Un profesor de Liceu, cum nu ați mai văzut niciodată. Dar niciodată. Și nici nu veți mai vedea…

0
1618

farmec.ro
carturesti.ro%20

Un profesor de Liceu, cum nu ați mai văzut niciodată. Dar niciodată. Și nici nu veți mai vedea…

În ultimul an, la Mate-Fizică, prin ’83, aveam o materie tâmpită, pusă acolo degeaba – se numea ”Organizarea muncii”. O glumă, firește.

Dar iată că, pe ușa clasei, intră un bătrânel jovial, nu foarte înalt, suplu și vioi, cu un zâmbet permanent pe o față radioasă. Ce a urmat, ne-a marcat viețile iremediabil, un șoc. Acel om a făcut o gaură mare în peretele clasei și a început să ne arate lumea, în culori.

Nu am făcut nici un minut din acea mizerie de materie, nici unul.

În schimb, un an de zile, acel bătrânel, pe care imediat l-am iubit cu toții, ne-a dus ușurel, cu multă măiestrie și umor, prin toată istoria artei, prin muzică, științe juridice, literatură, filosofie, elemente de psihologie, ceva istorie comparată, cu multe discuții despre viață și cum trebuie să îți alegi valorile, într-un excurs general asupra culturii lumii.

Eram stupefiați. Ora cu el curgea altfel decât tot ceea ce văzusem până atunci. Aveai voie să răspunzi fără să te ridici din bancă, colegii te puteau contrazice, fără să ceară voie profesorului, eram tratați ca adulți, eram tratați ca studenți și asta ne umplea de mândrie.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Profesorul aducea uneori magnetofonul și ascultam muzică clasică, iubirea vieții lui, pe care ne-o explica de ne dădeau lacrimile. Ținea in liceu o suită de audiții despre Enescu, în bibliotecă, seara, de fugeau elevii de la seral ca să fie de față.

Ce separă o operă de artă de lumea reală? Un tablou e separat de ramă, un spectacol de teatru de o scenă, o statuie de un soclu. De ce spun glume cam la un sfert de oră? Pentru că, psihologic, cam asta e timpul de atenție al vostru, de aceea vă relaxez periodic, să vă țin atenți mai apoi. Știți cine fost Rîmaru? – și de aici o poveste demnă de un documentar polițist. Haideți să auziti Ave Maria în diferite interpretări muzicale, inclusiv rock, sau Fiți atenți ce lin curge Vltava, în muzica lui Dvorjak… Și tot așa, și tot așa.

Realitatea ni se părea mai simplă, lucurile mai clare, lumea mai accesibilă.

La orele lui, puse sâmbăta, la sfârșit, nu lipsea nimeni. Le așteptam ca pe un balsam sufletesc. Dacă te-ai fi uitat pe geam, ai fi văzut 35 de elevi stând cu gurile căscate și, din când în când, râzând din toată inima.

Tezele erau o nebunie, abia le așteptam. Aveai voie să ții pe bancă orice carte voiai, să vorbești cu colegii, să te ridici sa pleci și să revii. Iar subiectele erau cam așa: tratați la alegere, din punct de vedere juridic – după ce ne predase elemente de Drept – drama Romeo și Julieta, sau Meșterul Manole, sau Miorița. Și la sfârșit, vreau să văd o sentință. Ne bușea râsul pe loc și ne apucam de treabă. Mințile noastre lucrau altfel, nu mai era nimic de redat, nimic din ce învățasem cândva. Era mintea ta la lucru în stare pură.

Un om delicat, extrem de smerit, de o blândețe christică. Eram uneori obraznici, uneori de-a dreptul tâmpiți, puneam întrebări stupide – la toate răspundea cu acel zâmbet cu care cred că se născuse.

A murit acum două zile, la 95 de ani, la Roman. A fost timp de 50 de ani numai suplinitor, un om al școlii interbelice, preda orice ii cădea în mînă – Filosofie, Istoria Muzicii, Istoria Artei, Română, Literatura universală. Pentru un salariu mizer, de numai 2000 de lei.

Pentru noi, a fost profesorul Gheorghe Ciobanu. Și sunt sigur, absolut sigur, că a murit zâmbind.

Cu acel zâmbet al lui, care l-a despărțit tot timpul, ca la operele de artă, de lumea reală.

Dan Radu, septembrie 2020.


COMENTARII:

Virgil Cosma: Mi-ai adus aminte de profa mea de engleză, Mia Negru. Dansa nu era chiar așa, mai puțin audițiile din clasic, dar în rest, da: povesteam filme, meciuri, romane, poezie, traduceam piese rock, vorbeam despre filozofie, etică, estetică, artă, politici, sisteme în fine, de toate. Ce norocos ai fost! Ce bun ar fi fost măcar un asemenea om în fiecare școală din țară! Măcar în alea de elită.

Dan Radu: Ma tem ca generatia lor s-a cam dus. Proful de care vorbesc era crescut in scoala veche, de la Spiru Haret, care crestea caractere. Daca numai te gandesti ca invatatorii de scoala primara ai acelor vremuri invatau in pedagogic obligatoriu un instrument muzical. Erau pline satele de coruri de copii si tot felul de experimente muzicale…

Virgil Cosma: Nevastă-mea a făcut pedagogicul din Suceava în anii 70 cam pe aceleași criterii: Cultură generală, Muzică, Desen. A fost singura care s-o dus la facultate, restul colegelor au rămas învățătoare în jud. Suceava și Botoșani. Le-am cunoscut la întâlnirea lor de 30 ani, admirabile! Necazul este că în ultimii doi ani au ieșit toate deodată la pensie. Poate nu-i necaz, nu foloseau metodele noi și moderne de predare, nici noua pedagogie, aia în care elevul are mereu dreptate, erau cu toatele clasice, severe dar foarte căutate. Mă rog, se schimbă o lume, cred că nu o înțeleg eu bine.

Octaviana Marincas: Cursurile de la Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, ținute cu atâta har, au modelat inimile și mințile noastre, ne-au învățat să iubim frumosul, să înțelelgeam frumusețea tăinuită în creațiile muzicale, literare, în viețile creatorilor. A fost o Lumină pntru noi. Acest OM ne-a dăruit bucuria Luminii. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în Lumina slavei Sale !

Mangalia News, 04.09.2020. (Cu acordul autorului).



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply