Dr. Bucur Ana Maria – INFORMARE pe înțelesul tuturor, despre PREVENIREA INFECTĂRII cu virus corona COVID-19

0
1613

Dr. Bucur Ana Maria – INFORMARE pe înțelesul tuturor, despre PREVENIREA INFECTĂRII cu virus corona COVID-19

Toată lumea este la curent cu faptul că suntem în timpul unei viroze respiratorii grave, mai gravă decât cele din anii trecuți, întâlnite la schimbarea sezonului dinspre iarnă spre primăvară. Acele răceli anterioare aveau un caracter pasager, manifestându-se adesea doar ca un guturai ceva mai serios. Nu degeaba circula ”axioma” că viroza trece într-o săptămână cu tratament, sau în șapte zile fără tratament.

Pentru a ne proteja de orice tip de îmbolnăvire, inclusiv cea datorată acestui coronavirus, este necesar să aplicăm precauțiile obișnuite, standard, adică igienaigiena corpului și a mediului înconjurător. Mai precis: igienizarea mâinilor și dezinfectarea tegumentelor, menținerea permeabilității căilor respiratorii.

Este imperios necesar să curățăm toate suprafețele din jurul nostru, să facem dezinfectarea lor, să menținem curate, atât vesela, cât și lenjeria. Toate obiectele pe care le folosim trebuie să fie curate și, pe cât posibil, dezinfectate. Trebuie să păstrăm igiena casei, a locului de muncă, precum și a deșeurilor. Și să evităm orice contact cu un bolnav!!!

Acolo unde se impune, folosim protejarea cu mască, mănuși de cauciuc, halat de protecție. Purtarea măștii mai mult de 3 ore ne agravează simptomatologia respiratorie, în cazul în care suntem răciți. Masca este ca să-i protejăm pe ceilalți de tusea noastră!

Mai bine evităm aglomerația, stând în casă și aducându-ne aminte de vremea când făceam lectură. Deoarece poarta de intrare a agentului infectant coronavirus este mucoasa respiratorie (nazală), sau digestivă (bucală), pe acestea le protejăm de contactul cu saliva emisă prin strănut, tuse sau expectorare de către un om bolnav.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Epidemiologii susțin că și mucoasa oculară ar putea fi poartă de intrare, dar nu dau detalii despre mecanismul de acțiune în acest tip de contagiozitate. Transmiterea este de la om la om în mod direct, dar coronavirusul poate rezista în aer, pe suprafețe și 9 zile, deci atenție sporită la dezinfectare și curățenie.

Ați observat deja că s-au luat măsuri administrative de prevenire a răspândirii infecției respiratorii: clienții stau la coadă afară la bancă, la farmacie etc. Școlile au fost închise, la fel și teatrele și, în general, se evită aglomerațiile diverselor evenimente culturale, sportive sau civice, care au fost interzise pe perioada stării de urgență ce s-a instituit de ieri.

S-au pus scurte note în locuri vizibile, în instituții medicale și nu numai, pentru a educa populație din punct de vedere sanitar.

Iată ce am afișat noi:

STARE DE URGENȚĂ, începând cu data de 16 martie 2020.

În atenția pacienților! Ținând cont de măsurile igienico-sanitare ce se impun pentru a preveni rapid și riguros răspândirea corona-virusului ce afectează aparatul respirator:

La cabinetul STARE BUNĂ sunteți primiți doar cu programare telefonică / 0241 75 15 57 prealabilă. Pentru a evita contactul cu persoane posibil bolnave, pot fi date recomandări telefonic, pentru cei care tușesc, strănută, expectorează.

Pacienții care stau în sala de așteptare trebuie:

• să poarte mască pe gură și nas;

• să tușească strict în îndoitura cotului propriu;

• să folosească șervețele de unică utilizare;

• să se spele riguros pe mâini, după contactul cu secrețiile proprii;

• să păstreze distanța impusă de minim 1 metru față de altă persoană.

TELEFON VERDE 0800 800 358 și 112. Fiți responsabili! Protejați-vă!

Protejăm pe cei din jurul nostru. Ne protejăm și pe noi, ca să vă putem ajuta!

REFACEȚI-VĂ SĂNĂTATEA, CU AJUTORUL NOSTRU!

Voi reveni cu recomandări medicale.

Dr. BUCUR ANA MARIA, manager, medic primar medicină de familie, competențe în echografie, nutriție și homeopatie.


Mangalia News, 17.03.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply