Enigmele papirusului de la Mangalia. Episodul 18 din serialul ”Municipiul Mangalia, la 25 de ani”, de Aurelia Lăpușan

0
781

Man­ga­lia a ajuns pe har­ta lumii ști­in­ți­fi­ce și printr‑o cople­și­toa­re des­co­pe­ri­re arhe­o­lo­gi­că, păs­tra­tă în memo­ria publi­că inter­națio­na­lă drept ”mor­mân­tul cu papi­rus”.

Mul­te din secre­te­le care stau prin­se în stra­tu­ri­le  de pământ ale isto­ri­ei nu au ieșit nici astăzi, după pes­te două mile­nii, la supra­fa­ță. Sau, des­co­pe­ri­te întâm­plă­tor, sunt numai frag­men­te dintr‑o fas­ci­nan­tă via­ță a anti­chi­tă­ții aces­tor locuri.

Oare ce mesaj a putut lăsa pos­te­ri­tă­ții băr­ba­tul cal­la­tian înco­ro­nat cu lauri auriți,  îngro­pat într-un ele­gant sar­co­fag, având în mână papi­ru­sul? Să fi fost un tes­ta­ment pen­tru vii­to­ri­me? O măr­tu­rie des­pre oame­nii bătrâ­nu­lui Cal­la­tis? Des­pre el însuși și des­pre ai lui? Să fi fost un mare dem­ni­tar local, cel plâns de  toa­tă urbea, care ducea cu el în mor­mânt lis­ta fap­te­lor lui bune? Să-și fi scris cere­rea cu care des­chi­dea por­ți­le fere­ca­te ale Pur­ga­to­ri­u­lui? Nu se știe nici astăzi.

Poves­tea mor­mân­tu­lui cu papi­rus de la Man­ga­lia a făcut încon­ju­rul lumii, dar s‑a uitat foar­te repe­de.

Încă din anii 50, rit­mul lucră­ri­lor de con­stru­cţii era susţi­nut, pen­tru a schim­ba chi­pul Man­ga­li­ei cos­mo­po­li­te de altă­da­tă într-unul ali­ni­at și beto­nat, în pur stil sovi­e­tic. Se lucra cu ter­me­ne scur­te, cu forţă de mun­că adu­să de pes­te tot, inclu­siv din peni­ten­ci­a­re.

Des­co­pe­ri­ri­le arhe­o­lo­gi­ce împie­di­cau, însă, menţi­ne­rea rit­mu­lui cerut de supe­ri­ori. Orga­ne­le de par­tid decid ca Aca­de­mia RSR să asi­gu­re un dele­gat al său, care, în tim­pul exe­cu­tă­rii lucră­ri­lor de săpă­turi să dea îndru­mă­ri­le nece­sa­re pen­tru scoa­te­rea even­tu­a­le­lor obiec­te arhe­o­lo­gi­ce care s‑ar găsi în tim­pul lucră­ri­lor, fără însă prin aceas­ta să se întâr­zie exe­cu­ta­rea în ter­men a con­stru­cţi­ei.” [1]

Prin­tre alte obiec­ti­ve de inte­res soci­al era și noul sta­dion al ora­șu­lui. Iată că, în ziua de 18 mai 1959, din ghea­re­le exca­va­toa­re­lor a apă­rut un mare ring de pia­tră eca­ri­sa­tă, cu un dia­me­tru de 13 m, iar în mij­lo­cul aces­tu­ia un sar­co­fag impu­nă­tor. Dimen­siu­ni­le mor­mân­tu­lui erau de 2,05 X 0,85 X 0,72 m, cu orien­ta­rea est-vest, la fel ca toa­te mor­min­te­le de înhu­ma­ţie din necro­po­la ele­nis­ti­că cal­la­tia­nă. Pe capa­cul mor­mân­tu­lui,  for­mat din trei dale de cal­car, au fost găsi­te res­turi de coji de ouă şi o coro­ni­ţă frag­men­ta­ră din frun­ze de bronz, dar şi bobi­ţe de cera­mi­că, prin­se pe un cadru de os, toa­te auri­te.

În inte­ri­o­rul mor­mân­tu­lui se afla un sche­let băr­bă­tesc, într‑o sta­re pre­ca­ră de con­ser­va­re. Pe cra­niu a fost găsi­tă o altă coro­ni­ţă ase­mă­nă­toa­re cu cea de pe capac, dar şi nume­roa­se boa­be de grâu. Au mai apă­rut urme de ţesă­turi de la îmbră­că­min­tea defunc­tu­lui şi frag­men­te de încă­lţă­min­te. Între oase­le mâi­nii drep­te şi pes­te oase­le bazi­nu­lui au fost des­co­pe­ri­te, într‑o sta­re avan­sa­tă de degra­da­re, frag­men­te­le unui papi­rus scris în lim­ba grea­că.

A fost datat ca apar­ținând din seco­le­le lV-lll îna­in­tea lui Cris­tos. Cele două coroa­ne de frun­ze de lauri din bronz aurit dove­deau că cel care fuse­se depus în sar­co­fag era un cetă­ţean de vază al cetă­ţii cal­la­ti­e­ne. Sau poa­te un „pro­xe­nos” — repre­zen­tant al unei cetă­ţi stră­i­ne la Cal­la­tis-titlu ce com­por­ta pri­vi­le­gii şi ono­ruri. Împin­gân­du-ne astăzi ima­gi­na­ția spre acea lume a stră­lu­ci­ri­lor să ne între­băm retoric: Ce-ar fi ca însuși Deme­tri­os Cal­la­tia­nul, cel care a scris „Des­pre Asia şi Euro­pa” în 20 de volu­me, lucra­re monu­men­ta­lă, folo­si­tă de isto­ri­cii şi geo­gra­fii vre­mii ca sur­să de docu­men­ta­re, să-și fi găsit locul de veș­ni­ci­re în ceta­tea nata­lă și la înmor­mân­ta­re să i se fi pus în mână, sim­bo­lic, dova­da scri­e­ri­lor lui?

Se știe că la Cal­la­tis s‑au năs­cut ori au tră­it mulți învă­țați, dar și un mece­na local, Apo­l­lo­ni­os, cel care  a înfi­in­țat pri­mul Gym­na­si­ul, că Popo­rul, încân­tat de  mări­ni­mia lui Apo­l­lo­ni­os, îl încu­nu­nea­ză pe via­ţă şi, cu fie­ca­re săr­bă­toa­re publi­că, pris­ta­vul ora­şu­lui era dator să vestească:”poporul încu­nu­nea­ză pe gym­nas­ti­ar­chul şi ago­no­the­tul şi pe pri­mul înte­me­ie­tor al Geru­si­ei şi geru­si­ar­hul din­tru înce­put al său, cinstindu‑l pre dân­sul cu înă­lţa­rea de sta­tui de ara­mă şi chi­puri pictate…”.[2]

Sigur, o dove­desc isto­ri­cii, băr­ba­tul din mor­mân­tul des­co­pe­rit la Man­ga­lia ţinea în mână un papi­rus, apre­ciat de la înce­put ca fiind o pie­să uni­că des­co­pe­ri­tă până la acea dată în Euro­pa. Papi­ru­sul era scris, se pare, cu carac­te­re epi­gra­fi­ce, şi el putea fi un talis­man pen­tru via­ţa de apoi sau o lucra­re de cre­a­ţie artis­ti­că apa­rţi­nă­toa­re defunc­tu­lui. Lung de 30 cm şi cu un dia­me­tru de 40 cm, era scris cu cer­ne­a­lă bru­nă, cu carac­te­re gre­ceşti dis­pu­se sime­tric şi a fost des­ci­frat  parţi­al.

Când a intrat în con­tact cu oxi­gen şi lumi­nă, după 2.500 de ani, papi­ru­sul a înce­put să se degra­de­ze.

De cea­lal­tă par­te a mor­mân­tu­lui cu papi­rus, a fost iden­ti­fi­cat mor­mân­tul cu figu­ri­ne având pereţii con­strui­ţi din tegu­lae (ţigle) din lut ars, cu un sigi­liu de fabri­ca­ţie încă nedes­ci­fra­bil. În inte­ri­o­rul său au fost des­co­pe­ri­te nume­roa­se sta­tu­e­te sau figu­ri­ne tip Tana­gra, une­le chiar sufla­te cu aur, cu dimen­siuni de 3–5 cm, repre­zen­tând dan­sa­toa­re, sire­ne, nim­fe, vic­to­rii îna­ri­pa­te, porum­bei, ciorchini de stru­guri, meda­li­oa­ne, poti­re, măr­ge­le, trei vase de ala­bas­tru orna­te cu gri­foni îna­ri­pa­ţi, bus­turi de femei colo­ra­te în roşu pe fond negru.

O pri­mă serie de foto­gra­fii ale unor frag­men­te din docu­ment, exe­cu­ta­te cu raze infra­roşii con­fir­mă carac­te­rul ele­nis­tic al conţi­nu­tu­lui, care pro­ba­bil se refe­ră la per­soa­na defunc­tu­lui. În mor­mânt au mai fost des­co­pe­ri­te une­le obiec­te ritu­a­le, vase de ala­bas­tru, bus­turi de femei, sire­ne cu liră, dan­sa­toa­re, fin lucra­te, une­le aco­pe­ri­te cu un strat fin de aur.[3]

Lun­gul drum al papi­ru­su­lui către casă

În iunie 1960, secţia de arhi­tec­tu­ră şi sis­te­ma­ti­za­re  pri­meş­te apro­ba­rea pen­tru a exe­cu­ta lucră­ri­le de pro­te­cţie a monu­men­te­lor anti­ce din Man­ga­lia şi pri­ma care dema­rea­ză este con­stru­i­rea mau­so­le­u­lui.

În pre­sa vre­mii scria că: ”Aca­de­mia RPR a soli­ci­tat spri­ji­nul Aca­de­mi­ei de Şti­inţă a URSS pen­tru des­ci­fra­rea docu­men­tu­lui. A venit la Man­ga­lia pen­tru acest scop Miha­il A. Ale­k­san­dro­v­s­ki, şeful ser­vi­ci­u­lui de res­ta­u­rări al Muze­u­lui de Artă „Puş­kin” din Mosco­va. Oda­tă cu aces­ta au sosit, la 29 mai 1959, la Man­ga­lia, mai mulţi arhe­o­logi şi antro­po­logi ai Aca­de­mi­ei. [4]

Miha­il Ale­k­san­dro­v­s­ki, cel mai titrat cer­ce­tă­tor sovi­e­tic al vre­mii, a încer­cat con­ser­va­rea hâr­ti­ei, îna­in­te de a extra­ge papi­ru­sul din mor­mânt. Efor­tul însă a fost inu­til. Docu­men­tul s‑a „spart” în 150 de bucăți, iar cer­ce­tă­ri­le ulte­ri­oa­re au scos la ive­a­lă doar câte­va lite­re sta­co­jii.

Papi­ru­sul a fost dus, mai întâi, la Insti­tu­tul de Arhe­o­lo­gie din Bucu­reşti, dar pen­tru că nu exis­tau con­di­ţii pen­tru res­ta­u­ra­re şi con­ser­va­re, Pre­zi­di­ul Aca­de­mi­ei R.P.R. a decis ca aces­ta să fie tri­mis la Mosco­va. În ziua de 5 iunie 1959, prof. Radu Vul­pe, repre­zen­tant al părţii româ­ne, a pre­dat papi­ru­sul părţii sovi­e­ti­ce, repre­zen­ta­te de Miha­il A. Ale­k­san­dro­v­s­ki.

Papi­ru­sul a ajuns la Mosco­va, unde a fost stu­di­at în pro­fun­zi­me. Au urmat câți­va ani în care toa­te încer­că­ri­le de a des­ci­fra tex­tul au eșu­at. Încet-încet, papi­ru­sul a fost dat uită­rii.

Mai mult de jumă­ta­te de secol, isto­rici impor­tanți ai Româ­ni­ei au acre­di­tat ide­ea că docu­men­tul antic a dis­pă­rut.

În revis­te­le de spe­cia­li­ta­te de la noi au apă­rut infor­ma­ţii des­pre dis­tru­ge­rea aces­tui papi­rus. În schimb, în Rusia au fost publi­ca­te, în urmă cu patru-cinci dece­nii, arti­co­le în care se menţio­na că papi­ru­sul este în bună sta­re de con­ser­va­re, dar nu se pre­ci­za şi unde se află acest papi­rus. Unul din­tre aces­te arti­co­le, publi­cat în anul 1973 într‑o revis­tă şti­inţi­fi­că de la Mosco­va, a fost citit de isto­ri­cul Ion Pâsla­ru, care stu­dia pen­tru teza sa de doc­to­rat.

În anul 2002, când s‑a anga­jat la Muze­ul de Arhe­o­lo­gie Cal­la­tis Man­ga­lia, dr. Ion Pâsla­ru şi‑a amin­tit de revis­ta şti­inţi­fi­că pe care o citi­se în urmă cu pes­te trei dece­nii. A tot încer­cat să sen­si­bi­li­ze­ze auto­ri­tă­ţi­le loca­le şi auto­ri­tă­ţi­le cen­tra­le pen­tru a rea­du­ce papi­ru­sul în ţară.

Dr. Sorin Mar­cel Coles­niuc, pe atunci direc­tor al Muze­u­lui de Arhe­o­lo­gie „Cal­la­tis” din Man­ga­lia, l‑a dele­gat la Mosco­va să facă cer­ce­tări pen­tru iden­ti­fi­ca­rea și recu­pe­ra­rea docu­men­tu­lui.

Cu efor­turi nemă­su­ra­te, cei doi au reu­șit să recu­pe­re­ze din capi­ta­la Rusi­ei cuti­i­le cu cele 154 de pie­se din vechiul docu­ment.  Poves­tea Sorin Coles­niuc: ”După doi ani de acti­vi­ta­te con­ti­nuă, con­stând în: sute de scri­sori şi adre­se către diver­se insti­tu­ţii din Fede­ra­ţia Rusă şi din Româ­nia, sute de mail-uri şi sute de tele­foa­ne, pre­cum şi trei depla­sări la Mosco­va, împre­u­nă cu dr. Ion Pâsla­ru, am regă­sit şi am rea­dus în ţară sin­gu­rul papi­rus des­co­pe­rit în Româ­nia.

Papi­ru­sul l‑am găsit la Cen­trul de con­ser­va­re I.E. Gra­bar din Mosco­va şi, la soli­ci­tă­ri­le noas­tre de res­ti­tu­i­re, dr. Ale­xan­der Leso­voy, direc­to­rul Cen­tru­lui de con­ser­va­re, a cerut apro­ba­rea Minis­te­ru­lui Cul­tu­rii din Fede­ra­ţia Rusă, pe care a primit‑o în iunie 2011. Mai mult, direc­to­rul Cen­tru­lui de con­ser­va­re a con­vo­cat şi un Con­si­liu şti­inţi­fic, cu spe­cia­li­şti şi expe­rţi din Fede­ra­ţia Rusă, pen­tru a ana­li­za sta­rea în care se afla papi­ru­sul. Rezul­ta­tul a fost ace­la că se afla într‑o per­fec­tă sta­re de con­ser­va­re, la fel ca în anul 1961, atunci când Miha­il A. Ale­xan­dro­v­s­ki a fina­li­zat con­ser­va­rea sa.

În 22 august 2011, Muze­ul de Arhe­o­lo­gie „Cal­la­tis” din Man­ga­lia şi Pri­mă­ria Muni­ci­pi­u­lui Man­ga­lia au orga­ni­zat un eve­ni­ment de impor­tanţă naţio­na­lă: cere­mo­n­ia ofi­ci­a­lă de pre­da­re – pri­mi­re a papi­ru­su­lui antic depo­zi­tat în trei cutii de mici dimen­siuni. Acest deo­se­bit de impor­tant arte­fact a fost pre­dat de către dr. Ale­xan­der Leso­voy – direc­to­rul Cen­tru­lui de res­ta­u­ra­re „I.E. Gra­bar” din Mosco­va şi a fost pri­mit de dr. Sorin Mar­cel Coles­nic – direc­tor al Muze­u­lui de Arhe­o­lo­gie „Cal­la­tis” din Man­ga­lia, la vre­mea res­pec­ti­vă.

Frag­men­te­le de papi­rus au fost doar con­ser­va­te şi nu res­ta­u­ra­te, motiv pen­tru care scri­e­rea afla­tă pe ele se des­ci­frea­ză foar­te greu, la nivel de sem­ne. „Papi­ru­sul a ajuns într‑o con­di­ţie foar­te proas­tă după ce a fost scos din mor­mânt, tex­tul deve­ni­se indes­ci­fra­bil, dar a fost sal­vat de mun­ca com­pli­ca­tă şi minu­ţi­oa­să de con­ser­va­re făcu­tă de cer­ce­tă­to­rii ruşi”, spu­nea muze­o­lo­gul Ion Pâsla­ru.

Sorin Coles­niuc afir­ma că în întrea­ga Euro­pă mai exis­tă un sin­gur papi­rus ase­mă­nă­tor, des­co­pe­rit în 1962 la Der­ve­ni (Mace­do­nia), care datea­ză tot din seco­lul al IV-lea î.Hr.și se află într-un muzeu din Salo­nic (Săru­na geti­că), din Gre­cia. Cel din Româ­nia con­stă din 154 de bucă­ţi, ale căror dimen­siuni vari­a­ză între câţi­va mili­me­tri şi bucă­ţi de 3–4 cen­ti­me­tri.

Oame­nii de cul­tu­ră ai ora­șu­lui mai spe­ră ca acest papi­rus să devi­nă un ade­vă­rat brand al Man­ga­li­ei şi să atra­gă un număr cât mai mare de turi­şti.

În legă­tu­ră cu acest unic papi­rus se țes încă nume­roa­se povești.

Bibli­o­gra­fie:

[1] Arhi­ve­le Man­ga­lia, fond nepre­lu­at, dosar 13/1961, Deci­zii, p.17
[2] Pippi­di, D., În jurul papi­ru­su­ri­lor de la Der­vent şi Cal­la­tis, în Stu­dii de isto­rie a reli­gi­i­lor anti­ce, p.161
[3] Petri­la, Tibe­riu, Popes­cu, Deme­tru, Porum­bes­cu, Marin, Con­stanţa-lito­ral, Bucu­reşti, Edi­tu­ra şti­inţi­fi­că, 1962, p.157
[4] Dobro­gea Nouă, 30 mai 1959, p.1.

(Text pre­lu­crat și adno­tat de autori — Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, din lucra­rea MANGALIA 100 DE REPERE, Edi­tu­ra Next Book, Con­stan­ța, 2018).

MN: Între­gul seri­al ”Muni­ci­pi­ul Man­ga­lia, 25 de ani în 25 de epi­soa­de”, poa­te fi vizio­nat la rubri­ca ani­ver­sa­ră a coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News.

Citi­to­rii care doresc să-și pro­cu­re mono­gra­fia MANGALIA 100 DE REPERE, de Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, sunt invi­tați să ne scrie, pe adre­sa redac­ți­ei: [email protected]

Vă invi­tăm să citiți AICI și cele­lal­te arti­co­le des­pre Papi­ru­sul de la Man­ga­lia, publi­ca­te de‑a lun­gul ani­lor de coti­dia­nul Man­ga­lia News.


Man­ga­lia News, Dumi­ni­că, 14 iunie 2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply