A început campania electorală pentru alegerile locale. Guvernul a validat un set de reguli ce trebuie respectate în această perioadă pentru limitarea răspândirii coronavirusului

0
642

farmec.ro
carturesti.ro%20

Oficial a început campania electorală pentru alegerile locale, vineri, 28 august a.c., și se va încheia pe 26 septembrie. Toate evenimentele din această perioadă se vor desfășura în condiții speciale, pe fondul epidemiei de coronavirus.

Astfel, în ședința de joi, 27 august a.c., Guvernul a validat un set de reguli care se vor aplica în perioasa campanniei, reguli cuprinse într-o Hotărâre completată printr-o decizie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU).

Campania electorală pentru alegerile locale a început: Reguli speciale în contextul pandemiei de COVID-19
Printre regulile care se aplică în această perioadă se numără obligația purtării măștii de protecșie de către toți participanții la evenimentele de campanie, prezența a cel mult 50 de persoane la astfel de evenimente, dacă acestea au loc în spațiu închis, și maximum 100 de participanți, dacă acțiunile se desfășoară în spații deschise, păstrarea distanței fizice între participanți sau dezinfectarea obligatorie a mâinilor, scrie b1.ro

Iată, mai jos, lista completă a regulilor prevăzute în Hotărârea numărul 44 din data de 27 august 2020, adoptată de Guvern în baza recomandărilor CNSU:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/întruniri;

b) efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;

d) afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;

e) limitarea numărului participanţilor la maximum 50, în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis şi a duratei acestora la maximum 2 ore;

f) limitarea numărului participanţilor la maximum 100, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în aer liber;

g) limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă;

h) limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2, în cazul acţiunilor din uşă în uşă;

i) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie materialele de propagandă electorală, înaintea începerii acţiunii;

j) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Alegerile locale sunt programate pentru data de 27 septembrie

Alegerile locale vor avea loc Duminică, 27 septembrie. Românii sunt chemați la urne pentru a alege primarii, membrii consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti și ai Consiliilor judeţene, precum și președinții consiliilor județene.


Mangalia News, 28.08.2020. (sursa: focuspress.ro).



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply