Cristian Lascu, speologul care a descoperit Peştera Movile, unică în lume: „În anii ’80, am trăit adevărata «Epocă de Aur» sub pământ“

0
561

Pasiu­nea pen­tru spe­o­lo­gie l‑a făcut pe Cris­ti­an Las­cu să se sim­tă toa­tă via­ţa într‑o vacanţă con­ti­nuă, tră­ind reve­la­ţia unor locuri unde n‑a mai căl­cat nimeni nici­o­da­tă. Cele mai mari satis­fa­cţii de cer­ce­tă­tor le‑a avut în anii cum­pli­ţi ai regi­mu­lui ceau­şist, când s‑a petre­cut feno­me­nul „emi­gră­rii sub pământ, în masă“, a tine­ri­lor pasio­na­ţi şi curi­oşi de spe­o­lo­gie, care au des­co­pe­rit, în adân­curi, ade­vă­ra­te bogă­ţii: pes­te 10.000 de noi peş­teri.

Emi­gra­rea sub pământ“ a fost refu­gi­ul ide­al pen­tru Cris­ti­an Las­cu. Între anii ’81-’90, a explo­rat mai mult de 35 de kilo­me­tri de peş­teri din adân­cu­ri­le Româ­ni­ei. În copi­lă­rie, l‑a pro­vo­cat un călu­găr bătrân, care îi spu­se­se că Dum­ne­zeu a cre­at peş­te­ri­le şi, de atunci, a vrut să înţe­lea­gă cum. A fost tot mai atras de aven­tu­ra expe­di­ţi­i­lor şi a con­ti­nu­at să cobo­a­re pen­tru satis­fa­cţia ace­ea când păşea într-un loc unde n‑a mai căl­cat nimeni de mii de ani. Sau nici­o­da­tă.

În 1986, a des­co­pe­rit peş­te­ra Movi­le, din Dobro­gea, uni­că în lume prin eco­sis­te­mul ei, în care exis­tă via­ţă fără lumi­na Soa­re­lui. Cris­ti­an Las­cu a scris des­pre peş­teri, le‑a foto­gra­fi­at şi le‑a fil­mat.

Pen­tru car­tea sa „Peş­teri scu­fun­da­te“ a pri­mit pre­mi­ul Aca­de­mi­ei Româ­nă, în 1990.

A con­dus pes­te un dece­niu edi­ţia roma­neas­că a revis­tei „Natio­nal Geo­gra­phic“, s‑a lup­tat ca Par­cul Văcă­reşti să devi­nă arie pro­te­ja­tă şi a reu­şit. Lis­ta aceas­ta de reu­şi­te pro­fe­sio­na­le e însă cirea­şa de pe tort a unor ani de ago­nie, tru­dă, de cli­pe în care via­ţa sa a atâr­nat de un fir de aţă. Nu e nicio sur­pri­ză care‑i reţe­ta aces­tor reu­şi­te, e mai degra­bă un remin­der — con­tea­ză, în ori­ce faci, să fii pasio­nat.

Aşa mult i‑a plă­cut mult să explo­re­ze peş­te­ri­le, încât Cris­ti­an Las­cu cre­de că, de fapt, n‑a mun­cit nici­o­da­tă. A fost mai degra­bă un explo­ra­tor în vacanţă. Şi a avut noro­cul să-şi alea­gă o mese­rie pe care şi dacă n‑ar fi fost plătit să o facă tot ar fi făcut‑o. „Wee­kend Ade­vă­rul“.

Dom­nu­le Las­cu, din­tre toa­te mese­ri­i­le, v‑a pasio­nat spe­o­lo­gia. Ce v‑a atras în mod spe­cial la peş­teri?

Cris­ti­an Las­cu: În peri­oa­da lice­u­lui, făceam expe­di­ţii lungi prin munţi, cu pri­e­te­nul şi cole­gul meu Cor­nel. Într‑o vară, când am tra­ver­sat împre­u­nă Munţii Apu­seni, am ajuns într-un loc care se numeş­te „Lumea Pier­du­tă“. E o zonă foar­te săl­ba­ti­că, cu un reli­ef deru­tant, car­stic, cu mul­tă stân­că­rie şi pădu­re. Aco­lo exis­tă două ave­ne mari (n.r. – peş­te­ră pe ver­ti­ca­lă, ca un puţ): Ave­nul Negru şi Ave­nul Gemă­na­ta. La Gemă­na­ta, intra­rea e des­pi­ca­tă şi se intră printr‑o arca­dă mare. Am pri­vit fas­ci­nat în adân­ci­mea ei, unde vedeam copaci putrezi cu ghea­ţă, din care ieşea aburi. Nu ştiu ce a fost, poa­te cea­ţa aia mis­te­ri­oa­să, cert e că sen­za­ţia ace­ea a fost extra­or­di­nar de puter­ni­că pen­tru mine. Mă gân­deam că oame­nii care explo­rea­ză ast­fel de locuri tre­bu­ie să fie „cine­va“. Atunci mi‑a înco­lţit ide­ea să mă fac spe­o­log. Am găsit apoi, la bibli­o­te­ca şco­lii, o car­te cu foto­gra­fii alb-negru, „Peş­teri din Româ­nia“, a unor spe­o­logi din Cluj-Napo­ca. Două luni am dor­mit cu ea sub per­nă. O şti­am pe dina­fa­ră. Însă, dacă ar fi să mă întorc mai mult în copi­lă­rie, aş putea spu­ne că de mic aveam un inte­res spe­cial pen­tru spe­o­lo­gie, de când am vizi­tat pri­me­le peş­teri.

Vă mai amin­ti­ţi cum a fost pri­ma oară într‑o peş­te­ră?

Pri­ma vizi­tă a fost când aveam 7 ani, în Peş­te­ra Ialo­mi­ţa din Bucegi. Eram împre­u­nă cu părinţii mei, care erau mari iubi­tori de natu­ră. Într‑o excur­sie de şap­te zile, cu ruc­sa­cu­ri­le în spa­te, ne-am oprit şi la peş­te­ră. Vizi­ta mi‑a lăsat amin­tiri foar­te puter­ni­ce, mai ales vizu­a­le. Ghi­dul nos­tru era un călu­găr bătrân, care lumi­na calea cu o torţă. Mi-au rămas în memo­rie umbre­le noas­tre pro­iec­ta­te pe pereţii peş­te­rii de la făclia care juca tot tim­pul. Mai târ­ziu, mama mi‑a rea­min­tit că, atunci când am ieşit din peş­te­ră, i‑am spus călu­gă­ru­lui că nu mi‑a fost fri­că şi l‑am între­bat dacă el o con­stru­i­se. „Peş­te­ra a făcut‑o Dum­ne­zeu“, mi‑a zis. Eu, copil pre­co­ce, am fost şi mai curi­os: „Şi cum a făcut‑o?“. Dar la între­ba­rea asta nu mi‑a mai răs­puns – se pare că nu stă­pâ­nea feno­me­nul car­stic prea bine călu­gă­rul. Aş fi spus atunci: „Când o să fiu mare, o să cer­ce­tez cum a cre­at Dum­ne­zeu peş­te­ri­le!“. [ … ]

MN: Iată câte­va ima­gini din Peș­te­ra Movi­le, din apro­pi­e­rea Man­ga­li­ei:

Vă invi­tăm să citiți arti­co­lul inte­gral pe adev.ro/pbcjgm. Este fas­ci­nant!


Man­ga­lia News, 09.06.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply