Lucian Ciuchiță — Fantasma de la malul mării…

0
212

Aveam o vagă sen­za­ţie că tră­iesc a doua oară IEŞIREA DIN TIMP, aşa cum o mai păţi­sem cân­d­va, atunci când nimeni nu–mi cre­zu­se „poves­tea”, pe care, cin­stit vor­bind, nici eu nu aș fi crezut–o, de mi–ar fi fost poves­ti­tă de–un altul şi nu tră­i­tă de mine. Şi cum era să cre­a­dă, cine­va, că am tră­it AŞA CEVA…?

Ova­lul nemi­ş­cat, pre­lu­ând vibra­ţi­i­le fire­lor de nisip, înce­pu trep­tat să cape­te modu­la­ţii, undu­iri ver­ti­ca­le, moi, ega­le, tăcu­te. Vibra­ţia s–a acce­le­rat şi s–a tot acce­le­rat, până ce, la un moment dat, a intrat într–un fel de rezo­nanţă şi, par­că scuturându–se din răs­pu­teri, „oul” plu­ti­tor a dis­pă­rut pur şi sim­plu, pe pla­jă făcându–şi apa­ri­ţia o dia­fa­nă făp­tu­ră femi­ni­nă.

Cre­a­tu­ra, con­tu­ra­tă de linii abia per­cep­ti­bi­le, ima­gi­ne de acu­a­re­lă a unei femei învă­lu­i­te în lungi eşar­fe pas­te­la­te lăsau, vag, să se între­va­dă un abur con­sis­tent care, fără îndo­ia­lă, întru­chi­pa o feme­ie, cu for­me pli­ne, dar cu înche­ie­turi extrem de fine şi deli­ca­te.

Lun­gi­le eşar­fe, bleu şi ver­de, con­tras­tau palid cu pie­lea, de un roz sid­e­fat. Părul blond, de o nuanţă foar­te des­chi­să, cur­gea vălu­rit pe ume­rii abia aco­pe­ri­ţi.

Feme­ia se răsu­cea uşor în jurul picio­ru­lui drept, rămas par­că înfipt în nisip, ca un bibe­lou de porţe­lan, închi­pu­ind un dans fan­tas­tic. Voa­lu­ri­le îi alu­ne­cau şi se înco­lă­ceau dim­pre­jur, se pier­deau în ver­de­le intens. Când i–a fost dezve­lit chi­pul, am putut să văd o figu­ră ova­lă, vag con­tu­ra­tă pe care stră­lu­ceau însă, de un ver­de aprins, ochii neo­bi­ş­nu­it de mari.

Era o feme­ie fără vâr­stă, des­prin­să par­că dintr–un tablou faimos,cu sigu­ranţă ope­ra unui renu­mit pic­tor fla­mand… Nu părea, cel puţin în pri­me­le cli­pe, că m–ar fi văzut, cum nu părea de alt­fel a vedea nimic în jur. Cre­a­tu­ra sau nu, pre­zenţa femi­ni­nă con­ti­nua să se învâr­teas­că egal, plu­tind şi atin­gând, par­că întâm­plă­tor, fire­le de nisip, antre­na­te la rân­dul lor în dan­sul ei fan­tas­tic. Mai degra­bă urmând–o, decât ea fiind ace­ea care ar fi avut nevo­ie de vre­un acom­pa­ni­a­ment, se auzea o muzi­că stră­ve­che, la flaut, un soi de ritm orien­tal, lent şi întor­to­che­at, în sur­di­nă.

Fas­ci­nat, inca­pa­bil să arti­cu­lez ceva, habar n–aveam cât timp stă­tu­sem aco­lo, câte­va cli­pe, câte­va ore…, o eter­ni­ta­te? Am rămas, în con­ti­nu­a­re, inca­pa­bil de rea­cţii până ce, cu un gest amplu, cre­a­tu­ra și–a întins bra­ţul către mine şi m–a che­mat mut, tele­pa­tic. Hip­no­ti­zat şi, la rân­dul meu, par­că lip­sit de gra­vi­ta­ţie, am tra­ver­sat pla­ja, fără să simt nimic sub tălpi.

M–am tot dus spre ea, în timp ce cre­ie­rul emi­tea, ca un ecou, lucruri spu­se, şti­u­te sau auzi­te, în ace­la­şi timp, de la sute de voci ames­te­ca­te.

Lumea râde–n lacri­mi, per­dea­ua se des­tra­mă, mirea­sa e Lumi­na, iar mire­le Întu­ne­ric…”. Vor­be­le de demult ale lui Frie­dri­ch Niet­z­che aler­gau năval­nic, se ames­te­cau, se aco­pe­reau une­le pe alte­le.

Când mai aveam doar un pas până s–o ating, nălu­ca se aco­peri de o per­dea dea­să de fum, îmi zâm­bi şi, în adi­e­rea vân­tu­lui, se des­com­pu­se în zeci de fui­oa­re albi­cioa­se, lungi, topindu–se apoi în văz­duh.

Am rămas câte­va cli­pe pe loc, des­cum­pă­nit.

În nisip, la picioa­re­le mele, am zărit o revis­tă veche, moto­to­li­tă, cu coper­ta colo­ra­tă, lucioa­să, înmu­ia­tă de câte­va ploi.

M–am aple­cat, abia ţinându–mi echi­li­brul, am luat–o de jos şi am despăturit–o cu gri­jă. File­le putre­zi­te s–au des­prins şi au căzut pe nisi­pul incins, cu un poc­net surd.

În pal­me­le mele, de par­că ar fi avut via­ţă pro­prie, coper­ta tre­mu­ra uşor… Pri­ma pagi­nă înfă­ţi­şa aido­ma feme­ia „visu­lui”, înceţoşa­tă, imor­ta­li­za­tă în dan­sul ei fan­tas­tic, cu zâm­be­tul uşor pro­vo­ca­tor, arun­cat de după umă­rul roz–sidefat.

M–am temut că–mi pierd minţi­le. Simţeam că intru într–o poves­te stra­nie, ca tele­ghi­dat. Nu mă mai puteam opu­ne şi nici nu doream acest lucru, era un soi de beţie, o halu­ci­na­ţie pre­lun­gă, un vis miş­cat, colo­rat, în afa­ra spa­ţi­u­lui. Am împă­tu­rit cu gri­jă coper­ta încă ume­dă.

M–am reîn­tors pe tro­tu­ar şi am ple­cat îngân­du­rat înspre casă.

Simţeam umeze­a­la coper­tei în pal­ma stân­gă, ca pe un bure­te abia sto­rs, dar nu mai îndrăz­neam să pri­vesc ima­gi­nea feme­ii „visu­lui”, înceţoşa­tă, imor­ta­li­za­tă în dan­sul ei fan­tas­tic, cu zâm­be­tul uşor pro­vo­ca­tor, arun­cat de după umă­rul roz–sidefat…

(frag­ment roman de Lucian Ciu­chi­ţă).


MN: Lucian Ciu­chi­ță este poet, roman­ci­er, dra­ma­turg, ese­i­st si sce­na­rist român. S‑a năs­cut la 10.02.1969, în Râm­ni­cu-Vâl­cea, jud. Vâl­cea; tatăl său, Apos­tol Ciu­chi­ță, ofi­țer de carie­ră, iar mama, Lucia Ciu­chi­ță (năs­cu­tă Scar­lat), era edu­ca­toa­re. A fost elev al Sco­lii Gene­ra­le Nr. 2 și a absol­vit Lice­ul Ener­ge­tic din Rm. Vâl­cea, in 1987. Este absol­vent al Facul­tă­ții de Ciber­ne­ti­că din ASE Bucu­res­ti (1988–1993). In 1999, obține doc­to­ra­tul in Ciber­ne­ti­că și Sta­tis­ti­că, la ASE Bucu­res­ti.

A lucrat in Tele­vi­ziu­nea Româ­nă, in peri­oa­da 1990–2002, ca repor­ter spe­cial, redac­tor și rea­li­za­tor de emi­siuni. A ince­put acti­vi­ta­tea jur­na­lis­ti­că cu pri­ma emi­siu­ne stu­den­țeas­că „Gau­dea­mus”, ime­di­at după revo­lu­tia din ’89, fiind unul din­tre stu­den­ții revo­lu­țio­nari care au par­ti­ci­pat la eve­ni­men­te. In iunie 1990 este anga­jat redac­tor la redac­ția de știri a TVR. După rea­li­za­rea a două fil­me docu­men­ta­re, este pri­mit in Uniu­nea Cine­aș­ti­lor din Româ­nia, iar în mai 1991, în Aso­ci­a­tia Dra­ma­tur­gi­lor de Film.

A rea­li­zat pes­te 1000 de repor­ta­je și sute de emi­siuni, cele mai cunos­cu­te fiind: „Lege și fără­de­le­ge”, „Trans­fo­ca­tor”, „Actu­a­li­tăți”, „Poli­ția in acțiu­ne”, „Bună dimi­nea­ța”, pre­cum și rubrici în cadrul altor emi­siuni de cul­tu­ră și artă.

A fost pro­fe­sor uni­ver­si­tar și a pre­dat Sta­tis­ti­ca și Mode­la­re Eco­no­mi­ca la ASE, Uni­ver­si­ta­tea Româ­no-Ame­ri­ca­nă și Uni­ver­si­ta­tea N.Titulescu. De ase­me­nea, a pre­dat Eco­no­mie la Aca­de­mia de Poli­ție. In momen­tul de față este cer­ce­tă­tor sti­in­ți­fic aso­ci­at la Aca­de­mia Româ­nă.

Ca scri­i­tor, debu­tea­ză in 1996, cu volu­mul de poe­zii „Oameni si țăr­muri”, cu pre­fa­ța de Marin Sores­cu. Este dis­ci­po­lul maes­tru­lui Marin Sores­cu, cu care a avut o fru­moa­să cola­bo­ra­re, in ulti­mii ani de via­ță ai regre­ta­tu­lui scri­i­tor. Au urmat alte două volu­me de poe­zii, „Cău­tă­to­rul de zim­bri” și „Flo­ri­le bine­lui”, iar pri­mul roman, „Comi­sa­rul Caron-Dis­pa­ri­ția”, a fost publi­cat in 2005. In peri­oa­da 1997–2006 a publi­cat mai mul­te cărți eco­no­mi­ce și o ana­li­ză a feno­me­nu­lui tero­rist con­tem­po­ran.

A scris trei sce­na­rii de film de lung metraj și a rea­li­zat trei fil­me docu­men­ta­re. Până in momen­tul de față, a publi­cat 30 de cărți, atât volu­me de poe­zie cât și roma­ne, nuve­le, ese­uri. Cele două­spre­ze­ce roma­ne se găsesc în toa­te libră­ri­i­le din Româ­nia și se bucu­ră de apre­ci­e­rea citi­to­ri­lor.

Iată o lis­tă cu aces­tea: Insu­la Pur­ga­to­ri­u­lui (roman dis­to­pic); Copo­i­ul din Car­di­ff (roman poli­țist-filo­zo­fic), Tai­fun in adan­curi (thri­l­ler), Geme­nii lui Bor­mann (roman isto­ric), Celes­te-Pla­ne­ta Pur­ga­to­ri­u­lui (SF, fan­ta­sy), un volum de ese­uri filo­zo­fi­ce inti­tu­lat “Mona­da Ratiu­nii”, roma­nul pam­flet “Deșer­tul flu­tu­ri­lor albi”, Sub­ma­ri­nul tero­riș­ti­lor (roman de spi­o­naj) si roma­nul semi-auto­bi­o­gra­fic, “250 de kilo­me­tri si un secol de amin­tiri”, “Pasă­rea de Foc a tine­re­ții” (roman), “Pluto­nul nătă­fle­ți­lor si alte poves­tiri”…, “Cer­cul Negru”.

In 25 iunie 2019, a fost lan­sat roma­nul “Cuți­te­le rosii”, la Muze­ul Națio­nal al Lite­ra­tu­rii Româ­ne. Roma­nul “L’i­le du pur­ga­to­ire”, lan­sat la Salon du Livre-Paris in data de 17 mar­tie 2019, se bucu­ră de recu­noaș­te­re inter­națio­na­lă, fiind pro­mo­vat in țări­le fran­co­fo­ne. Roma­nul amin­tit a fost lan­sat și la Salon du Livre de Montre­al 20–25 noiem­brie, 2019… De fapt, o dub­lă lan­sa­re, doa­re­ce cel mai recent roman, „Ce cau­tă poves­tea mea în fil­mul lor”, a fost lan­sat in data de 24 noiem­brie 2019, la Târ­gul Gau­dea­mus.

Lucian Ciu­chi­ță este cunos­cut inter­națio­nal și pen­tru pro­ce­sul de pla­gi­at pe care îl are cu 5 case de pro­duc­ție de la Hol­lywood, care au rea­li­zat fil­mul Esca­pe Plan, cu Arnold Schwar­ze­n­e­gger și Syl­ves­ter Sta­l­lo­ne in rolu­ri­le prin­ci­pa­le. Pro­du­ca­to­rii fil­mu­lui au folo­sit sce­na­ri­ul lui Lucian Ciu­chi­ță, dar au uitat să‑l trea­că pe gene­ric și, desi­gur, să‑i plă­teas­că drep­tu­ri­le cuve­ni­te. Un pro­ces ine­chi­ta­bil care durea­ză de sase ani și acum se află pe rol la Cur­tea de Apel Bucu­rești.

MN: Poet, roman­ci­er, dra­ma­turg, ese­i­st si sce­na­rist român redu­ta­bil, Lucian Ciu­chi­ță este pre­zent și în pagi­ni­le coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News.


Man­ga­lia News, 26.07.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply