Vasile Pârvan: ”Mangalia să fie o rezervaţie arheologică şi turistică”. Episodul 9 din serialul ”Municipiul Mangalia la 25 de ani”, semnat de Aurelia Lăpușan

0
336

Vasi­le Pâr­van: ”Man­ga­lia să fie o rezer­va­ţie arhe­o­lo­gi­că şi turis­ti­că”. Epi­so­dul 9 din seri­a­lul ”Muni­ci­pi­ul Man­ga­lia la 25 de ani”, sem­nat de Aure­lia Lăpușan.

Pri­me­le cer­ce­tări arhe­o­lo­gi­ce la Man­ga­lia au fost dema­ra­te de C. But­cu­les­cu, apoi de ingi­ne­rul topo­me­tru Pam­fil Polo­nic, care, la 1901, con­sem­na  exis­tenţa unei părţi din zidul de incin­tă şi rui­ne ale cetă­ţii. Sub îndru­ma­rea lui Gri­go­re Toci­les­cu, tot el a întoc­mit pri­me­le măsu­ră­tori şi relevee.[1]

Ani de zile, la toa­te lucră­ri­le clă­di­ri­lor noi supra­pu­nând ora­şul antic se sco­teau din pământ impor­tan­te relic­ve ale tre­cu­tu­lui, care luau apoi dru­mul cole­cţio­na­ri­lor, erau arun­ca­te, sau dis­tru­se. Pri­mul care a încer­cat să sto­pe­ze acest feno­men a fost Vasi­le Pâr­van.

Mare­le isto­ric, fon­da­to­rul şco­lii româ­neşti de arhe­o­lo­gie, cel din ini­ţi­a­ti­va căru­ia dema­ra­se Pam­fil Polo­nic mar­ca­rea zidu­lui de incin­tă a cetă­ţii Cal­la­tis, duce con­stant şi auto­ri­tar o lup­tă sur­dă cu auto­ri­tă­ţi­le, sem­na­lând dis­tru­ge­ri­le care se făceau la tot pasul în Man­ga­lia. Cu conş­ti­inţa pio­nie­ra­tu­lui şi a forţei sale de a impu­ne idei cul­tu­ra­le, Vasi­le Pâr­van lansea­ză o cam­pa­nie con­cer­tan­tă pen­tru săpă­turi arhe­o­lo­gi­ce sis­te­ma­ti­ce. Vasi­le Pâr­van înce­pe meto­dic cer­ce­tări în Dobro­gea, la Ulme­tum (1911–1914), His­tria (1914–1916, 1921–1926), Tomis (1915) şi Cal­la­tis.

Pri­ma cam­pa­nie de săpă­turi la Man­ga­lia datea­ză din pri­mă­va­ra anu­lui 1915 şi rezul­ta­te­le aces­te­ia sunt pro­pu­se spre publi­ca­re în Arhi­va Aca­de­mi­ei, cu urmă­toa­re­le moti­va­ţii: ”În iar­na anu­lui 1914/1915, des­co­pe­rin­du-se la Man­ga­lia un întreg depo­sit pen­tru sta­tu­e­te de tera­co­tă, am hotă­rât, pen­tru cam­pa­nia de lucru din 1915, să con­sa­cru tot fon­dul de 5.000 lei pe care ni‑l acor­da minis­te­rul prin buge­tul pe 1915/16 cer­ce­tă­rii sis­te­ma­ti­ce a rui­ne­lor Cal­la­ti­dei. Cu con­du­ce­rea lucră­ri­lor am însăr­ci­nat pe har­ni­cul meu cola­bo­ra­tor la Muzeu, dl. D.M.Teodorescu. Săpă­tu­ri­le au fost inspec­ta­te de mine aproa­pe la fie­ca­re 7–8 zile. Des­cri­e­rea şti­inţi­fi­că a des­co­pe­ri­ri­lor şi inter­pre­ta­rea lor, îna­in­ta­tă acum de d.Teodorescu spre a fi tipă­ri­te în Ana­le­le Aca­de­mi­ei Româ­ne, a fost făcu­tă iară­şi cu cunoa­ş­te­rea de către mine a fie­că­rui capi­tol în parte.Toate ches­tiu­ni­le tra­sa­te au fost dis­cu­ta­te între noi şi chiar aco­lo unde eu eram de altă păre­re, am res­pec­tat totu­şi modul de a vedea al dlui Teo­do­res­cu, întru­cât argu­men­ta­rea era meto­di­că şi bine susţi­nu­tă cu dovezi.”[2]

Mate­ri­a­lul care însoţea aceas­tă pre­fa­ţă era struc­tu­rat pe câte­va teme majo­re, rodul pri­me­lor cer­ce­tări asu­pra cetă­ţii Cal­la­tis: mau­so­le­ul ele­nis­tic de la sudul ora­şu­lui, zidul cetă­ţii, des­co­pe­ri­ri­le de la Basi­li­ca bizan­ti­nă din colţul de nord est al ora­şu­lui antic, alte des­co­pe­riri izo­la­te. Din păca­te, Aca­de­mia a pri­mit manu­scri­sul lui D.M.Teodorescu, spre a fi tipă­rit,  la 17 iunie 1916. Pes­te puţin timp, Româ­nia intra în răz­boi şi acti­vi­ta­tea secţi­ei isto­ri­ce a Aca­de­mie, ca de alt­fel toa­tă via­ţa cul­tu­ra­lă a ţării, s‑a între­rupt bru­tal.

Pro­fe­so­rul clu­jean D.M.Teodorescu, cel care orga­ni­zea­ză pri­me­le cam­pa­nii de săpă­turi arhe­o­lo­gi­ce în peri­me­trul cetă­ţii anti­ce, sub direc­ta con­du­ce­re a lui Vasi­le Pâr­van este urmat în abn­e­ga­ţia sa de a se aple­ca spre isto­ria ascun­să în pămân­tul Man­ga­li­ei de pro­fe­so­rii The­o­phil Sau­ciuc Săvea­nu, Orest Tafrali, Radu Vul­pe şi Vla­di­mir Dumi­tres­cu.

Vasi­le Pâr­van pre­co­ni­za la Cal­la­tis o “rezer­va­ţie arhe­o­lo­gi­că şi turis­ti­că, car­te vie pen­tru edu­ca­ţia gene­ra­ţi­i­lor vii­toa­re.[3]

Se poa­te spu­ne că aces­ta este momen­tul naş­te­rii nucle­u­lui pri­mu­lui muzeu isto­ric al ora­şu­lui al cărui arti­zan este mare­le isto­ric.

Arhe­o­lo­gul Radu Vul­pe evo­ca mai târ­ziu: „În tim­pul răz­bo­i­u­lui, Man­ga­lia a fost în mare par­te dărâ­ma­tă. Îna­in­te de a înce­pe să se refa­că, era momen­tul ca aria cetă­ţii să se expro­pri­e­ze şi să dea ast­fel posi­bi­li­ta­tea creă­rii unui vast muzeu în aer liber, simi­lar celui de la His­tria şi a unor mij­loa­ce rela­tiv puţin cos­ti­si­toa­re şi fără nici o pagu­bă pen­tru locu­i­tori. Din neno­ro­ci­re, insis­ten­te­le inter­venţii făcu­te de regre­ta­tul Pâr­van în acest scop nu au găsit nici o ascul­ta­re la locul cuve­nit. Pen­tru men­ta­li­ta­tea celor ce câr­mu­iau atunci ţara, ide­ea era prea puţin „poli­ti­că” pen­tru a fi şi acce­si­bi­lă. Când momen­tul priel­nic a tre­cut şi ori­ce insis­tenţă deve­ni­se fără spe­ranţă, Pâr­van a scris o impre­sio­nan­tă pagi­nă asu­pra aces­tei ches­tiuni în „Ana­le­le Dobro­gei” din 1922.

După ace­ea săpă­tu­ri­le, înce­pu­te pri­ma dată în 1915 de către dl prof. D. Teo­do­res­cu, sub dire­cţia lui Pâr­van, au mai con­ti­nu­at în chip răsleţ, mai ales prin ope­ra dlor prof.Th.Sauciuc-Săveanu de la Uni­ver­si­ta­tea din Cer­nă­u­ţi, şi prof.O.Tafrali de la Uni­ver­si­ta­tea din Iaşi. Săpă­tu­ri­le se fac foar­te greu din pri­ci­na con­stru­cţi­i­lor moder­ne şi a pro­pri­e­tă­ţi­lor pri­va­te, mărun­te şi nume­roa­se.

În vara aces­tui an, dl prim minis­tru N.Iorga, fiind pen­tru câte­va zile în vile­gi­a­tu­ră la vila dsa­le din Man­ga­lia, a dis­pus o relu­a­re sis­te­ma­ti­că a săpă­tu­ri­lor din colţul de nord-est al ora­şu­lui, unde se făcu­se­ră pri­me­le explo­rări din 1915 şi unde nu se mai lucra­se din 1927. Cu misiu­nea exe­cu­tă­rii aces­tei dis­po­zi­ţii a fost ono­rat sub­sem­na­tul care, aju­tat de către cole­gul Vla­di­mir Dumi­tres­cu, docent la Facul­ta­tea de Lite­re din Bucu­reşti, a reu­şit să scoa­tă la ive­a­lă zidul de apă­ra­re al cetă­ţii pe o lun­gi­me de 80 m, dim­pre­u­nă cu două tur­nuri pătra­te, din­tre care unul de dimen­siuni con­si­de­ra­bi­le. Zidu­ri­le, groa­se de cir­ca 3,50 m, sunt lucra­te foar­te îngri­jit, cu nucle­ul de mor­tar şi fărâ­mă­turi şi cu pla­caj inte­ri­or şi exte­ri­or de cal­car ecu­a­ri­zat, în totul un mod de con­stru­cţie dintr‑o epo­că roma­nă târ­zie, după Con­stan­tin cel mare. De alt­fel, obiec­te­le găsi­te în pre­a­j­ma lui, mai ales cera­mi­ce, con­fir­mă aceas­tă data­re. Nu s‑a găsit încă nici o inscri­pţie. Prin­tre dărâ­mă­turi, mul­te frag­men­te de pla­caj şi pavi­ment de mar­mu­ră lua­te de la edi­fi­cii mai vechi şi între­bu­inţa­te ca mate­ri­al de con­stru­cţie.

Săpă­tu­ri­le noas­tre s‑au exe­cu­tat şi la Măgu­ra din mij­lo­cul Man­ga­li­ei, înspre tătă­ri­me, con­si­de­ra­tă greşit până acum ca for­tă­rea­ţă sau ca amfi­tea­tru. Aceas­tă măgu­ră s‑a for­mat în epo­ca apo­ge­u­lui cetă­ţii, prin vea­cul lV a.Ch din gunoa­ie­le arun­ca­te din oraş, con­sti­tu­i­te mai ales din res­turi cera­mi­ce şi îngră­mă­di­te aco­lo, în felul cunos­cu­tu­lui Monte Tes­tac­cio din Roma./…/ Can­ti­ta­tea frag­men­te­lor cera­mi­ce exis­ten­te în Măgu­ra de la Cal­la­tis e imen­să. Luând în sea­mă numai pie­se­le de inte­res muze­o­gra­fic, s‑au putut ale­ge din mate­ri­a­lul scos de noi nu mai puţin de 321 anse de amfo­re cu inscri­pţii şi 234 frag­men­te de sta­tu­e­te de tera­co­tă, une­le din­tre ele de o valoa­re artis­ti­că remar­ca­bi­lă. Mate­ri­a­lul aces­ta e des­ti­nat înzes­tră­rii Muze­u­lui din loca­li­ta­te, care tot din ini­ţi­a­ti­va dlui Ior­ga a putut lua fiinţă, în sfârşit, într-un local pro­priu, rea­li­zat prin repa­ra­rea şi ame­na­ja­rea fos­tei bise­rici româ­neşti din Mangalia./…/Până acum nu a exis­tat niciun muzeu pro­priu zis în Man­ga­lia.

Înce­pu­tul de muzeu rea­li­zat din ini­ţi­a­ti­va lui Pâr­van în 1915 a fost cu desă­vârşi­re nimi­cit în tim­pul răz­bo­i­u­lui. După răz­boi, dife­ri­te­le monu­men­te şi obiec­te mărun­te adu­na­te de prin oraş au fost depu­se pro­vi­zo­riu la Pre­tu­ră şi apoi în 1930, deci trei ani după moar­tea mare­lui arhe­o­log, muta­te în sub­so­lul, impro­priu pen­tru a fi muzeu, al casei de ceti­re „Vasi­le Pâr­van” din loca­lul fos­tei pri­mă­rii, la mar­gi­nea plajei”.[4]

Unul din­tre uce­ni­cii mare­lui isto­ric pe șan­ti­e­rul arhe­o­lo­gic din Man­ga­lia a fost Vasi­le Cana­ra­che. Poves­teş­te în pre­fa­ţa une­ia din lucră­ri­le sem­na­te mai târ­ziu: “Era în aju­nul mare­lui răz­boi din 1916. Veni­sem în Dobro­gea şi înce­pu­sem să răsco­lesc urme­le isto­ri­ei vechi, răs­pân­di­te pre­tu­tin­deni în ţinu­tul din­tre Istru şi Pon­tul Euxin. Abia atunci, atât de târ­ziu, am putut cunoa­ş­te ce imen­să bogă­ţie, lăsa­tă de lumea anti­că, ascun­de cal­da­râ­mul de bolo­vani şi nisip al târ­gu­lui Man­ga­li­ei, ridi­cat pe spi­na­rea rui­ne­lor stră­ve­chiu­lui Cal­la­tis, care a supra­vi­eţu­it atâ­tor civi­li­za­ţii: a pie­trei cio­pli­te, a epo­cii meta­le­lor, a stră­lu­ci­rii ele­ne, a pute­rii roma­ne, a lumii bizan­ti­ne, a ban­che­ri­lor geno­vezi şi a semeţi­ei mos­che­e­lor cu mina­re­te îndrep­ta­te sus de tot, către înă­lţi­mi­le ceru­lui albas­tru. (…).

Oame­nii adu­ceau la pri­mă­rie şi la cafe­nea bucă­ţi de mar­mu­ră fru­mos cio­pli­tă sau cu lite­re săpa­te, oale vechi, lus­tru­i­te cu negru şi cu roşu, mone­de de ara­mă şi de argint, opai­ţe şi paha­re de sti­clă, dar mai ales mici sta­tu­e­te de lut ars, cu res­turi de culoa­re albă, albas­tră, roşie sau pur­pu­rie, cu praf şi foiţă de aur.”[5]

Tre­bu­ie sub­li­ni­at că  în iar­na anu­lui 1914–1915 fuse­se­ră des­co­pe­ri­te la Man­ga­lia un întreg depo­zit de tipa­re pen­tru sta­tu­e­te de tera­co­tă tip Tana­gra şi în cam­pa­nia de lucru din 1915, Vasi­le Pâr­van lucra­se intens pe şantier.[6] Cum a ajuns tână­rul Cana­ra­che ală­tu­ri de mare­le isto­ric  nu este menţio­nat nică­ieri, dar marea lui pasiu­ne pen­tru isto­rie l‑a urmă­rit toa­tă via­ţa.

În 1957, deve­nit pri­mul direc­tor al nou înfi­inţa­tu­lui Muzeu de Isto­rie Naţio­na­lă şi  Arhe­o­lo­gie din Con­stan­ța, unde des­fă­șoa­ră o boga­tă acti­vi­ta­te de şan­ti­er, des­co­pe­rind şi punând în valoa­re Edi­fi­ci­ul roman cu mozaic, băi­le publi­ce din ceta­tea Tomis, nume­roa­se bazi­lici, ziduri de apă­ra­re, mor­min­te, sta­tui, Vasi­le Cana­ra­che a fon­dat, prin­tre alte­le și Muze­ul Cal­la­tis din Man­ga­lia. A scris nenu­mă­ra­te lucrări de isto­rie dând dimen­siuni noi, euro­pe­ne, muze­o­lo­gi­ei con­stă­nţe­ne.

Bibli­o­gra­fie:

[1]A.V.Rădulescu, Muze­ul de arhe­o­lo­gie Cal­la­tis, Tomis, an Xlll, nr.3, sept.1978, p.13,14
[2]Pârvan,Vasile, Scri­eri, Bucu­reşti, Edi­tu­ra şti­inţi­fi­că şi enci­clo­pe­di­că, 1981, p.225
[3]Tomis, Xlll, nr.3, sept.1978, p.14
[4] Vul­pe, Radu, Nou­tă­ţi arhe­o­lo­gi­ce dobro­ge­ne, 1931, Ana­le­le Dobro­gei, Xll, 1931, fasc‑1–12, Cer­nă­u­ţi, 1931, Insti­tu­tul de arte gra­fi­ce şi edi­tu­ră Gla­sul Buco­vi­nei, p.296–298
[5] Cana­ra­che, V.Pontul Euxin, Măşti şi figu­ri­ne Tana­gra din ate­li­e­re­le de la Cal­la­tis, Man­ga­lia, Muze­ul de arhe­o­lo­gie Con­stanţa, 1969, p.10.
[6] Vasi­le Pâr­van, Scri­eri, Edi­tu­ra şti­inţi­fi­că şi enci­clo­pe­di­că, Bucu­reşti, 1981, p.229.

(Text pre­lu­crat și adno­tat de autori — Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, din lucra­rea MANGALIA 100 DE REPERE, Edi­tu­ra Next Book, Con­stan­ța, 2018).

MN: Între­gul seri­al ”Muni­ci­pi­ul Man­ga­lia, 25 de ani în 25 de epi­soa­de”, poa­te fi vizio­nat la rubri­ca ani­ver­sa­ră a coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News.

Citi­to­rii care doresc să-și pro­cu­re mono­gra­fia MANGALIA 100 DE REPERE, de Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, sunt invi­tați să ne scrie pe adre­sa redac­ți­ei: [email protected]


Man­ga­lia News, Sâm­bă­tă, 21.03.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele