‘Mangalia – staţiune climaterică, maritimă şi balneară’, de Aurelia Lăpușan. Episodul 7 din serialul ”Municipiul Mangalia la 25 de ani”

0
873

Istoria balneologiei porneşte de la Hipocrate, cu peste 460 ani a.Chr., etimologic «botezul» aparţinându-i medicului francez Bonnardiere: aplicarea apei de mare în scop terapeutic cu tot ce este în ea, în afara ei, în jurul ei, sub formă de băi, injecţii, băi calde, asociate sau nu cu nămol.”

Calităţile apelor termale din jurul Mangaliei  erau cunoscute din timpul ocupației otomane.

Baronul d’Hogguer publică în 1879 informaţiile sale asupra Dobrogei şi, printre altele, descrie cu amănunte: ”Oraşul Mangalia, încă de pe vremea genovezilor, avea o mare influenţă comercială. Pe atunci populaţia Mangaliei avea 30.000 suflete. Portul său, bine construit şi vast, era foarte bine adaptat navelor de mic tonaj. În ultimii ani ai dominaţiei turce, populaţia Mangaliei se compunea din aproximativ 2000 suflete, aproape toţi agricultori şi un număr foarte mic de comercianţi. Deşi vechiul port genovez a dispărut aproape complet, câteva ruine aruncate servesc încă şi formează refugiu pentru ambarcaţiunile de mic tonaj. Dacă s-ar reuşi curăţarea nisipului care de secole s-a depus în port, şi dacă cu puţine cheltuieli s-ar putea reconstrui construcţiile de mult care sunt vizibile în toată extensia lor când apele scad, s-ar putea poate restabili vechiul port aşa cum era el odinioară, dar avantajele pentru comerţul Dobrogei a unui port la Mangalia ar putea fi nule. Dezastrele ultimului război au redus Mangalia la o mare ruină, de trei ori arsă şi prădată de basbuzuci şi de circasieni, au făcut ca populaţia ei să fugă în masă. Abia după sosirea ruşilor, câteva familii de comercianţi s-au întors, în prezent se poate evalua populaţia sa la aproape 1600 suflete. Oraşul Mangalia este situat la extremitatea Capului Tusla, ca si Kiustendge, este expus vânturilor de sud-est, sud vest şi sud. Prin colinele ce-l înconjoară, oraşul şi portul Mangalia este apărtat de vânturile din nord. Foarte aproape de Mangalia se află un lac magnific cu o adâncime de 30 paşi englezeşti şi o circonferinţă de 5-6 mile. Acest lac bogat în peşte este o resursă pentru hrana oraşului şi satelor districtului. Aproximativ 50 de sate fac parte din acest arondisment aproape toţi tătari. Aici mizeria este mare căci războiul a ruinat totul. Este important ca guvernul român să nu întârzie pentru a distribui semințele necesare şi chiar ceva animale acestei populaţii care nu doreşte decât să-şi reia lucrările agricole, pentru a putea ieşi din marea mizerie actuală. La mică distanţă de Mangalia se întâlneşte şi un izvor puternic de ape sulfuroase despre care se spune că sunt vindecătoare, fac adevărate minuni celor suferinzi. Ar fi extrem de important ca acestea să fie supuse unor serioase analize fizico-chimice. Câmpia întregului district este foarte despădurită iar terenul se pretează fără nici un fel de îndoială plantării tuturor speciilor de plante. Inul şi cânepa pot fi cultivate în locurile umede, duzii etc. În fine, totul este să se facă agricultură inteligentă iar rezultatele vor fi excelente dacă autorităţile o vor proteja, ajuta şi încuraja eforturile coloniştilor.”[1]

Apele termale ale Mangaliei devin proprietatea comunei şi în anii 1886-1889, doctorii C.Istrati şi Fotino se apleacă cu atenţie asupra studiului acestor proprietăţi terapeutice. C.I.Istrati (1850-1918) era unul dintre primii medici chimişti din România, savant, om politic, în acelaşi timp, care a avut o contribuţie însemnată la cercetarea petrolului, dar şi la propăşirea educaţiei fizice şi a culturii fizice medicale naţionale.[2] Puţin mai târziu, pentru activitatea depusă de doctorul C.I.Istrati la înfiinţarea parcului Filaret şi la organizarea Expoziţiei naţionale din 1906, cu ocazia împlinirii a patru decenii de la urcarea pe tron a regelui Carol, i-au fost bătute două medalii jubiliare cu înscrisul: ”Lui C.I. Istrati – colaboratorii sei. Admiraţie stimă şi multă dragoste pentru neobosita sa muncă. Bucuresci, 1906.”[3]

Primăria Mangalia îl însărcinează pe dr. I.Butărescu, din Brăila, să realizeze un raport ştiinţific asupra condiţiilor de salubritate a Mangaliei, materializat în broşura: ”Câteva cuvinte asupra situaţiunii oraşului Mangalia, considerat ca staţiune climaterică, maritimă şi balneară”, apărută în Bucureşti în 1899.[4]

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Este prima menţiune oficială a staţiunii balneare Mangalia. În acelaşi timp, inginerul Bănescu întocmeşte un plan sistematic al oraşului, cu scopul de a da aşezării personalitatea unei staţiuni balneare. Planul proiectat de inginerul Bănescu prevedea un oraş modern şi model, pentru care s-au prevăzut plantaţii, bulevarde şi strade largi. ”Mangalia are avantagii asupra Constanţei, fiind şi mai adăpostită de vânturi decât aceasta şi în special nu e atât de expusă vântului de nord, ceea ce face ca clima să fie mai dulce şi temperatura, în timpul verii, mai plăcută şi mai suportabilă.”[5]

Se prea poate ca acest plan să fie şi prima hartă a localităţii, cu parcelările pe care s-au construit casele. Anul pare a fi 1889.

Perioada este caracterizată ca reprezentând zorii turismului autohton, dezvoltarea staţiunilor balneare, cu precădere maritime. Tocmai de aceea, la 3 iunie 1886 fusese promulgată Legea pentru încurajarea şi dezvoltarea exploatării apelor minerale din ţară şi a produselor lor, prin care se prevedea expres: „Stabilimentele de băi şi ape minerale din ţară, atât cele existente, cât şi cele ce se vor înfiinţa în viitor, vor fi scutite de orice dare către stat, judeţ sau comună pe timp de 15 ani. (…) Un regulament special al Ministerului Lucrărilor Publice va asigura transportul cu preţ scăzut al vizitatorilor”. Se instituia cu acelaşi prilej şi funcţia de medic diriginte al staţiunii, recomandat de Consiliul superior sanitar. Mai mult, acum se înfiinţează pe lângă Ministerul de interne un post de inspector al stabilimentelor balneare. Se lansau bilete cu preţ redus, numite bilete de băi, care se vindeau în toate staţiile CFR, doar în intervalul de la 15 iunie la 15 septembrie, pentru toate clasele, pentru o şedere de minimum 3 zile.

Prima analiză chimică a apelor termale din Mangalia a fost făcută de dr. Bernard, în Laboratorul de chimie universitar din Bucureşti. Se stabileşte că sunt ape minerale sulfuroase, alcaline, uşor cloruro-sodice, iodurate. Izvorul nr. 7 este apreciat a fi asemănător celui de la Pucioasa.

Tot atunci a început captarea apelor termale, amenajându-se cabine pentru băi calde, două bazine sistematice şi s-a trecut la construirea de hoteluri şi restaurante. În nomenclatorul localităţilor turistice din România Mangalia era considerată în 1899 staţiune climaterică maritimă şi balneară[6].

În 1895 şi 1896 mineralogul A. de Richard călătoreşte prin Dobrogea şi ajunge şi la Mangalia, unde remarcă belşug de peşte: somn şi alte specii mari, chefali şi ţipari, de dimensiuni extraordinare, scrumbii şi calcan. Într-o carieră de calcar dolomitic află primul izvor de apă sulfuroasă, apoi pe al doilea până la opt, alături de un lac lung de 250 m şi larg de 9 m, izvoarele având o temperatură de +22, 23, 24 grade C. Aproape de unul din izvoare, numerotat de autor cu nr. 6, a găsit o amenajare primitivă formată din o baracă de scânduri, două piscine separate, cu câteva cabine dotate cu scăldători pentru băile calde, care produceau din turismul practicat circa 300 franci anual. Aceste ape mezotermale, opina mineralogul francez, aveau o valoare terapeutică analogă cu cea de la Pucioasa. Vizionarul om de ştiinţă prevedea ca pe lacul Mangalia să se practice sporturi nautice, iar plaja şi izvoarele sulfuroase dădeau speranţe că Mangalia ar putea deveni chiar “regina plajelor româneşti”, Constanţa trebuind să rămână eminamente oraşul traficului naval.

Ei bine, și la Constanța anul 1899 este unul destinat turismului balnear. În Monitorul Oficial al comunei urbane Constanţa, care apărea de la 16 mai, se publicase:

„Se aduce la conştinţa generală că la 1 iulie anul curent a început sezonul băilor de mare la Constanţa. În vederea acestui sezon, primăria a reparat stabilimentele de băi şi le-a pus în condiţiuni de a funcţiona în mod cu totul satisfăcător.

Plaja marei se întreţine în cea mai mare curăţenie înfiinţându-se un serviciu permanent de curăţirea ierburilor aruncate de valuri la mal.

Terasa Cazinoului comunal s-a lărgit şi atât întreg cazinoul, cât şi bulevardul de pe malul mărei, stradele Romană, Elină, Piaţa Independenţei, strada Carol I şi Traian sunt iluminate cu electricitate.

La Cazinoul comunal, orchestra d-lui Ciolac şi pe bulevard şi Piaţa Ovidiu, muzica Regimentului 34, vor distra zilnic pe vizitatori. Osebit de aceste îmbunătăţiri s-a suprimat pentru anul curent taxa ce se percepea până acum pentru muzică”.

Retoric, să întrebăm: După 120 de ani de turism balnear maritim, oare cine mai conduce clasamentul? Și în competiție cu cine?

Bibliografie:

[1] Baron d’Hogguer, Renseignements sur la Dobroudja, Imprimeria Asociaţiei Academiei Române, 1879, p.38-39
[2] Nicolae Postolache, Istoria sportului românesc în date, Iaşi, Editura Junimea, 1979, p.140
[3] Almanahul sănătăţii’78, Editura medicală, Bucureşti, 1978, p.47
[4] Al.Saabner-Tuduri, Apele minerale şi staţiunile climaterice din România, Bucureşti, Tipografia Curţii regale, 1900,p.395
[5] Al.Saabner-Tuduri, Apele minerale şi staţiunile climaterice din România, Bucureşti, Tipografia Curţii regale, 1900, p.395
[6] Al.Saabner-Tuduri, Apele minerale şi staţiunile climaterice din România,Bucureşti, Tipografia Curţii regale, 1900, p.321.

(Text prelucrat și adnotat de autori — Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, din lucrarea ”MANGALIA 100 DE REPERE”, Editura Next Book, Constanța, 2018).

MN: Întregul serial ”Municipiul Mangalia, 25 de ani în 25 de episoade”, poate fi vizionat la rubrica aniversară a cotidianului online Mangalia News.

Cititorii care doresc să-și procure monografia ”MANGALIA 100 DE REPERE”, de Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, sunt invitați să ne scrie pe adresa redacției: [email protected]


Mangalia News, Sâmbătă, 07.03.2020.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply