CCR: Ordonanța de urgență privind starea de alertă este constituțională, dar nu poate restrânge libertățile

0
692

Curtea Constituțională a decis, miercuri, că ordonanța care prevede starea de alertă este constituțională, doar în condițiile în care nu se restrâng drepturi și libertăți cetățenești. Acest lucru ar trebui adăugat în textul de lege.

Judecătorii Curții Constituționale au decis să respingă sesizarea făcută de Avocatul Poporului și să declare legea care se referă la Ordonanța 21/2004, constituțională. 

”Articolul 4 este constituțional, în măsura în care acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restângerea unor drepturi și libertăți”, spun judecătorii CCR. 

Avocatul Poporului a sesizat, în 6 mai, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.  (sursa: cugetliber.ro).


Digi24: Curtea Constituţională a dat o decizie interpretativă pe Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, care reglementează starea de alertă. Curtea a decis că OUG este constituțională, dar nu poate să restrângă drepturi și libertăți ale cetățenilor.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

 CCR a fost sesizată de Avocatul Poporului, care argumentează că restrângerea de drepturi și libertăți fundamentale se poate face doar prin lege, nu prin ordonanță de urgență sau hotărâre de guvern.

Şedinţa Curții Constituționale de miercuri dimineață s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă. În sală au fost prezenţi doar preşedintele CCR, Valer Dorneanu, un magistrat asistent, precum şi reprezentanţii Avocatului Poporului şi ai Ministerului Public.

OUG 21/2004 a fosta atacată la CCR de Avocatul Poporului. Delegarea unor atribuţii de legiferare către autorităţi administrative având ca finalitate restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale încalcă principiul separaţiei puterilor, precum şi prevederile constituţionale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, a argumentat Avocatul Poporului.


Mangalia News, 13.05.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply