UN INGINER LA POALELE CULTURII – Nu sunt turnul Eiffel, de Gigi Haleţ

0
1239

farmec.ro
carturesti.ro%20

Ecaterina Oproiu vine la Constanța, prin anii ’80, la premiera piesei dumneaiei de mare succes, “Nu sunt turnul Eiffel”.

La București, în distribuție erau: Florian Pittiș și Monica Ghiuță, la Constanța cu Vasile Cojocaru și Nina Udrescu.

Încă tânăra pe atunci absolventă a Facultății de Drept a Universității din București, Ecaterina Oproiu, era deja un publicist cunoscut. Între 1965 – 1989 a fost redactor-șef al revistei Cinema. Este autoarea câtorva piese de teatru formidabile: Nu sunt turnul Eiffel, Cerul înstelat deasupra noastră, Interviu, 3 x 8 plus infinitul, cu teme precum condiția cuplului și feminismul. A fost colaboratoare a Televiziunii naționale a României, între 1992 și 2002 a făcut parte din Consiliul Național al Audiovizualului.

Subiectul piesei “Nu sunt turnul Eiffel” era excelent de bine gândit, pentru a fi ușor de dezvoltat în mintea oricărui tânăr al acelor vremuri care se regăsea în felul de a fi al personajelor.

Doi tineri, El – arhitect în devenire, Ea – „doctoriţă” la ţară, pierd într-o dimineaţă ultimul autobuz spre oraş, fiind astfel nevoiţi să o pornească pe jos, înspre o necunoscută şosea (un amărât de drum în viață, cam fără mari atracții și speranțe de ceva mai bun), ce are să-i ducă înapoi la civilizaţie. Din acest moment, într-o formulă compoziţională care suprapune planul real cu cel imaginar, prezentul, viitorul si chiar trecutul, personajele – având o logică aproape absurdă – trăiesc secvenţe dintr-o viitoarea posibilă existenţă în doi (în odăi strâmte, cu intruşi greu de controlat precum Tatăl lui sau prietenele ei mai emancipate, Tanți și Manți).

La sfârșitul actului întâi, cei doi se adăpostesc într-o stație părăsită de autobuz ce nu mai venea sau venea când voia el, mereu altădată sau mai târziu. Și plouă și ei sunt singuri în noapte.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Eu am ideea, scenograful mă lasă și chiar mă încurajează să realizez o instalație pentru curgerea unor stropi de apă, circa un minut, pe geamul acelei stații și, cu multă lumină din spate, scot un efect remarcabil.

Nu se vedea de unde vine apa care se scurgea pe geam și nu vedeai unde se duce. Un mic bidonaș cu 16 litri de apă, un furtunaș cu găurele și un cleștișor ce se deschidea atunci când trebuie. Puteau fi și lacrimile celor doi rămași singuri și părăsiți. Așa se încheie actul întâi, spectatorii aplaudând un efect scenografic spectaculos, mai rar întâlnit, dar cu atât mai impresionant.

Spre bucuria mea, la petrecerea de după premieră doamna Ecaterina Oproiu zice: “Domnilor am cunoscut mult teatru și pe aici și prin toată lumea bună, dar așa un efect bine făcut și tare nimerit cu tot ce se întâmplă pe scenă, nu am mai văzut. Cine l-a făcut, al cui e ?!”

Toți s-au uitat spre mine, domnul Eugen Mazilu, directorul Teatrului Dramatic, mă prezintă și mă laudă, de față cu toată lumea, eu sunt emoționat mai mult decât cred că am fost vreodată și, trebuie să recunosc că, atunci mi-a trecut prin cap ideea că mulți de pe acolo se vor gândi să mă aducă să lucrez cu ei la Teatru, pentru că altfel nu se mai poate și ar fi păcat să lași să se piardă o așa valoare, adică eu, adică pe mine!

Comentarii:

Eugen Tiron, 25-05-2020:

Trei ingineri – o tânără ingineră de la IRCM Constanța, Gigi Haleț și eu am ajuns in Bucuresti pentru participarea la o coferință(!). Ne-am cazat la unul din hotelurile de lânga Târgul Expozitional din Bucuresti, ROMEXPO (locuri rezervate si achitate…! Ca un vârtej, intră in camera mea Gigi: – Hai, ești gata? Mergem! Cu mai multă eleganță, a invitat-o si pe colega noastră de echipă. Mergem la teatru…! Am ajuns la Teatru Mic. Aglomeratie…! Nu mai erau bilete. Se juca piesa de teatru “Nu sunt turnul Eiffel”. Directorul Teatrului Mic, Dinu Săraru era in fata clădirii, la intrare.

Gigi, cu aplomb, il salută pe Maestru și-l intreabă scurt: – Cum pot viziona trei ingineri din Constanța spectacolul? Răspunsul la fel de scurt: – Intrati, dar veti sta in picioare…! Mai erau spectatori in picioare. Maestrul Dinu Săraru a stat, la fel ca noi, in picioare pe toată durata spectacoluli, urmărindu-și actorii si probabil și pe spectatorii entuziasmati.

Am revăzut apoi spectacolul cu piesa de teatru “Nu sunt turnul Eiffel”, la Constanța. Scenografia a fost diferită față de ce văzusem la Teatrul Mic. Personajele secundare in lista realizatorilor sunt mai pe la sfârșitul listei. Dar, iată, un moment de sinceritate mi-l dezvăluie pe Gigi Haleț in postura pe care in alte ocazii am apreciat-o , inventiv…! OMul dedicat artei era in stare să aducă un nor de ploaie pe scenă! Aprecierea generală a doamnei Ecaterina Oproiu, in ziarele din Constanta a fost una plină de elogii. Imi vine in minte ideea pe care a avut-o Gigi la unul din concursurile de muzică ușoară de la MAMAIA, de a aduce pe scena interpretii, sau pe câstigator, (ca efect, o surpriza…), țâșnind din scenă. S-a practicat o gaură in scenă și s-a construit un lift care să-l propulseze pe interpret in scenă!

Nu orice INGINER poate sta LA POALELE CULTURII! Felicitări, domnule inginer Gigi Haleț! Continuați să ne reamintiți cine ati fost si ce ati facut, pentru că MODELELE se mai prăfuiesc dar, din timp in timp, mai trecem pe lângă ele și le mângâiem…! Ele strălucesc în timp și îi bucură pe cei ce le admiră. Tot un inginer…!


Mangalia News, 29.05.2020. (sursa: timpul.info).



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply