De la 150 de lei pe lună, la 180 de lei. Atât va fi alocația de stat pentru copii, de la 1 august 2020 (Document)

0
1657

Este oficial. A fost publicată Ordonanța de urgență pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocația.

Ordonanța de Urgență stabilește că, la data de 1 iulie 2020, alocația standard pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani se majorează până la nivelul de 300 de lei pe lună.

În această noapte, în Monitorul Oficial nr. 688 din 31 iulie a fost publicată Ordonanță de urgență numărul 123 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

Începând cu luna august a acestui an, alocația crește cu 20%, procent aplicat diferenței dintre 300 de lei și cuantumul actual, potrivit proiectului de OUG.

În prezent alocația standard este de 150 de lei, iar de luna viitoare, copiii între doi și 18 ani vor primi în plus 30 de lei la alocație, care va ajunge la 180 de lei pe lună.

Următoarele majorări vor avea loc la 1 ianuarie 2021 și la 1 iulie 2022.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Creșterea va fi tot de 20%, aplicat la diferența dintre cei 300 de lei și nivelul de atunci al alocației-ceea ce înseamnă încă 24 de lei pe lună, de exemplu, la 1 ianuarie.

Începînd din ianuarie 2023 alocația crește din oficiu, cu rata inflației.


ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 123 din 31 iulie 2020

pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii

EMITENT

GUVERNUL ROMÂNIEI

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 31 iulie 2020.

Având în vedere necesitatea încadrării în limita de deficit bugetar, instituită prin reglementări europene (Sistemul european de conturi – deficit ESA),ținând cont de cheltuielile suplimentare de aproximativ 6,6 miliarde lei rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările ulterioare,în vederea asigurării acestui drept constituțional ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare, precum și pentru a asigura sustenabilitatea plății sumelor în cuantumul majorat al alocației de stat pentru copii conform Legii nr. 14/2020, cu modificările ulterioare,luând în considerare faptul că s-a respins de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 593/2020, cu unanimitate de voturi, obiecția de neconstituționalitate referitoare la Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,întrucât Legea nr. 14/2020, cu modificările ulterioare, prin care majorarea cuantumului alocației de stat pentru copii, respectiv dublarea cuantumului acesteia acordat în anul 2019, și în condițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 593/2020, va produce efecte juridice începând cu data de 1 august 2020,având în vedere faptul că de la bugetul de stat au fost susținute o serie de cheltuieli neprevăzute pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, fapt pentru care resursele financiare sunt insuficiente,ținând cont de faptul că din bugetul anului 2020 trebuie să fie acoperite atât cheltuielile pentru susținerea măsurilor de redresare economică și de protecție socială pentru combaterea efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, cât și cheltuielile generate de majorarea unor drepturi sociale, inclusiv a alocației de stat pentru copii,în acest context, majorarea alocației de stat pentru copii din luna august 2020, cu un impact bugetar de aproximativ 2,3 miliarde lei care nu poate fi susținut, și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 593/2020, în absența unor prevederi care să asigure o majorare sustenabilă a cuantumului alocației de stat pentru copii, vor fi afectați negativ indicatorii bugetari.

Aceste aspecte vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată și impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.În temeiulart. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

ARTICOL UNIC

Articolul 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 3(1) Alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3);

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

(2) Cuantumul prevăzut la alin. (1) se aplică începând cu drepturile aferente lunii iulie 2022.

(3) Începând cu drepturile bănești aferente lunii august 2020, cuantumul alocației de stat se majorează cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferența dintre cuantumul prevăzut la alin. (1) și cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020.

(4) În perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea prevăzută la alin. (3) se aplică de două ori pe an, respectiv începând cu drepturile aferente lunii ianuarie și drepturile aferente lunii iulie a fiecărui an.

(5) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.

(6) În condițiile în care bugetul de stat poate susține un cuantum mai mare al alocației de stat pentru copii, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili un nivel mai ridicat decât cel prevăzut la alin. (5).

(7) Titular al dreptului la alocația de stat pentru copii este copilul.

(8) Alocația de stat pentru copii prevăzută la alin. (1) lit. a) se cumulează cu indemnizația lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserție, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(9) Dacă din calculul cuantumului alocației de stat pentru copii prevăzut la alin. (3)-(5) rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului.

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Raluca Turcan
Ministrul muncii și protecției sociale,
Victoria Violeta Alexandru
Ministrul finanțelor publice,
Vasile-Florin Cîțu.

București, 31 iulie 2020.

Nr. 123.


Mangalia News, 01.08.2020. sursa: ziuaconstanta.ro și portal legislativ.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply