PANGALIA MEDIEVALA. Episodul 3 al serialului ”Municipiul MANGALIA la 25 de ani”

0
725

PANGALIA MEDIEVALA.

Seri­a­lul ”Muni­ci­pi­ul MANGALIA la 25 de ani”, epi­so­dul 3.

Inva­zia ava­ri­lor, către sfârşi­tul seco­lu­lui V d.Hr, avea să pună capăt defi­ni­tiv une­ia din­tre cele mai fru­moa­se şi pros­pe­re cetă­ţi ale Pon­tu­lui Euxin. Puter­ni­ca ceta­te a deve­nit o sim­plă aşe­za­re por­tu­a­ră, care şi‑a păs­trat, pen­tru mul­tă vre­me, aspec­tul pără­sit. Aşe­za­rea reîn­vie sub nume­le de Pan­ga­lia sau Pan­ca­lia.

La mij­lo­cul seco­lu­lui al XlV-lea se poa­te vor­bi în spa­ţi­ul danubi­a­no-pon­tic des­pre un stat feu­dal româ­nesc de tra­di­ţie bizan­ti­nă având ca nucleu o for­ma­ţiu­ne numi­tă Ţara Cavar­nei, cuprin­să între Man­ga­lia şi Var­na, menţio­na­tă în jurul anu­lui 1230 într-un pri­vi­le­giu comer­ci­al acor­dat de Ioan Asan ll negus­to­ri­lor din Ragu­za (Dubrovnik).[1] Mai târ­ziu, în frun­tea aces­tui stat medi­e­val dobro­gean se află Bali­ca, arhon­te al Cavar­nei, care avea un sta­tut de ega­li­ta­te faţă de Bizanţ şi va impu­ne duca­tul său în rela­ţii inter­na­ţio­na­le. Urmea­ză Dobro­tici, care va întări des­po­ta­tul său la con­cu­renţă cu geno­ve­zii care con­tro­lau guri­le Dună­rii şi cu Bul­ga­ria, punând baze­le Des­po­ta­tu­lui dobro­gean de sine stă­tă­tor, cu rol de arbi­tru pe sce­na poli­ti­că din Bal­ca­nii orien­tali.

La 1241 are loc marea inva­zie tăta­ră, care insti­tu­ie o impor­tan­tă domi­na­ţie poli­ti­că în Mol­do­va şi Ţara Româ­neas­că, oprind însă expansiu­nea unga­ră către teri­to­ri­i­le româ­neşti din sudul şi estul Car­pa­ţi­lor.

Două dece­nii mai târ­ziu, are loc pri­ma imi­gra­ţie de popu­la­ţie tur­că în Dobro­gea. Împă­ra­tul bizan­tin Miha­il al Vlll-lea acor­dă lui Isse­d­din şi Saru Sal­tîk Dede drep­tul de a se aşe­za, în frun­tea a cir­ca 10–12.000 de turci sel­giu­cizi, în Dobro­gea, cu misiu­nea de a apă­ra inte­re­se­le bizantine.[2]

Între cetă­ţi­le por­turi ce fac din Marea Nea­gră o veri­ta­bi­lă pla­că tur­nan­tă a come­rţu­lui euro­pean al vre­mii se numă­ră şi Pan­ga­lia, nume con­sem­nat în aceas­tă vari­an­tă seman­ti­că pe por­tu­la­nul de la Pisa în seco­lul al Xlll-lea.[3] Cuvân­tul pare a pro­ve­ni din ara­bă: Men­ca­lia, Mer­ca­lia şi tra­dus înseam­nă Lima­nul sau Lacul.[4]

Come­rţul mari­tim care s‑a deru­lat con­ti­nuu în por­tu­ri­le pon­ti­ce era asi­gu­rat în spe­cial de geno­vezi şi veneţieni. Tra­fi­cul mari­tim şi come­rţul geno­ve­zi­lor este însă între­rupt în seco­lul al XlV-lea, când are loc pro­ce­sul de uni­fi­ca­re a Dobro­gei sub scep­trul lui Dobro­tici. După răz­bo­i­ul şi pacea cu Repu­bli­ca Ligu­ră în 1387, fiul lui Dobro­tici acor­dă pri­vi­le­gii geno­ve­zi­lor, iar Pan­ga­lia înce­pe să se dezvol­te ca un port însem­nat, prin­tre cele­lal­te, având o popu­la­ţie de cir­ca 30.000 locuitori.[5]

Pan­ga­lia a fost un puter­nic cen­tru cre­ş­tin. În evul mediu a avut o mare impor­tanţă deo­a­re­ce pe har­ta Pisa­na din seco­lul al Xll-lea numai Var­na, Pan­ga­lia şi Con­stanţia aveau cali­fi­ca­ti­vul „por­to”. Alte vari­an­te ale nume­lui: Pan­ga­lia, Pan­ga­lea, Pan­ga­la, Pan­ga­l­la, Pan­ga­lay, Pan­gu­a­la, Pan­gali, Pan­ca­lia. De alt­fel, însem­nă­ri­le călă­to­ri­lor stră­ini şi hărţi­le rea­li­za­te empi­ric de aceş­tia acor­dă o atenţie deo­se­bi­tă Man­ga­li­ei, transcris în cea mai mare par­te Pan­ga­la. Ast­fel în 1497, har­ta nau­ti­că a car­to­gra­fu­lui evreu Iehu­da Ben Zara, dese­na­tă în Egipt, cu text ita­li­an, are schi­ţa­tă pe per­ga­ment şi linia lito­ra­lu­lui nostru.Toponimic sunt tre­cu­te 9 loca­li­tă­ţi nei­den­ti­fi­ca­te decât parţi­al, una din ele, Zanu­ar­da, pare a numi Cer­na­vo­da, dar mult mai depar­te de Dună­re. Alte nume: Gro­xea, Con­stan­sa, Pan­ga­les, las­pe­ra, Soli­nat, Straninto.[6]

Pan­ga­lia a fost cuce­ri­tă de Baia­zid Ful­ge­rul, con­tem­po­ra­nul lui Mir­cea cel Bătrân.

Nume­le de Man­ga­lia este folo­sit pri­ma dată de ragu­za­nul Pao­lo Gior­gio în 1593. Se mai folo­seş­te şi ter­me­nul de Mankalia.[7]

La sfârşi­tul seco­lu­lui al XVl-lea, călă­to­rul fran­cez Fran­co­is de Pavie călă­to­rea de la Con­stan­ti­no­pol  pe Marea Nea­gră şi amin­tea în memo­ri­i­le sale des­pre două por­turi: Ben­ga­la sau Man­ga­lia şi Con­stan­ce, con­si­de­ra­te însă nepriel­ni­ce.

La 1696, pe Har­ta Transyl­va­nie, Vala­qu­ie, Mol­do­vie, Gui­l­lau­me de l’Isle, adno­ta că „port de Man­ga­lia est un des mei­l­le­urs de la Mer Noire”.[8]

Anii de domi­na­ţie oto­ma­nă nu au rămas con­sem­na­ţi decât în arhi­ve­le osma­ne afla­te şi astăzi în bibli­o­teci tur­ceşti. Prea puţi­ne­le măr­tu­rii des­pre Dobro­gea dove­desc însă fără tăga­dă con­ti­nu­i­ta­tea ele­men­tu­lui autoh­ton şi a acti­vi­tă­ţii eco­no­mi­ce pe aces­te melea­guri.

Des­pre peri­oa­da ani­lor 1600–1700 în Dobro­gea date noi vin să dove­deas­că pre­zenţa popu­la­ţi­ei româ­neşti, impo­si­bil de dislo­cat de Poar­ta oto­ma­nă, prin numă­rul, vechi­mea şi impor­tanţa ei eco­no­mi­că. Înce­pând cu seco­lul al XVl-lea de când datea­ză cele mai vechi docu­men­te tur­ceşti cunos­cu­te, refe­ri­toa­re la Dobro­gea, mai mul­te con­dici ema­na­te din can­ce­la­ria fis­cu­lui oto­man ates­tă clar aceas­tă pre­zenţă. Într-un ast­fel de docu­ment un defter Kara­su Vacib Sene 1105 (Con­di­ca caza­lei Cara­su, cu obli­ga­ţia anu­lui 1693–1694) rezul­tat al recen­sămân­tu­lui fis­cal al musul­ma­ni­lor din zona cen­tra­lă a Dobro­gei, înce­pând de la Dună­re până la Mare, fur­ni­zea­ză o abu­n­denţă ono­mas­ti­că româ­neas­că, cate­goric pre­pon­de­ren­tă la cei pes­te 10.000 de locu­i­tori nemul­su­mani ai regiunii.[9]

Pey­s­son­nel, tri­mis al con­su­lu­lui fran­cez la cur­tea hanu­lui tătă­răsc din Cri­me­ia  la 1750, des­crie dru­mul prin Dobro­gea: ”Man­ga­lia este un oraş mare, are târg public şi un mare număr de maga­zii de grâu. Por­tul este des­tul de spa­ţi­os şi poa­te pri­mi vase ori­cât de mari; este însă nesi­gur iar­na. Impor­tă mai puţi­ne arti­co­le ca Var­na. Expor­tă grâu, orz, seca­ră, mei, brân­ză şi stru­guri, care sunt des­tul de mulţi, însă nu sunt buni de mân­cat, ci se între­bu­inţea­ză la face­rea ţui­cii.[10]

În 1771, în tex­tul lui Anto­ni­us Bon­fi­ni­us, inti­tu­lat Rerum unga­ri­ca­rum deca­dis secun­dae liber Octa­vus, din edi­ţia a şap­tea a lui Caro­lus Andreas Bel apă­rea vari­an­ta nume­lui Man­ga­los sau Mun­ga­los.

În 1784, în Car­ta geo­gra­fi­ca del­la Tur­chia Euro­pea a lui Tomas Lopez din Madrid apa­re, de ase­me­nea, nume­le Mankalia.[11]

Regu­la­men­te­le oto­ma­ne din seco­le­le XVl-XVll dez­vă­lu­ie fap­tul că la Man­ga­lia se vin­deau şi se cum­pă­rau, fiind supu­se taxă­rii cere­a­le, pepeni gal­beni şi verzi, stru­guri, stru­guri usca­ţi, smo­chi­ne, cas­tra­veţi, var­ză, cea­pă, ustu­roi, vin în butoa­ie, mie­re, peş­te proas­păt şi uscat, cai, armă­sari, catâri, oi, capre, vite cor­nu­te, piei tăbă­ci­te, mate­ri­a­le de şelă­rie, încă­lţă­min­te, sto­fe, suma­ne de aba, covo­ra­şe, scân­duri, bâr­ne, grinzi, stâlpi, robi-fără a se ară­ta de unde pro­ve­neau aceşti oameni.[12]

Anche­ta lui Ion Ione­scu de la Brad evi­denţia că de la Man­ga­lia la Hârşo­va dru­mul era stră­bă­tut în 24 ore, până la Cer­na­vo­da în 13 ore, iar până la Ostrov tot în 24 ore. Erau dru­muri natu­ra­le, adi­că nea­me­na­ja­te, tra­sa­te după voia locu­i­to­ri­lor, care în diver­se peri­oa­de ale anu­lui deve­neau imprac­ti­ca­bi­le.

La acea dată majo­ri­ta­tea moca­ni­lor ce tră­iau în Dobro­gea erau aşe­za­ţi în pla­se­le Hârşo­va, Med­gi­dia, Con­stanţa şi mai puţini în Man­ga­lia. Erau apre­cia­te cir­ca un mili­on de oi care cutre­ie­rau acest ţinut sub con­tro­lul mocanilor.[13]

În peri­oa­da stă­pâ­ni­rii oto­ma­ne, Man­ga­lia a fost cen­trul admi­nis­tra­tiv al caza­lei, făcând par­te din san­ge­a­cul Var­na. În caza­ua Man­ga­lia figu­rau 36 loca­li­tă­ţi, sate şi căt­u­ne.

În 1862, Man­ga­lia avea 7.000 locu­i­tori, fiind depă­şi­tă, în Dobro­gea de Silis­tra — 23.000, Baba­dag — 10.000 şi Raso­va — 8000, Bal­cic având doar 4000 locuitori.[14]” Avea 100 case, din care 75 locu­i­te de turci şi era puţin cer­ce­ta­tă de coră­bii, din cau­za por­tu­lui nefa­vo­ra­bil care ar fi putut fi uşor reparat.”[15]

Ceva mai târ­ziu, în 1875, Man­ga­lia este inte­gra­tă caza­lei Kius­ten­d­ge, care făcea par­te din san­ge­a­cul Tul­cei.

Gea­mia cu nume de prin­țe­să: Esma­han Sul­tan

Gea­mia Esma­han Sul­tan din Man­ga­lia, un edi­fi­ciu în stil maur, care se mai păs­trea­ză şi astăzi, a fost con­stru­it, se pare, în 1525, alte sur­se dând ca an de inau­gu­ra­re 1590. Mai târ­ziu va fi ridi­ca­tă la rang de mos­chee. Ea poar­tă de la înce­put nume­le prinţe­sei fon­da­toa­re, fii­ca sul­ta­nu­lui Selim al ll-lea şi soţia lui Soco­l­lu Meh­met paşa, care, după moar­tea celor doi, tată şi soţ, s‑a refu­gi­at la Man­ka­lia.

Mos­che­ea Esma­han Sul­tan are, la intra­re, o gale­rie pre­vă­zu­tă cu stâlpi de susţi­ne­re a aco­pe­ri­şu­lui din ste­jar, aco­pe­rit cu ţiglă şi împă­rţit în patru. În inte­ri­o­rul mos­che­ii se află min­ber-ul (cate­dra, amvo­nul), pen­tru pre­di­ca ima­mu­lui şi mihrab-ul (alta­rul), fereas­tra oar­bă sau nişa orien­ta­tă către Pia­tra Nea­gră, de la Ka’ba, Mec­ca. O notă de ori­gi­na­li­ta­te o dă împă­rţi­rea printr‑o balus­tra­dă joa­să afla­tă la intra­rea în lăca­şul reli­gi­os a unui spa­ţiu des­ti­nat feme­i­lor. Mina­re­tul se află pe latu­ra nor­di­că a mos­che­ii. Pe tera­sa mina­re­tu­lui se poa­te ajun­ge prin inter­me­di­ul unei scări inte­ri­oa­re, în spi­ra­lă. Mos­che­ea are două rân­duri de feres­tre, din care cele de la nive­lul infe­ri­or au for­mă de patru­la­ter, iar cele de la nive­lul supe­ri­or au for­mă de arc frânt. Pri­d­vo­rul cu strea­şi­nă de saci­ak, stâl­pii şi balus­tra­de­le din lemn dau o notă apar­te clă­di­rii.

Mos­che­ea Esma­han Sul­tan are și o fân­tâ­nă ritu­a­lă. În cur­tea ei au fost înmor­mân­ta­te per­so­na­li­tă­ţi musulmane.[16]

Cer­ce­ta­rea recen­tă efec­tu­a­tă de isto­ri­cul Ion Pâsla­ru de la Muze­ul cal­la­tian a ară­tat că mor­min­te­le sunt ale unor gene­rali turci, prin­tre care și o rudă a sul­ta­nu­lui, care a fost deca­pi­ta­tă din cine ştie ce motiv. Pe fie­ca­re pia­tră fune­ra­ră numi­tă baş-taş scrie data înmor­mân­tă­rii cu lite­re ara­be, după calen­da­rul musul­man (higi­ra).

Cea mai veche pia­tră datea­ză din anul 1519, venind ast­fel să demon­stre­ze o nouă dată atri­bu­i­tă ca fun­cţio­na­re a gea­mi­ei, sau ipo­te­za că pe locul actu­a­lei gea­mii a fost o alta, mult mai veche. Inscri­pţi­i­le sunt com­pu­se în trei lim­bi, mul­te expre­sii sunt împre­u­na­te din per­sa­nă şi ara­bă, pe fon­dul unei lim­bi de cir­cu­la­ţie tur­co-osma­nă. Prin­tre inscri­pţii se află şi una de o cutre­mu­ră­toa­re expre­si­vi­ta­te mora­lă: „Astăzi, eu ‑mâi­ne, tu”.

Călă­to­rul turc Evlia Cele­bi a vizi­tat Dobro­gea la 1652 şi a publi­cat mai târ­ziu însem­nă­ri­le lui de călă­to­rie inti­tu­la­te „Seya­ha­t­na­me”, unde des­pre Man­ga­lia pre­ci­zea­ză că este unul din­tre cele mai mari por­turi din Dobro­gea, cuce­rit de Baia­zid Ful­ge­rul. El sub­li­ni­a­ză că „Man­ga­lia e un oraş foar­te vechiu. Pozi­ţiu­nea sa este fru­moa­să. Se găseş­te în par­tea nor­di­că a por­tu­lui, unde se văd fun­damen­te de ceta­te.

Cea mai însem­na­tă gea­mie este ace­ea a prinţe­sei Esma­han Sul­tan, fii­ca lui Selim al ll-lea… E o gea­mie lumi­noa­să cu mulţi cre­din­cioşi, cum nu e alta în aces­te părţi. Sunt şap­te şcoli pri­ma­re, trei hanuri, vreo 300 pră­vă­lii, un mic bezis­ten (pră­vă­lii pe ambe­le laturi ale unei străzi uni­te prin­tr-un aco­pe­riş dea­su­pra ) şi o baie mică. Toa­te loca­lu­ri­le închi­na­te lui Dum­ne­zeu şi cele filan­tro­pi­ce sunt vacuf al lui Esma­nah Sul­tan. Are şap­te cafe­ne­le şi vreo 300 depo­zi­te lân­gă port şi alte locuri, aici fiind un cen­tru comer­ci­al. Cel mai bun han e ace­la al ser­da­ru­lui, în raport cu ora­şul pră­vă­li­i­le sunt puţi­ne. Por­tul este mare şi prin el se expor­tă cere­a­le pen­tru Con­stan­ti­no­pol. Deo­a­re­ce acest port al vila­e­tu­lui Dobro­gei este des­chis spre sud-est, se fac valuri ca munţii; din care cau­ză coră­bi­i­le plea­că ime­di­at ce încar­că măr­furi. În vechi­me a fost aici un port mare, cu două ieşiri. Şi astăzi se văd pe fun­dul mării pie­tre din port, mari ca munţii. În împre­ju­ri­mi­le ora­şu­lui sunt vii şi gră­dini. În par­tea ves­ti­că, lân­gă gră­dini, se află mica techea Muha­rem Baba. După masă der­vi­şii bătrâni şi tineri se dedau aici la con­tem­pla­ţiuni reli­gi­oa­se”.[17]

Tot el remar­ca lim­ba vor­bi­tă de locu­i­to­rii Man­ga­li­ei, numi­ţi „citaci”, rezul­tat al ames­te­cu­lui din­tre sol­da­ţii Yuruk, tătari şi turci din Ana­to­lia, cu româ­nii Eflâ­ki­lar. Refe­rin­du-se la “nea­mu­ri­le tătă­ră­şti” răz­bo­i­ni­ce din par­tea sep­ten­trio­na­lă a pro­vin­ci­ei, Evlya Cele­bi con­sem­nea­ză: ”Afa­ră de aceş­tia sunt şi nea­mu­ri­le dobro­ge­ne. Sunt neam de cita­ki, năs­cu­ţi din ames­te­cul tăta­ri­lor, al bul­ga­ri­lor, vala­hi­lor şi mol­do­ve­ni­lor. La înce­put ei au des­cins din oas­tea lui Sule­i­man paşa (pri­ma căpe­te­nie de oas­te oto­ma­nă care a tre­cut în Rume­lia, pe la 1354) fiul gazi­u­lui Orhan. După ace­ea, Baia­zid Ildârâm a colo­ni­zat aces­te locuri cu tătari. Mame­le lor fiind bul­gă­roai­ce, vala­he şi mol­do­ven­ce, ei au deve­nit cita­ki. Oameni blânzi, dre­pţi, cum­se­ca­de şi pri­e­te­noşi”.[18]

Legen­da:

[1] Măr­cu­leţ, Vasi­le, Con­si­de­ra­ţii asu­pra înce­pu­tu­ri­lor sta­tu­lui dobro­gean, în Comu­ni­cări şti­inţi­fi­ce, Anu­a­rul Muze­u­lui Mari­nei Româ­ne, 2006, tom lX, p. 219..
[2] Isto­ria Româ­ni­ei în date, Mica între­prin­de­re edi­to­ri­al-poli­gra­fi­că „Crai Nou”, Chi­şi­nău, 1992, p. 63.
[3] Bră­ti­a­nu, Ghe­or­ghe, Marea Nea­gră, vol. ll,  Bucu­reşti, Edi­tu­ra Meridiane,1988, p. 210.
[4] Pre­ci­ză­ri­le apa­rţin isto­ri­cu­lui Ioan Pâsla­ru de la Muze­ul de arhe­o­lo­gie Cal­la­tis.
5 P.P. Panai­tes­cu, Mir­cea cel Bătrân, Casa şcoa­le­lor, 1943, p. 209.
[6] Eugen Glu­ck. Ima­gi­nea lito­ra­lu­lui româ­nesc pe har­ta lui Iehu­da Ben Zara,Pontice, 1984,p.24
[7] N.Grămadă. La Sci­tia Mino­re nel­le nau­ti­che del medio evo. În Ana­le­le Dobro­gei, Xl,1930, p.137
[8] I.Şandru. Ora­şe­le lito­ra­lu­lui româ­nesc în Ter­ra, nr.2/1977, p.11
[9] Tasin Gemil, Româ­nii şi oto­ma­nii în seco­le­le XlV-XVl, Con­stanţa, Ovi­di­us Uni­ver­si­ty Press, 2008, p. 68.
[10] Ione­scu, Dobro­gea­nu, colo­nel, Tomis Con­stanţa, op. cit.1931, pag.50
[11] Teo­fil, Sau­ciuc, Săvea­nu, Nume­le comu­nei urba­ne Man­ga­lia, Cer­nă­u­ţi, 1928, p. 110.
[12] Dinu Giu­res­cu, Isto­ria ilus­tra­tă a româ­ni­lor, Bucu­reşti, Edi­tu­ra sport turism, 1981, p.204
[13] Ion Ghe­la­s­se, Moca­nii, Bucu­reşti, 1938, p.101
[14] Noi infor­ma­ţiuni etno­gra­fi­ce, isto­ri­ce şi sta­tis­ti­ce asu­pra Dobro­gei şi a regiu­ni­lor basa­ra­be­ne înve­ci­na­te Dună­rii. În Ana­le­le Dobro­gei, Xl, 1930, p.75.
[15] idem p.84
[16] Infor­ma­ţii date de mufti­ul Halil Ismet în anul 2006
[17] Din des­cri­e­ri­le călă­to­ri­ei lui Evlia Cele­bi. În Arhi­va Dobro­gei, vol ll, nr.2, 1919, p135; I.Barnea, Des­co­pe­riri arhe­o­lo­gi­ce din epo­ca feu­da­lă la Man­ga­lia, Mate­ri­a­le şi cer­ce­tări arhe­o­lo­gi­ce, vol.Vl; Sei­şa­nu, Romu­lus, Dobro­gea, Edi­tu­ra zia­ru­lui Uni­ver­sul, 1928, pg.155–156
[18] Rădu­les­cu, Adri­an, Bito­lea­nu, Ion, Isto­ria Dobro­gei, Con­stanţa, Edi­tu­ra Ex Pon­to, 1989, p.224.

(Text pre­lu­crat și adno­tat de autori — Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, din lucra­rea ”MANGALIA 100 DE REPERE”, Edi­tu­ra Next Book, Con­stan­ța, 2018).

MN: Între­gul seri­al ”Muni­ci­pi­ul Man­ga­lia, 25 de ani în 25 de epi­soa­de”, poa­te fi vizio­nat aici, la rubri­ca ani­ver­sa­ră a coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News.

Citi­to­rii care doresc să-și pro­cu­re mono­gra­fia MANGALIA 100 DE REPERE, de Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, sunt invi­tați să ne scrie pe adre­sa redac­ți­ei: [email protected]


Man­ga­lia News, Sâm­bă­tă, 08.02.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele