Cea mai frumoasă Casă de cultură de pe litoral | Monumentul Eroilor, parte din ansamblul cultural al Agorei | Episodul 21 din serialul ”Municipiul Mangalia, la 25 de ani”, de Aurelia Lăpușan

0
410

1. Cea mai fru­moa­să Casă de cul­tu­ră de pe lito­ral.

Mul­te super­la­ti­ve a adu­nat Man­ga­lia în con­ste­la­ția ei! Mul­te din ele au înce­put să apu­nă, alte­le sunt men­ți­nu­te cu greu. Dar Man­ga­lia a pur­tat prin timp spi­ri­tul incon­fun­da­bil al unei cetăți invin­ci­bi­le, atmosfe­ra unei metro­po­le de vacan­ță uni­ce, impor­tan­ța covâr­și­toa­re a unui cen­tru de cul­tu­ră națio­na­lă. Cele mai mari fes­ti­va­luri, reu­niuni, eve­ni­men­te artis­ti­ce, ști­in­ți­fi­ce, comu­ni­ta­re au adus de‑a lun­gul ani­lor, Aca­să, lau­rii unei nații stră­vechi, puter­ni­ce, repre­zen­ta­ti­ve în civi­li­za­ția lumii. Un spa­țiu deve­nit sim­bo­lic al aces­tor întâm­plări uni­ce l‑a repre­zen­tat Casa de cul­tu­ră, monu­ment repre­zen­ta­tiv al ora­șu­lui.

Pri­me­le demer­suri pri­vind Casa de cul­tu­ră fuse­se­ră făcu­te în iulie 1958, către Insti­tu­tul de pro­iec­ta­re Sovrom-con­stru­cţie Bucu­reşti, în con­for­mi­ta­te cu HCM 17, prin care se cerea con­stru­i­rea de loca­luri pen­tru uti­li­ta­te publi­că cu aju­to­rul auto­im­pu­ne­rii. S‑a pro­pus atunci pro­iec­ta­rea unui Cămin cul­tu­ral cu o sală de spec­ta­co­le având 400–500 mp, situ­at  în cen­trul oraşului.[1]

Doi ani mai târ­ziu, prin hotă­rârea Con­si­li­u­lui de Mini­ş­tri nr.444 din 16 apri­lie 1960 sunt nomi­na­li­za­te lucră­ri­le de con­stru­cţii din Man­ga­lia. Ele apă­reau ca o nece­si­ta­te strin­gen­tă. Era vor­ba des­pre clă­di­rea Sfa­tu­lui popu­lar şi sedi­ul orga­ni­za­ţi­i­lor de masă ale ora­şu­lui  Man­ga­lia, inves­ti­ţie în limi­ta valo­rii de 2 mili­oa­ne lei, clă­di­rea Casei de cul­tu­ră, cu o valoa­re de 3 mili­oa­ne lei, alte lucrări edi­li­ta­re afe­ren­te ora­şu­lui Man­ga­lia în zona Casei sana­to­ri­a­le, în limi­ta valo­rii de 1,2 mili­oa­ne lei, ame­na­ja­rea faţa­de­lor blo­cu­lui IGAF, blo­curi de locu­inţe, cuprin­zând 250 apar­ta­men­te pen­tru cadre­le Minis­te­ru­lui Forţe­lor Arma­te, din care 100 apar­ta­men­te au fost pre­vă­zu­te în limi­ta a 10 mili­oa­ne lei, lucrări edi­li­ta­re nece­sa­re în res­tul ora­şu­lui Man­ga­lia, în limi­ta a 1 mili­on, locu­inţe pen­tru Minis­te­rul Forţe­lor Arma­te în Con­stanţa, cu o capa­ci­ta­te de 35 apar­ta­men­te. Pen­tru fina­li­za­rea lucră­ri­lor la Casa sana­to­ri­a­lă Man­ga­lia se mai acor­dă 1,2 mili­oa­ne lei, suma fina­lă nede­pă­şind 13 mili­oa­ne. Forţa de mun­că a Trus­tu­lui de con­stru­cţii şi insta­la­ţii al Minis­te­ru­lui  Afa­ce­ri­lor Inter­ne era supli­men­ta­tă cu deţinuţi.[2]

Clă­di­rea  fina­li­za­tă a Casei de cul­tu­ră Man­ga­lia este un edi­fi­ciu repre­zen­ta­tiv pen­tru peri­oa­da recon­stru­cţi­ei, pe tot lito­ra­lul româ­nesc, arhi­tec­tul ei fiind Nico­la­ie Vlă­des­cu, şef de ate­li­er, arh. Theo­dor Ico­no­mu. Imo­bi­lul, în desfă­şu­ra­rea lui for­mea­ză fun­da­lul noii pieţe. Clă­di­rea a avut de la înce­put două fun­cţiuni spe­ci­fi­ce: spec­ta­co­le şi club, care se pot desfă­şu­ra simul­tan, cu intra­re uni­că sau sepa­ra­tă. Sala de spec­ta­co­le cuprin­dea 470 locuri repar­ti­za­te pe o pan­tă uni­că în jumă­ta­tea din­spre sce­nă şi pe gra­de­ne în rest. Pen­tru acus­ti­că s‑a făcut un stu­diu spe­cial, solu­ţia alea­să cores­pun­zând poli­va­lenţei sălii. Ca sis­tem con­struc­tiv s‑a folo­sit sche­le­tul de beton armat cu fun­da­ţii pe piloţi care au mers la adân­cimi de 8–12 m.

Arhi­tec­tul Nico­la­ie Vlă­des­cu îşi moti­va pro­iec­tul: ”Folo­sind ele­men­te sim­ple, în com­po­zi­ţia alea­să am urmă­rit o expre­sie arhi­tec­tu­ra­lă sobră, majo­ră, a cărei monu­men­ta­li­ta­te să fie împli­ni­tă prin deco­ra­ţia mura­lă a între­gii supra­feţe a faţa­dei prin­ci­pa­le. Spe­răm ca viziu­nea plas­ti­că oma­gi­na­tă să fie susţi­nu­tă prin ele­men­te com­po­zi­ţio­na­le care să con­tri­bu­ie prin sca­ra lor la ridi­ca­rea valo­rii plas­ti­ce a edi­fi­ci­u­lui, în ace­la­şi timp, adă­u­gând Casei de cul­tu­ră o valenţă în plus, ală­tu­ri de cele­lal­te mij­loa­ce de edu­ca­re a maselor.”[3]

Un imens panou deco­ra­tiv poli­crom de mozai­curi cera­mi­ce, numit „Gene­ze”, este o splen­di­dă lucra­re plas­ti­că sem­na­tă Jules Pera­him şi Mac Con­stan­ti­ne­scu, suges­tiv repre­zen­tând unul din pereţii sălii prin­ci­pa­le de spectacole.[4]

Întin­de­rea neîn­tre­rup­tă a pere­te­lui exte­ri­or al Casei de Cul­tu­ră din Man­ga­lia era gân­di­tă pen­tru o tapi­ţe­rie deco­ra­ti­vă, moti­vau cri­ti­cii de artă.

Mozai­cul de porţe­lan, rea­li­zat de un colec­tiv con­dus de maes­trul Jules Pera­him răs­pun­de stră­lu­cit la ape­lul cola­bo­ră­rii din­tre deco­ra­ţia mura­lă şi arhi­tec­tu­ră. Cu  atât mai mult, cu cât aceas­ta nu se face doar prin con­tin­genţe de for­mă, ci prin nece­si­ta­tea de expri­ma­re a ace­lu­ia­şi conţi­nut de idei, iden­ti­fi­cat în aspi­ra­ţia pen­tru frumos.”[5]

Mozai­cul este com­pus din 3.150.000 pie­se cera­mi­ce cu dimen­siuni de 2X2 cm şi repre­zin­tă într‑o viziu­ne ori­gi­na­lă ele­men­te­le pri­mor­di­a­le ale vieţii: apa, pămân­tul, aerul şi soa­re­le. Mozai­cul se desfă­şoa­ră  pe 300 mp. Con­ce­pu­tă ca sală de con­fe­rinţe şi cine­ma­to­graf, clă­di­rea nu dis­pu­ne de cabi­ne, săli de repe­ti­ţii şi ate­li­e­re. Sala de spec­ta­co­le a fost dota­tă cu echi­pa­men­te şi insta­la­ţii de ilu­mi­nat, ven­ti­la­ţie, pro­ie­cţii etc, per­for­man­te pen­tru peri­oa­da res­pec­ti­vă.

Inau­gu­ra­rea a avut loc la 10 august 1961, iar pro­ce­sul ver­bal de pre­da­re a lucră­ri­lor se înche­ie în 14 mar­tie 1962, între ing. Aurel Măr­gi­nea­nu, din MAI Bucu­reşti, şi ing. Dumi­tru Huşu­les­cu, şeful secţi­ei Gos­po­dă­rie comu­na­lă a Sfa­tu­lui Popu­lar Mangalia.[6]

Oda­tă cu darea în folo­sinţă a lăca­şu­lui de cul­tu­ră, este muta­tă aici şi Bibli­o­te­ca publi­că a ora­şu­lui. După doar doi ani, aceas­ta este muta­tă în loca­lul şco­lii vechi. Bibli­o­te­ca oră­şe­neas­că deţi­nea 5.579 volu­me şi avea înre­gis­tra­ţi 756 citi­tori. Avea secţie pen­tru copii, res­pon­sa­bi­lul bibli­o­te­cii fiind Nico­lae Dra­go­mir. […]

MN: Des­pre Casa de cul­tu­ră și, în gene­ral, des­pre Cul­tu­ra din Man­ga­lia, vă invi­tăm să urmă­riți și celă­lalt seri­al ani­ver­sar, rea­li­zat de redac­ția Man­ga­lia News în anul 2015: MANGALIA 20, un TOP al per­so­na­li­tă­ți­lor loca­le. 


2. Monu­men­tul Ero­i­lor, par­te din ansam­blul cul­tu­ral al Ago­rei

Pri­ma edi­ţie a tabe­rei de cre­a­ţie Cal­la­tis se desfă­şu­ra­se în peri­oa­da 15 sep­tem­brie — 31 octom­brie 1997, cu par­ti­ci­pa­rea Muze­u­lui de Arhe­o­lo­gie din Man­ga­lia şi a Fun­da­ţi­ei Cal­la­tis 96, a Fili­a­lei Uniu­nii Arti­ş­ti­lor Plas­tici şi Inspec­to­ra­tu­lui Șco­lar Judeţean. Ansam­blul monu­men­tal pro­pus avea ca temă Oma­gi­ul ero­i­lor mar­tiri ai ora­şu­lui Man­ga­lia.

Trei absol­venţi ai Aca­de­mi­ei de Arte Fru­moa­se din Bucu­reşti: Adri­an Dumi­tru, Niţă Doru şi Daniel Divri­cian, au con­ce­put într‑o for­mă moder­nă, figu­ra­ti­vă, un ansam­blu monu­men­tal  care oma­gie­ză ero­ii nea­mu­lui. O lucra­re din gra­nit şi bronz, cu fun­da­ţia din beton armat, ampla­sa­tă în veci­nă­ta­tea Casei de cul­tu­ră, va deve­ni repe­de o ago­ra a ora­şu­lui.

Flori­ca Cru­ce­ru, repu­tat cri­tic de artă, om dăru­it ora­şu­lui cu toa­tă fiinţa sa, s‑a impli­cat în rea­li­za­rea aces­tui monu­ment dedi­cat ero­i­lor la Man­ga­lia. Evo­că acest moment în pagi­na unui coti­dian local:

”Cine par­cur­ge lito­ra­lul acum, în aceas­tă lună a deş­tep­tă­rii natu­rii la via­ţă, va întâl­ni, la Man­ga­lia, o febri­lă pre­gă­ti­re pen­tru sezo­nul esti­val. Nică­ieri nu am întâl­nit atâ­ta gri­jă pen­tru cură­ţe­nia ora­şu­lui, pen­tru repa­ra­rea asfal­tu­lui, a stră­zi­lor, pen­tru zugră­vi­rea case­lor, pen­tru îngri­ji­rea spa­ţi­i­lor verzi. Şi acest lucru se expli­că prin exis­tenţa aici a unui pri­mar, a unui grup de con­si­li­eri şi, nu în ulti­mul rând, a unor res­pon­sa­bili, pe sec­toa­re, uni­ţi într‑o voinţă fer­mă de a face din Man­ga­lia ora­şul care meri­tă a fi, căci anti­cul Cal­la­tis era, la rân­dul lui, cea mai fru­moa­să ceta­te a Pon­tu­lui Euxin.

Era în luna octom­brie a anu­lui 1997, când am însoţit aici pe cei trei arti­şti (autori ai monu­men­tu­lui) pen­tru a sta­bili, împre­u­nă cu pri­mă­ria, eta­pe­le de lucru, mate­ri­a­le­le nece­sa­re pen­tru rea­li­za­re, locul ampla­să­rii şi alte deta­lii, toa­te inclu­se înche­ie­rii  unei tabe­re de sculp­tu­ră, în pri­ma sa edi­ţie.

În con­di­ţi­i­le actu­a­le, monu­men­tul se înscrie para­lel cu clă­di­ri­le din dreap­ta şi din stân­ga şi per­pen­di­cu­lar pe cea din fun­dal (de fapt, ace­ea care jenea­ză cel mai mult „citi­rea” ansam­blu­lui monu­men­tal); aces­ta aco­pe­ră, prin ampla­sa­re, exact o bazi­li­că ce se află în sol, la doi metri adân­ci­me şi exis­tenţa urme­lor ei a fost mar­ca­tă, în exte­ri­or, prin „bor­ne” con­ti­nue de o pia­tră, for­mând ast­fel, spa­ţi­ul încon­ju­ră­tor, deli­mi­ta­tiv, al ansam­blu­lui.

Pre­zenţa monu­men­tu­lui aici rămâ­ne, pes­te timp, însemn al cin­sti­rii ero­i­lor aces­tei părţi a Dobro­gei; el va vor­bi gene­ra­ţi­i­lor vii­toa­re des­pre un anu­me mod de împli­ni­re artis­ti­că, con­cor­dan­tă eta­pei de evo­lu­ţie a arte­lor de for public de acum. Nemu­ri­tor prin soli­di­ta­tea mate­ri­a­lu­lui folo­sit — gra­nit de Măcin şi bronz — spe­răm ca el să nu rămâ­nă sin­gu­lar.

Auto­rii ansam­blu­lui monu­men­tal, Daniel Divri­cian, Doru Nuţă şi Adri­an Dumi­tru, sunt trei arti­şti — un spe­cia­list în metal, un sculp­tor, şi un cera­mist — care au lucrat într‑o depli­nă armo­nie pen­tru a rea­li­za un ansam­blu artis­tic înche­gat, dar res­pec­tân­du-li-se fie­că­ru­ia auto­no­mia depli­nă pen­tru fie­ca­re com­po­nen­tă: ”Poar­ta”, dato­ra­tă pri­mu­lui, „Alta­rul”, sem­nat de către cel de-al doi­lea, şi „Înă­lţa­re”, rea­li­za­tă de ulti­mul.

Monu­men­tul este exe­cu­tat în mate­ri­al dur, gra­ni­tul buci­ar­dat sau „natur” şi bronz, în une­le părţi, şle­fu­it până la stră­lu­ci­re ast­fel încât să răsfrân­gă lumi­na soa­re­lui în varii ore ale zilei sau ale nopţii, pen­tru care s‑au rea­li­zat (după pro­iec­te­le lui Doru Nuţă) lam­pa­da­re şi spo­turi spe­ci­a­le, care încon­joa­ră spa­ţi­ul ocu­pat de monument”.[7]

Nume­le ero­i­lor Man­ga­li­ei căzu­ţi la dato­rie a fost scris în pia­tră.

Din pri­mul răz­boi mondi­al, 1916–1918:

Plt. Opri­şan Dumi­tru, plt.  Buluc Ioan, serg. Ghe­or­ghe Teo­do­ru, serg. Ioan Sto­ia, cap. Har­du­vli Ior­dan, cap. Dumi­tru Coşo­rea­nu, cap. Sta­vru Nico­lae, cap. Cara­caş Arme­n­iac, sold. Tran­da­bo­ru Aldea, sold. Radu Şte­fan, sold. Cris­tea Mihai, sold. Ioan Mecu, sold. Cara­van Flo­rea, sold. Vasi­le Pohrib, sold. Ben­vie Tudor, sold. Aldea G. Aldea, sold. Con­stan­tin D. Dobre, sold. Ioan Nar­tea, sold. Nico­lae Iona­ş­cu, sold. Tache Iona­ş­cu, sold. Spi­ru Teo­do­ru, sold. Ioan T. Dumi­tru, sold. Vasi­le Epu­re, sold. Vasi­le Echim, sold. Con­stan­tin Cion­tea, sold. Ari­eşa­nu Ilie, sold. Ioan Comi­tes­cu, sold. Iuli­us Cicht, sold. Rama­zan Mus­ta­fa, sold. Ber­tu­la Gea­mai, sold. Ionuş Mememt, sold. Amet Hagi Mus­ta­fa.

În al doi­lea răz­boi mondi­al, 1941–1945:

Lt. Dobre Con­stan­tin, serg. Buciu Ioan, serg. Bla­cio­ti Nico­lae, sold. Ion Mecu, sold. Ghe­or­ghe Niţoi, sold. Pan­de­li­că Dan, sold. Die­a­co­ne­scu Dumi­tru, sold. Croşo­vea­nu Oprea, sold. Roşu Ilie, sold. Colţea Nico­lae, sold. Ana Dumi­tru, sold. Uru­cu Ghe­or­ghe, sold. Bel­die Ghe­or­ghe, sold. Geor­ges­cu Tra­ian, sold. Geor­ges­cu Ghe­or­ghe, sold. Tra­ian Duples­cu, sold. Lepă­da­tu Băni­că, sold. Tacu Van­ghe­le, sold. Bon­ciu Ion, sold. Bon­ciu Dumi­tru, sold. Gos­chin Dumi­tru, sold. Ago­rasti Ion, sold. Cea­ră Ilie, sold. Cea­ră Nico­lae, sold. Fue­ga Ion, sold. Şte­fă­ne­scu Ion, serg. Rasim Salim, sold. Chia­jim Salih. Glo­rie eter­nă ero­i­lor noş­tri!”[8]

« Monu­men­tul s‑a năs­cut dintr‑o salu­ta­ră ini­ţi­a­ti­vă loca­lă, con­sem­nea­ză cro­ni­ca­rul. Prin­ci­pa­lii pro­ta­go­ni­şti au fost pe de‑o par­te, spre cin­stea şi lau­da lor, ofi­ci­a­lii Pri­mă­ri­ei muni­ci­pa­le, iubi­tori de isto­rie şi de fru­mos, în frun­te cu pri­ma­rul, dom­nul ingi­ner Zan­fir Ior­guş şi apro­pi­a­ţii săi cola­bo­ra­tori, între care s‑au numă­rat Ale­xan­dra Mora­ru, Tra­ian Lupu, Ghe­or­ghe Făr­ca­şiu şi alţii. »[9]

De alt­fel, pri­ma mare săr­bă­toa­re popu­la­ră orga­ni­za­tă de noua echi­pă mana­ge­ri­a­lă a Pri­mă­ri­ei era pri­le­ju­i­tă de inau­gu­ra­rea  aces­tui Monu­ment al Ero­i­lor, a cărui valoa­re a depă­şit 23 mili­oa­ne lei.

Înce­pând cu acel an şi cu acest eve­ni­ment, sunt apro­ba­te Zile­le Man­ga­li­ei, care se vor desfă­şu­ra pe rând, la 9 mai, la 15 august şi la 8 sep­tem­brie, con­cre­ti­za­te în ample mani­fes­tări cul­tu­ra­le, artis­ti­ce și spor­ti­ve.

BIBLIOGRAFIE:

[1] Arhi­ve­le naţio­na­le, Dire­cţia judeţea­nă Con­stanţa, fond Pri­mă­ria Man­ga­lia, dosar 38/1952, fila 18.
[2] Arhi­ve­le naţio­na­le, Dire­cţia judeţea­nă Con­stanţa, fond  Sfa­tul popu­lar al ora­şu­lui  Man­ga­lia, dosar 119/1960, fila 108.
[3] Vlă­des­cu, Nico­la­ie, Casa de cul­tu­ră de la  Man­ga­lia, Arhi­tec­tu­ra RPR, lX,nr.4–5(71–72), iulie-octom­brie 1961, p.68.
[4] Lăză­res­cu, Cezar, Cris­tea Gabriel, Lăză­res­cu, Ele­na, Arhi­tec­tu­ra româ­neas­că în ima­gini, Edi­tu­ra Meri­dia­ne, 1972, p.114.
[5] Vanci, Mari­na, Este­ti­ca lito­ra­lu­lui, Con­tem­po­ra­nul nr.28,12 iulie 1963, p.2.
[6] Infor­ma­ţii ofe­ri­te de Vio­rel Chiur­tu, fost direc­tor al Cen­tru­lui Cul­tu­ral Euxin.
[7] Cuget liber 15 mai 1998, în Flori­ca Cru­ce­ru, Arte­le la malul mării, Mun­te­nia, 2006, p.263–264.
[8] Text copi­at de pe Monu­men­tul ero­i­lor.
[9] Tucă, Flo­ri­an, Almă­şan, Ioan Călin, Man­ga­lia, trip­tic ero­ic, Soci­e­ta­tea scri­i­to­ri­lor mili­tari, Bucu­reşti, 2006, p.9.

(Text pre­lu­crat și adno­tat de autori — Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, din lucra­rea MANGALIA 100 DE REPERE, Edi­tu­ra Next Book, Con­stan­ța, 2018).

MN: Între­gul seri­al ”Muni­ci­pi­ul Man­ga­lia, 25 de ani în 25 de epi­soa­de”, poa­te fi vizio­nat la rubri­ca ani­ver­sa­ră a coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News.


Man­ga­lia News, Dumi­ni­că, 2 august 2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply