Liliana Pintilie — La pas, prin țara lui Moș Crăciun. ”Nu există vreme rea, ci…”

0
291

Lili­a­na Pin­ti­lie — La pas, prin țara lui Moș Cră­ciun. ”Nu exis­tă vre­me rea, ci…”

Mda…, ia să vă zic cum am aflat eu că “nu exis­tă vre­me rea…”.

Ca ori­ce om nor­mal, obiș­nu­it cu “pre­gă­ti­rea în avans”, am luat în cal­cul și even­tu­a­le ploi, plo­ice­le, ploi zdra­ve­ne și toren­ți­a­le… și m‑am echi­pat cores­pun­ză­tor, cu umbre­lă și încăl­ță­min­te care să îmi țină picioa­re­le usca­te. 

Aiu­rea! La pri­ma ploa­ie, pe un fati­dic 21 august, în miez de vară să ne înțe­le­gem, pre­gă­ti­ri­le mele nu au făcut nici doi bani. Mai degra­bă efor­tu­ri­le mele s‑au dus pe apa sâm­be­tei și am sfâr­șit dru­mul spre casă plici-plici, sau lipa-lipa … 

Și dacă vă ima­gi­nați că băie­ții au avut altă soar­tă, vă înșe­lați. Gro­za­ve­le lor ghi­o­z­da­ne (lua­te din RO și căra­te după noi, cu valoa­re sen­ti­men­ta­lă) nu au făcut nici doi bani gău­riți cu tunul, sub ropo­tul de 20 de minu­te. Cu părul încă ud, am dat buz­na în pri­mul maga­zin, să repar gre­șe­a­la înce­pă­to­ru­lui: adop­ta­rea sti­lu­lui lor de via­ță este OBLIGATORIE, nu opțio­na­lă. Așa am aflat că ghi­o­z­da­ne­le copi­i­lor lor sunt echi­pa­te cu huse de ploa­ie flu­o­res­cen­te (o să revin pe subiect), ascun­se într-un buzu­nar dosit (ca să nu încur­ce), afla­te mereu la pur­tă­tor. Tot atunci am luat amin­te pe stra­dă la oame­nii care nu se tem să încal­țe cizme de cau­ziuc vara, câtă vre­me le păs­trea­ză picioa­re­le usca­te. 

Pele­ri­ne­le de ploa­ie, ascun­se într‑o poșe­tă (ade­sea ruc­sac în spi­na­re), sub toa­te for­me­le, mode­le­le și culo­ri­le, fac par­te din via­ța lor. Desi­gur exis­tă și vari­an­ta hai­ne­lor rezis­ten­te la ploa­ie, dar eu am rămas uimi­tă de rela­xa­rea cu care omu­le­ții ăstia poar­tă acel tex­til-gumat, fără să simt cum­va stig­ma­tul galo­și­lor de la țară (cum aș fi aso­ci­at eu ima­gi­nea). 

Și dacă mi-ar fi spus cine­va că, îna­in­te să mă ridic din pat, o să veri­fic prog­no­za meteo, chiar nu cre­deam, zău! Este impor­tant să știu cum o să fie vre­mea, pen­tru ca o afu­ri­si­tă de ploa­ie de vară să nu imi stri­ce nici che­ful, nici coa­fu­ra (mă rog, vor­ba vine). 

Des­pre copii, nu mai vor­besc! Ei fac ce văd la parinți și nu pro­tes­tea­ză deloc, când sunt scoși la plim­ba­re, la joa­că, sau la som­nul de ami­a­ză, în pli­nă ploa­ie toren­ți­a­lă. Soar­ta, nene! Dacă acu’ a venit norul?!

Așa se face că, într‑o după-ami­a­ză, când am ieșit din casă, l‑am întâl­nit pe fiul plo­ii. Un pri­chin­del de maxim 1 an juma­te, cul­cat pe bur­tă în pri­ma băl­toa­că, la adă­pos­tul cos­tu­mu­lui de ploa­ie din cap și până în picioa­re, ple­os­că­ia apa cu mânu­țe­le lui dolo­fa­ne. Ală­tu­ri, mama buto­na tele­fo­nul, aruncându‑i din când în când câte o pri­vi­re, încu­vi­in­țând bucu­ria copi­lu­lui. Chi­co­te­li­le lui îmi răsu­nă și azi în urechi. A ridi­cat mutri­ța șiro­ind de apă, ochii lui albaș­tri ca cerul erau sin­gu­rii curați pe chip și numai nu putea ros­ti “Vrei și tu să încerci?”

Nu, nu am sunat la Pro­tec­ția Copi­lu­lui, nu era nici un peri­col, dar mira­rea s‑a citit pe fața mea, clar! M‑am oprit să îl admir. Cred că mama a intu­it admi­ra­ția mea (ames­te­ca­tă cu nelă­mu­ri­rea “ăăă, nu se udă?”) și mi‑a zis cât se poa­te de calm: 

Nu exis­tă vre­me rea, ci doar hai­ne nepo­tri­vi­te!”

MN: Alte gân­duri scri­se atât de inspi­rat de Lili­a­na Pin­ti­lie, cores­pon­den­ta noas­tră dra­gă din ”Nor­dul înde­păr­tat” și publi­ca­te de Man­ga­lia News, puteți citi AICI.


Man­ga­lia News, 02.04.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele