Polițiștii recomandă cetățenilor măsuri de prevenire, pentru a nu fi victimele unor infracțiuni de furt sau tâlhărie

0
767

farmec.ro
carturesti.ro%20

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Constanța, au desfășurat activități informative, pe linia prevenirii infracțiunilor stradale, în municipiul Constanța.

Polițiștii au stat de vorbă cu cetățenii despre măsurile de prevenire pe care ar trebui să le ia, pentru a nu fi victimele unor infracțiuni de furt sau tâlhărie.

Oamenii au fost sfătuiți să încuie ușa locuinței, chiar și atunci când sunt acasă și să monteze gratii la ferestre, dacă locuiesc la parter și, de asemenea, să evite străzile lăturalnice, izolate, mai ales când afară este întuneric.

Cetățenii s-au arătat receptivi la recomandările polițiștilor, fiind conștienți că în această perioadă dificilă din punct de vedere sanitar și economic, dar nu numai, persoanele certate cu legea ar putea apela la metode ilegale de dobândire a bunurilor necesare.

Așadar, în scopul prevenirii infracțiunilor stradale, polițiștii vă sfătuiesc:

–     Evitați să mergeți noaptea în zone neiluminate și necirculate;

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

–     Evitați să lăsați în casă sume mari de bani;

–     Montați-vă alarmă la locuință, dacă aveți posibilitatea.

Activitățile desfășurate fac parte din Programul național și local de prevenire a infracțiunilor comise contra patrimoniului.


Mangalia News, 28.05.2020. (sursa: IPJ Constanța).



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply