Pentru IMM-uri! Schemele pentru capital de lucru și investiții ar putea fi funcționale în decurs de două săptămâni!

    0
    731

    Miercuri, 14 octombrie 2020, la începutul ședinței de guvern, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a făcut declarații referitoare la cele 3 scheme de granturi pentru IMMuri.

    Ministrul Popescu a trecut în revistă numărul de aplicații depuse pe microgranturi, acestea fiind în număr de peste 14.000. Conform ministrului, în cazul în care numărul maxim de beneficiari pe microgranturi nu va fi atins, respectiv 50.000, termenul de depunere va fi prelungit cu încă o săptămână. Termenul de depunere actual este vineri, 16 octombrie 2020. Mai multe informații despre depunerea pe microgranturi sunt disponibile aici.

    Referitor la deschiderea aplicațiilor pentru celelalte două scheme de granturi, acesta a anunțat faptul că vor fi deschise în cursul săptămânii viitoare, respectiv peste două săptămâni:

    Săptămâna viitoare ne dorim să dăm drumul la capital de lucru. Mi-aș fi dorit să dăm drumul la schema de investiții înainte, dar mai sunt niște reglaje de făcut la schema de investiții. Vom începe cu capital de lucru, după care, încă o săptămână, schema de investiții. Practic, până la sfârșitul lunii octombrie vom avea toate schemele funcționale”.

    În continuarea acestor informații, ministrul Popescu a declarat referitor la granturile pentru investiții faptul că vor fi sub formă de apel deschis, 30 zile pentru depunerea proiectelor, după care va fi evaluarea.

    Publicitate https://www.mangalianews.ro/

    Mangalia News, 16.10.2020.



    piese-auto-mangalia.ro

    lensa.ro


    Leave a Reply