi­rat de Lili­a­na Pin­ti­lie, cores­pon­den­ta noas­tră dra­gă din ”Nor­dul înde­păr­tat” și publi­ca­te de Man­ga­lia News, sub gene­ri­cul ”La pas, prin Țara lui Moș Cră­ciun”, puteți citi AICI.


Man­ga­lia News, 08.10.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply