Melissa Thomas, de Lucian Ciuchiță

0
228

În holul imens, părea Obe­lis­cul din Pla­ce de la Con­cor­de.
O voce, veni­tă par­că din negu­ri­le Olim­pu­lui, între­bă:
– Ser­gent Clark?!… Ţi–e rău, ser­gent?
„De două ori… e prea mult!”
– Nu, doam­nă, sunt guno­ie­rul aero­por­tu­lui. Hâr­tia asta am găsit–o pe jos! Da’ dacă pot să vă ajut cu ceva, cu dra­gă ini­mă. Eu nu iau bacşiş, chiar dacă aveţi mai mulţi copii sau soţul în căru­cior. Nu–i pro­ble­ma…

Fu rân­dul feme­ii (dar ce feme­ie!) să rămâ­nă „sta­tu­ie”. Meti­cu­los şi oare­cum expert în dome­niu, Patri­ck făcea „inven­ta­rul” pen­tru o eva­lu­a­re corec­tă.

Bun!… Ova­lul feţei per­fect, părul blond–pai, poa­te puţin oxi­ge­nat, ochi căprui, inteligent–iscoditori, nasul drept cu nări fine, obi­ş­nu­i­te cu miro­suri franţu­zeşti, ure­chi­le mai mici decât cer­ce­ii, gura, ide­al dese­na­tă, ascun­dea un şirag de per­le căro­ra în mod vul­gar li se spu­ne dinţi iar buze­le aveau sar­cini pre­ci­se, cea de jos pen­tru sărut şi cea de sus pen­tru iro­nii. Băr­bia volun­ta­ră suge­ra că e obi­ş­nu­i­tă să hotă­ras­că sin­gu­ra şi, mai ales, să dea ordi­ne. Tenul alb, mar­mo­rean (o fi năs­cu­tă la Car­ra­ra?) între­gea meda­li­o­nul”.

Dar nu era totul, aşa că Patri­ck con­ti­nuă rapid:

Îna­l­tă, talie suplă (cred că ştie pâi­nea numai din poze), mâini fine, obi­ş­nu­i­te cu sti­lo­ul şi tas­ta­tu­ra (coa­da mătu­rii o „curen­tea­ză”), picioa­re lungi, atle­ti­ce, potri­vi­te şi pen­tru tocuri şi pen­tru pan­tofi sport. Gus­turi rafi­na­te (deux–pieces–ul îi vine impe­ca­bil, par­că s–ar fi năs­cut aşa îmbră­ca­tă), par­fum Lan­co­me. Nu pare să fumeze şi, cu sigu­ranţă, şam­pa­nia nu–i ster­pe­zeş­te dinţii. Gata exami–narea, nota o afi­şez mâi­ne, la secre­ta­ri­at!”
– … sa Tho­mas.
– Aa? Patri­ck părea tre­zit din som­nul Albei ca Zăpa­da.
– Nimic. Ziceam şi eu niş­te vor­be. De fapt îmi amin­ti­sem cum mă numesc. Dar dacă spui că eşti per­so­nal auxi­li­ar, nu–ţi încarc memo­ria. Poa­te mai ştii câte­va nume şi rişti să devii con­fuz.

E prea mult! A „mutat” pri­ma… Să te văd, Kas­pa­ro­ve.”

Luă un aer marţi­al:

– Inspec­tor Patri­ck Clark, adjunct al şefu­lui Sco­tland Yard, galez prin naş­te­re, englez prin ado­pţie, bri­ta­nic când nu fâl­fâie stea­gul. Pe moment doar ser­gent, con­form esti­mă­ri­lor dum­ne­a­voas­tră, nu mă îndo­iesc, per­ti­nen­te…
– Îmi pare rău, dar ară­ţi atât de tânăr…
– De când nu mai port hai­ne cu mâneci lungi îmi şterg nasul cu batis­ta. Astăzi e cura­tă.
– Era un com­pli­ment! în sfârşit, să reca­pi­tu­lăm. Mă numesc Melis­sa Tho­mas, sunt…
– Nume­le de fată?
– Tho­mas, nu sunt mări­ta­tă…
– Şi cel de băi­at?
Râse­ră. Se ridi­cau punţi.
Patri­ck pro­pu­se cu glas vesel:
– Hai să mer­gem spre maşi­nă. E în par­ca­re.
– Zău?, eu cre­deam că ai demontat–o şi ai lăsat–o la „baga­je de mână”. De ce te gră­beşti?
– E tre­cut de opt sea­ra… ora închi­de­rii!
– Aero­por­tul ăsta are sta­tut de fun­cţio­nar public?
– Nu, dar Gre­cia e în cri­ză şi nu se ştie! Seri­os, şeful arde să te cunoas­că. Nici nu–ţi ştie sexul…
– Nici n–o să–l cunoas­că…
– Nu paria, s–ar putea să plângi când vom înche­ia cola­bo­ra­rea.
– Mi–am lăsat lacri­mi­le la Lon­dra. Şi nici n–am bani să–mi cum­păr alte­le.
Ajun­se­ră la maşi­nă. Aerul con­di­ţio­nat nu dove­dea căl­du­ra insta­la­tă în habi­ta­clu. Patri­ck puse un CD cu muzi­că gre­ceas­că. Por­ni­ră ca urmă­ri­ţi de arma­ta lui Temis­to­cle.
– Acum, spu­ne… deci Mes­sa­li­na Tom…
– Nicio legă­tu­ră, capo­ral, nici una. Doc­tor în isto­ria con­tem­po­ra­nă, licenţă în Al Doi­lea Răz­boi Mondi­al, ger­ma­nă, grea­că şi româ­nă flu­ent, cur­suri I.T., cur­suri de criptare–decriptare…
– Ştii şi cur­sul liră–euro?
– … pasio­na­tă de arte, de la muzi­că şi pic­tu­ră până la arte marţi­a­le!
– Bra­vo, tată! Cânţi la pian cu stân­ga şi la pis­tol cu dreap­ta, exper­tă în ope­ra­ţiuni de sabo­taj, para­şu­tism la nivel mediu, adi­că sari de pe lus­tră direct în pat fără să ţi se des­fa­că pija­ma­ua. Din când în când con­si­li­er al lui Oba­ma şi Putin pe pro­ble­me de dez­ar­ma­re, iar­na tri­co­tezi cu Eli­sa­be­ta a II–a botoşei de lână pen­tru guta prinţu­lui Char­les, vara supra­ve­ghezi pro­du­cţia de petrol a Ara­biei Sau­di­te… E bine?

Melis­sa răs­pun­se moa­le:
– Mai sunt, băie­te, mai sunt…

Mai aveau cam patru­zeci de kilo­me­tri până la Volos.
„De ce dra­cu’ Volos şi nu Laris­sa ori altul?”

Melis­sa pri­vea prin noap­te pei­sa­jul, atât cât se putea cuprinde.Patrick reme­mo­ra dia­lo­gu­ri­le… „istea­ţă foc, tupeu, în căpşor zac îngră­mă­di­te câte­va bibli­o­teci, face sport, şi nu hal­te­re, mai degra­bă tenis ori pati­naj… nemă­ri­ta­tă… De ce? Oh, diliu sunt, nu m–am gân­dit o cli­pă la vâr­stă… tre­bu­ie să aibă una, n–o fi atem­po­ra­la!”
– Aa, scuză–mă, pot să fumez?
– Dacă te lasă ai tăi…
– Nu mă lasă, dar o ţin pal­ma­tă… le–a mai slă­bit şi lor vede­rea. De la Car­di­ff până aici…
– Fumezi de mult?
– Cred că din peri­oa­da intra­u­te­ri­nă. Mă aju­ta mama, pe urmă s–a lăsat. Acum are astm. Tu ce făceai acum trei­zeci şi nouă de ani?

Melis­sa râse:
– Mă plim­bam prin Uni­vers.
– Dar acum trei­zeci şi opt?
– Tră­geam de cor­do­nul ombi­li­cal. Se ter­mi­na luna a 9–a şi mama căra găleţi cu apă. Pe alea cu bere le căra tata! Mulţu­mit sau vrei şi CNP–ul? Puteai să mă întrebi direct câţi ani am!
– Puteam, dar nu era poli­ti­cos!
– În schimb era mai puţin obo­si­tor! Cred că eşti isto­vit. Şi, ori­cum, nu pare că poli­teţea îţi bur­du­şeş­te buzu­na­re­le.
– Scu­ze mila­dy, îmi tre­bu­ie pen­tru dosa­rul de resur­se uma­ne. Dacă rămâi cum­va în gaş­ca, par­don, în gru­pul nos­tru…
– Dacă şi cei­la­lţi sunt ca tine plec de ieri…
– Mai răi, mila­dy, mai răi!

Un panou cu „Volos 5 km” apă­ru în lumi­na faru­ri­lor.
Bătrâ­nul BMW nu pose­da GPS, dar nici nu era nevo­ie în par­tea aceas­ta a Gre­ci­ei.
Patri­ck des­chi­se tele­fo­nul mobil şi apă­să o sin­gu­ră tas­tă. Apoi spu­se:
– Mark, scoa­te fan­fa­ra, sun­tem la zidu­ri­le cetă­ţii…
– E băr­bat sau feme­ie?
– Mă, încă nu sunt sigur, dar sea­mă­nă cu aia care a ieşit din spu­ma mării, da’ are mâi­ni­le întregi! Venus sau nu ştiu cum…
– Venus din Milo, chi­ne­zu­le, dar pe aici îi spu­ne Afro­di­ta!
– Mă rog, s–o fi mări­tat, deşi ea susţi­ne con­tra­ri­ul.
– Auzi, vrei şi sal­ve de arti­le­rie?
– Nu, eşti nebun?, ne tre­zim cu tur­cii pes­te noi. Mai bine ţi–ai pune oche­lari anti-eclip­să. Asta dacă mai vrei să citeşti în via­ţa ta măcar un ziar.
Închi­se, zâm­bind. Se gân­dea la mutre­le lor. Nu bănu­ia ce îl aşteap­tă.

Melis­sa îi şopti:
– Ştii să faci com­pli­men­te…
– Deh, mai min­te omu’!
Ajun­se­ră.
Patri­ck cobo­rî iute şi des­chi­se por­ti­e­ra din dreap­ta.
– Duce­să, vă rog.
Por­ni­ră spre intra­rea luxo­su­lui „Domo­tel Xenia” ca doi miri care pără­sesc pri­mă­ria şi se îndreap­tă spre patul nupţi­al.
De pe trep­te, patru ochi păreau dăl­tui­ţi în pia­tră.
Vivian şuie­ra ca un coma­tos în sta­diu final:
– Misiu­ne, ai? Gre­cia, ai? Cola­bo­ra­tori, ai? Bine­ee…
Făcu­ră pre­zen­tă­ri­le.
– Inspec­tor Vivian Mc Taggart.
– Eu sunt Melis­sa Tho­mas.
Vivian ros­ti în gând: „încă”.

(frag­ment roman — Lucian Ciu­chi­ţă).

MN: Poet, roman­ci­er, dra­ma­turg, ese­i­st si sce­na­rist român redu­ta­bil, Lucian Ciu­chi­ță este pre­zent și în pagi­ni­le coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News.


Man­ga­lia News, 02.02.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele