Târg de toamnă, în Portul Turistic Mangalia, în perioada 7-11 octombrie

0
1325

farmec.ro
carturesti.ro%20

Primăria Municipiului Mangalia organizează, în perioada 7-11 octombrie, o nouă ediție a târgului recoltelor de sezon, intitulat “Zilele Toamnei”. Ca și în anii precedenți, evenimentul se va desfașura în Portul Turistic, acolo, unde, comercianții își vor expune produsele agroalimentare, în fiecare zi, începând cu ora 10:00.

Locuitorii Mangaliei și ai localităților învecinate vor avea posibilitatea să achiziţioneze preparate tradiţionale din carne, lapte, brânzeturi, fructe, legume, dar şi dulciuri tradiţionale, precum şi produse naturiste. De asemenea, la Târgul de toamnă, se vor afla și comercianți cu produse viticole.

Cu aceeași ocazie, în toate cele cinci zile de târg, vor avea loc spectacole folclorice, de la orele 16:00. Atmosfera va fi întreținută de artiști locali și ansamburi folclorice naționale, cu muzică populară și de petrecere.

MN – Later edit: Ca urmare a adresei nr. 2430945/07.10.2020, primită de Primăria Mangalia, din partea Inspectoratului de Jandarmi al județului Constanța, începând cu dimineața zilei de 8 octombrie, am fost nevoiți să închidem târgul de produse agro-alimentare, organizat în Portul turistic Mangalia, sub denumirea “Zilele Toamnei”. Potrivit documentelor oficiale, această decizie a fost luată, în cursul zilei de ieri, pentru limitarea creșterii numărului de infectări cu COVID19, în orașul nostru. În perioada imediat următoare, vă voi ține la curent cu privire la organizarea târgului (oborului) de la sfârșit de săptămână. Mulțumim pentru înțelegere! (Radu Cristian, primarul Mangaliei, pe pagina sa de Fb).


Mangalia News, 05.10.2020.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply