DE VORBĂ CU… Doamna profesoară ANGELA ELENA SOARE. Interviu realizat de E.C. Ninu

0
467

Un cadou de ziua Ange­lei, cu toa­te ură­ri­le de bine!

DE VORBĂ CU… Doam­na pro­fe­soa­ră ANGELA ELENA SOARE (Inter­viu rea­li­zat de E.C. Ninu).

1.- Doam­nă pro­fe­soa­ră, man­ga­li­a­nă get-beget, aţi deve­nit, după apre­ci­e­ri­le unor foşti pro­fe­sori ai Dv., o legen­dă vie a aces­tei aşe­ză­ri de la malul mării, dat fiind dru­mul par­curs, de la o ele­vă pasio­na­tă de lite­ra­tu­ră şi tea­tru, la cel de cadru didac­tic. Este, am înţe­les, şi o tra­di­ţie fami­li­a­lă. Ne-aţi putea lim­pezi acest sta­tut?

-Mama mea este învă­ţă­toa­re. Tatăl meu este mili­tar de carie­ră. Este uşor de dedus, în acest con­text, accen­tul pus pe învă­ţă­tu­ră şi chiar o oare­ca­re dis­ci­pli­na­re a vieţii, în edu­ca­ţia mea. Sora mea a fost pro­fe­sor de infor­ma­ti­că, actu­al­men­te este ingi­ner la DMHI. Fra­te­le meu este pro­fe­sor de edu­ca­ţie fizi­că şi direc­tor al Clu­bu­lui Spor­tiv Şco­lar Nr. 1 din Con­stanţa.

2.- Prin­tre per­for­manţe­le care v‑au lan­sat în aceas­tă carie­ră, ace­ea de pre­mi­an­tă, în anii de şcoa­lă, cea de fos­tă deţi­nă­toa­re, ca ele­vă a Lice­u­lui Indus­tri­al Nr. 1 Man­ga­lia, a unor pre­mii au aju­tat aceas­tă insti­tu­ţie să se situ­e­ze, pe locul II, la nivel judeţean, în între­ce­rea “Cea mai bună şcoa­lă”, la sfârşi­tul anu­lui 1988. Din­co­lo de aces­te dis­tin­cţii, obţi­nu­te la olim­pi­a­da de Lim­ba şi Lite­ra­tu­ra Româ­nă (menţiu­ne la eta­pa judeţea­nă, în cla­sa a X‑a), pre­cum şi la Fes­ti­va­lul “Cân­ta­rea Româ­ni­ei” (locul I la eta­pa loca­lă şi la cea judeţea­nă), am înţe­les că una, remar­ca­bi­lă, a fi fost şi absol­vi­rea Facul­tă­ţii de Filo­lo­gie a Uni­ver­si­tă­ţii “Ovi­di­us”. Aţi fi putut rămâ­ne, am înţe­les, dată fiind media, care vă situa pe pri­me­le două-trei locuri, în învă­ţămân­tul supe­ri­or, dar nu aţi făcut‑o. De ce ?

-Sunt mulţi ani de când am hotă­rât acest par­curs al vieţii mele. Fina­lul de facul­ta­te nu mă împă­ca­se încă, deplin, cu lite­ra­tu­ra româ­nă. Aveam prea puţi­ne moti­va­ţii lite­ra­re autoh­to­ne. A ocu­pa o cate­dră de lite­ra­tu­ră româ­nă la nivel uni­ver­si­tar mi se părea o înşe­lă­to­rie. Abia mai târ­ziu am înţe­les că ceea ce-mi reproşam, de fapt, era insu­fi­cien­ta cunoa­ş­te­re a Lite­ra­tu­rii româ­ne, în ciu­da ani­lor de stu­diu. Cine por­neş­te pe acest drum, nu ter­mi­nă nici­o­da­tă.

În liceu am citit tot ce mi‑a picat în mână, cum se spu­ne. Moti­va­ţia pen­tru lite­ra­tu­ră a fost mereu una emoţio­na­lă, iar pro­fe­so­rul de lim­ba româ­nă de atunci, dl prof. Ninu Cor­ne­liu, înţe­le­gea foar­te bine aceas­tă carenţă per­so­na­lă. De alt­fel, toţi pro­fe­so­rii care au încer­cat, atunci şi mai târ­ziu, să mă adu­ne într‑o ramă pre­ci­să, nu au reu­şit decât să mă lase mai libe­ră în inte­ri­or decât lăsam să se vadă. Le sunt recu­nos­că­toa­re domni­lor pro­fe­sori de lim­ba româ­nă Ninu Cor­ne­liu, Nego­iaş Con­stan­tin, Ionel Dumi­tres­cu, Baciu Vasi­le şi maes­tru­lui Marin Min­cu, pen­tru fie­ca­re strop adu­nat din lumi­nă şi dăru­it unui tablou mai degra­bă supra­re­a­list, mă tem.

Vioa­ra care mi‑a înţe­les acor­dul deplin a fost dna prof. univ. Zina Mol­cuţ, căre­ia îi aduc un pios oma­giu, şi pe care mi‑o voi amin­ti mereu tre­mu­rând de emoţie la cate­dră, în faţa unui public la fel de emoţio­nat de tră­i­ri­le domni­ei sale. Cur­su­ri­le dum­nea­ei erau ca plim­ba­rea pe malul mării, atunci când pui pălă­ria într‑o par­te şi te retragi în visa­re.

3.- La Lice­ul Teo­re­tic Man­ga­lia, în vechiul sediu al Cămi­nu­lui 3, din incin­ta actu­a­lu­lui Grup Şco­lar Indus­tri­al “Ion Băne­scu”, aţi pro­fe­sat o peri­oa­dă, ca titu­lar. Ce satis­fa­cţii aţi avut aici, aşa cum s‑ar deslu­şi din pagi­ni­le pri­mei revis­te şco­la­re din oraş, “Lyce­um”, apă­ru­tă între 1997–1998, sub coor­do­na­rea unui fost pro­fe­sor al Dv., în tim­pul pri­mu­lui an al celui de-al doi­lea direc­to­rat?

-Direc­to­rul de atunci nu mi‑a des­chis nici o poar­tă a sufle­tu­lui, ba, mai mult, le‑a închis şi pe cele care mai erau între­des­chi­se. Nu-mi aduc amin­te decât de o atmosfe­ră mai degra­bă încor­da­tă, pli­nă de frus­trări pro­fe­sio­na­le, dese­ori amen­da­tă de vor­be gre­le şi ame­ninţări. Satis­fa­cţia şi feri­ci­rea ace­lor ani au fost colec­ti­ve­le de elevi căro­ra le pre­dam lim­bă şi lite­ra­tu­ră engle­ză. Cu ele­vii pri­mei mele gene­ra­ţii ca diri­gin­te am cre­at pri­ma revis­tă şco­la­ră de lim­ba engle­ză, ”The Gol­den Key”, pri­ma bibli­o­te­că rulan­tă a ele­vi­lor, cu cărţi cum­pă­ra­te sau dona­te de către ei, am înfi­inţat cabi­ne­tul de lim­ba engle­ză, pe care l‑am dotat din acti­vi­tă­ţi extra­cur­ri­cu­la­re. În anul 1998 am orga­ni­zat un spec­ta­col de colin­de în lim­ba engle­ză, apla­u­dat la sce­nă des­chi­să în incin­ta Casei de Cul­tu­ră Man­ga­lia, în urma căru­ia am adu­nat dona­ţii din care am cum­pă­rat dula­pu­ri­le spe­ci­a­le din cabi­net. Tot atunci, un spec­ta­tor din sală(fostul patron al res­ta­u­ran­tu­lui Cina din Con­stanţa) ne‑a donat un tele­vi­zor cu tub bio, raris­sim în acea peri­oa­dă, iar BRD Man­ga­lia ne‑a donat un apa­rat video. Din cei­la­lţi bani am cum­pă­rat un case­to­fon şi cule­geri de lim­ba engle­ză şi pri­mul dicţio­nar englez-englez cu pes­te 100 000 intrări, coman­dat direct din Marea Bri­ta­nie, prin fir­ma Tha­u­sib de la Sibiu. Toa­te aces­te bunuri fac par­te şi astăzi din patri­mo­ni­ul Lice­u­lui „Cal­la­tis”. Dar cea mai mare feri­ci­re este trans­mi­te­rea ide­ii de a citi ace­lor elevi. Astăzi, părinţi la rân­dul lor, au păs­trat, din ace­le vre­muri, ges­tul sublim de a des­chi­de o car­te pen­tru a‑şi cău­ta iden­ti­ta­tea.

4.- Nu regre­ta­ţi des­pă­rţi­rea de acest liceu?

-Eu cred că fie­ca­re expe­rienţă pe care o tră­im este meni­tă să ne înveţe ceva. Da, îmi pare rău ca m‑am des­pă­rţit de ado­les­cenţii cei roman­tici şi mira­cu­loşi, dar, pe de altă par­te, am făcut pace cu vâr­sta ele­vi­lor mici. Dacă nu s‑ar fi întâm­plat aşa, cum aş fi reu­şit să-mi înţe­leg şi să-mi educ pro­pri­ul copil?

5.- Şi acum, după cum aţi înţe­les, iată, vă soli­ci­tăm spri­ji­nul pen­tru a face să apa­ră o altă revis­tă, în for­mat elec­tro­nic, “Mira­bi­la sămânţă”, al cărei titlu, bănu­im, vă stâr­neş­te plă­cu­te amin­tiri, dat fiind fap­tul că el, poa­te cel mai lung poem al cre­a­ţi­ei bla­gie­ne, v‑a situ­at pe locuri de invi­di­at în com­pe­ti­ţi­i­le prin care aţi tre­cut, la Man­ga­lia, Con­stanţa şi la … Sebeş-Alba. Vor­bi­ţi-ne mai pe larg, vă rugăm, des­pre Fes­ti­va­lul de muzi­că şi poe­zie “Lucian Bla­ga”, desfă­şu­rat aco­lo: drum, sejur, desfă­şu­ra­re, excur­sii!

-Fes­ti­va­lul de muzi­că şi poe­zie “Lucian Bla­ga” a fost o întâm­pla­re aproa­pe magi­că a vieţii mele de licean. În pri­mul rând, nu m‑am aştep­tat la o cali­fi­ca­re atât de îna­l­tă: faza naţio­na­lă. Loca­ţia fes­ti­va­lu­lui a fost incre­di­bi­lă: arhi­tec­tu­ra săseas­că, atmosfe­ra mol­co­mă arde­le­neas­că, gra­i­ul dul­ce al local­ni­ci­lor, … toa­te m‑au fas­ci­nat pur şi sim­plu. Dom­nul pro­fe­sor Ninu Cor­ne­liu se înca­dra per­fect în pei­saj prin sobri­e­ta­te şi medi­ta­ţie, în timp ce eu şi sora mea râdeam cam mult şi ne con­si­de­ram într‑o vacanţă. Cele mai emoţio­nan­te momen­te au fost pre­zen­tă­ri­le pro­fe­so­ri­lor de lim­ba româ­nă din Har­ghi­ta, care au pus în sce­nă „Meş­te­rul Mano­le” şi care au obţi­nut Mare­le Pre­miu al Juri­u­lui, vizi­ta la mor­mân­tul poe­tu­lui, de la care mai păs­trez şi astăzi o frun­ză …care NU s‑a uscat şi momen­tul în care a înce­put ploa­ia, mi-am amin­tit un des­cân­tec de … soa­re adu­nat de poet într-un volum de poe­zii, am reci­tat des­cân­te­cul … pe stra­dă, iar ploa­ia s‑a oprit şi a ieşit soa­re­le! Magic, nu?

6.- Ştim că aţi com­pus, îna­in­tea aces­tui fes­ti­val, şi o poe­zie, cu ima­gini artis­ti­ce spe­ci­fic liri­cii moder­nis­te a poe­tu­lui-filo­zof al lite­ra­tu­rii noas­tre. O mai aveţi, oare?

-Din păca­te, nu.

7.- Con­si­de­ra­ţi că sis­te­mul filo­zo­fic bla­gian ar fi avut alt des­tin, la nivel mondi­al, dacă nu ar fi încli­nat cum­pă­na isto­ri­ei noas­tre spre doc­tri­na filo­zo­fi­că mar­xist-leni­nis­tă, după pro­cla­ma­rea repu­bli­cii, la 30 Decem­brie 1947? Este, pre­su­pu­nem, sem­ni­fi­ca­tiv şi de tris­tă amin­ti­re sfârşi­tul cari­e­rei uni­ver­si­ta­re a lui Lucian Bla­ga, la Cluj, aşa cum ne‑o rele­vă Vic­tor Petrini, în roma­nul lui Marin Pre­da, “Cel mai iubit din­tre pămân­te­ni”.

-Cu sigu­ranţă că ar fi pri­mit Pre­mi­ul Nobel în anul 1956, în locul lui J.R. Jime­nez, de care l‑au des­pă­rţit numai câte­va voturi. Dar Lucian Bla­ga şi‑a ales sin­gur des­ti­nul. Ar fi putut ple­ca ori­un­de în Euro­pa, însă a ales să rămâ­nă aca­să, pen­tru că avea nevo­ie de tim­pul-spa­ţiu mio­ri­tic pen­tru ope­re­le sale. S‑ar fi putut auto­e­xi­la, ca Rosa del Con­te, sau ar fi putut pre­da la ori­ce uni­ver­si­ta­te din Euro­pa, mai ales că era spri­ji­nit şi admi­rat de Mir­cea Eli­a­de. Mari­le tăceri ale poe­tu­lui, însă, nu ascund decât valu­ri­le din adânc. Aşa cum însu­şi poe­tul spu­nea: “Mă rogi cu‑n surâs şi cu dul­ce cuvânt / rost să fac de seminţe, de rare­le, / pen­tru Euto­pia, mân­dra gră­di­nă, / în pre­a­j­ma căre­ia ful­ge­re rod­ni­ce joa­că / să-nalţe tăcu­te­le seve‑n lumi­nă.”
Ful­ge­re­le îşi au, desi­gur, ros­tul lor.

8.- În ce sens v‑a mar­cat pri­ma întâl­ni­re cu ope­ra liri­că a aces­tui mare poet?

-Lucian Bla­ga este răs­pun­sul la toa­te între­bă­ri­le gre­le ale ado­les­cenţei. Mă sal­va de „medi­o­cri­ta­te şi plic­tis”, mă sco­tea din ban­ca mea de şco­lar şi mă învă­ţa să eva­dez.

9.- Facul­ta­tea v‑a deter­mi­nat, desi­gur, să‑i înţe­le­geţi şi alte coor­do­na­te ale deve­ni­rii sale artis­ti­ceşti. Expre­si­o­nis­mul româ­nesc nu poa­te exis­ta fără acest mare scri­i­tor, care l‑a teo­re­ti­zat într‑o mulţi­me de ese­uri, dar, mai ales, în tri­lo­gi­i­le sale, din care remar­ca­bi­lă este, fireş­te, “Cen­su­ra transcen­den­tă”. Ce s‑ar fi întîm­plat dacă poe­tul Lucian Bla­ga nu ar fi fost dub­lat de dra­ma­tur­gul Lucian Bla­ga?

-Facul­ta­tea m‑a învă­ţat, prin pro­fe­so­rul şi men­to­rul nos­tru de la Con­stanţa, cri­ti­cul şi poe­tul Marin Min­cu, un fapt esenţi­al: ope­ra poe­ti­că nu se sub­su­mea­ză, în mod obli­ga­to­riu, filo­so­fi­ei bla­gie­ne, aşa cum dra­ma­tur­gia potenţea­ză alte coor­do­na­te ale eului artis­tic bla­gian. Poe­tul are gră­di­na sa, cu seminţe mira­bi­le, dra­ma­tur­gul are sce­na, domi­na­tă de Zamo­l­xe, iar filo­so­ful are veş­ni­cia, con­du­să de Mare­le Ano­nim.

10. ‑Poves­tea de iubi­re pen­tru Cor­ne­lia, soţia sa, căre­ia i‑a dedi­cat volu­mul de debut din 1919, “Poe­me­le lumi­nii”, cum aţi aprecia‑o suc­cint?

-Deşi nu era un „dele­gat auto­ri­zat al cuvân­tu­lui”, Bla­ga a înflo­rit în „poe­me de lumi­nă”, pe care le‑a dedi­cat „ghi­o­ce­lu­lui negru”. Lugo­jean­ca Cor­ne­lia Bre­di­cea­nu a fost pri­ma treap­tă a deve­ni­rii poe­tu­lui, pen­tru că ea a tri­mis pri­me­le poe­zii ale tână­ru­lui îndră­gos­tit Lucian Bla­ga, lui Sex­til Puş­ca­riu la Cer­nă­u­ţi. Ori­ce feme­ie din via­ţa unui poet ştie că, de fapt, nu-şi mai apa­rţi­ne sieşi, dar nici lui, poe­tu­lui. În „Hro­ni­cul şi cân­te­cul vâr­ste­lor”, fata lui Lucian Bla­ga, Dorli, dez­vă­lu­ie nume­le de alint ale celor doi: „Sfin­xul” şi „Mirea­sa”. În cla­sa a XII‑a, îmi spu­neam că, prin ei doi, dra­gos­tea impo­si­bi­lă emi­ne­sci­a­nă din­tre un Lucea­făr şi o muri­toa­re, s‑a împli­nit.
Mi-ar fi plă­cut să tră­iesc în vre­mea lor şi să‑i văd lucrând împre­u­nă, în anii din urmă, atunci când dra­gos­tea are alte înţe­le­suri, mai vii decât via­ţa însă­şi.

11.- Dar des­pre tra­du­că­to­rul Lucian Bla­ga, din liri­ca engle­ză, ce păre­re aveţi, dată fiind, ca exem­plu, sce­na des­pă­rţi­rii, dimi­nea­ţa, din­tre marii îndră­gos­ti­ţi din Vero­na, Romeo şi Juli­e­ta ?

-Lui Bla­ga nu‑i plă­cea ver­bul „a tra­du­ce”. Lui îi plă­cea să tăl­mă­ceas­că, aşa cum pre­o­ţii stră­vechi inter­pre­tau cuvin­te­le zeu­lui. Inte­re­san­te sunt toa­te ale­ge­ri­le sale, pen­tru că Bla­ga a tăl­mă­cit şi poe­zia anti­că, şi poe­zia popoa­re­lor pri­mi­ti­ve, şi poe­me franţu­zeşti, ger­ma­ne sau ita­li­ene. Aşa cum măr­tu­ri­sea el însu­şi, a înve­lit totul într-un stil valah, pen­tru că el nu tra­du­cea, ci trans­fi­gu­ra, pen­tru a oferi, la final, cathar­sis. Cele­bru este suc­ce­sul tra­du­ce­rii lui „Faust”, în anii comu­ni­şti, după ce fuse­se des­ti­tu­it. Acest suc­ces l‑a ofe­rit pe Bla­ga ca exem­plu de act artis­tic, nesu­pus cen­zu­rii spi­ri­tu­a­le.
Sce­na des­pă­rţi­rii din­tre Romeo şi Juli­e­ta … tre­bu­ie înţe­lea­să ca poe­zie de autor!

12.- În înche­ie­re, la ce între­ba­re nepu­să aţi dori să răs­pun­deţi?

-Care este rolul pro­fe­so­ru­lui într‑o soci­e­ta­te domi­na­tă de teh­no­lo­gie şi media?
Dacă pro­fe­so­rul de lim­ba engle­ză îşi găseş­te meni­rea în par­tea prag­ma­ti­că a lumii moder­ne, pro­fe­so­rul de lim­ba şi lite­ra­tu­ra româ­nă devi­ne, ală­tu­ri de pre­ot, un ghid spi­ri­tu­al. Cu atât mai greu par­cur­sul său. Cum să pre­dai lite­ra­tu­ră unor gene­ra­ţii care nu citesc? Cum poţi să ada­ugi ide­ea de neam spi­ri­tu­a­li­tă­ţii sfă­râ­ma­te de beje­nia după locul de mun­că? Cum să ada­ugi pe Ion lui i‑phone? Dar toc­mai de aici înce­pe o altă poves­te…

-Vă mulţu­mim şi vă aştep­tăm prin­tre noi, la o oră cu fos­tul dv. pro­fe­sor!

-Mulţu­mesc pen­tru acest inter­viu nea­ş­tep­tat. Nu mă con­si­der o legen­dă, sunt un om cam prea nor­mal, dar, chiar şi aşa, mi-ar face o deo­se­bi­tă onoa­re par­ti­ci­pa­rea la o oră de lim­ba româ­nă ală­tu­ri de dom­nul pro­fe­sor Ninu Emil-Cor­ne­liu, căru­ia îi dato­rez o par­te din ceea sunt astăzi.

(Inter­viu publi­cat la data de 16 mai 2018, sub sem­nă­tu­ra dom­nu­lui pro­fe­sor Emil-Cor­ne­liu Ninu).

MN: La mulți ani, cu sănă­ta­te și bucu­rii, dra­gă și sti­ma­tă doam­nă pro­fe­soa­ră Ange­la Ele­na Soa­re! Vă îmbră­ți­șăm (vir­tu­al) și vă iubim, real! 🙂 Arti­co­le publi­ca­te de Man­ga­lia News sub sem­nă­tu­ra doam­nei pro­fe­soa­re Ange­la Ele­na Soa­re, puteți citi AICI și AICI.


Man­ga­lia News, 16.05.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele