Anghel Saligny și noul port Mangalia, de Aurelia Lăpușan. Episodul 11 din serialul ”Municipiul Mangalia, la 25 de ani”.

0
301

Anghel Salig­ny și noul port Man­ga­lia, de Aure­lia Lăpușan. Epi­so­dul 11 din seri­a­lul ”Muni­ci­pi­ul Man­ga­lia, la 25 de ani”.

În anul 1893, înce­peau lucră­ri­le de refa­ce­re a por­tu­lui Man­ga­lia. S‑au con­stru­it, cu des­tu­lă gre­u­ta­te, în timp, două diguri de apă­ra­re con­tra valu­ri­lor, pri­mul de nord-est, para­lel cu urme­le digu­lui aşa zis geno­vez, în lun­gi­me de 475 m, lat de 7 m şi insta­la­ţia meta­li­că a faru­lui cu lumi­nă ver­de, vizi­bi­lă la 14 mile mari­ne. Al doi­lea dig în par­tea de sud, în lun­gi­me de 300 m, lat la supra­fa­ţă de 2,50 m, avea în ter­mi­na­lul său farul cu lumi­nă roşie, vizi­bi­lă la 4 mile mari­ne. Per­pen­di­cu­lar, pe digul de nord s‑au insta­lat două pon­toa­ne fixe, în lun­gi­me fie­ca­re de 16,90 m lăţi­me de 2,90 m, con­stru­cţie meta­li­că nece­sa­ră acos­tă­rii nave­lor de mic tonaj.

Abia în 1905 au fost ter­mi­na­te cele două diguri de apă­ra­re, con­stru­i­te din pia­tră. Pre­sa vre­mii con­sem­na: ”Pro­fi­tând de experienţa‑i bine cunos­cu­tă, apoi de obser­va­ţiu­ni­le cule­se cu oca­siu­nea con­stru­i­rii por­tu­lui de la Con­stanţa şi a celui mai mic, de la Man­ga­lia, d. Salig­ny a ajuns la con­clu­siu­nea că, cu aju­to­rul unui dig sub­mer­si­bil, aşe­zat în mare şi anu­me potri­vit, se pot face cu mică chel­tu­ia­lă şi în timp scurt pot­mo­liri de nisi­puri şi deci for­ma­ţiu­nea unei pla­je arti­fi­ci­a­le, în ori­ce par­te după coas­ta de‑a lun­gul căre­ia urmea­ză să se facă apă­ră­ri­le şi bule­var­dul pro­iec­tat de dsa. Cos­tul digu­lui sub­mer­si­bil pro­pus ded. Salig­ny este de maxi­mum 30 mii lei. Cu aju­to­rul aces­tui dig nisi­pu­ri­le pur­ta­te de curen­te­le mării pot fi opri­te în loc, pro­du­când o pla­jă ce s‑ar fi întins cu câte­va sute de metri în mare.”[1]

Se pare, însă, că lucră­ri­le por­tu­a­re s‑au «împot­mo­lit» doar la aces­te două diguri, pro­ble­ma creă­rii unui port în măsu­ră să pri­meas­că nave de mare tonaj şi să dezvol­te acti­vi­tă­ţi spe­ci­fi­ce va rămâ­ne pen­tru mai târ­ziu.

Anghel Salig­ny, înte­me­ie­to­rul ingi­ne­ri­ei româ­neşti şi pio­ni­er al şti­inţei şi teh­ni­cii mondi­a­le prin solu­ţi­i­le date în pro­iec­ta­rea şi exe­cu­ta­rea con­stru­cţi­i­lor de poduri şi a celor indus­tri­a­le, folo­seş­te, pen­tru pri­ma dată în lume, beto­nul armat în con­stru­cţia unor silo­zuri. Pen­tru podul de la Cer­na­vo­da a apli­cat două ino­va­ţii mondi­a­le: grin­da cu con­so­le la supras­truc­tu­ră şi oţe­lul moa­le în locul fie­ru­lui pud­lat. La data pune­rii în fun­cţiu­ne, podul de la Cer­na­vo­da era pri­mul din Euro­pa şi al tre­i­lea din lume. A fost arti­za­nul Mari­nei comer­ci­a­le româ­ne şi al Ser­vi­ci­u­lui de navi­ga­ţie flu­vi­a­lă. La lucră­ri­le por­tu­lui Con­stanţa rea­li­zea­ză o altă pre­mie­ră în con­stru­cţi­i­le din Româ­nia: exe­cu­ta­rea fun­da­ţi­i­lor pe piloţi pre­fa­bri­ca­ţi din beton armat, bătu­ţi cu sone­te meca­ni­ce. Un nume care a făcut încon­jo­rul lumii, dar s‑a impli­cat şi în con­stru­cţia por­tu­lui Man­ga­lia.

Nico­lae Ior­ga spu­nea: ”Anghel Salig­ny a fost unul din­tre cori­fe­ii unei gene­ra­ţii spor­ni­ce, al mănu­n­chiu­lui de cre­a­tori căru­ia îi dato­răm atâ­ta din ce are şi din ce poa­te da ţara”.

Pen­tru mari­le sale meri­te şi ser­vi­ci­i­le adu­se ţării şi ingi­ne­ri­ei, în gene­ral, Anghel Salig­ny a pri­mit nume­roa­se sem­ne de dis­tin­cţie. Se spu­nea chiar că el era omul care pose­da cele mai mul­te deco­ra­ţii din ţara noas­tră. Ast­fel, el pose­da: „Marea Cru­ce a Ordi­nu­lui Coroa­na Româ­ni­ei”, „Marea Cru­ce a Ordi­nu­lui Stea­ua Româ­ni­ei”, „Marea Cru­ce a Ordi­nu­lui Carol I”, era Mare Ofi­ţer al „Legiu­nii de Onoa­re” din Franţa, pose­da „Marea Cru­ce a Ordi­nu­lui Sfân­ta Ana” (Ger­ma­nia), „Marea  Cru­ce a Meri­tu­lui Civil” (Bul­ga­ria), „Marea Cru­ce a Ordi­nu­lui Sf. Sava” (Ser­bia), era Coman­dor al „Ordi­nu­lui Leo­pold” (Bel­gia) etc.”

Mul­te şi pil­du­i­toa­re au fost bio­gra­fi­i­le mari­lor oameni ai Româ­ni­ei, mul­te şi exem­pla­re fap­te­le lor pen­tru ţară. Poa­te că nici una nu are însă astăzi atâ­tea cono­ta­ţii patri­o­ti­ce ca cea a lui Anghel Salig­ny.

O via­ţă dedi­ca­tă ţării care l‑a adă­pos­tit

Fami­lia lui este de ori­gi­ne fran­ce­ză, fiind o ramu­ră a ves­ti­tei fami­lii Cha­ti­l­lon-Colig­ny, a cărei pri­mă ates­ta­re docu­men­ta­ră este din 944. Ami­ra­lul Colig­ny este con­sem­nat în isto­ria Franţei, ca pri­ma vic­ti­mă a nopţii Sfân­tu­lui Bar­to­lo­meu. Pen­tru a scă­pa cu via­ţă res­tul fami­li­ei  ia dru­mul exi­lu­lui, în 1685. Un urmaş al aces­tu­ia, Alfred Rudolf de Salig­ny, împre­u­nă cu fra­te­le său,  Con­stan­tin de Salig­ny, ajung în Pru­sia, unde ascul­tă cu încân­ta­re poves­ti­ri­le lui Miha­il Kogăl­ni­cea­nu des­pre fru­mu­seţi­le Mol­do­vei. Ioan Ghi­ca îi invi­tă să vină la moşia sa, pen­tru a‑i învă­ţa pe copi­ii săi lim­ba fran­ce­ză, cei doi fra­ţi accep­tă cu plă­ce­re şi în urmă­to­rii ani Con­stan­tin este auto­rul cule­ge­rii de fol­clor “Fle­urs Rou­mains”.

Alfred se însoa­ră în Mol­do­va cu o polo­ne­ză din fami­lia Edsar­sky, care  adu­ce  pe lume doi băieţi: Alfons, Anghel şi o fată, Sofia.

La 2 mai 1854, s‑a năs­cut Anghel, pe o vre­me plo­ioa­să care aproa­pe a inun­dat hanul unde popo­si­se fami­lia Salig­ny în drum spre iar­ma­roc. Mai târ­ziu, bio­gra­fii inven­ta­to­ru­lui legau aceas­tă întîm­pla­re de nume­roa­se­le poduri pe care aces­ta le‑a con­stru­it pes­te mul­te râuri ale Româ­ni­ei.

După câtva timp, fami­lia se mută la Focşani, unde, cu aju­to­rul lui Miha­il Kogăl­ni­cea­nu, îşi ia cetă­ţe­nie româ­nă şi des­chid un pen­sion de copii. Când pro­prii copii tre­bu­ie să urmeze şcoli mai îna­l­te, fami­lia desfi­inţea­ză pen­sio­nul şi îi însoţesc în Pru­sia, la Pot­sdam. La ter­mi­na­rea stu­di­i­lor se reîn­torc împre­u­nă aca­să, în Româ­nia.

Sofia urmea­ză Con­ser­va­to­rul din Ber­lin, unde la numai 15 ani obţi­ne pre­mi­ul întâi la pian. Alfons se înscrie la cur­su­ri­le Uni­ver­si­tă­ţii din Ber­lin, Facul­ta­tea de chi­mie, şi devi­ne pri­mul chi­mist român cu stră­lu­ci­te stu­dii în stră­i­nă­ta­te. A fost direc­to­rul Labo­ra­to­ru­lui de chi­mie al Şco­lii de poduri şi şose­le din Capi­ta­lă. A fost mem­bru cores­pon­dent al Aca­de­mi­ei Româ­ne şi mem­bru al Soci­e­tă­ţii rega­le de chi­mie din Lon­dra. Publi­că  lucrări de maxim inte­res pri­vind lig­ni­tul şi păcu­ri­le din Româ­nia, ape­le mine­ra­le româ­neşti din zone­le Buzău, Pra­ho­va, Dâm­bo­vi­ţa, Roman, Neamţ şi Constanţa.[2] Este cel  care a înfi­inţat pri­mul labo­ra­tor de încer­cări de mate­ri­a­le din ţară. Este de ase­me­nea, pri­mul chi­mist care s‑a pre­o­cu­pat de stu­di­ul nămo­lu­lui şi sali­ni­tă­ţii lacu­lui Techir­ghi­ol. În 1904, împre­u­nă cu M.Popovici şi M.Georgescu, Alfons Salig­ny publi­că pri­me­le con­clu­zii ale ana­li­zei com­ple­te cali­ta­ti­ve şi can­ti­ta­ti­ve a apei din lacul Techir­ghi­ol, pre­cum şi un stu­diu com­pa­ra­tiv al aces­tei ana­li­ze cu cel al apei Mării Negre.[3]

Anghel se hotă­ră­ş­te să stu­die­ze astro­no­mia, tot la Uni­ver­si­ta­tea din Ber­lin, dar după scurt timp pără­seş­te aceas­tă facul­ta­te şi se înscrie ca stu­dent la Şcoa­la Teh­ni­că Supe­ri­oa­ră din Char­lot­ten­bu­rg, moti­vân­du-şi ges­tul către ai săi: ”Visam să ajung ca mare­le nos­tru stră­moş, ami­ra­lul şi să des­co­per lumi noi — el pe pământ, eu în cer — însă îmi dau sea­ma că în Prin­ci­pa­te sunt mul­te alte­le de făcut, aşa că nu voi des­co­peri lumi noi, ci voi aju­ta la con­stru­cţia unei ţări noi. Jean Lour­din de Salig­ny a con­stru­it un regat cu spa­da, eu voi con­strui Prin­ci­pa­te­le cu tocul de scris şi cu cal­cu­le­le mele”.

O cunoa­ş­te pe cea care avea să‑i devi­nă soţie,  pe The­re­za Kho­na, care l‑a spri­ji­nit toa­tă via­ţa dăruindu‑i dra­gos­tea ei şi 12 copii. În tim­pul celor patru ani de logod­nă, Anghel i‑a scris pes­te o sută de poe­zii, apre­cia­te de Nico­lae Ior­ga drept ade­vă­ra­te per­le de cul­tu­ră.

În urma lucră­ri­lor pe care le‑a susţi­nut şi a cunoş­tinţe­lor acu­mu­la­te la uni­ver­si­ta­te i se pro­pu­ne să rămâ­nă pro­fe­sor la Poli­teh­ni­ca din Dres­da. Refu­zul lui este o altă fas­ci­nan­tă decla­ra­ţie de dra­gos­te faţă de ţară: ”Deşi fami­lia mea s‑a năs­cut din ape­le Loirei şi pe urmă a pri­be­git prin lume, noi am  fost întot­dea­u­na loiali, aşa că dacă o ţară ne‑a dat azil şi ne‑a recu­nos­cut drept fiii ei, noi nu o putem tră­da”. Şi nu  numai că nu a trădat‑o vreo­da­tă, dar a clă­dit pen­tru ea cu min­tea şi ini­ma cele mai impor­tan­te poduri pes­te ape, por­tul modern Con­stanţa, a răs­puns la toa­te ape­lu­ri­le ţării, une­ori chiar cu preţul sănă­tă­ţii sale.

La 9 octom­brie 1890, s‑a pus pia­tra fun­damen­ta­lă a mare­lui pod de la Cernavoda.[4] Lucră­ri­le au durat cinci ani. Ală­tu­ri de Salig­ny  se aflau tine­rii ingi­neri români Ion Băi­cu­les­cu, N.N. Her­jeu, Alex. Davi­des­cu, Şt. Ghe­or­ghiu, Petru Zaha­ri­a­de şi A.Dumitrescu.

Podul  avea o des­chi­de­re de 190 metri, cum nu se mai con­stru­i­se până atunci în Euro­pa, inclu­dea o ade­vă­ra­tă sal­bă de poduri pes­te Borcea, podul de inun­da­ţie din bal­tă şi de lân­gă Dună­re, Ezer, podul pes­te Dună­re, însu­mând 4088 m, calea fera­tă sim­plă Feteşti-Cer­na­vo­da, lun­gă de 27,3 km, tera­sa­men­te­le, tranşe­e­le, sta­ţi­i­le de cale fera­tă, lucră­ri­le de artă. Pes­te 3 mili­oa­ne metri cubi au fost doar  tera­sa­men­te­le efec­tu­a­te. Supras­truc­tu­ra podu­lui se găseş­te la 30 m dea­su­pra nive­lu­lui ape­lor mari, iar fun­da­ţi­i­le la o adân­ci­me de 28,5 m. Lăţi­mea între grinzi vari­a­ză între 6,50 — 9,00 m. Ale­gând ca solu­ţie teh­ni­că folo­si­rea oţe­lu­lui moa­le (oţel car­bon) la supras­truc­tu­ra podu­lui a cre­at nume­roa­se dis­pu­te şti­inţi­fi­ce între con­fra­ţi. Fără a avea stu­dii apro­fun­da­te de meta­lur­gie, Salig­ny îşi impu­ne opţiu­nea şi obţi­ne avi­zul unor spe­cia­li­şti ai Euro­pei, reti­cenţi la înce­put. Cos­tul total al lucră­ri­lor a atins 35 mili­oa­ne lei, din care podul pro­priu zis 10 mili­oa­ne lei.

Anghel Salig­ny îşi asu­mă sin­gur toa­tă res­pon­sa­bi­li­ta­tea teh­ni­că a cal­cu­le­lor şi dis­po­zi­ti­ve­lor adop­ta­te.

În cei cinci ani de mun­că tena­ce au avut loc şi epi­de­mii, o gre­vă a mun­ci­to­ri­lor, între­ru­peri de acti­vi­ta­te din lip­sa bani­lor.  Anghel Salig­ny a stat ală­tu­ri de mun­ci­tori în bară­ci­le şan­ti­e­ru­lui, a îndu­rat fri­gul, căl­du­ri­le tori­de, pra­ful. Au fost câte­va ierni extrem de dure şi mulţi au fost mun­ci­to­rii care, lucrând  la mare înă­lţi­me  îngheţau şi cădeau în Dună­re găsin­du-şi mor­mân­tul în apa rece a flu­vi­u­lui.

La con­stru­cţia podu­lui au fost anga­ja­ţi şi pie­trari ita­li­eni, emi­gra­ţi din regiu­nea Fri­uli Vene­zia Giulia, la sfârşi­tul seco­lu­lui al XVl­ll-lea şi înce­pu­tul seco­lu­lui al XlX-lea şi aşe­za­ţi în satul Greci, judeţul Tul­cea dar şi în Olte­nia, la Crai­o­va şi sate­le înve­ci­na­te Atâr­na­ţi, Breas­ta, Tali­eni, Lun­ca. Ita­li­enii con­struc­tori aveau  un antre­pre­nor, pe Luigi Zano­lini, care orga­ni­za­se o can­ti­nă şi se ocu­pa de caza­rea mun­ci­to­ri­lor.

Cari­e­re­le din Cer­na­vo­da şi Topa­lu au fur­ni­zat mate­ri­al pen­tru pod. Toa­te tera­sa­men­te­le lini­i­lor fera­te şi şose­le­le au fost exe­cu­ta­te cu pie­tri­şul fur­ni­zat de aces­te cari­e­re. Prun­di­şul din cari­e­re­le Defcea au dat cel mai bun pie­triş pen­tru beto­nul armat folo­sit în pre­mie­ră. Pe sea­ma cari­e­re­lor de rocă cal­ca­roa­să s‑au cre­at mai târ­ziu fabri­ci­le de ciment din Cer­na­vo­da şi Brăi­la, care au dat cunos­cu­te­le cimen­turi a căror cali­ta­te a riva­li­zat zeci de ani cu cimen­tul de Por­tland.

La 14 sep­tem­brie 1895, cea mai mare solem­ni­ta­te ce s‑a văzut până acum în ţară, cum titrau zia­re­le vre­mii, se petre­cea la Cer­na­vo­da. Erau pre­zenţi Carol l, regi­na Eli­sa­be­ta, prin­ci­pe­le Fer­di­nand, prin­ci­pe­sa Maria, oas­peţi veni­ţi spe­cial pen­tru eve­ni­ment — duce­le şi duce­sa de Mei­nin­gen, prin­ci­pe­le Leo­pold de Hohen­zo­l­lern, cor­pul diplo­ma­tic, mini­ş­tri, zia­ri­şti, oame­nii locu­lui.

Un tren for­mat din 15 loco­mo­ti­ve, flu­ie­rând înspă­i­mân­tă­tor, a zbu­rat cu 80 km/oră pe dea­su­pra valu­ri­lor Dună­rii. Tre­nu­ri­le bubu­iau, sire­ne­le vapoa­re­lor sunau, ura­le­le a mii de oameni nu mai con­te­neau. A fost cel mai gran­di­os spec­ta­col care s‑a văzut vreo­da­tă în ţara noas­tră: veş­ni­cul Danu­biu, care des­pă­rţea pămân­tul ţării noas­tre a fost învins. ”Pes­te 400 per­so­na­li­tă­ţi din ţară şi stră­i­nă­ta­te, pes­te 20.000 oameni din toa­te părţi­le Dobor­gei şi ale Rega­tu­lui admi­rau dan­te­lă­ria de oţel şi silu­e­ta svel­tă a celui de-al tre­i­lea pod ca mări­me din lume şi cel mai mare din Euro­pa ace­lui timp”.

La ban­chet au par­ti­ci­pat cir­ca 400 per­soa­ne ofi­ci­a­le. Anghel Salig­ny a stat la masă în faţa prin­ci­pe­sei Maria, la un loc mai aproa­pe de rege fiind pla­sat direc­to­rul gene­ral al căi­lor fera­te, Ghe­or­ghe Duca. Au ţinut toas­turi rege­le, minis­trul Olă­res­cu, Ghe­or­ghe Duca.

Masa popu­la­ră, scria zia­rul Con­stanţa, la care s‑a chel­tu­it vreo 100 ber­beci, s‑a pro­fi­tat de cât de lucră­to­rii stră­ini afla­ţi la Cer­na­vo­da. Fiind zi de post, ţără­ni­mea româ­nă s‑a ales cu câte 10 bani şi o oală cu vin, câţi au  putut stră­ba­te până la dis­tri­bu­i­tori. /…/Ziua a fost foar­te fru­moa­să, ser­ba­rea stră­lu­ci­tă, fără nici un acci­dent, fără nici un inci­dent de impor­tanţă, nu însă şi fără inco­mo­di­ta­tea câte unui obraz­nic care, neche­mat, vrea să mănân­ce la praz­ni­cul împărătesc”[5].

Rege­le Carol ofe­ră tutu­ror mun­ci­to­ri­lor câte un ceas de buzu­nar cu capa­ce auri­te, pe unul din aces­tea fiind gra­va­tă silu­e­ta podu­lui. Con­struc­to­rii ita­li­eni au mai pri­mit ca răs­pla­tă un set de mis­trie şi un can­cioc, mini­a­tu­ră,  din aur.

Impre­si­i­le în epo­că sunt copleşi­toa­re. Lou­is Oli­vi­er, direc­to­rul „La revue gene­ra­le de scien­ces pures et appli­qu­e­es”: ”Către ore­le 5,30 p.m. zări­răm în depăr­ta­re o uşoa­ră dan­te­lă întin­să ca o eşar­fă fra­gi­lă dea­su­pra flu­vi­u­lui; ne apro­pi­em de Cer­na­vo­da şi de podul Carol l (…) Toţi excur­si­o­ni­ş­tii năvă­li­ră pe pun­tea din faţă, aştep­tând cli­pa când minu­nă­ţia putea fi mai bine văzu­tă şi când vapo­rul a ajuns aproa­pe de monu­ment, un stri­găt ţăşni din toa­te piep­tu­ri­le, vrând să‑i spu­nă cele­bru­lui ingi­ner, refu­gi­at cu modes­tie pe pun­tea din spa­te, una­ni­ma lor admiraţie”.[6]

Ale­xan­dru Vla­hu­ţă, în Româ­nia pito­reas­că, des­cria podul de la Cer­na­vo­dă: ”În lini­ş­tea nopţii, sub cerul înste­lat, fru­mu­seţea şi măreţia aces­tei puter­ni­ce întru­pări a geni­u­lui româ­nesc ne dau impre­sia că sun­tem într‑o lume de vrăji, în faţa uno­ra din ace­le poduri de argint de care vor­beau poveş­ti­le din copi­lă­rie. Picioa­re­le de spri­jin, zidi­te în pia­tră, sunt aşa de depar­te une­le de alte­le şi atât de îna­l­te încât toa­tă uri­a­şa împle­ti­tu­ră de fia­re, pe care alear­gă zgu­du­i­toar­le tre­nuri, pare că plu­teş­te în arc, uşoa­ră ca o dan­te­lă… Între cele două maluri, pes­te bătrâ­nul flu­viu, îndrăz­neţe­le arcuri de fier se îna­lţă ca niş­te aripi gigan­ti­ce într‑o fal­ni­că preă­gti­re de zbor, ce pare a înfă­ţi­şa închi­pu­i­rii avân­tul şi spe­ranţe­le ţării noas­tre.”

Con­stru­cţia podu­lui de la Cer­na­vo­da i‑a cre­at lui Salig­ny repu­ta­ţia de mare con­struc­tor, nu doar pen­tru ele­ganţa şi lun­gi­mea lui, cât şi pen­tru două mari ino­va­ţii pe care le‑a apli­cat în pre­mie­ră mondi­a­lă. Ope­ra sa este cita­tă în toa­te tra­ta­te­le de poduri, ca un exem­plu de con­ce­pţie şi îndrăz­ne­a­lă, iar la Tokio şi astăzi exis­tă o cate­dră în cadrul Uni­ver­si­tă­ţii de ingi­ne­rie care poar­tă nume­le „Salig­ny” şi se ocu­pă de ope­ra mare­lui nos­tru com­pa­tri­ot.

Îşi amin­tea căpi­ta­nul por­tu­lui Cer­na­vo­da, Nico­lae Ione­scu John­son: „Anghel Salig­ny venea foar­te des la Cer­na­vo­da. Cea­suri întregi umbla pe podul ridi­cat de el, sau cobo­ra pe dede­sup­tul lui şi cer­ce­ta, par­că ar fi cău­tat cine ştie ce lucru şti­ut numai de el. Mă împri­e­te­ni­sem cu acest bătrâ­nel care, fiind un ade­vă­rat savant, îşi dădea silinţa să nu pară. Ade­sea îl con­du­ceam cu bar­ca pe sub pod şi urmărindu‑l cum îşi plim­ba ochii cer­ce­tă­tori de la un loc la altul, mă între­bam la ce s‑o fi gân­dind bătrâ­nul aces­ta, a cărui pace nu îndrăz­neam s‑o tul­bur cu între­bări nela­lo­cul lor. Dar într‑o zi, tot mi-am luat ini­ma în dinţi şi l‑am între­bat ce anu­me îl face ca cea­suri întregi să nu-şi mai ia ochii de la pod, ca şi cum nu s‑ar mai sătu­ra să-şi apre­cie­ze ope­ra. Nu s‑a supă­rat de între­ba­re. A zâm­bit ca în faţa unei nai­vi­tă­ţi şi mi‑a răs­puns:

-Îmi admir ope­ra mai puţin decât îţi închi­pui. Dacă mă vezi zgâin­du-mă la ea cea­suri întregi, e ca să‑i des­co­păr părţi­le sla­be, greşe­li­le…

-Greşeli? Exa­ge­ra­ţi! Toa­tă lumea nu mai con­te­neş­te să vă lau­de.

-Las’ că eu ştiu mai bine ce greşeli am făcut! Şi este mai ales una pe care nu mi‑o iert. Tre­bu­ia să fac pe pod o cale dub­lă — una pen­tru căru­ţe şi pie­toni, să mai fi exis­tat şi o ast­fel de legă­tu­ră între Dobro­gea şi Muntenia.[7]

După inau­gu­ra­rea podu­lui de la Cer­na­vo­da, cole­gii săi, ingi­ne­rii, i‑au ofe­rit un baso­re­li­ef numit „Vic­to­ria”, pe care Salig­ny îl lasă prin tes­ta­ment pen­tru loca­lul Soci­e­tă­ţii Poli­teh­ni­ce, aflat şi astăzi în sedi­ul AGIR Bucu­reşti.

Bibli­o­gra­fie:

[1] Cuvân­tul“, l, nr. 1, 18 decem­brie 1905, p. 1–2, apud Sto­ica Las­cu, Muze­ul de Isto­rie Naţio­na­lă şi Arhe­o­lo­gie Con­stanţa, 1999, p. 354.
[2] Al.Şaabner-Tuduri, Ape­le mine­ra­le şi sta­ţiu­ni­le cli­ma­te­rice din România,Bucureşti, Tipo­gra­fia Curţii regale,1900, p 5.
[3] Dona, I.N.Techirghiolul. Stu­diu des­crip­tiv şi cli­nic al loca­li­tă­ţii şi sana­to­ri­u­lui Mari­tim techir­ghi­ol şi al mij­loa­ce­lor lor de acţiu­ne. Bucu­reşti, Sta­bi­li­men­tul gra­fic Albert Baer, 1907, p23
[4] Ior­dă­ne­scu, D. Geor­ges­cu, C. Con­stru­cţii pen­tru trans­por­turi în Româ­nia, vol.l,1981, Bucu­reşti, pag.385
[5] Constanţa,lll, nr.136, 17 sep­tem­brie 1895,p.3–4, apud Sto­ica Las­cu, Măr­tu­rii de epo­v­că pri­vind isto­ria Dobro­gei, Con­stanţa, Muze­ul de isto­rie naţio­na­lă şi arhe­o­lo­gie, 1999,p.202
[6] Dru­muri şi poduri, anul lll,1993, p.29
[7] Ione­scu, John­son, Nico­lae, Însem­nă­ri­le unui mari­nar, Bucu­reşti, ESPLA; 1956, p.344.

(Text pre­lu­crat și adno­tat de autori — Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, din lucra­rea MANGALIA 100 DE REPERE, Edi­tu­ra Next Book, Con­stan­ța, 2018).

MN: Între­gul seri­al ”Muni­ci­pi­ul Man­ga­lia, 25 de ani în 25 de epi­soa­de”, poa­te fi vizio­nat la rubri­ca ani­ver­sa­ră a coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News.

Citi­to­rii care doresc să-și pro­cu­re mono­gra­fia MANGALIA 100 DE REPERE, de Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, sunt invi­tați să ne scrie pe adre­sa redac­ți­ei: [email protected]


”Cu încre­de­re și spe­ran­ță, cu răb­da­re și res­pon­sa­bi­li­ta­te, vom depăși sta­rea de astăzi. Să vrem să fie bine! Mul­tă sănă­ta­te! Cu drag și mul­țu­mi­ri, Aure­lia Lăpușan”.

MN: Mul­țu­mim, dis­tin­să doam­nă conf. univ. dr. Aure­lia Lăpu­şan și vă dorim sănă­ta­te mul­tă, ală­tu­ri de cei dragi.

Aure­lia Lăpu­şan: Eu vă mul­țu­mesc pen­tru aceas­tă pro­vo­ca­re. Anghel Salig­ny este un model pen­tru noi, mai ales în aces­te vre­muri răvă­și­te! Tes­ta­men­tul lui ar tre­bui scris cu majus­cu­le la toa­te por­ți­le de români!


Man­ga­lia News, 05.04.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele