Copilăria este singurul loc din Univers unde Dumnezeu este atât de aproape de noi, încât, pentru a‑L atinge, este suficient a surâde!’ — Cosmin Neidoni

0
122

Dacă aș putea să mă stre­cor prin una din uși­le care au mai rămas între­des­chi­se în urma mea, L‑aș ruga pe Dum­ne­zeu să-mi dea o sin­gu­ră zi, una de vară, pen­tru a mă pier­de în (ne)cuprinsul ei cu ini­ma pe care am avut‑o fiind copil. Și L‑aș ruga să îmi dea puțin din pri­ce­pe­rea omu­lui adult, nu mult, doar atât cât să pot înțe­le­ge că locul numit copi­lă­rie, ace­la în care nu se moa­re, în care părin­ții sunt tineri și buni­cii încă sufi­cient de sprin­te­ni – este sin­gu­rul para­dis pe care omul îl poa­te locui fără ca mai întâi să trea­că prin moar­te.

Copi­lă­ria este sin­gu­rul loc din Uni­vers unde Dum­ne­zeu este atât de aproa­pe de noi, încât, pen­tru a‑L atin­ge, este sufi­cient a surâ­de! Când eram copil puteam să râd, să plâng să mă supăr și să iert într‑o sin­gu­ră zi, fără a păs­tra memo­ria rău­lui de niciun fel. Legi­le logi­cii sunt sus­pen­da­te pe toa­tă peri­oa­da copi­lă­ri­ei, alt­fel nu îmi explic cum puteam să fiu sin­gur, dar în ace­lași timp, să fiu cu toa­tă lumea. Mă ima­gi­nam sal­va­to­rul lumii și cava­le­rul care poa­te învin­ge ori­ce, fără a fi nevo­ie sa‑l citesc pe Don Qui­jo­te al lui Cer­van­tes.

Nu știu de ce, dar dese­ori am încli­na­rea să cred că numai copi­ii știu cu ade­vă­rat să zâm­beas­că senin, ară­tân­du-și sufle­tul, în timp ce noi, adul­ții, mimăm doar!

Când eram copil, jucân­du-mă, eram dese­ori mur­dar pe mâini și pe hai­ne, dar nu îmi păsa deloc, sufle­tul îmi era curat, așa cum e sufle­tul ori­că­rui copil. Acum, la vâr­sta adul­tă, sunt cu hai­ne­le mereu cura­te, dar sufle­tul are deja podul lui de vechi­turi.

Când eram copil nu ști­am ce este ace­la orgo­liu, mă jucam la fel cu toți copi­ii, indi­fe­rent de hai­ne­le pe care le pur­tau. Mai târ­ziu, când s‑a insta­lat vani­ta­tea, fără să bată la ușă, am înce­put – și rău am făcut – să judec oame­nii după apa­ren­țe. Abia târ­ziu, târ­ziu de tot, am recă­pă­tat sim­pli­ta­tea pier­du­tă unde­va pe drum.

Și spun iar că, dacă Dum­ne­zeu mi-ar îngă­dui să fiu încă o dată copil, doar o zi, aș aler­ga fără să îmi pese de nicio juli­tu­ră de pe genunchi, și i‑aș spu­ne adul­tu­lui care am deve­nit să‑l roa­ge pe bătrâ­nul care se va naș­te din mine să nu mă uite de tot și i‑aș spu­ne că dacă nu mai poa­te aler­ga, să mear­gă încet, dar să nu se opreas­că nici­o­da­tă și să nu țină cont de zgâri­e­tu­ri­le adu­na­te pe ini­mă, vor fi fiind mul­te până atunci. Să râdă – ca în copi­lă­rie ori să zâm­beas­că. Să nu uite nici­o­da­tă să zâm­beas­că!

Cos­min Nei­doni, 22 mai 2020, Recaș.

MN: Absol­vent de Filo­so­fie, fre­e­lan­cer în dome­ni­ul tra­du­ce­ri­lor, poe­tul și scri­i­to­rul timi­șo­rean Cos­min Nei­doni publi­că și în coti­dia­nul onli­ne Man­ga­lia News. Arti­co­le­le ce poar­tă sem­nă­tu­ra sa pot fi citi­te aici, iar cărți­le lui Cos­min Nei­doni pot fi pro­cu­ra­te de AICI, sau de AICI.


Man­ga­lia News, Dumi­ni­că, 24.05.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele