Cornel Udrea: Noi am avut grijă de cărțile pe care nu vreți să le citiți, chiar și numai dintr‑o păgînă curiozitate. Nu am să pot niciodată să spun, chiar și unei amintiri, pe sms-eu, “433, te ib și ac”!

0
297

Pro­ba­bil, stîrni-voi oareș­ce reac­ții iaco­bi­ne, dar, cu sin­ce­ri­ta­te, măr­tu­ri­sesc, ono­ra­tă instan­ță și dra­gă tușă Var­va­ra, că mi se rupe‑n 14 (patru­spre­ze­ce) păr­ți ega­le, cîte șap­te (7) de fie­ca­re par­te a stră­zii, cum vii din­spre gară, cînd afirm că la vre­mea mea, de acum pes­te 55 de ani, ele­vii, cu ose­bi­re din cla­se­le mari, era tineri citiți, cu car­te, baca­la­u­re­a­tul o spai­mă orga­ni­za­tă, pen­tru care tru­deai din greu. Da, citeam, citeam pe rup­te, la pro­priu și la figu­rat, fiind­că nu aveam alt­ce­va de făcut, îne­bu­neam cu adre­na­li­na și endor­fi­ne­le necon­su­ma­te.

A! Întru­ni­ri­le de sîm­bă­tă, cu dans, cu cîte o bere pe șes­ta­che, în fum de “Car­pați” fără fil­tru, prin­țe­se­le, lebe­de­le, poveș­ti­le cu cosi­țe pur­tau sara­fa­ne, veș­min­te ega­le, în lun­gi­me, la coloa­re, plus cor­de­lu­ța piz­dii-măsii, nu era voie cu părul des­ple­tit numai îna­fa­ra șco­lii, și la urmă, la ban­chet! Le era aco­pe­ri­tă par­tea de văzut a tine­re­ții, dar tot răz­bă­tea de sub sto­fa mate­ri­a­lu­lui, cîte un piept curi­os și în cău­ta­re de aer, după cum se zbu­ci­u­ma la mers.

Și noi, “băr­ba­ții”, în uni­for­me, cu numă­rul pe bra­țul stîng, umi­li­toa­rea idee, pe care nu am să le‑o iert nici­o­da­tă. Da, mă, bou­le, plă­van ide­o­lo­gic, tova­răș cu dra­cul, cum puteam eu să îi scriu mamei că o iubeam defi­ni­tiv și mor­tal pe “Moni­ca 433”?

Tu, aspru­le, cu șap­ca ta soioa­să și cozo­roc cră­pat pe‑o par­te, de atî­ta zmu­cit subal­tern, știi tu cît era de fru­moa­să 433 și pe dea­su­pra și pri­ma pe cla­să, împre­u­nă cu Laci Ghe­mant, 4o6, ce a ajuns mare scu­lă la NASA, ceva șef fără de care nu ple­cai pe Lună, așa de capul tău?

Ăștia am fost noi, cîte unul, cîte alta adu­ceau și din poduri, de prin cufe­re, cărți, așa am citit noi Bla­ga, în 1962, pe șest și l‑am poves­tit cu mira­re și de bine, la un an de la moar­tea sa. Am avut das­căli care, la une­le mate­rii, desi­gur, închi­deau car­tea și ne vor­beau de la ei citi­re, la româ­nă, la isto­rie, ne dădeau note­le cele mai mari, 9‑le, 1o-le, dacă veneai să spui de la tine de aca­să, din citi­tul tău!, ori­ce alt­ce­va.

A! Care­ul, în cur­tea șco­lii, la eve­ni­men­te­le lui peș­te pră­jit…, cînd stă­team noi în careu, Ceau­șes­cu încă nu se ridi­ca­se căti­nel — ficior în țară, domnea unul Ghi­ță Dej, care, în echi­pă, băga spai­ma în “bur­gheji”, inco­rect plu­ra­lul, dar musai pen­tru nece­si­tăți de rimă. Nu erau tim­pu­ri­le sim­ple, mai dis­pă­rea cîte un copil, ne învă­ța­sem să nu între­băm, mai ple­ca pes­te noap­te “madame Vero­ni­que”, proa­fa de fran­ce­ză, dove­di­tă șpi­oa­nă impe­ria­lis­tă, aveam să aflăm tîr­zi­or, cînd învă­ța­sem deja toa­te ști­me­le lim­bii ruse cîn­ta­te, iar fil­mul lui Ciu­lei, “Valu­ri­le Dună­rii”, con­cu­ra cu Dună­rea albas­tră a lui Stra­us.

Natur­li­ch, nu vă cere nimeni acum să știți cine a fost Ciu­lei, cine Iri­na Petres­cu, nici nu vă pot cere să îmi reci­tați o poe­zie, din liceu, care v‑a plă­cut, v‑a rămas în cîm­pul cu flori al amin­ti­ri­lor. Da, aveți per­fec­tă drep­ta­te, chiar că nu știu cine mixea­ză în sea­ra asta la Cas­te­lul Ban­ffy, dar eu făceam o alt­fel de vor­bi­re des­pre ce ține de car­tea fie­că­ru­ia, nu de ce se poa­te citi pe tele­fon, pe table­tă. Sigur, sunt și azi tineri aple­cați pe car­te, adînc și cu folos, ști­u­tori de car­te, cu care poți poves­ti, ca de la citi­tor la citi­tor, ca de la artist la un alt artist, dar mai puțini, mai înspre locul unde se închid cape­te­le cer­cu­lui.

Am fost ca elevi, am fost ca stu­denți oame­nii cul­tu­rii, ai tea­tru­lui, de nevo­ie, dar și din nece­si­ta­tea de a fi puter­nici, ști­u­tori în bine, ca să nu fim mai tîr­ziu vul­ne­ra­bili și nebă­gați însea­mă.

Noi am avut gri­jă de căr­ți­le pe care nu vreți să le citiți, chiar și numai dintr‑o păgî­nă curi­o­zi­ta­te. Nu am să pot nici­o­da­tă să spun, chiar și unei amin­tiri, pe sms-eu, “433, te ib și ac”!

Cor­nel Udrea, mar­tie 2020.


Man­ga­lia News, 09.03.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply