La pas, prin Țara lui Moș Crăciun. Ziua Națională este, la ei, Ziua Copiilor! — Liliana Pintilie

0
202

Lili­a­na Pin­ti­lie: Nu am scris greșit, însă aici Ziua Națio­na­lă, săr­bă­to­ri­tă pe 17 Mai, este dedi­ca­tă copi­i­lor, în vre­me ce ziua de 1 iunie tre­ce neob­ser­va­tă. Care e legă­tu­ra din­tre Ziua Națio­na­lă și Ziua Copi­i­lor, o vom înțe­le­ge mai bine, după ce tre­cem în revis­tă câte­va repe­re isto­ri­ce. 

După peri­oa­de înde­lun­ga­te în care, ba au dic­tat dane­zii, ba sue­de­zii, pe 17 mai 1814, Nor­ve­gia își adop­ta Con­sti­tu­ția, ca lege fun­damen­ta­lă a sta­tu­lui. Cea mai veche Con­sti­tu­ție din Euro­pa și a doua din lume, dupa cea a Ame­ri­cii, sim­bol al inde­pen­den­ței sta­tu­lui, Con­sti­tu­ția repre­zin­tă actul fun­damen­tal pen­tru demo­cra­ție și pen­tru moder­ni­za­rea aces­tei țări.

Chiar dacă au accep­tat, ime­di­at după sem­na­re, o uniu­ne cu Sue­dia, nedo­ri­tă dar nece­sa­ră, chiar daca au tre­cut mai bine de 200 de ani, con­sti­tu­ția e ace­eași și sunt tare mân­dri de ea.

Un an mai târ­ziu în 1815, un negus­tor danez, pe nume­le său Mat­thias Con­rad Peter­son a venit cu ide­ea săr­bă­to­ri­rii zilei cu mare fast, mai ales în rân­dul tine­ri­lor. El con­si­de­ra că efec­te­le sem­na­rii Con­sti­tu­ți­ei și inde­pen­den­ța sta­tu­lui nor­ve­gian va fi sim­ți­tă mai ales de noua gene­ra­ție. Și câtă drep­ta­te avea omul!

Cu toa­te că între 1820 — 1825, rege­le de atunci nu a fost toc­mai încân­tat de ide­ea unei mani­fes­ta­ții stra­da­le, considerând‑o o ati­tu­di­ne anti-sue­de­ză, o aso­ci­a­ție a stu­den­ți­lor s‑a încă­pă­țâ­nat să măr­șă­lu­ias­că prin capi­ta­lă, la aceas­tă dată. Via­ța ne‑a ară­tat totuși că lucru­ri­le de valoa­re se caști­gă greu. În 1829, ziua de 17 mai a picat într‑o dumi­ni­că, așa că mul­ți­mea a fost și mai nume­roa­să pe străzi. Ei bine, s‑a lăsat cu ares­tări în rân­dul par­ti­ci­pan­ți­lor. Nici asta nu i‑a des­cu­ra­jat pe nor­ve­gieni. Abia 22 de ani mai târ­ziu, în 1936, Par­la­men­tul a recu­nos­cut ziua aceas­ta ca Zi Națio­na­lă, cu fas­tul pe care îl cerea atât de insis­tent mul­ți­mea.

Pri­mul “tre­nu­leț al copi­i­lor” — în loc de para­dă mili­ta­ră la noi — a fost orga­ni­zat în toa­tă splen­doa­rea lui, în 1870. Va să zică a durat 56 de ani ca ide­ea să se mate­ria­li­ze­ze (noi cât avem de la revo­lu­ție? 32? Incă exis­tă spe­ran­ță).

Tine­re­tul, în tim­pul șco­lii, face par­te din gru­puri cora­le, fan­fa­ra șco­lii, sau diver­se clu­buri de acti­vi­tăți. Ast­fel, îmbră­cați în hai­ne de gală, de obi­cei în cos­tu­me popu­la­re, musai cu fan­fa­ră, măr­șă­lu­iesc cu bucu­rie prin car­ti­e­rul aron­dat șco­lii. Desi­gur tra­se­ul tre­ce și prin fața cămi­ne­lor de bătrâni, ca să le bucu­re și lor ochii și sufle­tul. Tre­nu­le­țul are în frun­te pe cei mai mici de la gră­di­ni­ță, apoi urmea­ză ele­vii de la fie­ca­re cla­să, până la cei mai mari din an ter­mi­nal. Se face opri­re pe pla­to­ul șco­lii, unde repre­zen­tan­ții ele­vi­lor ros­tesc dis­cur­sul. Părinți, bunici, cadre didac­ti­ce, vecini, căței, pur­cei…, tot ala­i­ul iese în întâm­pi­na­rea lor pe tra­seu, să îi salu­te, flu­tu­rând culo­ri­le națio­na­le.

Înce­pând cu 1906 (excep­ție cei 5 ani de ocu­pa­ție nazistă,în tim­pul celui de al doi­lea răz­boi mondi­al), fami­lia rega­lă iese la bal­co­nul pala­tu­lui și flu­tu­ră con­ti­nuu din mână 3–4‑5 ore, cât e nevo­ie, până ce tre­ce și ulti­mul par­ti­ci­pant.

După cum se vede și în poză, pala­tul nu este îngră­dit. Și ca să vă faceți o idee, între pala­tul regal și Par­la­ment sunt 850 de metri, care pe 17 mai se trans­for­mă într-un fur­ni­car de bucu­rie și culoa­re, avându‑i în prim plan pe copii.

Așa­dar 17 mai este un oma­giu adus Con­sti­tu­ți­ei, cu spe­ran­ța în suflet pen­tru tână­ra gene­ra­ție. O zi în care e musai să mân­căm înghe­ța­tă și pră­ji­tu­ră Pav­lo­va (orna­tă cu friș­că albă și fruc­te de padu­re roșii și albas­tre) și pur­tăm culo­ri­le națio­na­le. Ben­tițe, fun­di­țe, eșar­fe și cra­va­te, papi­oa­ne și cure­le, ste­gu­le­țe și flu­ie­re, buche­te de flori și deco­ra­țiuni la case și în case, dra­pe­lul națio­nal arbo­rat la bloc/casă, TOT ce îți tre­ce prin cap poar­tă culo­ri­le națio­na­le și sunt cum­pă­ra­te la redu­ce­re, cu câte­va zile ina­in­te. La redu­ce­re, da! Ca să și le per­mi­tă și boga­tul și săra­cul, să se bucu­re tot omul.

17 mai 2020 a fost ine­dit. Ace­lași tre­nu­leț de copii, ace­eași fan­fa­ră, nelip­si­tul dis­curs de la școa­lă trans­mis onli­ne, ace­eași for­fo­tă în maga­zi­ne, ace­eași pre­gă­ti­re aca­să. Totuși, s‑a res­pec­tat dis­tan­ța­rea fizi­că din­tre par­ti­ci­panți și ne‑a lip­sit zar­va gene­ra­lă. În une­le loca­li­tăți s‑au orga­ni­zat tre­nu­le­țe de mașini, de trac­toa­re, de bici­cliști…, tot ca să se mar­che­ze cum­va “zgo­mo­tos” Ziua Națio­na­lă. A fost dife­rit, dar fru­mos, chiar și așa.

Ce să zic? Insis­tenți, oame­nii ăștia, dar mai ales națio­na­liști. De ce să săr­bă­to­reas­că ei ziua de 1 iunie, o zi care nu le apar­ți­ne, nu are sem­ni­fi­ca­ție isto­ri­că și nici valoa­re sen­ti­men­ta­lă, care ori­cum a fost adop­ta­tă mai târ­ziu ca Ziua Copi­lu­lui (ofi­ci­al, în 1925, la Gene­va)? De alt­fel să nu uităm că Tur­cia a săr­bă­to­rit pen­tru pri­ma dată în lume Ziua Copi­lu­lui (și de atunci în fie­ca­re an), pe 23 Apri­lie 1920. Iată că sunt țări care nu se lasă ușor duse de val, ba par­că mai tare se aga­ță de moș­te­ni­rea lăsa­tă de stră­mo­șii lor.

În țara lui Moș Cră­ciun, copi­ii repre­zin­tă vii­to­rul, iar valo­ri­le câști­ga­te de pre­de­ce­so­rii lor se păs­trea­ză cu sfin­țe­nie, indi­fe­rent de tren­dul poli­tic actu­al.

Lili­a­na Pin­ti­lie, 31 mai 2020.

MN: Alte gân­duri scri­se atât de inspi­rat de Lili­a­na Pin­ti­lie, cores­pon­den­ta noas­tră dra­gă din ”Nor­dul înde­păr­tat” și publi­ca­te de Man­ga­lia News, puteți citi AICI.


Man­ga­lia News, Luni, 1 Iunie 2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele