Profesorii au căpătat statut de autoritate publică. Agresorii lor riscă pedepse mai mari

0
378

Profesorii au de acum statut de autoritate publica. Senatul a adoptat, luni, in calitate de for decizional, proiectul care vizeaza investirea personalului didactic de predare, de conducere, de indrumare si de control din invatamantul preuniversitar cu statutul de autoritate publica pe timpul si in legatura cu indeplinirea atributiilor de serviciu.

Proiectul de lege adoptat a fost propus deoarece, in sistemul national de invatamant, se constata o lipsa de protectie juridica a cadrelor didactice fata de hartuirea si agresiunile venite din partea elevilor, parintilor sau reprezentantilor legali ai acestora. 
 
“Conform unui studiu efectuat anii trecuti pentru Ministerul Educatiei, peste 70.000 de profesori romani au fost, cel putin o data, jigniti, amenintati sau chiar loviti de catre elevi sau parinti. Studiul a fost facut in 1.200 de scoli, cu un numar total de 586.000 de elevi. Dintre acestia, 2.400 au recunoscut ca si-au insultat sau injurat profesorii, iar aproape 200 au marturisit, unii dintre ei cu mandrie, ca au batut, cel putin o data, un cadru didactic”, se arata in expunerea de motive.
 
Daca in prezent cel care ameninta un profesor poate primi pana la un an de inchisoare, in baza noii legi pedeapsa ajunge la un an si patru luni. In cazul lovirii, sanctiunile sunt si mai mari, de pana la doi ani si jumatate de inchisoare.


Totusi, noul statut le aduce profesorilor imposibilitatea de a mai da meditatii, deoarece nu mai pot desfasura activitati extra intr-un domeniu care are legatura cu activitatea lor obisnuita. (sursa: portalinvatamant.ro).



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply