Spectacolul a fost colosal! Dacă mie mi-a plăcut! Iar eu sunt un tip extrem de exigent. Au fost aplauze timp de 45 de minute încontinuu și două bisuri. Nu-mi venea să cred! Chiar am fost la înălțime. Eram cu adevărat fericit.
În primul rând, am descoperit-o pe iubita mea. Nu știu prin ce minune, mă ascultase de data asta și se îmbrăcase exact așa cum am rugat-o eu. Arăta extraordinar de bine. Însă nu am înțeles de ce și-a înfășurat un șal roșu pe mâna dreaptă. Nu era strident, chiar pica bine cromatic, dar arăta cel puțin straniu, pentru că era bombat la capăt. Sfinte Sisoie, ce tâmpenie a mai făcut femeia asta?
După ce s-a terminat totul, ne-am adunat la Capșa, pentru recepția de care v-am povestit. Lume bună, artiști, actori, câteva balerine, oameni de afaceri, medici, profesori universitari, academicieni, jurnaliști și, firește, John Miller care atrăgea ca un magnet pe toată lumea. Sincer, ca om, e un tip obișnuit, dacă n-ai ști că e unul dintre cei mai buni chitariști ai lumii, ai zice că-i Sile, curierul de la Cargus. Dar ca muzician, e un geniu!
Miller a venit și cu teorba, era să spargă o lampă de cristal și să-i scoată ochii unei doamne care s-a apropiat să-i ceară un autograf.
…..
Eram din ce în ce mai îngrijorat că nu apărea Daniela. Am ciocnit un pahar de șampanie cu invitații, am făcut cunoștine noi, am primit sute de felicitări. Presa era „pe noi”, fotografii, interviuri, mă dureau fălcile de atâtea răspunsuri standard pe care le dădeam automat ca un robot.
La al treilea pahar de băutură a apărut. Mă amețisem și aveam chef de scandal. Ea îmi zâmbea semeață ca o soție de domnitor, cu barba sus și niște mișcări de ziceai că-i născută-n Brazilia și-a dansat Samba de la un an și trei luni. Toate privirile s-au îndreptat către ea. Cameramanii, fotoreporterii, jurnaliști. Medicii și profesorii pe care-i cunoștea, au venit s-o salute. Dar Daniela era crispată. Le întindea mâna…stângă. Foarte curios!
Când m-am apropiat, am observat că se fardase puțin. Și cam strâmb. Beată nu era, pe nas nu trăgea, nu fuma….Ce s-o fi întâmplat totuși? Mi-a șoptit disperată:
-Pigei, am făcut o prostie!
-Ce?
-Uite! Îmi pare rău! Te rog să mă ierți! Am vrut să-o curăț înainte să vin la spectacol. Nu știu ce m-a apucat. Prea era ruginită! Arăta rău.
Și-și scoate șalul de pe mână.
Sfântă Mărie, bunule Iosif, stimați cetățeni din Betleem! Vaza mea medievală din secolul al XVI-lea din fier forjat era înțepenită pe mâna ei. O cumpărasem de la un anticar din Genova, dădusem 3000 de euro pe ea, arăta fantastic, o dantelă din fier forjat, care se strâmta ușor, doar un copil ar fi putut să-și strecoare mâna în interior. Avea certificat de autenticitate și anul gravat pe fund: 1570, pe vremea când voievodul Moldovei, Vasile Lupu, aducea la Iaşi de la Istanbul moaştele Sfintei Parascheeva! O valoare! Iar Daniela mi-a frecat-o cu Tix și Axion!
-Știam că e valoroasă, miorlăia ea, dar avea ceva rugină pe interior și am vrut s-o curăț. Să-ți fac o surpriză, Pigei știu cât iubești curățenia. Am băgat peria aia lungă, dar n-am reușit așa de bine. Apoi am încercat cu spălătorul de vase, ăla din sârmă, mă știi că-s ambițioasă! Am tot îndesat mâna, am mișcat-o până mi-a rămas acolo. N-am mai putut-o scoate. Se înțepenise complet. Plus că s-a și umflat. Pigei, m-am nenorocit, mâine am o operație grea, ce fac? Trebuie s-o tăiem!
– Cu ulei ai încercat?
-Nu funcționează!
-Cu apă?
-Nici atât!
-Băi, eu nu-mi distrug vaza medievală! Punct!
-Cum? Mâine îl operez pe Drosu, sportivul, ăla cu ruptură de menisc. E programat. Cum să-l deschid cu vaza pe mână, ești complet diliu!
-Dilie ești tu! Nu mă interesează! Îl operezi cu stânga! Cu gura! Mie nu-mi strici vaza!
-Ți-o plătesc! Am bani!
-Ai pe naiba!
-Am, jur! Am strâns pentru nuntă…
-Ce? De nuntă-ți arde? Nu mă mai însor, gata!
-Cum nu te mai însori? Din cauza unei vaze medievale? Fac ceva în ea, Pigei!!!
-Da? Ce vorbești, soro?! Scoate-o mai întâi!
În timp ce ne certam, la noi veneau tot felul de oameni care ne felicitau, pe mine pentru spectacol, pe ea pentru ideea cu strângerea de fonduri. Daniela se comporta admirabil, pe mutrișoara ei nostimă nu se citea nici cel mai mic semn de supărare, dar eu aveam o față de suvenir din Africa.
Mă sufocam. Mi-am desfăcut gulerul cămășii. Nu-mi mai păsa de nimic. Îmi simțeam limba invers, cu rădăcina la vârf și vârful în gât…
Trebuia să beau o tărie, că altfel crăpam! M-am dus la bar și-am oftat:
-Tequila!
Barmanul mi-a pus în față un păhărel. L-am privit urât.
-O sticlă vreau! Mare!
M-am îmbătat criță. M-au dus pe brațe acasă, habar n-am ce s-a mai întâmplat după. Mi-au povestit băieții că m-am urcat pe mese și-am început să cânt ca un dement „Mulțumim din inimă partidului”.
John și Daniela s-au machit și ei, cu ambiție și devotament, John din plăcere, Daniela de supărare, ca și mine. Miller se învârtea ca apucatul cu teorba printre invitați, îi mai lovea din când în când pe chelneri, le dărâma paharele de pe tavă sau din mâini. Iubita mea își pierduse șalul în nebunia aia și stătea la vedere cu vaza mea medievală înfiptă-n mâna dreaptă. Ziceai că-i piratul din Caraibe, Jack Sparrow. Nu știu ce părere au avut invitații, dar mi-au spus colegii de formație că s-au distrat copios, au râs până le-au plesnit nasturii de la cămăși. O lady foarte bogată din Anglia, nu dau nume, chiar a crezut că e un spectacol anume regizat pentru înveselirea publicului și, într-un acces de optimism a donat 10.000 de euro.
Pe Daniela au dus-o la un atelier auto, cunoșteau ei acolo un meseriaș discret, care mi-a tăiat vaza medievală și a eliberat-o pe nebună din captivitate. Obiectul era total compromis, dar domnișoara doctor a putut să-și opereze pacientul în condiții optime, ba chiar intervenția a fost un succes. Mare noroc are fata asta!
După ce au mai trecut câteva săptămâni și s-au mai liniștit apele, (vuia tot târgul despre ce s-a întâmplat la recepția de după spectacol, s-a scris și în ziare!), ne-am hotărât să ne căsătorim. I-am invitat pe părinții noștri la un restaurant din oraș, într-o sâmbătă.
Era o zi minunată de primăvară, copacii înnebuniseră peste noapte și înfloriseră cu toții, de ziceai că s-au vorbit între ei. Mă simțeam ușor ca fulgul, dar totuși aveam emoții, recunosc.
Prima dată au venit părinții Danielei. Of! Mi-a pierit orice chef de viață. El, cam la vreo 68-70 de ani, la costum, călcat perfect, cămașă de protocol, cravată. Domnul Avram era corect, arogant, pășea țanțoș ca un curcan. Mă privea superior, de parcă ar fi deținut secretele supreme ale întregii omeniri. El știa de ce a fost asasinat Kennedy, ce culoare au ștrampii Papei, unde sunt extratereștrii, cum se poate vindeca orice tip de cancer, unde este comoara din insula Oak, ce taine ascund francmasonii, cât fac radical din 345789 și, în genere tot!
Mama soacră, mai tinerică, îi ținea isonul la nesuferire. Durdulie, scorțoasă, îmbrăcată cu țoale scumpe și accesorizată cu bijuterii fine. Își strâmba gura din minut în minut, transformând-o într-un cioc oribil. Când se uita la mine, simțeam cum îmi îngheață vezica urinară, instantaneu.
Îmi era frică de ea! Femeia era în stare să mă urecheze și să mă scoată la tablă, la lecție. Părinții Danielei erau total diferiți de fata lor, ea nu semăna la nimic cu ei și lucrul acesta mă bucura enorm.
-Ce nume este ăsta? Pigei? Janis Joplin?, m-a luat pe nepregătite mama soacră. Daniela ne-a povestit despre dumneata, dar nu ne-a venit să credem. Cine și-ar putea boteza copilul cu un asemenea… nume?
-Eu!, a tunat tata care abia sosise. Bocănea și zăngănea cu cizmoaiele lui de cowboy, din piele de șarpe și pinteni în toată regula.
Sfântă și neprihănită muceniță Ecaterina! Trebuia să-l fi văzut și voi! Era ușor beat, așa cum îi stă lui bine. Avea o pălărie dată pe spate, geacă roșcată din piele întoarsă, cu franjuri, blugi LEVI`S și o cămașă de holtei, roșu-flacără. Bineînțeles, deschisă la patru nasturi, atât cât să i se vadă părul sur de pe piept și tatuajul cu un leu superb. (el e Fecioară, dar a vrut să ducă în eroare gagicile!).
Mama Danielei a făcut: „Hiiiiiii”! și a repezit repede mâna la glanda tiroidă. Se sufoca. Era șocată. Tata socru și-a scos ochelarii de la ochi și a întrebat calm:
-Domnul?
-Ahăăăhăăă, mmm, hehehe, zzzzzmmm!, a scos tata niște sunete, pe care n-am știut cum să le traduc. Așa că i-am sărit în ajutor:
-E tatăl meu. Cornel Pandele.
-Încântat! Eu sunt Artistotel Avram. Profesor de electronică, la pensie și inventator de renume. Dânsa este soția mea, Estera. Profesoară de științe naturale. Ne bucurăm că v-am cunoscut, în sfârșit. Sunteți singur? Soția nu ne onorează?
-Ba ne onorează, dar la ora asta… – și tata s-a uitat la ceasul de la mână, apoi pe fereastră, la cer, – nevastă-mea e în intersecția de la Foișorul de Foc și captează energiile pozitive transmise din constelația Sirius…Cum o știu mărinimoasă din fire, o să vă aducă și domniilor voastre așa, cam la vreo trei kile de „bucurii stelare”. Le ține în poșetă. Vindecă pe loc insomnia, constipația și impotența. Garantat!
Am crezut că părinții Danielei vor face un atac de apoplexie. Domnul Avram s-a învinețit, apoi a trecut printr-o gamă variată de culori: gri-șobolan, verde, albastru, roșu. Soacră-mea tocmai ronțăia cuminte niște caju și… s-a înecat. A tușit. A hârâit. A mârâit. Apoi, ochii i s-au bulbucat și, pentru o secundă, am crezut că o vom pierde. Dacă n-ar fi fost fiică-sa, să-i facă manevra Heimlich, zbura sigur și direct spre constelația Sirius.
În fine, ne-am liniștit, am comandat ceva de mâncare, am desfăcut o sticlă de vin sec și am discutat. Daniela era veselă, la al treilea pahar, tata se machise și el, ceruse votcă și cânta „Cry Baby”, Joplin, of course. Atmosfera era mișto. Doar socrii mei păreau c-au mâncat melci cruzi și buze de șobolan blond, așa erau de schimonosiți la mutre.
-Hm…Daniela, am întrebat-o șoptit, acoperindu-mi buzele cu palma, ce-au, domnule, părinții tăi? Se simt rău?
-Nuuu! Așa sunt ei, stai liniștit! Să vezi când o să le spui ideea mea de nuntă!
Și zâmbea serafic, gen: n-am făcut nimic, sunt complet nevinovată…
-Ce idee? Care idee? Și de ce eu?, m-am enervat. Dacă e vreo bazaconie de-a ta, de ce nu le-o spui chiar tu? De ce mă bagi pe mine la înaintare?
-Daniela, ce se întâmplă?, a sărit tatăl ei. Ce tot șușotiți acolo? Nu e frumos! Ți-am expicat de atâtea ori că…
-Chiar!, i-a tăiat, tata, macaroana. Nu trebuie să aflăm și noi data căsătorie, locul și ora parangheliei?
Domnul Avram era stupefiat. „Cât tupeu! Ce grobianism! Să fie întrerupt de un papițoi bătrân, beat și hipiot pe deasupra! El, profesor universitar, care a înghițit 30 de ani praf de cretă la catedră și a lăsat repetenți zeci de studenți mitocani, neatenți la sensul curentului alternativ și nici la forma de undă uzuală! Să fie sigur, acest papagal cretin, că nu-i va mai adresa vreodată o vorbă! Just!” Și a făcut bot.
-Dragii mei!, s-a lansat Daniela într-un discurs curajos. (Avea o voce de fetiță.) Eu și cu Pigei ne vom căsători în luna august. Aș vrea ca nunta mea să fie una SPE-CI-A-LĂ!, și când a zis asta a bătut cu palma în masă. Adică, vreau să-i spun DA în…parapantă.
-În ceeee?, a răcnit madam Avram, uitând de bunele maniere.
-În parapantă. Am și aranjat deja, am închiriat, deocamdată, două duble. Într-una voi sta eu cu Pigei și-n cealaltă instructorul și ofițerul stării civile de la sectorul 3, care în timpul liber e și rabin, un tip extrem de degajat, cu idei libere, joacă fotbal pe porunci și colecționează pixuri roșii.
-În timpul liber e rabin? Cum așa? Daniela, căsătoria evreiască se face numai între evrei, a strigat mama soacră, cu lacrimi în ochi. Or, Pigei al tău e catolic, nu?! O căsătorie „mixtă” nu are nici un fel de valabilitate conform legii iudaice, deoarece nunta trebuie făcută “în legea lui Moshe și a lui Israel”. Ne batem joc de tradiții? Hăhăhăăă! Și dă-i plâns.
-Mamă, îl iubesc pe Pandele Petriceicu!! Poate să fie cosmonaut, musulman sau trompetă. E alesul meu și nu mă interesează. Dragostea nu are religie, e clar?!
Simțeam în capilare că va ieși un mare scandal. Mă înjunghia și un cot, ăla stâng. Știa el! De ce dracu` nu m-am gândit?! Ce-a fost în capul meu de i-am invitat la restaurant? Ăștia or să se ia la păruială, chiar dacă par așa intelectuali…
Tocmai atunci a apărut mama. S-a lăsat o liniște ca-n creier. Toți au amuțit. Radioasă ca un înger, zâmbitoare, optimistă, doamna Pandele a ciripit veselă:
-Ce faceți, copii? Gata?
Credeți-mă că dacă se iveau Ceaușescu din groapă, Maurer cu Generalul Antonescu în cârcă, n-ar fi generat același efect. Am crezut că părinții Danielei se vor ridica de la masă și vor pleca. Dar n-au putut. Nu-i mai țineau puterile. Era paralizați. Restaurantul s-a colorat în roșu, în verde, orange și violet. Ca la discotecă. Mama avea pe ea „pelerina specială”, una plină de paiete, (vreo 50.000) cumpărată în 1967 de la niște hipioți dilii din Tennessee. Când se mișca, valuri de lumini și culori incendiau totul în jur. De vis!
Dar spectacolul era prea mult pentru cei doi viitori socri ai mei, care aranjaseră pe ei maximum două culori și-i considerau inferiori pe ăia care se înțoleau mai extravagant. (chiar propria lor fiică!).
Mama nu s-a intimidat de privirile lor și s-a așezat frumos la masă. A cerut bere și pizza vegetariană, apoi, după ce s-a ghiftuit bine, s-a lansat în conversație. Până atunci, tatăl Danielei a vorbit cu pauze, clar, accentuând fiecare silabă, așa, ca în fața unei clase de cretini, care nu înțeleg de ce s-au născut pe lumea asta.
-…și o căsătorie trebuie făcută cu cap, doamna Pandele. Nu cu picioarele. N-am nimic împotrivă dacă sunteți de altă religie, s-au mai văzut cazuri…și nici noi nu ne ținem cu dinții de tradiții. Putem fi mai flexibili pentru fericirea copiilor noștri. Dar să se dea cu parapanta? Dumneavoastră sunteți de acord cu așa ceva?
-Sunt!, a zis mama. În perioada aia, Pământul și Soarele sunt cel mai îndepărtate unul de celălalt, iar Soarele se află în aliniament direct cu Sirius. Căldura de vară este rezultatul înclinării Pământului în jurul axei sale, astfel ca lumina Soarelui bate direct spre noi. Ce poate fi mai mișto? Vreau parapantă! Pigei, adu și marimbafonul, cheamă-l și pe nebunul ăla de John cu teorba lui și…va fi extraordinar.
-Și noi? Noi, părinții, ce vom face?, a chițăit soacră-mea. Aristotel suferă de rău de înălțime, are tensiune mare, iar eu…
-Păpușă, noi o să facem un picnic. Aducem corturi, paturi, niște bere, îi tragem un grătar strașnic și…gata!, a zis tata fericit. O dată îmi însor băiatul! Hăhăhăhăhă! Rock and roooooll!!!
În clipa aia, am văzut cum doamna Avram se scurge moale sub masă. Leșinată. Cârpă. Nimeni, niciodată n-o insultase în halul ăsta! Păpușă, auzi!
– Cum îți permiți, domnule, să-mi jignești soția?, a urlat domnul Avram la tata, pe care-l durea fix în pix de istericalele lor și lingea a paișpea votcă. Dacă n-aș fi un gentleman, te-aș face harcea-parcea!
-Zău? Ia încearcă, bă, puți mic!
Când tata s-a ridicat, domnul Avram îi venea până la barbă cu capul. Era de rău!
-Vă rog din suflet, nu vă certați!, am implorat eu zadarnic.
Până la urmă tot mama i-a împăcat. Nu știu cum. Cu vorbe, cu gesturi, cu zâmbete, le-a oferit energie stelară (avea în poșetă, că doar n-a stat 3 ore degeaba la Foișorul de Foc!)
Daniela a resuscitat-o pe mă-sa care dăduse ochii peste cap, tata a plecat bocânind cu ciocatele, iar mama a luat poziția lotus pe unul din scaune. N-o mai interesa absolut nimic, pentru că se făcuse ora la care, de obicei, medita. V-am zis că face Yoga, da? Ne-am despărțit și s-a lăsat tăcerea între noi.
Text si FOTO: Dana Fodor Mateescu.
”Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste”.
MN: Articolele semnate de Dana Fodor Mateescu și publicate de cotidianul online Mangalia News, pot fi citite AICI. Merită! 😀 În același timp, vă recomandăm cu căldură să vizitați și colecțiile de Artă populară de pe Artizanescu.ro și să comandați obiectele de artizanat preferate. Artizanescu.ro – https://www.artizanescu.ro/ – respectă tradițiile românești!
Mangalia News, 08.06.2020.
