În vârful penelului, dragostea de mare. La Mangalia, pictorul Alexandru Ghinea caută în fiecare tablou perfecțiunea întinderii apelor și a frumuseții umane

0
1243

La Mangalia, pictorul Alexandru Ghinea așterne pe pânză o dragoste veche, despre mare.  Artistul, maistru militar principal de marină, acum în rezervă, caută în fiecare tablou perfecțiunea întinderii apelor și a frumuseții umane.

”Termin tabloul atunci când simt că sunt purtat de val, privindu-l!” Alexandru Ghinea.

Am văzut primele tablouri ale lui Alexandru Ghinea la Cercul Militar din Mangalia, într-o expoziție. Privindu-le, te cuprindea un fior de dragoste față de mare și, pentru cunoscători, de navele militare românești. Peste ceva timp, conjunctural, ne-am întâlnit. Am fost la atelierul său. Din vorbă în vorbă, am aflat ce stă înapoia unei pasiuni de-o viață.

Alexandru Ghinea s-a născut aproape de malul Dunării, în comuna Bistrița, județul Mehedinți. Astfel, a văzut vapoarele circulând pe Dunăre și pe marinari în portul Turnu Severin. A îndrăgit de atunci viața de marinar. Pictura a descoperit-o din copilărie, când a avut ocazia să viziteze Muzeul de Artă din Târgu Jiu. Era în excursie cu școala. Prin ochii săi de copil privea neputincios la lucrările de artă și își dorea să realizeze lucrări cel puțin la nivelul acelora. De atunci, a început, timid, să facă desene, iar apoi a pus și culoare.

Pictura este ca un drog, un mod de viață de care nu mă pot lipsi dintr-o zi. Nu există zi fără pictură. Armata a fost un scop în viață. Mă îndrăgostisem de marină, dar, după aceea, a apărut altă dragoste, pictura. În artă, trebuie să lucrezi, să repeți, până când îți iese. Nu vei reuși din prima, a spus Alexandru Ghinea.

Pasiunea sa pentru marină s-a materializat puțin mai târziu, fiind absolvent al Școlii Militare de Maiștri Militari de Marină din Constanța. A terminat școala militară în 1975 și a lucrat toată cariera, 27 de ani de armată, la brigada de vedete din Mangalia. A trecut în rezervă în 2001, din aceeași unitate. A simțit chemare spre pictură. A început să deseneze, în timpul liber, navele militare din Marina Militară, aflate în portul militar. Așa a început să studieze, în particular, ca autodidact, tehnica de a picta, rămânând la pictura în ulei pe pânză. Picta și când era militar, dar se considera un simplu începător.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cât timp eram pe navă, cu misiuni pe mare, studiam marea și, când ajungeam acasă, aplicam. Apoi încercam să aplic cum lucra reflexia asupra valurilor marii, ce culori avea marea cu soare, fără, noaptea, ziua, siajul navei, a mai spus pictorul Ghinea.

Primul tablou l-a făcut din dragoste, atât pentru soția sa, cât și pentru nava-școală Mircea, ambasadorul onorific al Marinei Române pe mările și oceanele lumii. Așa a debutat artistul, prin anii `80, cu pași mici și ușor stângaci, în acele vremuri când ustensilele pentru pictură nu erau de găsit. A durat câteva luni pentru a-i îndeplini dorința iubitei sale soții și, astfel, pentru el a fost începutul carierei sale de pictor.

Anii au trecut, iar Alexandru Ghinea nu s-a dedicat întru totul marelui univers al picturii, dar odată cu prima expoziție de pictură, în anul 2010, nu s-a mai oprit. A fost recunoscut ca pictor contemporan, primind premiul I, la Concursul de pictură marină ”Dimitrie Știubei”, în 2015 și 2016. A avut multe expoziții personale: Muzeul de Istorie Regele Ferdinand I București, în anul 2014, Muzeul Național al Marinei din Constanța, între anii 2015-2019, Muzeul de Artă Shabla, din Bulgaria, în 2014, Muzeul cărții și hărților vechi din București, în 2015, Cercul Militar Mangalia, între anii 2013- 2019, Biblioteca Județeană din Miercurea Ciuc, în 2016, Biblioteca Județeană I.N. Roman, din Constanța, în anii 2017-2019.

A participat și la expoziții de grup, în cadrul Uniunii Artiștilor Plastici din Constanța și Artiști Dobrogeni, între anii 2013-2019, precum și la Muzeul Unirii din Alba Iulia, în anul 2019. A continuat să fie alături de colegii săi, marinarii militari, în campaniile de promovare a carierei militare prin țară, unde a expus lucrările și a povestit tinerilor despre dragostea sa față de mare.

Autor: Sublocotenent Antonia Suiugan.

Observatorul Militar, Nr.8/2020. Pag 11: Alexandru Ghinea – Mangalia.


Mangalia News, 08.03.2020. (sursa: Observatorul Militar, nr. 8/2020).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply