Premierul Ludovic Orban a declarat, marți seara, în direct, la Telejurnalul de la TVR1, că guvernul nu a luat în discuție măsuri speciale de carantină pentru persoanele de peste 65 de ani, așa cum s-a vehiculat într-un document atribuit Institutului Matei Balș, condus de Adrian Streinu-Cercel.
Domnul Streinu Cercel vorbește în numele său personal, nu are legătură cu deciziile luate la nivel guvernamental. Critic sever aruncarea în spațiul public a unor propuneri care nu fac parte din deciziile care se iau la nivelul Ministerului Sănătății și la nivelul Guvernului. Nu există nici cea mai mică intenție privitoare la părinții și bunicii noștri de a-i menține în izolare o perioadă așa de lungă sau de a-i înghesui într-un spațiu de carantină, cu ruperea din familii. Transmiterea publică a unor astfel de opinii nu face bine societății, nu face bine nimănui, este un act iresponsabil, cu atât mai mult cu cât vine din partea unui profesor care e un specialist în domeniul virusologiei, dar nu pare că înțelege societatea, respectul față de drepturi și libertăți fundamentale, a declarat Ludovic Orban, în direct, la TVR1.
Premierul a precizat că se analizează fiecare pas posibil pentru revenirea la normalitate, pentru relaxarea măsurilor. Toată această mișcare va fi graduală și îi privește pe toți cetățenii români, indiferent de vârstă. Orice relaxare îi privește și pe părinții și bunicii noștri, a subliniat șeful executivului.
Ludovic Orban a afirmat că nici ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, nu susține documentul respectiv, care e doar o propunere formulată de Adrian Streinu Cercel.
Tot marți, proiectul Institutului Matei Balș a fost criticat dur și de președintele Klaus Iohannis.
Mangalia News, 22.04.2020. (sursa: stiri.tvr.ro).