A venit şcoala — poem de Marius Tucă

0
160

A venit şcoa­la…

A venit şcoa­la
Şi eu încă mă mai ţin, ca în pri­ma zi, de mâna mamei,
Când gea­mu­ri­le şco­lii erau topi­te de lumi­na toam­nei,
Iar eu eram subţi­re ca un fum pur­tat de vânt,
Când lumea toa­tă încă­pea în ghi­o­z­da­nul prins în spa­te
Şi în min­tea mea, zâm­be­tul mamei era sin­gu­rul meu gând.

A venit şcoa­la
Iar eu încă mai simt sufle­tul mamei cum res­pi­ră în mine,
Cum ini­ma mea bate tare în piep­tul ei,
De par­că m‑ar fi năs­cut aco­lo, în cur­tea şco­lii,
A doua oară, cu toţi copi­ii şi învă­ţă­to­rii de faţă,
Toc­mai când clo­poţe­lul anu­nţa intra­rea la cla­să.

A venit şcoa­la
Şi eu încă mai sunt în pri­ma ei zi,
Uitân­du-mă prin toţi şi prin toa­te,
Uitân­du-mă la mama ca la o icoa­nă
Pic­ta­tă pe pere­te­le şco­lii,
Veghin­du-mi timi­di­ta­tea şi fra­gi­li­ta­tea de feti­ţă într-un băi­at.

A venit şcoa­la
Şi în fie­ca­re an mă întorc în cur­tea ei,
Să mă văd tre­mu­rând în zbo­rul păsă­ri­lor călă­toa­re,
Când aş fi vrut să mă întorc în bur­ta mamei,
De tea­mă că lumea se ter­mi­na la capă­tul stră­zii
Şi câm­pia, duzii, vii­le, nucii nu se mai întorc nici­o­da­tă…

A venit şcoa­la
Şi eu încă mă mai ţin, ca în pri­ma zi, de mâna mamei,
Când gea­mu­ri­le şco­lii erau topi­te de lumi­na toam­nei
Şi ini­mi­le copi­i­lor erau ascun­se în penar,
Temă­toa­re că stau la un loc cu vâr­ful peni­ţei
Şi va tre­bui să scrie pe ele pri­ma zi de şcoa­lă,
Aşa cum s‑a şi întâm­plat, de fapt.

Mari­us Tucă.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply