Școala pentru iobagi – Mircea Platon.
În România, când vine vorba de „sistemul de educație”, avem optimiști incurabili, produși pe banda rulantă a reformei, seminariilor și reciclărilor bine subvenționate, și pesimiști paralizați, care sunt absolut convinși că nu se mai poate face nimic și care își expun această convingere cu o energie remarcabilă pentru niște oameni atât de pătrunși de universala zădărnicie a lucrurilor.
Desigur că paralizia unora convine activismului celorlalți. În fond, ambii sunt convinși că „așa e acum”: unii pun umărul și iau banul pentru a face să fie ”așa” acum, iar ceilalți proptesc cu deznădejdea lor neorânduiala generalizată. Unii sunt băgați în rețele active, reformatoare, ceilalți pot fi găsiți pe toate drumurile înveșmântați în propria frică precum țânțarii preistorici în chihlimbar.
Cauza școlii românești nu e, încă, pierdută, dar perspectiva e tristă pentru că se confundă cu orizontul în general jos, îngust, epigonic, ridicol chiar, al ”gândirii” social-politice din România de astăzi. Marile partide care au prezidat asupra distrugerii învățământului românesc au aceeași filosofie, conform căreia accesul la fonduri al clientelei lor este mai important decât orice principiu. La „România educată” pentru cules sparanghel a peneliștilor, pesediștii răspund cu ”Educația ne unește” întru analfabetism funcțional. Cu toții, peneliști și pesediști, C.R.E.D. cu tărie în ”curriculumul relevant și educația deschisă” care le asigură acces la 42 de milioane de euro, în numele ”reformării” a 55 000 de profesori.
În ianuarie 2018, Merima Petrovici, managerul de atunci al proiectului CRED, avea grijă să anunțe că proiectul are ca prioritate pregătirea profesorilor tineri, abia intraţi în sistem, și că experții implicați în proiect pot ajunge să câștige până la 4000 de lei lunar, pe lângă salariul de profesor.
În ce consta reforma în cascadă a profesorilor? Același manager explica: „Poţi face o lecţie de matematică în învățământul primar, ducând copiii în piaţă şi văzând că dacă se pun în balanță un kilogram de mere şi un kilogram de prune, chiar dacă balanţa este în echilibru, numărul prunelor este mai mare decât cel al merelor. Pornind de la asta, apare întrebarea, dar oare unde cresc aceste fructe?”
Oare unde cresc aceste fructe care ne conduc, ajungem și noi să ne întrebăm în urma atâtor presiuni de a gândi interdisciplinar. Combinația de prune cu digitalizare care stă la baza actualului sistem de educație din România a avut, clar, rezultate dezastruoase. Degeaba tot încearcă unii să umble cu pruna vopsită și să dreagă fructul oprit.
Învățământul hibrid, sub toate aspectele, a precedat cu mult actuala criză. Lipsa de claritate conceptuală, lipsa de responsabilitate (nimeni nu a fost și nu este tras la răspundere pentru ce este, de fapt, cea mai mare delapidare din istoria României e post-comuniste, pentru că nu s-a furat doar trecutul, ci și viitorul țării) și pretenția de a prezenta o marmeladă oțetită drept icre negre îi descalifică total și pe cei responsabili de acest dezastru, și pe cei, părinți și profesori, care se amăgesc pe ei și pe alții. Reforma educației din România ultimilor 30 de ani va rămâne în istorie ca o mare inginerie socială combinată cu o nebunie colectivă de proporții epice.
Mircea Platon este autorul cărții Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc. Cartea poate fi achiziționată de-AICI.
Mangalia News, 22.10.2020.
