Cangurii șchiopi și priveghetoarea ciocușă în izolare/ Un interviu cu umoristul clujean Cornel Udrea (I)

0
217

Can­gu­rii șchi­opi și pri­ve­ghe­toa­rea cio­cu­șă în izolare/ Un inter­viu cu umo­ris­tul clu­jean Cor­nel Udrea (I)

Cor­nel Udrea este un scri­i­tor, umo­rist, dra­ma­turg și om de radio clu­jean. Dar în spe­cial umo­rist. Cine n‑a râs cu sughi­țuri mărun­te citind capo­do­pe­ra ”Obi­ce­iuri de nun­tă la can­gu­rii șchi­opi”? Cine nu s‑a dat cu capul de ”Mare­le zid chi­ne­zesc ger­man” citind ”Pri­vi­ghe­toa­rea cio­cu­șă”? ”La umbra bato­zei nata­le”, Cor­nel Udrea scria. Și scria bine. Să‑i dea Dum­ne­zeu sănă­ta­te, că încă nu s‑a oprit din scris. Între două felii de pari­zer, a avut ama­bi­li­ta­tea să ne răs­pun­dă la câte­va între­bări și ast­fel a rezul­tat un mate­ri­al pen­tru două epi­soa­de…

Tră­im vre­muri com­pli­ca­te, avem nevo­ie de pre­o­ţi, psi­ho­logi, doc­tori, etc. Ce să mai cau­te un umo­rist în lumea asta?

Vai de mine! Mai ales acum este nevo­ie de scri­i­to­rii de umor, de cei care și-au făcut din zâm­bet o mese­rie, având voca­ția aceas­ta, s‑o numim a face­rii de bine, în sen­sul ade­vă­rat al cuvân­tu­lui. Pen­tru mine, întot­dea­u­na și în toa­tă via­ța, bucu­ria cea mai impor­tan­tă a fost ace­ea de a vedea oame­nii venind spre mine cu un zâm­bet pe buze ști­ind că urmea­ză un banc, urmea­ză o glu­mă, urmea­ză ceva care înse­ni­nea­ză cerul sufle­tu­lui.

Este nevo­ie de noi, acum mai mult ca ori­când, și am câți­va colegi de brea­slă excep­țio­nali, care foar­te mulți hăr­ni­cesc și pos­tea­ză pe face­bo­ok pen­tru pen­tru că aco­lo este locul, spun eu – cel mai priel­nic, pia­ța mare de vești a țării și nu numai, sunt oameni care vin și aduc aceas­tă bunăs­ta­re sufle­teas­că și opti­mism. Este nevo­ie, mai ales acum, este uri­a­șă nevo­ie. Face­bo­o­kul este plin de alar­miști, este plin de oameni întu­ne­cați, maso­chiști, care pur și sim­plu se bucu­ră la vede­rea sufe­rin­ței, a omu­lui spe­ri­at, mai ales a celui în vâr­stă, a celui sin­gur și vul­ne­ra­bil, ba mai mult, exis­tă deja voci din­tre tine­rii noș­tri iaco­bini care ne pun pe noi la punct și ne ara­tă cu un deget acu­za­tor că am stat des­tul pe-aici și ar fi bine să mai rărim, cum se zice, să o luăm din loc pen­tru a rămâ­ne mai mul­tă mân­ca­re popu­la­ți­ei.

Cam de aici înce­pe ide­ea, noi, cei în vâr­stă sun­tem cei care luăm de la gura cui­va. Este o abs­trac­ție în sine, ceea ce ne jig­neș­te și ne îndu­re­rea­ză. Tot acești tineri erau cei care spu­neau, (năs­cuți după 1990, dar și cei dina­in­te), spu­neau că toți năs­cuți îna­in­te de revo­lu­ție, habar n‑au ce‑i aia revo­lu­ție, nici noi nu știm ce s‑a întâm­plat aco­lo în Decem­brie 1989, atunci, ei bine, spun că toți cei năs­cuți îna­in­te de 1989 au fost comu­niști, inclu­siv părin­ții lor. Ei bine, dacă noi am fost comu­niști, noi le-am pus sub fund ceea ce au ei astăzi și exploa­tea­ză astăzi, câteo­da­tă abso­lut ires­pon­sa­bil.

Da, este nevo­ie de umo­riști, este nevo­ie de oameni de spi­rit, pen­tru că umo­rul nu poa­te fi făcut de ori­ci­ne, umo­rul apar­ți­ne –spun eu- oame­ni­lor cu foar­te mul­tă inte­li­gen­ță vie, cu un spi­rit ludic deo­se­bit. Aș vrea să‑i văd pe cei care se uită la noi și ne con­fun­dă cu sal­tim­ban­cii, ne con­fun­dă cu cei care fac tot felul de gium­bu­ș­lu­curi ver­ba­le, de‑a dra­gul de‑a fi în linia întâi, să‑i văd pe ace­ia răs­pun­zând unui test. Le dau 50 de cuvin­te pe care să le facă să zâm­beas­că.

Ei bine, ne întâl­nim după o zi sau după un secol să vedem dacă au reu­șit. Vre­mu­ri­le nu sunt com­pli­ca­te, vre­mu­ri­le sunt osti­le, dar le com­pli­căm noi, îngro­zi­tor de mult. În ceea ce pri­veș­te umo­rul poli­ti­cie­ni­lor, cei care ne con­cu­rea­ză seri­os pen­tru că au acces la sti­clă, la tele­vi­ziuni, ei bine, umo­rul Ace­la va rămâ­ne în câte­va anto­lo­gii, niș­te volu­me abso­lut seri­oa­se.

În ulti­mii 30 de ani, poli­ti­cie­nii noș­tri au spus atâ­tea pros­tii, atâ­tea tâm­pe­nii, au jig­nit atât de mult lim­ba româ­nă, încât meri­tă să rămâ­nă în aceas­tă isto­rie vie a pros­ti­ei româ­nești. A scris Rath-Vegh Istvan, un scri­i­tor maghiar, a avut o car­te des­pre isto­ria pros­ti­ei ome­nești. Ei bine, noi putem com­ple­ta cu încă un volum foar­te con­sis­tent cu pros­tia de aici, de la noi, cea a poli­ti­cie­ni­lor, care din păca­te au deci­zia în mână, care din păca­te au emis și legi abe­ran­te, cum este de exem­plu aceas­tă pro­pu­ne­re care pur și sim­plu m‑a lăsat mas­că, să folo­sesc un ter­men la ordi­nea zilei, cea cu pedep­se­le ușoa­re, să fie exe­cu­ta­te la domi­ci­liu, un fel de caran­ti­nă legi­sla­tiv-juri­di­că, un fel de na-na la fun­dic, pen­tru băie­ții care au fost răi. Ce pri­vi­le­giu, să locu­iești într-un bloc cu trei scări cu câte 20 de apar­ta­men­te, ce ai la dis­po­zi­ție aco­lo, tru­fan­da­le, oameni bătrâni de spe­ri­at, mai încer­cat la o ușă, mai ceva, nu se vor plic­ti­si acei oameni. Ei bine, aceas­tă mani­fes­ta­re, s‑o numesc eu ofi­ci­a­lă, juri­di­că, face par­te din isto­ria pros­ti­ei ome­nești și aceas­tă doam­nă căre­ia nu‑i pro­nunț nume­le, a făcut rău par­ti­du­lui mai mult decât trei sfer­turi din opo­zi­ție.

Aţi fost toa­tă via­ţa un comu­ni­ca­tor, fie ca scri­i­tor, fie ca om de radio. Văd că v‑aţi aco­mo­dat rapid şi cu Face­bo­ok-ul. E aces­ta o şan­să pen­tru scri­i­tori?

Con­ti­nu­a­rea, pe cluj24.ro

MN: Scri­e­ri­le cari­ca­tu­ral-aci­de ale umo­ris­tu­lui clu­jean Cor­nel Udrea, publi­ca­te de Man­ga­lia News, pot fi re/văzute AICI.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele