”După 5000 ore în imersiune numai la Mangalia, Constantin Scarlat descoperă că aici existase cel mai mare centru de piraţi din Pontul Euxin, că Portul Callatis a avut o construcţie antică ingenioasă, că vechii greci au cunoscut bine relieful submarin. Dar mai ales că portul Callatis depăşește nivelul oricărei construcţii portuare moderne!”.
”Dedic unul din cele 25 de repere prinse în brandul orașului Mangalia personalității scafandrului român Constantin Scarlat, cel care a recuperat pentru cultura și civilizația lumii istoria fascinantei cetăți antice ascunse în adâncurile mării”. (Aurelia Lăpușan).
Constantin Scarlat s-a născut la 21 mai 1935 în localitatea Costișa, județul Neamț și a murit la Constanța, într-o zi de 23 martie 2006. A fost una din copleşitoarele personalităţi militare care şi-a desfăşurat cea mai mare parte din carieră în Mangalia, dezvoltând o activitate de pionierat în cercetarea submarină.
A activat pe mai multe nave, printre care şi în Divizionul 50 Vânătoare de submarine Mangalia, a fost comandantul Grupului 279 scafandri Mangalia, prima unitate de acest gen din ţară.
În 1971, pe pescadorul Mangalia, a participat la prima campanie de recoltare a algelor marine din Marea Neagră, pentru scopuri industriale.
A fost timp de 15 ani comandant instructor pe nave de scafandri la Brigada 29 Vedete Mangalia.
Activitatea subacvatică fusese încurajată în România, începând cu anul 1953, de către scufundători amatori marinari. Diverse momente din istoria scafandreriei românești mai fuseseră înregistrate de-a lungul timpului, dar sporadic, în special în încleștări armate. (Un împătimit al acestui domeniu, scafandrul militar Pascale Roibu, are în pregătire un impresionant excurs al scafandreriei naționale, rod al unei cercetări de mare acuratețe a arhivelor și a memoriei presei).
În 1962, Constantin Scarlat a început să folosească Bacul maritim 124, pentru instruirea în model „Cousteau” a scafandrilor autonomi de la navele militare.
În luna septembrie 1966, împreună cu un grup de scafandri autonomi au început cercetările submarine ale portului Callatis, în zona digului genovez aflat sub apă. Piesele recuperate cu prilejul acestei expediţii au stat la baza înfiinţării noii secţii de arheologie submarină şi cu acest prilej s-a putut configura vechimea digului şi întinderea portului antic.
Cu acest prilej au fost identificate trei epave de corăbii antice, confecţionate din lemn de tec, având ca particularitate îmbinarea bârnelor din bordaj prin cuie de lemn. Constatările cercetătorilor conduc la faptul că aici a fost cel mai mare centru de piraţi din Pontul Euxin.
În toamna anului 1969, cercetările subacvatice stabilesc că izvoarele din zonă sunt radioactive, cuprinzând izotopuri radioactivi naturali, iar aceste izvoare submarine termale sunt înconjurate de o bogată floră şi faună submarină compusă predominant din midii ce conţin perle naturale în cantităţi mari.
În 1970, Constantin Scarlat a realizat prima hartă a fundului mării, de la Capul Midia la Vama Veche, iar în 1977 a organizat primul şantier arheologic marin din România.
Tot de atunci, Muzeul Marinei, recent transferat la Constanţa, a deținut un sector de cercetări submarine în cadrul căruia a fost organizată o secţie de scafandri sportivi ai Asociaţiei sportive Marina. Un sprijin major pentru susținerea acestei activități acordă contraamiralul Sebastian Ulmeanu. În cadrul Asociației Marina vor fi legitimați 150 tineri.
În 1974, Muzeul Marinei Române întreprinde cercetări în zona construcţiilor hidrotehnice din noul bazin portuar Mangalia, cu scopul de a salva vestigiile de arheologie submarină. Cu acest prilej au fost identificate digurile submarine şi configuraţia portului Callatis, construcţie antică foarte ingenioasă dovedind buna cunoaştere a circulaţiei curenţilor şi vânturilor şi stabilind pe baza lor locurile de acostare, o inginerie mult mai precisă decât cele moderne.[1]
Trebuie evidențiat și faptul că în 1970 s-a înfiinţat Institutul Român de Cercetări Marine, prin fuzionarea tuturor unităţilor de cercetare, specializate în studiul mării. Rezultatele spectaculoase în studiul complex al ecosistemelor marine, determinarea parametrilor hidrologici, fizici şi chimici de pe litoralul românesc în scopul cunoaşterii proceselor biologice şi furnizării de soluţii practice pentru proiectarea şi exploatarea noilor obiective industriale, realizarea de mijloace şi tehnologii pentru combaterea poluării cu petrol, stabilirea posibilităţilor de lucru cu scafandri la mari adâncimi şi realizarea de echipament de scufundare, elaborarea datelor folosite în dirijarea flotei de pescuit oceanic. Aflat în subordinea Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, noul institut de la Constanța a primit atribuţii de coordonare a tuturor cercetărilor din mediul marin.
Prima perioadă a cercetărilor topografice şi reconstituirea zonei submarine a Mangaliei de către Constantin Scarlat, şeful sectorului de cercetări subacvatice al Muzeului Marinei Române din Constanţa, conducătorul şi instructorul primei echipe de scufundători cu aparate autonome a durat între anii 1962-1972. Alături de el s-au aflat membrii Clubului scufundătorilor şi scafandrii de mare adâncime V. Cosma, inginer mecanic, cineast, arheolog amator, A. Matei, A. Nichifor, N. Radu, S. Voica, I. Bică, M. Marinescu, G. Oancea, G. Pelmuş[2].
Constantin Scarlat rămâne în memoria timpului ca întemeietorul arheologiei subacvatice româneşti. Este autorul a numeroase studii de specialitate şi a cărților: Geografia submarină (1970), Portul antic submers Callatis (1973), Căi navigabile antice în Dobrogea (1976), Epavele quirasatelor de pe Dunăre (1977), „Ţărmul nevăzut al Mării Negre”, Editura Militară 1982, „Acvanauţii. Enciclopedia copiilor, Editura Ion Creangă, 1983, ”Itinerarii subacvatice la Istru şi Pontul Euxin”, Editura Sport turism, 1988, „Călătorie în adâncuri”, Editura Militară, 1989.
Într-un detaliat articol, Constantin Scarlat descria rezultatul celor 5000 ore în imersiune numai la Mangalia: ”Descoperirea acestui întins bazin portuar (anii 1963-1967) s-a făcut ca urmare a observaţiilor topografice asupra reliefului submarin. După trasarea pe hartă a conturului terenului stâncos de sub apă, la a cărui extremităţi de larg (capuri) au fost identificate construcţii terestre cu pavaj, ruine de cărămidă antică, diferite dale de piatră fasonate etc – certe dovezi că acum două milenii – două milenii şi jumătate aici exista uscatul – s-a remarcat un mare golf în interiorul căruia se află diguri de piatră, cheiuri şi dane ce închid o incintă portuară antică la est şi la sud de zidurile de suprafaţă ale fostei cetăţi Callatis. Dimensiunile acestui golf sunt următoarele: lungimea 2Mm, lăţimea maximă 2Mm şi lăţimea la intrare 1Mm.
Reconstituit, portul Callatis impresionează prin suprafaţa întinsă şi numeroasă a bazinelor, prin aşezarea lui în golf şi, în special, prin orientarea digurilor. Bazinul portului, închis cu trei diguri de larg, bine orientate contra vânturilor şi valurilor din nord, nord est, est, sud-est şi cu două diguri situate în prelungirea malurilor, avea două incinte: una exterioară, apărată de diguri şi alta interioară în zona golfului, ultima fiind astăzi cuprinsă de lacul Mangalia./…/ Probabil, urmele duc către peştera de lângă satul Limanu. Micile grote situate în mal, forma interesantă şi originea foarte curioasă a acestui lac cu izvoare sulfuroase (pare-se folosite din vechi timpuri) fac, deocamdată, din această zonă o „pată albă” din punctul de vedere al problemei ce ne interesează./…/ La baza digurilor de larg, în exterior, la adâncimea de 10-12 m, se observă o formaţie de stâncă naturală, parte integrantă din sistemul de construcţie portuar, dovadă concludentă că vechii greci au făcut reuşite sondaje şi au cunoscut bine relieful submarin.
Ingenioasa orientare a digurilor portului Callatis, pe care îl considerăm cel mai bine amenajat din regiunea litoralului vestic al Mării Negre, a pus problema cercetării şi cunoaşterii sistemelor de tehnică antică folosite şi în alte zone cu porturi acoperite de apa mării./…/ Buna orientare a acestor diguri şi cheiuri care aveau rol de epiuri sau stăvilare sub apă, asigura o reuşită manevră a corăbiilor la intrarea şi ieşirea din port. Această operaţie în antichitate putea fi efectuată pentru orice alură de vânt, obţinându-se deplasarea unei bune direcţii de înaintare. De altfel, această plasare a digurilor excludea şi interferenţa valurilor de vânt, cu cele de hulă şi curenţii de la intrarea în port, fenomen care produce răsturnarea navelor. Din aceste puncte de vedere, vechile porturi şi, în special Callatis, depăşesc nivelul oricărei construcţii portuare moderne./…/ Interesant este de remarcat faptul că în vechiul port Callatis deşi digurile sunt deteriorate de valuri, astăzi, după mai bine de două mii de ani, la baza lor şi în interiorul bazinelor mici, nu se observă depuneri, dragajul fiind datorat exclusiv călăuzirii cu pricepere a curentului de fund principal”.[3]
Acest text rămâne testamentar pentru constructorii de porturi și nave, pentru istorici dar și pentru oricare locuitor al Mangaliei de astăzi și de mâine, care simte apartenența identitară la locul copleșit de o fascinantă și unică istorie.
Bibliografie:
[1] Moşneagu, Marian, Arheologia submarină – o prioritate şi o atracţie pentru Muzeul Marinei Române, în Comunicări ştiinţifice, Anuarul Muzeului Marinei Române, 2006, tom lX, p.125-143,
[2] Acta Musei Napocensis, X, extras, Muzeul de istorie al Transilvaniei, 1973, p34,
[3] C. Scarlat. Portul antic Callatis, Acta Musei napocensis, Muzeul de istorie al Transilvaniei, Cluj, 1973, p.531-535.
(Text prelucrat și adnotat de autori — Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, din lucrarea ”MANGALIA 100 DE REPERE”, Editura Next Book, Constanța, 2018).
MN: Întregul serial ”Municipiul Mangalia, 25 de ani în 25 de episoade”, poate fi vizionat la rubrica aniversară a cotidianului online Mangalia News. Vă invităm să citiți AICI și celelalte articole despre cercetările subacvatice din zona Portului antic Mangalia, care ar putea deveni un original Parc arheologic subacvatic, articole publicate de-a lungul anilor de cotidianul Mangalia News.
Mangalia News, Sâmbătă, 27 iunie 2020.
