Ce să ai în casă, în caz de pandemie și carantină la domiciliu, conform Crucii Roșii și Centrului de Control al Bolii și Prevenției

0
1268

Ce să ai în casă în caz de pandemie și carantină la domiciliu, pentru 14 zile. 

Fără a ajunge să ne panicăm, cred totuși că pentru toată lumea este deja suficient de clar că situația la nivel global legată de Coronavirus ia amploare. Toată Italia este, de marți noaptea, sub carantină și șansele sunt mari ca și alte țări să ajungă în aceeași situație. Și nu avem nici o siguranță că România va fi ferită. Așa că, după cum spune o vorbă înțeleaptă, ”paza bună trece primejdia rea”, ar fi o idee bună ca un astfel de scenariu să ne prindă pregătiți. Cu alte cuvinte, este indicat să avem în casă în caz de pandemie și carantină, produse alimentare și nonalimentare care să asigure necesarul familiei pe o perioadă de 14 zile.

Dar înainte de a face lista, să clarificăm câteva aspecte importante.

Ce este o pandemie?

O pandemie nu înseamnă neapărat o boală severă, ci o epidemie care se răspândeşte dincolo de graniţele unui stat sau ale unui continent. Nu înseamnă că boala respectivă este deosebit de periculoasă sau mortală. Este vorba despre un patogen care se împrăștie extrem de ușor. Menţinerea sub control a unei maladii depinde de cooperarea sistemelor de sănătate ale diverselor ţări.

Ce măsuri de prevedere se iau în caz de pandemie?

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Despre măsurile de igienă pe care fiecare om trebuie să le respecte cu strictețe am scris recent aici. Sunt cele pe care trebuie să le avem în vedere și în cazul gripei și sunt de domeniul bunului simț, nu ceva nemaiauzit. Ar fi bine să le mai citiți o dată și să le dați mai departe pe canalele voastre de comunicare.

În plus, este absolut civilizat ca, în această perioadă, să evităm pe cât posibil expunerea în spații aglomerate precum mall-uri, cinematografe etc. Este un gest de responsabilitate față de noi înșine, de familiile noastre, de ceilalți (nu că m-aș baza prea tare pe gândirea altruistă). Serios, se poate trăi foarte bine fără o plimbare la munte, fără să mergi la petreceri sau evenimente. Să fii o perioadă mai izolat este o davadă de înțelegere a fenomenului, de sprijin pe care îl oferi autorităților ca să poate pune în aplicare măsurile necesare (apropos, autoritățile nu fac minuni), de responsabilitate civică, de bun simț!

Ce să ai în casă în caz de pandemie și carantină la domiciliu?

În cazul în care se ajunge în situația de a fi nevoiți să rămânem la domiciliu, este bine să fim pregătiți cu un necesar de produse alimentare și nonalimentare. NU este vorba despre panică și luat cu asalt supermarketurile, ci despre câteva măsuri de prevedere. Așadar, iată ce ar trebui să ai pregătit în casă, conform Crucii Roșii și CDC (Centrul de Control al Bolii și Prevenției), în cantități suficiente pentru 14 zile.

ALIMENTE:

  • Stoc de mâncare uscată, precum paste, cerelale (orez, năut, linte, fasole, grâu, fulgi de ovăz și secară) și legume cu durată de viață mai îndelungată, cu ajutorul cărora poți pregăti toate mesele zilei. Bine, fie și mălai și făină, dacă sunteți puși pe gătit serios; 🙂
  • Nuci și fructe uscate – pentru că accesul la fructe proaspete poate fi limitat o vreme;
  • Conserve de toate felurile – fasole, sfeclă, porumb, roșii, ardei (lichidul în care acestea au fost conservate nu trebuie aruncat, ci se poate utiliza ulterior pentru fierberea orezului sau a pastelor), ton, carne, supe pasteurizate.
  • Alimentele congelate sunt foarte bune. Alege fructe și legume congelate, poate chiar și produse semipreparate congelate. Și ce mai poți congela în funcție de spațiul pe care îl ai disponibil în congelator (de ex. pâine, carne);
  • Concentratele de pui sau legume pot constitui o bază gustoasă și foarte utilizat de preparat pentru supe, mâncăruri, risotto;
  • Ierburi aromatice uscate;
  • Lapte praf;
  • Dulciuri – chiar dacă acestea nu se numără printre alimentele esențiale, ele sunt ”comfort food” și pot contribui la o trecere mai ușoară peste această perioadă.
  • APĂ!!!

PRODUSE DE UZ CASNIC:

-produse de curățare precum șervețele dezinfectante, săpun cu efect antibacterian, dezinfectant pentru mâini. Țineți minte că apa și săpunul sunt esențiale pentru a preveni orice fel de transmitere a unei boli.
-diverse variante de baterii (lanternă, ceas, aparat ras, telecomandă).

PRODUSE DE UZ PERSONAL:

  • tampoane,
  • hârtie igienică,
  • șervețele, pastă de dinți, săpun,
  • scutece, dacă aveți copii mici.

MEDICAMENTE:

-analgezice, antifebrile, medicamente pentru stomac, antitusive, vitamine, electroliți, vitamina C.

În caz de carantină la domiciliu, sănătatea mentală trebuie și ea luată în calcul. Astfel că este important să ai la îndemână cărți, jocuri și posibilitatea de a vedea filme sau seriale.

Și desigur, nu uitați nici de animăluțele voastre, care au nevoie de hrană. Mai ales dacă le-ați obișnuit cu mâncare specifică. Și pentru ele ar trebui să vă gândiți la un stoc.

Dar cel mai important aspect pe care trebuie cu toții să-l avem în vedere este Să nu ne panicăm! Chiar dacă epidemia generează îngrijorare, nu trebuie să uităm că majoritatea oamenilor nu se îmbolnăvesc grav de coronavirus și doar un procentaj mic necesită îngrijiri intensive.

Autor: Sonia Argint Ionescu. (sursa: doer.ro). 


Mangalia News, 13.03.2020. 



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply