SUA, România și alți opt aliați NATO denunță “încercările lamentabile de a falsifica istoria”: Acum 75 de ani, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial nu a adus libertate în Europa

0
820

farmec.ro
carturesti.ro%20

Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, la 8 mai 1945, nu a adus libertate în Europa, iar societățile din spatele Cortinei de Fier au căutat cu disperare o cale spre democrație și independență, au transmis joi seară într-o declarație comună miniștrii afacerilor externe din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Statele Unite ale Americii, document ocazionat de aniversarea a 75 ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

“Cu prilejul aniversării a 75 ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 2020, aducem un tribut victimelor și tuturor soldaților care au luptat pentru înfrângerea regimului nazist și pentru a pune capăt Holocaustului. În timp ce luna mai 1945 a adus încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, nu a adus libertate în Europa. Centrul și Estul Europei au rămas sub dominația regimului comunist, pentru încă aproape 50 de ani. Statele baltice au fost ocupate ilegal și anexate, iar pumnul de fier al Uniunii Sovietice a fost impus celorlalte state captive, prin intermediul forței militare covârșitoare, a represiunii și a controlului ideologic”, se arată în textul declarației remise CaleaEuropeană.ro.

Declarația semnată de SUA și cei nouă aliați NATO de pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice evocă evenimentele “pietre de hotar” care au avut loc în spatele Cortinei de Fier de la debutul Războiului Rece și până în 1989.

“Timp de multe decenii, numeroși cetățeni europeni din Centrul și Estul continentului și-au sacrificat viața luptând pentru libertate, în timp ce milioane de oameni au fost privați de drepturi și libertăți fundamentale, au fost supuși torturii și strămutați forțat. Societățile din spatele Cortinei de Fier au căutat cu disperare o cale spre democrație și independență. Evenimentele din 1956, fondarea și activitățile Cartei 77, Mișcarea Solidaritatea, Lanțul Baltic, Toamna Națiunilor din 1989 și căderea Zidului Berlinului au fost importante pietre de hotar”, subliniază miniștrii celor zece aliați euro-atlantici.

Declarația semnată de SUA și cei nouă aliați NATO de pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice condamnă tentativele de rescrierea a evenimentelor istorice care au dus la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și la divizarea Europei după încheierea conflagrației mondiale.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Citiți continuarea pe CaleaEuropeana.ro



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply