UN INGINER LA POALELE CULTURII — Nu sunt turnul Eiffel, de Gigi Haleţ

0
172

Eca­te­ri­na Opro­iu vine la Con­stan­ța, prin anii ’80, la pre­mie­ra pie­sei dum­nea­iei de mare suc­ces, “Nu sunt tur­nul Eiffel”.

La Bucu­rești, în dis­tri­bu­ție erau: Flo­ri­an Pit­tiș și Moni­ca Ghiu­ță, la Con­stan­ța cu Vasi­le Cojo­ca­ru și Nina Udres­cu.

Încă tână­ra pe atunci absol­ven­tă a Facul­tă­ții de Drept a Uni­ver­si­tă­ții din Bucu­rești, Eca­te­ri­na Opro­iu, era deja un publi­cist cunos­cut. Între 1965 — 1989 a fost redac­tor-șef al revis­tei Cine­ma. Este autoa­rea câtor­va pie­se de tea­tru for­mi­da­bi­le: Nu sunt tur­nul Eiffel, Cerul înste­lat dea­su­pra noas­tră, Inter­viu, 3 x 8 plus infi­ni­tul, cu teme pre­cum con­di­ția cuplu­lui și femi­nis­mul. A fost cola­bo­ra­toa­re a Tele­vi­ziu­nii națio­na­le a Româ­ni­ei, între 1992 și 2002 a făcut par­te din Con­si­li­ul Națio­nal al Audi­o­vi­zu­a­lu­lui.

Subiec­tul pie­sei “Nu sunt tur­nul Eiffel” era exce­lent de bine gân­dit, pen­tru a fi ușor de dezvol­tat în min­tea ori­că­rui tânăr al ace­lor vre­muri care se regă­sea în felul de a fi al per­so­na­je­lor.

Doi tineri, El — arhi­tect în deve­ni­re, Ea — „doc­to­ri­ţă” la ţară, pierd într‑o dimi­nea­ţă ulti­mul auto­buz spre oraş, fiind ast­fel nevo­iţi să o por­neas­că pe jos, înspre o necu­nos­cu­tă şosea (un amă­rât de drum în via­ță, cam fără mari atrac­ții și spe­ran­țe de ceva mai bun), ce are să‑i ducă îna­poi la civi­li­za­ţie. Din acest moment, într‑o for­mu­lă com­po­zi­ţio­na­lă care supra­pu­ne pla­nul real cu cel ima­gi­nar, pre­zen­tul, vii­to­rul si chiar tre­cu­tul, per­so­na­je­le — având o logi­că aproa­pe absur­dă — tră­iesc sec­venţe dintr‑o vii­toa­rea posi­bi­lă exis­tenţă în doi (în odăi strâm­te, cu intru­şi greu de con­tro­lat pre­cum Tatăl lui sau pri­e­te­ne­le ei mai eman­ci­pa­te, Tanți și Manți).

La sfâr­și­tul actu­lui întâi, cei doi se adă­pos­tesc într‑o sta­ție pără­si­tă de auto­buz ce nu mai venea sau venea când voia el, mereu altă­da­tă sau mai târ­ziu. Și plo­uă și ei sunt sin­guri în noap­te.

Eu am ide­ea, sce­no­gra­ful mă lasă și chiar mă încu­ra­jea­ză să rea­li­zez o insta­la­ție pen­tru cur­ge­rea unor stropi de apă, cir­ca un minut, pe gea­mul ace­lei sta­ții și, cu mul­tă lumi­nă din spa­te, scot un efect remar­ca­bil.

Nu se vedea de unde vine apa care se scur­gea pe geam și nu vedeai unde se duce. Un mic bido­naș cu 16 litri de apă, un furt­u­naș cu gău­re­le și un clești­șor ce se des­chi­dea atunci când tre­bu­ie. Puteau fi și lacri­mi­le celor doi rămași sin­guri și pără­siți. Așa se înche­ie actul întâi, spec­ta­to­rii apla­u­dând un efect sce­no­gra­fic spec­ta­cu­los, mai rar întâl­nit, dar cu atât mai impre­sio­nant.

Spre bucu­ria mea, la petre­ce­rea de după pre­mie­ră doam­na Eca­te­ri­na Opro­iu zice: “Domni­lor am cunos­cut mult tea­tru și pe aici și prin toa­tă lumea bună, dar așa un efect bine făcut și tare nime­rit cu tot ce se întâm­plă pe sce­nă, nu am mai văzut. Cine l‑a făcut, al cui e ?!”

Toți s‑au uitat spre mine, dom­nul Eugen Mazi­lu, direc­to­rul Tea­tru­lui Dra­ma­tic, mă pre­zin­tă și mă lau­dă, de față cu toa­tă lumea, eu sunt emo­țio­nat mai mult decât cred că am fost vreo­da­tă și, tre­bu­ie să recu­nosc că, atunci mi‑a tre­cut prin cap ide­ea că mulți de pe aco­lo se vor gân­di să mă adu­că să lucrez cu ei la Tea­tru, pen­tru că alt­fel nu se mai poa­te și ar fi păcat să lași să se piar­dă o așa valoa­re, adi­că eu, adi­că pe mine!

Comen­ta­rii:

Eugen Tiron, 25-05-2020:

Trei ingi­neri — o tână­ră ingi­ne­ră de la IRCM Con­stan­ța, Gigi Haleț și eu am ajuns in Bucu­res­ti pen­tru par­ti­ci­pa­rea la o cofe­rin­ță(!). Ne-am cazat la unul din hote­lu­ri­le de lân­ga Târ­gul Expo­zi­tio­nal din Bucu­res­ti, ROMEXPO (locuri rezer­va­te si achi­ta­te…! Ca un vâr­tej, intră in came­ra mea Gigi: — Hai, ești gata? Mer­gem! Cu mai mul­tă ele­gan­ță, a invitat‑o si pe cole­ga noas­tră de echi­pă. Mer­gem la tea­tru…! Am ajuns la Tea­tru Mic. Aglo­me­ra­tie…! Nu mai erau bile­te. Se juca pie­sa de tea­tru “Nu sunt tur­nul Eiffel”. Direc­to­rul Tea­tru­lui Mic, Dinu Săra­ru era in fata clă­di­rii, la intra­re.

Gigi, cu aplomb, il salu­tă pe Maes­tru și‑l intrea­bă scurt: — Cum pot vizio­na trei ingi­neri din Con­stan­ța spec­ta­co­lul? Răs­pun­sul la fel de scurt: — Intrati, dar veti sta in picioa­re…! Mai erau spec­ta­tori in picioa­re. Maes­trul Dinu Săra­ru a stat, la fel ca noi, in picioa­re pe toa­tă dura­ta spec­ta­co­luli, urmă­rin­du-și acto­rii si pro­ba­bil și pe spec­ta­to­rii entu­zi­as­mati.

Am revă­zut apoi spec­ta­co­lul cu pie­sa de tea­tru “Nu sunt tur­nul Eiffel”, la Con­stan­ța. Sce­no­gra­fia a fost dife­ri­tă față de ce văzu­sem la Tea­trul Mic. Per­so­na­je­le secun­da­re in lis­ta rea­li­za­to­ri­lor sunt mai pe la sfâr­și­tul lis­tei. Dar, iată, un moment de sin­ce­ri­ta­te mi‑l dez­vă­lu­ie pe Gigi Haleț in pos­tu­ra pe care in alte oca­zii am apreciat‑o , inven­tiv…! OMul dedi­cat artei era in sta­re să adu­că un nor de ploa­ie pe sce­nă! Apre­ci­e­rea gene­ra­lă a doam­nei Eca­te­ri­na Opro­iu, in zia­re­le din Con­stan­ta a fost una pli­nă de elo­gii. Imi vine in min­te ide­ea pe care a avut‑o Gigi la unul din con­cur­su­ri­le de muzi­că ușoa­ră de la MAMAIA, de a adu­ce pe sce­na inter­pre­tii, sau pe câs­ti­ga­tor, (ca efect, o sur­pri­za…), țâș­nind din sce­nă. S‑a prac­ti­cat o gau­ră in sce­nă și s‑a con­stru­it un lift care să‑l pro­pul­se­ze pe inter­pret in sce­nă!

Nu ori­ce INGINER poa­te sta LA POALELE CULTURII! Feli­ci­tări, dom­nu­le ingi­ner Gigi Haleț! Con­ti­nu­ați să ne rea­min­tiți cine ati fost si ce ati facut, pen­tru că MODELELE se mai pră­fu­iesc dar, din timp in timp, mai tre­cem pe lân­gă ele și le mân­gâi­em…! Ele stră­lu­cesc în timp și îi bucu­ră pe cei ce le admi­ră. Tot un ingi­ner…!


Man­ga­lia News, 29.05.2020. (sur­sa: timpul.info).


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele