Mircea cel Mare unește într‑o singură țară pe românii din Dobrogea cu cei din Țara Românească. Serialul ”Municipiul MANGALIA, la 25 de ani”, episodul 2

0
470

Mir­cea cel Mare uneș­te într‑o sin­gu­ră țară pe româ­nii din Dobro­gea cu cei din Țara Româ­neas­că.

Eu, întru Hris­tos Dum­ne­zeu bine­cre­din­cios şi bine­cin­sti­tor şi de Hris­tos iubi­tor şi auto­crat, Io Mir­cea mare voie­vod şi domn din mila lui Dum­ne­zeu şi cu darul lui Dum­ne­zeu, stă­pâ­nind şi domnind pes­te toa­tă Ţara Ungro­v­la­hi­ei şi a părţi­lor de pes­te munţi, încă şi către părţi­le tătă­reşti şi Amla­şu­lui şi Făgă­ra­şu­lui Herţeg şi domni­tor al Bana­tu­lui Seve­ri­nu­lui şi pe amân­do­uă părţi­le pe toa­tă Podu­na­via, încă până la marea cea mare şi stă­pâ­ni­tor al cetă­ţii Dâr­s­to­ru­lui”.

În 1364 înce­pea domnia lui Vla­di­slav Radu Negru Voie­vod, inti­tu­lat „voie­vod de Vala­hia, stă­pân al celor două maluri ale Dună­rii, până la Marea Nea­gră, şi domn al Silis­trei.” La moar­tea sa îi urmea­ză fiul, Dan Voie­vod, un an după moar­tea lui Dobro­tici domnia în Dobro­gea apa­rţi­nea lui Ivan­co „regi­şo­rul Var­nei şi al regiu­nii veci­ne numi­tă Dobrogea”.[1]

La 1386, Mir­cea cel Mare se urca pe tro­nul Ţării Româ­neşti care se întin­dea de la Seve­rin până în ţinu­tu­ri­le din nor­dul guri­lor Dună­rii, numi­te Basa­ra­bia. Doi ani mai târ­ziu, sub stă­pâ­ni­rea lui Mir­cea mai erau ceta­tea Chi­li­ei, Dobro­gea, împre­u­nă cu ceta­tea Duros­to­ru­lui, numi­tă mai apoi Silis­tra, ţinu­tu­ri­le Amla­şu­lui şi Făgă­ra­şu­lui de din­co­lo de munţi, stă­pâ­ni­te odi­ni­oa­ră de Vlai­cu vodă, pre­cum şi amân­do­uă malu­ri­le Dună­rii, din Dobro­gea până la Seve­rin. De alt­fel, însu­şi mare­le voie­vod şi domn  român  se auto­in­ti­tu­la cu mân­drie „sin­gur stă­pâ­ni­tor a toa­tă Ţara Ungro­v­la­hi­ei şi a părţi­lor de pes­te munţi, încă şi spre părţi­le tătă­ră­şti şi Herţeg al Alma­şu­lui şi Făgă­ra­şu­lui şi domn al Bana­tu­lui, Seve­ri­nu­lui şi de amân­do­uă părţi­le pes­te toa­tă Podu­na­via, încă şi până la Marea cea Mare şi sin­gur stă­pâ­ni­tor al cetă­ţii Dîr­s­tor”. Pen­tru o mai judi­cioa­să câr­mu­i­re, Mir­cea a împă­rţit ţara în judeţe, dând fie­că­ru­ia câte o căpe­te­nie. Pen­tru a‑şi apă­ra gra­ni­ţe­le reu­şeş­te să întreţi­nă o flo­tă capa­bi­lă să navi­ge pe flu­viu şi pe mare.[2] ”Mir­cea cel Bătrân înde­păr­tea­ză, prin for­ța oște­ni­lor săi, peri­co­lul oto­man și uneș­te într‑o sin­gu­ră țară pe româ­nii din Dobro­gea cu cei din Țara Româ­neas­că. Actul uni­rii repre­zin­tă unul din­tre cele mai înăl­ță­toa­re momen­te din isto­ria popo­ru­lui român.[3]


Docu­men­te­le pro­bea­ză incon­tes­ta­bil că Mir­cea cel Bătrân era stă­pân în Dobro­gea, încă din anul 1388.

Pri­mul docu­ment în care Mir­cea își spu­ne domn al ”păr­ți­lor Podu­na­vi­ei”, poar­tă data de 4 sep­tem­brie 1389. În Tra­ta­tul din­tre Mir­cea l, dom­nul Ţării Româ­neşti şi sul­ta­nul Baia­zid Ildi­rim, din 1393, era sti­pu­lat:

”1.Din marea noas­tră con­des­cen­denţă, învo­im ca prin­ci­pa­tul Vala­chi­ei de curând supus de nebi­rui­bi­la pute­re a neîn­vin­sei noas­tre împă­ră­ţii, dim­pre­u­nă cu Prin­ci­pe­le său să se câr­mu­ias­că după pro­pri­i­le ei legi şi ca voie­vo­dul Vala­chi­ei să aibă depli­nă pute­re de a face rez­bel cu veci­nii săi  şi de a înche­ia legă­turi de ami­ci­ţie cu dânşii, ori­şi­când vor voi; şi prin urma­re să fie stă­pân pes­te via­ţa şi moar­tea supu­şi­lor săi (suveran)”.[4]

În Tra­ta­tul înche­iat între Mir­cea Basa­rab, dom­nul Ţării Româ­neşti şi Vla­di­slav, rege­le Unga­ri­ei, în anul 1408, se pre­ve­dea:

Dat‑a Domnia Mea cre­denţa şi sufle­tul Domni­ei Mele tutu­ror negu­ţă­to­ri­lor şi pur­ga­ri­lor din ţara părin­te­lui fra­te­lui Domni­ei Mele Vla­di­slav, rege­le de la Leo­po­le, şi pur­ga­ri­lor din ţara fra­te­lui Domni­ei Mele, mare­le prin­ci­pe, cum ca să aibă voie de a veni în ţara Domni­ei Mele măr­fu­ri­le lor, fiin­du-le veni­rea slo­bo­dă pe cre­dinţa şi sufle­tul Domni­ei mele, cu orşi­cât de mul­tă, fie măcar cu nenu­mă­ra­te­le nenu­mă­ra­te­lor, cu mie­le mie­li­lor… cum­pă­rând şi vân­zând, prin toa­te ora­şe­le, prin toa­te sche­le­le de pe Dună­re, înce­pând de la Porţi­le de Fer şi chiar până la Brăi­la”. [5]

Inscrip­ție în lim­ba grea­că din 1409, des­co­pe­ri­tă la Silis­tra „Io Mir­cea, mare­le voie­vod și domn a toa­tă Ungro­v­la­hia, a izbă­vit [Dâr­s­to­rul de turci]”.

”Inte­gra­rea Dobro­gei în hota­re­le Țării Româ­nești era o eta­pă fireas­că a pro­ce­su­lui de uni­fi­ca­re a tutu­ror ținu­tu­ri­lor româ­nești din Banat până la Marea Nea­gră, întru­cât se baza în pri­mul rând pe uni­ta­tea etni­că, dar și pe gra­dul de dezvol­ta­re eco­no­mi­co-soci­a­lă și de inte­re­se poli­ti­ce comune.”[6]

Dobro­gea  cade în mâi­ni­le tur­ci­lor. Răz­bo­i­ul sul­ta­nu­lui Moha­med împo­tri­va domni­to­ru­lui Mir­cea cel Bătrân, cea de‑a doua năvă­li­re a marii oştiri oto­ma­ne con­du­se per­so­nal de sul­tan împo­tri­va Ţării Româ­neşti, după cea de la Rovi­ne. Mir­cea s‑a aflat sin­gur în faţa furt­u­nii dez­lă­nţu­i­te de duş­ma­nii Euro­pei,  Să nu uităm că nici­o­da­tă până în seco­lul al XVll- lea nici o oas­te euro­pea­nă n‑a izbu­tit să învingă aceas­tă mare oas­te a sul­ta­nu­lui. Un an mai târ­ziu, domni­to­rul care a ţinut piept 30 ani lup­te­lor pen­tru cre­ş­ti­nă­ta­te în inte­re­sul cre­ş­ti­nă­tă­ţii s‑a mutat pen­tru veş­ni­cie sub les­pe­dea din mănăs­ti­rea sa de la Cozia. A fost numit întâi­ul lup­tă­tor pen­tru cre­ş­ti­nă­ta­te, un adu­nă­tor de pământ româ­nesc, un diplo­mat, un bun gos­po­dar român, un cti­tor de ţară. Stra­te­gic, Dobro­gea devi­ne pen­tru Impe­ri­ul oto­man o mare tabă­ră mili­ta­ră. Din seco­lul al XV-lea înce­pe colo­ni­za­rea cu ele­men­te musul­ma­ne.

După un răz­boi încrân­ce­nat care a ținut doi ani, la 1 iulie 1878 este sem­nat Tra­ta­tul de la Ber­lin şi prin el se recu­noa­ş­te inde­pen­denţa depli­nă a sta­tu­lui, uni­rea Dobro­gei şi a Del­tei Dună­rii, stră­vechi teri­to­rii geti­ce şi roma­ne,  cu Româ­nia. Se înfăp­tu­ia un act de drep­ta­te isto­ri­că. Dobro­gea era un stră­vechi teri­to­riu getic, unde se îna­lţă Tro­fe­ul lui Tra­ian, unde fuse­se exi­lat mare­le poet latin Ovi­di­us şi pe care îl stă­pâ­ni­se şi Mir­cea cel Bătrîn. După 461 de ani de domnie stră­i­nă pro­vin­cia reve­nea la Patria Mamă. Deşi ope­ră a celor şap­te puteri euro­pe­ne (Franţa, Marea Bri­ta­nie, Aus­tro-Unga­ria, Rusia, Impe­ri­ul oto­man, Ger­ma­nia şi Rega­tul Ita­li­ei), care au nego­ci­at pe sea­ma mici­lor sta­te şi a Româ­ni­ei, Tra­ta­tul de la Ber­lin a recu­nos­cut o via­ţă inde­pen­den­tă sta­tu­lui român. Con­gre­sul de la Ber­lin, în ciu­da unor con­di­ţii nedrep­te for­mu­la­te, a repre­zen­tat con­sa­cra­rea pe plan inter­na­ţio­nal a inde­pen­denţei româ­neşti şi intra­rea cu drep­turi depli­ne a Româ­ni­ei în con­cer­tul european.[7]

Au fost din nou încor­po­ra­te Rusi­ei cele trei judeţe din Basa­ra­bia — Cahul, Bol­grad şi Isma­il. Urma­re a tra­ta­tu­lui, art. 7 din Con­sti­tu­ţia de la 1866 este modi­fi­cat pen­tru ca şi necreş­ti­nii să poa­tă pri­mi cetă­ţe­nia, ca o pri­mă apli­ca­re.

Prin tra­ta­tul sem­nat la 1 Iulie 1878, Impe­ri­ul Oto­man este dezmem­brat; Româ­nia şi Ser­bia devin inde­pen­den­te, în timp ce Bul­ga­ria, auto­no­mă rămâ­ne tri­bu­ta­ră Porţii. Prin acest răz­boi nu numai învin­sul a fost obli­gat să cede­ze anu­mi­te teri­to­rii, dar chiar Româ­nia, care prin cola­bo­ra­rea sa a hotă­rât vic­to­ria Ruşi­lor, a fost obli­ga­tă să-şi ciun­teas­că teri­to­ri­ul. Fără a fi con­sul­tat în pre­a­la­bil guver­nul român, Rusia ane­xea­ză prin art.19 al pre­li­mi­na­ri­lor păcii de la San Ste­fa­no, sudul Basa­ra­biei cedat prin tra­ta­tul de la 1856; în schimb Româ­ni­ei i se dă ca o com­pen­sa­ţie San­ge­a­cul Tul­cea, ostroa­ve­le din Del­tă şi Insu­la Şer­pi­lor.

1878 — Impa­rat Rusia — Prin­ci­pe­le Carol

Ruşii recu­noş­teau Româ­ni­ei drep­tul de a stă­pâni în Dobro­gea teri­to­ri­i­le în care pre­zenţa ele­men­tu­lui româ­nesc era evi­den­tă, fără a‑i recu­noa­ş­te acest drept şi în Basa­ra­bia. Prin acest tra­tat Comi­siu­nea Euro­pea­nă a Dună­rii, în sânul căre­ia Româ­nia va fi repre­zen­ta­tă, este menţi­nu­tă în fun­cţi­i­le sale şi le va exer­ci­ta în vii­tor până la Gala­ţi, într‑o com­ple­tă inde­pen­denţă faţă de auto­ri­ta­tea teri­to­ri­a­lă.

La 23 iulie 1878, Domni­to­rul Carol l îi scria tată­lui său, prin­ci­pe­le Anton de Hohen­zo­lern:

”Teri­to­ri­i­le de din­co­lo de Dună­re nu ne sunt date ca o com­pen­sa­ţie pen­tru Basa­ra­bia; le luăm ca des­pă­gu­bi­re de răz­boi şi pen­tru că Euro­pa ni le‑a dat din ini­ţi­a­ti­va ei. Ast­fel am câş­ti­gat foar­te mult mate­ria­li­ceş­te şi mora­li­ceş­te şi nimeni nu ne poa­te refu­za sti­ma sa. Dis­tric­te­le, pe care ni le‑a dat con­gre­sul au un mare vii­tor; sper că pes­te câţi­va ani să le aduc într‑o sta­re înflo­ri­toa­re. Popu­la­ţiu­nea de aco­lo se sim­te foar­te feri­ci­tă să fie uni­tă cu Româ­nia şi mi‑a şi tri­mis adre­se nume­roa­se, la care n‑am răs­puns până acum. La lua­rea în stă­pâ­ni­re a Dobro­gei voi da o pro­cla­ma­ţie şi poa­te chiar la toam­nă voi vizi­ta aceas­tă nouă ţară. Ora­şe­le de la Dună­re le cunosc; acum câţi­va ani am fost pri­mit la Tul­cea şi la Suli­na cu mari demon­stra­ţiuni. Con­stanţa e un port fru­mos, care, ca şi calea fera­tă până la Cer­na­vo­da, a fost con­stru­i­tă de o soci­e­ta­te engle­ză. Sunt aco­lo insta­la­ţiuni pen­tru băi de mare şi câte­va hote­luri bune. Cli­ma este sănă­toa­să.

Gra­vu­ra: Man­ga­lia — Dobro­gea — Lou­is Hec­tor de Bearn — Que­lqu­es sou­ve­nirs de Turqu­ie Paris, 1839.

Man­ga­lia este un sat mic şi are însem­nă­ta­te numai pen­tru că se poa­te con­strui aco­lo un port exce­lent, apă­rat de vân­tu­ri­le de la nord şi de la răsă­rit. La fixa­rea fron­ti­e­rei, vom cău­ta să ne apro­pi­em cât mai mult de Silis­tra, deo­a­re­ce Dună­rea nu e prea lată aco­lo şi se poa­te mai les­ne con­strui un pod.”[8]


[1] Panai­tes­cu, P.P.Mircea cel Bătrân, Casa Şcoa­le­lor, 1943, p.209
[2] Popes­cu-Băje­na­ru, I, Poves­tea nea­mu­lui româ­nesc, Bucu­reşti, Edi­tu­ra Car­tea Româ­neas­că, 1925, p.47
[3] Adri­an Rădu­les­cu, Ion Bito­lea­nu, Isto­ria Dobor­gei, Ex Ponto,1998,p.199.
[4] Codul gene­ral al Româ­ni­ei, vol V, supli­men­tul ll, 1856–1909, Bucu­reşti, Edi­tu­ra Alca­lay, 1908, p.685
[5] Neni­ţes­cu, Dună­rea în Drep­tul Inter­na­ţio­nal Public, p.38
[6] Adri­an Rădu­les­cu, Ion Bito­lea­nu, Isto­ria Dobro­gei, Ex Ponto,1998,p.199.
[7] Prof. univ. dr. Ioan BOJAN, http://ziarulfaclia.ro/9‑mai-1877-proclamarea-independentei-romaniei-1877–1878/
[8] Sei­şa­nu, Romu­lus, Dobro­gea, Edi­tu­ra zia­ru­lui Ade­vă­rul, 1928, p. 183–184.

(Text pre­lu­crat și adno­tat de autori — Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, din lucra­rea ”MANGALIA 100 DE REPERE”, Edi­tu­ra Next Book, Con­stan­ța, 2018).


MN: Între­gul seri­al ”Muni­ci­pi­ul Man­ga­lia, 25 de ani în 25 de epi­soa­de”, poa­te fi vizio­nat la rubri­ca ani­ver­sa­ră a coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News.

Citi­to­rii care doresc să-și pro­cu­re mono­gra­fia MANGALIA 100 DE REPERE, de Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, sunt rugați să ne scrie pe adre­sa redac­ți­ei: [email protected]


Man­ga­lia News, Sâm­bă­tă, 01.02.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele