Să dăm vieții sens, la orice vârstă! La pas prin Țara lui Moș Crăciun, cu Liliana Pintilie

0
241

Să dăm vie­ții sens, la ori­ce vâr­stă! La pas prin Țara lui Moș Cră­ciun, cu Lili­a­na Pin­ti­lie.

Vor­bind cu mătușa zile­le tre­cu­te, mi‑a rămas gân­dul la o fra­ză a dum­nea­ei: “Pe stra­dă sunt mulți bătrâni. Triști, abă­tuți, bătrâni bol­navi de … tot și toa­te”. Și atunci mi-am amin­tit un aspect care îmi pla­ce mult aici: să dăm vie­ții sens, la ori­ce vâr­stă. Toc­mai atunci când cei mai în vâr­stă cred că via­ța lor nu mai are sens, seni­o­rii de aici aleg să facă dife­ren­ța. 

Bibli­o­te­ca loca­lă

Găz­du­ieș­te peri­o­dic întâl­niri pen­tru care cei mai în vâr­stă unde aceștia își aduc apor­tul în măsu­ra posi­bi­li­tă­ți­lor. Une­ori vin să se cunoas­că și să se sus­ți­nă reci­proc prin dis­cu­ții libe­re (pre­zen­ta­re mini­ma­lă, ce le pla­ce, ce ar vrea să facă în vii­tor). Alte­ori vin doar să citeas­că unor copii în tre­ce­re o poves­ti­oa­ră ascun­să între coper­ți­le unei cărți (întot­dea­u­na exis­tă un micuț care nu își găseș­te locul pe aco­lo, cât părin­te­le cau­tă o car­te). Sau poa­te stau la o masă și dese­nea­ză ceva numai de ei ști­ut, până când apa­re pri­mul micuț care își ara­tă curi­o­zi­ta­tea cu un sim­plu “Ce faci aici?”.

Tri­co­tea­ză cu noi” 

Câte­va buni­cuțe pasio­na­te de împle­tit împăr­tă­șesc cu răb­da­re tai­ne­le lui “unu-pe-doi”. Nu toa­ta lumea are căci­u­lă fru­moa­să și nici cio­rapi de lână, așa că se găsesc per­soa­ne inte­re­sa­te în rân­dul celor mai tine­re care încă nu dețin acest meș­te­șug. Și apoi … moti­ve­le pulo­ve­re­lor nor­di­ce sunt atât de fru­moa­se, încât este o bucu­rie să le porți, mai ales lucra­te de mâna ta.

Plim­bări în grup

Apu­sul văzut de sus” — gru­pul de seni­ori care au înțe­les că miș­ca­rea este che­ia, se adu­nă într-un punct anun­țat în pre­a­la­bil, apoi cu sti­cla de apa la pur­tă­tor, even­tu­al un bas­ton (ade­sea bețe ase­mă­nă­toa­re cu cele de schi) și o gustărică/sandviș în buzu­nar, fac un tra­seu mai scurt sau mai lung, după pre­fe­rin­țe și puteri, ca să vadă apu­sul pano­ra­mic.

Seni­or la 100 de ani” — seni­o­rii care își doresc să îmbă­trâ­neas­că fru­mos și activ, ies la plim­bări săp­tămâ­na­le, ca și cum ar avea ser­vi­ciu. Alun­gă șovă­i­a­la cu un zâm­bet, știu că o fac spre bine­le lor și dacă pe tra­seu împăr­tă­șesc glu­me și momen­te fru­moa­se cu cei­lalți, atunci sunt pe plus. 

Cafea­ua de joi dimi­nea­ță” — plim­bă­re­ții noș­tri ser­vesc cafea­ua din ter­mos, în fie­ca­re joi dimi­nea­ța după un tur pe cin­ste, la pas, ori­un­de văd cu ochii. Impor­tan­tă este miș­ca­rea și soci­a­li­za­rea.

Plim­ba­rea de marți cu auto­bu­zul” — Nu‑i așa că e plic­ti­si­tor să te plim­bi de fie­ca­re dată prin ace­leași locuri? Așa a apă­rut con­cep­tul plim­bă­rii cu auto­bu­zul. Auto­ri­ta­tea loca­lă pune la dis­po­zi­ție o cur­să spe­cia­lă care cule­ge plim­bă­re­ții de pe tra­seu și îi duce la diver­se des­ti­na­ții (cum ar fi la noi sta­țiu­ni­le). Îi lasă aco­lo câte­va ore să se bucu­re de natu­ră, de infor­ma­ții, de muzeu, de pri­ve­liș­te, apoi revi­ne să îi adu­că din nou în oraș.

Școa­la are nevo­ie de bunici

Exis­tă mulți pen­sio­nari care se ofe­ră volun­tari să petrea­că timp în cur­tea șco­lii în recrea­ția mare (30 min) ală­tu­ri de copii. Eu îndrăz­nesc să spun că este o idee bună de ambe­le păr­ți: sunt și copii care nu au buni­cii în pre­a­j­mă, exis­tă și pen­sio­nari care nu au nepoți deloc. Atunci de ce să nu împa­ce și unii și cei­lalți?! Știm cu toții ce impact are zâm­be­tul unui copil în via­ța unui seni­or.

ONG ‑ul cu foar­te mulți pen­sio­nari

Exis­tă un ONG care spri­ji­nă fami­li­i­le cu copii, care trec printr‑o peri­oa­dă mai difi­ci­lă. Poa­te fi vor­ba de un deces în fami­lie, un părin­te bol­nav, un copil cu nevoi spe­ci­a­le, sau poa­te 2–3 micuți într‑o casă cu care e chiar greu să faci cum­pă­ră­tu­ri­le. Aici inter­vin pen­sio­na­rii noș­tri și se trans­for­mă repe­de în eroi pen­tru câte­va ore, dăru­ind din ce au ei mai de preț: tim­pul lor (atât de puțin rămas, fie vor­ba între noi). Câți din­tre noi nu au avut nevo­ie la un moment dat de o “bonă” pen­tru două ore, cât să ajun­gă la un cabi­net, să mear­gă la coa­for sau la o ședin­ță cu părin­ții?
Notă: Des­pre acest subiect pot da deta­lii în pri­vat, la nevo­ie.

Volun­ta­ri­a­tul la pute­re

Exis­ta meto­de de “recru­ta­re” care sub­li­ni­a­ză dife­ren­ța pe care o putem face în vie­ți­le celor care au nevo­ie. Și ast­fel numă­rul volun­ta­ri­lor par­ti­ci­panți, ca spri­jin pen­tru cei mai necă­jiți ca ei, creș­te de la zi la zi. Fac cum­pă­ră­turi pen­tru cei care nu pot ieși din casa (o pâi­ne, un lap­te — minim nece­sar), îi înso­țesc la doc­tor, căci plim­ba­rea le face bine amân­du­ro­ra, joa­că o par­ti­dă de table, în schim­bul unei cești de cafea, înso­țesc o mămi­că sin­gu­ră la împin­sul căru­cio­ru­lui (atenți la depre­si­i­le post-nata­le), pro­fe­so­rii pen­sio­nari ofe­ră aju­tor la lec­ții în cadrul After-Scho­ol, sau mai nou prin tele­fon.

Bise­ri­ca, cea care cân­tă și ne încân­tă

Mai bine zis exis­tă comi­te­tul de la bise­ri­că care orga­ni­zea­ză întâl­niri săp­tămâ­na­le cu diver­se teme. Coru­ri­le sunt foar­te des întâl­ni­te prin­tre nor­ve­gieni. Cân­tă toa­tă lumea, fără stu­dii și pre­fe­rin­țe, cân­tă pen­tru bucu­ria de a fi împre­u­nă, de a fi de folos, de a împăr­tăși bucu­rie. O ure­che muzi­ca­lă (de diri­jor) e de mare preț, desi­gur. Am întâl­nit “Cor pen­tru sugari”, adi­că mămici care vin cu cei mici și exer­sea­ză cân­te­ce­le pen­tru copii la ore­le dimi­ne­ții, “Cor pen­tru adulți” — își fac pro­gra­mul lor de cân­te­ce, “Corul bise­ri­cii” — cei care cân­tă la stra­nă. Une­ori se ser­veș­te un ceai, o cafea, o pră­ji­tu­ră (clăti­te de exem­plu), dar fie­ca­re con­tri­bu­ie cu ce poa­te și dacă poa­te, nu este de dato­ria bise­ri­cii să asi­gu­re nimic alt­ce­va decât spa­ți­ul. Îna­in­tea săr­bă­to­ri­lor este foar­te obiș­nu­it să citim în locuri publi­ce o invi­ta­ție la eve­ni­men­tul coru­lui care se pre­gă­teș­te intens în acest sens cu un reper­to­riu pe măsu­ră.

Și când te gân­dești că lucru­ri­le aces­tea se fac cu … VOINȚĂ. O dorin­ță de via­ță, de mai bine, de dăru­i­re, de a fi de folos celor din jur. Bra­vo lor! Nu ar stri­ca să luăm și noi ase­me­nea obi­ce­iuri.


De alt­fel o ini­ția­ti­vă de lău­dat a avut Ade­li­na Pas­cu, acum câți­va ani în urmă, atunci când a por­nit Șeză­toa­rea Man­ga­lia. Chiar dacă pan­de­mia a pus la grea încer­ca­re acti­vi­ta­tea, întâl­ni­ri­le s‑au relu­at, iar fete­le garan­tea­ză buna dis­po­zi­ție. Dori­to­rii de tra­di­ție și de fru­mos, pot găsi deta­lii des­pre întâl­ni­ri­le sus­ți­nu­te de Ade­li­na, pe pagi­na ei de Face­bo­ok, sau chiar direct, pe pagi­na Șeză­toa­re Man­ga­lia.

Lili­a­na Pin­ti­lie, iunie 2020.

MN: Alte gân­duri scri­se atât de inspi­rat de Lili­a­na Pin­ti­lie, cores­pon­den­ta noas­tră dra­gă din ”Nor­dul înde­păr­tat” și publi­ca­te de Man­ga­lia News, sub gene­ri­cul ”La pas, prin Țara lui Moș Cră­ciun”, puteți citi AICI.


Man­ga­lia News, 02.07.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele