Interviu cu Anca Mizumschi, autoarea cărtii “Țara mea suspendată”. Prefață la emisiunea Arca TV: Rețete de viață și povești despre Artă, cu Anca Mizumschi [VIDEO]

0
271

ElitaRomaniei.ro: La aproa­pe 30 de ani de la absol­vi­rea Facul­tă­ții de Medi­ci­nă, Anca Mizum­schi își doreș­te ca pe car­tea sa de vizi­tă să fie scris, pur și sim­plu, ”scri­i­tor român”. A acti­vat în medi­ci­nă, jur­na­lism, mar­ke­ting, psi­ho­te­ra­pie. I‑ar plă­cea să se vor­beas­că des­pre ea ca des­pre un scri­i­tor care scrie pen­tru a schim­ba ceva și căru­ia îi pla­ce să dăru­ias­că. Apo­ge­ul cari­e­rei este ”Țara mea sus­pen­da­tă”. Este vor­ba des­pre o car­te dedi­ca­tă Cen­te­na­ru­lui, esen­ți­a­lă pen­tru vre­mu­ri­le pe care le tră­im în Româ­nia anu­lui 2018.

Să mă des­criu în cinci cuvin­te: Un om căru­ia îi pasă”

Anca Mizum­schi pro­vi­ne dintr‑o fami­lie de medici, la a tre­ia gene­ra­ție. Buni­cul din par­tea tată­lui a fost pe front, iar tatăl a fost un renu­mit car­di­o­log din ţinu­tu­ri­le Dobro­gei. Sora sa este un medic rea­li­zat în altă țară.

Toa­tă copi­lă­ria și ado­les­cen­ța, Anca Mizum­schi și‑a dorit să facă arhe­o­lo­gie mari­nă și să des­co­pe­re mor­mân­tul lui Ovi­diu. Dorin­ța de a săpa în tre­cut s‑a regă­sit mai târ­ziu, în pro­fe­sia de psi­ho­te­ra­pe­ut. Tot tim­pul cau­tă înţe­le­suri ascun­se în tre­cu­tul pacienţi­lor, pen­tru a le vin­de­ca sufe­rinţe­le.

A coche­tat şi cu Filo­lo­gia şi Regia, dar tra­di­ţia de fami­lie a fost mai puter­ni­că în ale­ge­rea stu­di­i­lor uni­ver­si­ta­re. A urmat şi absol­vit facul­ta­tea de medi­ci­nă gene­ra­lă, cu gân­dul de a se spe­cia­li­za ulte­ri­or în psi­hia­trie. Medi­ci­na a fost ale­ge­rea fami­li­ei, nu şi‑a dorit nici­o­da­tă să o prac­ti­ce. Drept dova­dă a pro­fe­sat ca medic numai vreo doi ani.

Însă a rămas cu con­vin­ge­rea că, dacă scri­sul e sufi­cient de puter­nic în tine, scrii ori­cum. Iar scri­sul a rămas mereu puter­nic şi a câş­ti­gat.

Medi­ci­nă, psi­ho­lo­gie, scris? Toa­te au un numi­tor comun: vin­de­ca­re și cuvânt. Până la urmă, am făcut tot ce mi-am dorit să fac, am folo­sit cuvân­tul scris, cuvân­tul vor­bit pen­tru a aju­ta oameni, chiar dacă nu la nive­lul la care mi-aș fi dorit să o fac.

Anca Mizum­schi, por­tret.

Anca Mizum­schi: Scri­i­tor, medic, psi­ho­log, jur­na­list, om de mar­ke­ting și iarăși scri­i­tor

La fina­lul sta­gi­a­tu­rii, Anca Mizum­schi renu­nţa la pro­fe­sa­rea medi­ci­nei cu gân­dul că voca­ţia sa este alta. Ea știa că ar putea face mai bine oame­ni­lor într‑o alt­fel de pro­fe­sie. Ide­ea că nu poa­te face medi­ci­nă la nivel de mare per­for­manţă, exce­lenţă şi per­fe­cţiu­ne, a deturnat‑o pro­fe­sio­nal către psi­ho­lo­gie şi psi­ho­te­ra­pie.

Mese­ria de jur­na­list, redac­tor de car­te şi rea­li­za­tor de emi­siu­ne radio a venit oare­cum firesc în efer­ves­cenţa româ­neas­că pos­tre­vo­lu­ţio­na­ră. Efer­ves­cen­ță care s‑a poto­lit mult în secun­da în care a intrat în pose­sia a doi băieţi pro­prii şi per­so­nali, de care este foar­te mân­dră. La vre­mea res­pec­ti­vă, copi­ii au determinat‑o să se gân­deas­că la o slu­j­bă cu un pro­gram mai pre­vi­zi­bil, de tipul celei de la 9 la 5.

Pri­vind retros­pec­tiv, par­tea de pro­fe­sie petre­cu­tă în mar­ke­ting m‑a aju­tat să înţe­leg cât de greu este să con­vingi un om să scoa­tă bani din buzu­na­rul pro­priu şi să plă­teas­că pen­tru mun­ca ta, indi­fe­rent dacă e vor­ba des­pre iaur­tul pe care îl fabrici, car­tea pe care o scrii sau zia­rul coti­dian. Cred că am învă­ţat în con­di­ţi­i­le unei eco­no­mii de pia­ţă dure, că pro­fe­sio­na­lism şi impos­tu­ră se scriu la fel în toa­te lim­bi­le pămân­tu­lui.

Scri­sul a fost mereu un mod de expri­ma­re a emo­ți­i­lor

Scri­sul a rămas mereu ca un debu­şeu emoţio­nal la care putea ape­la atunci când voia să se expri­me. La între­ba­rea cât din ceea ce repre­zin­tă acum ca pro­fe­si­o­nist este medi­ci­nă, cât este psi­ho­lo­gie, cât este talent scri­i­tori­cesc şi care din­tre aces­te fațe­te o expri­mă cel mai bine, răs­pun­de cu sigu­ranţă că ceea ce o defi­neș­te cel mai bine este scri­sul.

Scriu din­tot­dea­u­na. Am din cla­sa I niş­te caie­te cu pri­me­le mele poe­zii – de când am învă­ţat să scriu. Mama spu­ne că, îna­in­te de a învă­ţa să scriu, spu­neam poveşti şi fabu­lam tot tim­pul. Tră­i­am în lumea mea şi le poves­team des­pre ani­ma­le ima­gi­na­re, des­pre ce mi s‑a întâm­plat mie la gră­di­ni­ţă, deşi, în mod evi­dent, nu avea cum să mi se întâm­ple lucrul ace­la. A exis­tat întot­dea­u­na în mine o nevo­ie de eva­da­re din real şi de a crea alte lumi para­le­le. Deci, răs­pun­sul este: de când m‑am năs­cut.

Anca Mizum­schi scrie fără un obiec­tiv anu­me

Nu are un plan per­so­nal edi­to­ri­al. Nu cre­de că tre­bu­ie să scrie o nouă car­te, dacă este la fel cu cea ante­ri­oa­ră. Încear­că în per­ma­nenţă ca uri­a­şa com­pe­ti­ti­vi­ta­te exter­nă care o încon­joa­ră ca scri­i­tor, să se trans­for­me în com­pe­ti­ti­vi­ta­tea pro­prie, inter­nă. Sin­gu­rul tip de com­pe­ti­ti­vi­ta­te accep­tat este ca urmă­toa­rea sa car­te să fie mai bună decât cea de dina­in­te.

Scri­sul nece­si­tă un efort crân­cen, este de‑a drep­tul dure­ros să îți frămânți pro­pri­ul tău cre­ier la nesfâr­șit. Coti­dia­nul prag­ma­tic vine pes­te tine în mod bru­tal. Atunci ai anu­mi­te momen­te de obo­sea­lă psi­hi­că în care te întrebi – de ce mai scriu? Lup­ta mea cea mai mare nu este să scriu. Lup­ta mea cea mai mare este să tră­iesc având des­chi­să în per­ma­nenţă sta­rea de recep­ti­vi­ta­te şi nelă­sân­du-mă învin­să şi copleşi­tă de resem­na­re şi cinism”, decla­ră cea care de doi ani de zile, vede rea­li­ta­tea româ­neas­că prin ochii dias­po­rei.

Anca Mizum­schi.

Exi­lul, ca for­mă de auto­mu­ti­la­re

Sora Ancăi este pri­ma per­soa­nă apro­pi­a­tă, care a ales calea exi­lu­lui. Din păca­te, a fost nevo­ie ca sta­tul român să o umi­leas­că până la ulti­mă instanţă ca cetă­ţean şi ca medic. Ast­fel a determinat‑o să ple­ce. A făcut par­te din acea gene­ra­ţie căre­ia i s‑a anu­lat exa­me­nul de rezi­denţi­at. 11.000 de oameni între 25 şi 35 de ani – foar­te mulţi cu fami­lii şi copii – au fost uita­ţi şi nu au mai pri­mit sala­ri­i­le timp de mai mul­te luni.

Cum este să vii tu stat român şi să spui ”dra­gul meu cetă­ţean român, am uitat că exi­şti, că te-ai năs­cut, că poa­te ai copii de cres­cut?”. Tra­gi­cul situ­a­ţi­ei este că nimeni nici­o­da­tă nu şi‑a cerut scu­ze în nume­le ace­lui stat român care îşi uită cetă­ţe­nii… Eu nu mai pot de atunci să judec pe nimeni care ale­ge să ple­ce. Expe­rienţa exi­lu­lui este grea, dacă ai rădă­cini cul­tu­ra­le şi spi­ri­tu­a­le adânci şi nu e pen­tru toa­tă lumea.

În ceea ce o pri­veș­te, Anca Mizum­schi a emi­grat în Ame­ri­ca la înce­pu­tul anu­lui 2016, pen­tru că s‑a căsă­to­rit cu un cetă­țean ame­ri­can de ori­gi­ne româ­nă. Nu face par­te din­tre oame­nii care și-au dorit vreo cli­pă să emi­gre­ze, alt­fel ar fi făcut‑o până la vâr­sta aceas­ta. I s‑a întâm­plat pur și sim­plu un fapt de via­ță, pe care nu l‑a cău­tat, dar care a aruncat‑o într‑o cri­ză de iden­ti­ta­te din cau­za lip­sei unei moti­va­ții de tipul a reu­și cu ori­ce preț într‑o altă soci­e­ta­te.

Exi­lul, pen­tru un scri­i­tor, poa­te însem­na pus­ti­ul, nean­tul

De ace­ea, majo­ri­ta­tea scri­i­to­ri­lor se pierd sau revin con­stant la rădă­ci­ni­le lor. Patria lor nu este nea­pă­rat un teri­to­riu geo­gra­fic, este lim­ba în care scriu. Chiar dacă ajung, la un moment dat, după foar­te mulți ani, să fie biling­vi, defi­ni­to­rie rămâ­ne lim­ba mater­nă.

Lim­ba mater­nă nu este doar un lim­baj de comu­ni­ca­re; este uni­ver­sul per­so­na­li­zat al naș­te­rii unui om într-un spa­țiu anu­me și într-un timp anu­me. Ea vine la pachet cu amin­tiri, miro­suri, legen­de, pre­sim­țiri și trau­me transge­ne­ra­țio­na­le. Lim­ba mater­nă este vehi­cu­lul prin care tu, ca om, ești suma gene­ra­ți­i­lor care s‑au năs­cut îna­in­tea ta și nucle­ul ger­mi­na­tiv al gene­ra­ți­i­lor de după tine. După mine, o coe­ren­ță nece­sa­ră. Evi­dent că ori­ce for­mă de exil și renun­ța­re la lim­ba mater­nă între­ru­pe acest lanț al ADN-ului spi­ri­tu­al, trans­for­mân­du-te într-un inva­lid. Exi­lul este o for­mă de cio­pâr­ți­re auto­mu­ti­lan­tă, de ace­ea, de obi­cei, scri­i­to­rii nu renun­ță la uni­ver­sul în care s‑au năs­cut și s‑au for­mat.

Pen­tru Anca Mizum­schi, au fost doi ani grei, tul­bu­rați și răsco­li­tori. A ieșit din hăr­țu­ia­la zil­ni­că a Româ­ni­ei, și‑a dat timp să se gân­deas­că, să se odih­neas­că. După ce și‑a lim­pe­zit gân­du­ri­le, pri­mul lucru care i‑a venit în min­te, a fost că abia acum poa­te face cu ade­vă­rat ceva pen­tru Româ­nia și oame­nii pe care i‑a lăsat în urmă, aca­să. Și așa a rezul­tat „Țara mea sus­pen­da­tă”, o car­te a exi­lu­lui inte­ri­or și exte­ri­or…

Anca Mizum­schi – Țara mea sus­pen­da­tă.

Țara mea sus­pen­da­tă” – o radi­o­gra­fie luci­dă a cri­zei de iden­ti­ta­te pe care o adu­ce exi­lul

Țara mea sus­pen­da­tă” e o car­te scri­să cu dra­gos­te și înțe­le­ge­re pen­tru Româ­nia. A fost redac­ta­tă în tim­pul exi­lu­lui în Sta­te­le Uni­te ale Ame­ri­cii. Este o car­te admi­ra­bil scri­să de o scri­i­toa­re şi jur­na­lis­tă talen­ta­tă. Per­spec­ti­va apar­ți­ne psi­ho­te­ra­pe­u­tu­lui şi  medi­cu­lui care ana­li­zea­ză şi pune un dia­gnos­tic, dar dă şi solu­ţii de vin­de­ca­re.

Mai mult decât o car­te bună, „Țara mea sus­pen­da­tă” este cu ade­vă­rat nece­sa­ră aces­tui moment de ine­rţie civi­că, de resem­na­re, de leha­mi­te băş­că­li­oa­să în care ne aflăm. Cred că dă o alt­fel de dimen­siu­ne con­cep­te­lor de “patri­o­tism”, “ţară”, “iden­ti­ta­te naţio­na­lă”, cuvin­te deva­lo­ri­za­te masiv în ulti­me­le dece­nii de pro­pa­gan­dă ante şi post Revo­lu­ţie.

Volu­mul în sine este o decla­ra­ție de dra­gos­te față de Româ­nia și este dedi­cat Cen­te­na­ru­lui ei. L‑am gân­dit pe de o par­te, ca o dova­dă a fap­tu­lui că patri­o­tis­mul real exis­tă.

Pe de altă par­te, ca o încer­ca­re de con­tra­o­fen­si­vă la pro­pa­gan­da ofi­ci­a­lă, cu ste­gu­le­țe și dema­gogi poli­tici de car­ton. Prac­tic, pen­tru că eu nu am putut fi în stra­dă la miș­ca­rea româ­neas­că de tip #rezist, mi-am con­stru­it pro­pria mea miș­ca­re #rezist: am scris o car­te. Asta e tot ce pot face, de cele mai mul­te ori, scri­i­to­rii.

Țara mea sus­pen­da­tă” este scri­să cu o gamă întrea­gă de sen­ti­men­te, mul­te din­tre ele con­tra­dic­to­rii, pen­tru că este o car­te des­pre rela­ția ten­sio­na­tă cu țara mea, o țară de care sunt îndră­gos­ti­tă și care mă chi­nu­ie. Și, ca în ori­ce rela­ție de dra­gos­te și ură, nu exis­tă liniș­te acum între mine și țara mea.

 

Citiți con­ti­nu­a­rea inter­vi­u­lui, pe ElitaRomaniei.ro


Vă invi­tăm să urmă­riți și:

Edi­ția Con­fe­siuni din 27 iunie 2018, rea­li­za­tă de data aceas­ta de Nico­le­ta Dabi­ja, o are ca invi­ta­tă pe poe­ta Anca Mizum­schi, care de doi ani tră­ieș­te în Cali­for­nia, dar s‑a întors în Româ­nia pen­tru tur­ne­ul de lan­sa­re a celei mai recen­te din­tre căr­ți­le sale, „Țara mea sus­pen­da­tă”, apă­ru­tă la edi­tu­ra Herg Benet, Bucu­rești, 2018. „Țara mea sus­pen­da­tă” este o car­te alcă­tu­i­tă din tex­te scur­te, în pro­ză, o par­te intens con­fe­si­ve, alte­le mai poe­ti­ce, alte­le ca un mani­fest civic. Uni­ta­tea lor e dată de dorul de țară care răz­ba­te din toa­te cuvin­te­le. Scri­i­toa­rea vor­beș­te des­pre ce a însem­nat pen­tru ea exi­lul ame­ri­can, des­pre dorul și dra­gos­tea de țară, de „aca­să”, des­pre teme­le abor­da­te în car­te, dar și des­pre situ­a­ția dure­roa­să în care se află astăzi Româ­nia. Anca Mizum­schi măr­tu­ri­seș­te cu sin­ce­ri­ta­te des­pre „țara ei sus­pen­da­tă”, pro­pu­ne solu­ții, dar refu­ză să se amă­geas­că. Vizio­na­re plă­cu­tă!


MN: Urmă­riți nea­pă­rat și emi­siu­nea recen­tă, de pe Arca TV: Rețe­te de via­ță și povești des­pre Artă, cu Anca Mizum­schi [VIDEO]. (Rea­li­za­tor: Lucian Bla­ga, CEO Arca TV, Hous­ton, Texas, USA). 

Man­ga­lia News este par­te­ner media ofi­ci­al în pro­iec­tul Arca TV. Rubri­ca spe­cia­lă dedi­ca­tă Arca TV, Tele­vi­ziu­nea româ­ni­lor de pre­tu­tin­deni, poa­te fi vizi­ta­tă AICI.


Man­ga­lia News, 06.06.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele