Crucea Roșie a donat un nebulizator Spitalului Municipal Mangalia

0
789

farmec.ro
carturesti.ro%20

Spitalul Municipal Mangalia a primit, recent, din partea Crucii Roșii, ca donație, un nebulizator necesar pentru sterilizarea aerului din sălile de operații. Alte două echipamente medicale similare au fost achiziționate de instituția spitalicească, cu fonduri de la Consiliul Local, alocate în perioada de început a crizei epidemiologice. Potrivit reprezentanților spitalului, aparatura și echipamentele medicale recent cumpărate sau donate de diverse organizații neguvernamentale, companii sau persoane fizice contribuie la eficientizarea actului medical și siguranța pacienților.

”Pe durata crizei sanitare cauzate de infecțiile cu coronavirus, principalul nostru obiectiv a fost să achiziționăm echipamente de protecție și aparatură medicală pentru bunul mers al lucrurilor, într-o perioadă mai dificilă cu care se confruntă toate spitalele din țară. Am primit ajutor de la Consiliul Local și Primărie, iar banii alocați i-am folosit în dotarea spitalului cu aparatura care ne lipsea, mai ales în Secția ATI. Unitatea noastră medicală a primit și multe donații constând în echipamente de protecție, dezinfectanți sau nebulizatorul, de la Crucea Roșie. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în această perioadă, astfel încât activitatea noastră să se desfășoare în bune condiții și să îngrijim bolnavii, la fel ca înainte”, au declarat reprezentanți din conducerea spitalului.

Conform acestora, activitatea medicală din cadrul spitalului se desfășoară în condiții normale, însă cu respectarea normelor sanitare impuse de legislația în vigoare.

Cadrele medicale din spital fac apel la toți pacienții care ajung în Urgența unității sanitare, mai ales pe perioada verii când numărul cazurilor se dublează, să dea dovadă de înțelegere și să respecte, în continuare, măsurile igienico-sanitare din spital.


Mangalia News, 19.06.2020.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply