Mangalia — piatră de hotar. Serialul ”Municipiul MANGALIA la 25 de ani”, episodul 4

0
484

Man­ga­lia — pia­tră de hotar. Aure­lia Lăpușan

Seri­a­lul ”Muni­ci­pi­ul MANGALIA la 25 de ani”, epi­so­dul 4.

La sfârşi­tul Răz­bo­i­u­lui de inde­pen­denţă din 1877, Man­ga­lia era „o mică aşe­za­re, ani­ma­tă de acti­vi­tă­ţi agrar-păs­to­reşti, cu o acti­vi­ta­te por­tu­a­ră redu­să, aproa­pe ine­xis­ten­tă.”

De alt­fel, în tim­pul aces­tui răz­boi, loca­li­ta­tea a fost de trei ori devas­ta­tă şi arsă de baș­bu­zuci, redu­să la o gră­ma­dă de rui­ne, în timp ce  popu­la­ţia s‑a refu­gi­at în dez­or­di­ne în zone­le înve­ci­na­te.

La 23 iulie 1878, domni­to­rul Carol l îi scria tată­lui său, prin­ci­pe­le Anton de Hohen­zo­lern:

”Con­stanţa e un port fru­mos, care ca şi calea fera­tă până la Cer­na­vo­da, a fost con­stru­it de o soci­e­ta­te engle­ză. Sunt aco­lo insta­la­ţiuni pen­tru băi de mare şi câte­va hote­luri bune. Cli­ma este sănă­toa­să. Man­ga­lia este un sat mic şi are însem­nă­ta­te numai pen­tru că se poa­te con­strui aco­lo un port exce­lent, apă­rat de vân­tu­ri­le de la nord şi de la răsă­rit. La fixa­rea fron­ti­e­rei vom cău­ta să ne apro­pi­em cât mai mult de Silis­tra, deo­a­re­ce Dună­rea nu e prea lată aco­lo şi se poa­te mai les­ne con­strui un pod.”[1]

Pes­te câte­va zile, la 2 august 1878, loco­te­nent colo­nel Vasi­le Mur­ges­cu pri­mea ordin din par­tea Minis­te­ru­lui de Răz­boi să vizi­te­ze dife­ri­te­le por­turi ale Dobro­gei şi să rapor­te­ze cele văzu­te. Impre­si­i­le lui sunt un ade­vă­rat repor­taj de călă­to­rie: “Man­ga­lia este un mic oră­şel pe malul mării, depar­te de Kus­tend­je, la 40 de kilo­me­tri. Coas­ta dreap­tă şi fun­dul mării fiind foar­te mic (2 şi 3 picioa­re apă), până la o dis­tanţă de două mile la larg, nu poa­te abor­da nici un bas­ti­ment şi nu se poa­te ris­ca să aştep­te în mare la o dis­tanţă aşa de mare. Din când în când vin căi­ce foar­te mici, care încar­că sau des­car­că cu băr­ci­le la un mic pod de lemn făcut pe coas­tă. Ast­fel dar, coas­ta Man­ga­li­ei neo­fe­rind nici cel mai mic adă­post nu poa­te fi cău­tat ca port. Ora­şul Man­ga­lia îşi are impor­tanţa lui că ali­men­tea­ză cu dife­ri­te pro­vi­ziuni sate­le după împre­jur, din cai­ma­cam­lî­cul Man­ga­li­ei.

De la Kus­tend­je la Man­ga­lia, coas­ta mării este ridi­ca­tă şi n‑are nici o bol­tă, ast­fel că este drum chiar şi pe malul mării con­ti­nuu. După infor­ma­ţi­i­le ce am luat, fron­ti­e­ra noas­tră va fi la 5 kilo­me­tri spre sud de ora­şul Man­ga­lia, unde se află în inte­ri­or şi o bal­tă mare şi pe unde sunt res­turi de for­ti­fi­ca­ţii ale lui Tra­ian.(…) Cu aceas­tă oca­zie am onoa­rea a supu­ne la cunoş­tinţa dum­ne­a­voas­tră, dom­nu­le minis­tru, că toa­te popu­la­ţiu­ni­le româ­ne, gre­ce, tur­ce şi tăta­re aşteap­tă cu nerăb­da­re ocu­pa­ţiu­nea Dobro­gei de către români şi în toa­te locu­ri­le unde am fost mi-au măr­tu­ri­sit că sunt feri­ci­ţi că Dobro­gea şi Man­ga­lia s‑a dat României.”[2]

În ace­la­şi timp, într‑o publi­ca­ţie naţio­na­lă, sub sem­nă­tu­ra lui Gri­go­re Cobăl­ces­cu apă­rea un amplu eseu des­pre Dobro­gea. Prin­tre alte­le, auto­rul sub­li­nia: ”Por­tul Man­ga­li­ei con­stă într‑o lagu­nă lun­gă de 6 kilo­me­tri, ce nu este încă bine des­pă­rţi­tă de mare. Lăr­gi­mea sa la intra­rea în mare este de 500 m şi lăr­gi­mea maxi­mum de 700. Bas­ti­men­te­le de ori­ca­re mări­me nu pot intra în ea, căci atât aceas­tă lagu­nă cât şi marea din apro­pi­e­re este puţin adân­că. Ori­ce încer­cări s‑ar face spre a săpa aicea un port ar fi niş­te lucrări zadar­ni­ce, căci con­di­ţi­i­le fizi­ce ale mării în megi­eşie sunt ast­fel încât par­tea adân­ci­tă de pute­rea maşi­ni­lor s‑ar astu­pa cu repegiune.’’[3]

Tra­ta­tul de la Ber­lin fuse­se sem­nat la 1 iulie 1878 şi prin el se recu­noa­ş­tea inde­pen­denţa depli­nă a sta­tu­lui şi uni­rea Dobro­gei şi a Del­tei Dună­rii, stră­vechi teri­to­rii geti­ce şi roma­ne, cu Româ­nia. Au fost din nou încor­po­ra­te Rusi­ei cele trei judeţe din Basa­ra­bia — Cahul, Bol­grad şi Isma­il.

Arti­co­lul 45 al Tra­ta­tu­lui de pace de la Ber­lin pre­ve­dea că: “Insu­le­le care for­mea­ză Del­ta Dună­rii (…), Insu­la Şer­pi­lor, Tul­cea, cuprin­zând dis­tric­te­le Chi­lia, Suli­na, Mah­mu­dia, Isac­cea, Tul­cea, Măcin, Baba­dag, Hârşo­va, Küs­ten­ge, Med­gi­dia sunt reu­ni­te cu Româ­nia.

Prin­ci­pa­tul pri­meş­te, de ase­me­nea, teri­to­ri­ul situ­at la sudul Dobro­gei, până  la o linie care, ple­când de la Silis­tra, ajun­ge la ves­tul Mării Negre, la sud de Man­ga­lia. Linia fron­ti­e­rei va fi fixa­tă la faţa locu­lui de către o comi­sie euro­pea­nă insti­tu­i­tă pen­tru deli­mi­ta­rea Bul­ga­ri­ei.

Tre­bu­ie să obser­văm că Dobro­gea se reu­nea cu ţara mamă şi nu era ofe­ri­tă ca mone­dă de schimb pen­tru judeţe­le Cahul, Bol­grad şi Isma­il, cum  pre­tin­dea diplo­ma­ţia rusă la San-Ste­fa­no. Acest joc al Mari­lor Puteri era legat de con­tro­lul asu­pra Guri­lor Dună­rii, ele fiind sigu­re că ast­fel Rusia nu va con­tro­la exclu­siv Del­ta Dună­rii şi că se împie­di­ca ast­fel şi uni­rea sla­vi­lor de sud cu sla­vii de la nord. Rămâ­neau însă cu gus­tul amar al pier­de­rii unui teri­to­riu româ­nesc, ca un sacri­fi­ciu pe care Româ­nia tre­bu­ia să‑l facă pen­tru împli­ni­rea mare­lui dezi­de­rat: inde­pen­denţa, chiar dacă s‑au făcut efor­turi dis­pe­ra­te, mai ales din par­tea minis­tru­lui de exter­ne, M. Kogăl­ni­cea­nu, care încă din 1876 îşi mani­fes­ta dorinţa să obţi­nă Del­ta Dună­rii şi Dobro­gea, dar să şi păs­tre­ze cele trei judeţe sud-basa­ra­be­ne.

Ofi­ţeri ai sta­tu­lui major englez fac în zile­le de 7 şi 15 noiem­brie 1878 o recu­noa­ş­te­re pen­tru a sta­bili gra­ni­ţe­le pro­vin­ci­ei nou ali­pi­te. Comi­sia ajun­ge pe zona de fron­ti­e­ră din­tre Silis­tra şi Man­ga­lia,  fiind însoţi­tă de ofi­ţeri topo­grafi însăr­ci­na­ţi cu ridi­ca­rea pla­nu­lui fron­ti­e­rei. Din par­tea româ­nă a fost desem­nat căpi­ta­nul Cul­cer. Lucră­ri­le erau defi­ni­ti­va­te la sfârşi­tul ace­le­ia­şi luni la Con­stan­ti­no­pol. În aceas­tă expe­di­ţie de recu­noa­ş­te­re s‑a decis ca punc­tul de spri­jin al fron­ti­e­rei pe Marea Nea­gră să fie la o movi­lă situ­a­tă aproa­pe la 1200 metri spre sud de moa­ra din Ilan­lîc, între două movi­le mai mici.[4]

Minis­te­rul Jus­ti­ţi­ei a decis întoc­mi­rea unui stu­diu amplu asu­pra orga­ni­ză­rii jude­că­to­reşti, al dati­ni­lor şi legi­lor Dobrogei.36 S‑a con­sti­tu­it o comi­sie guver­na­men­ta­lă pen­tru a vedea la faţa locu­lui rea­li­tă­ţi­le pro­vin­ci­ei. G. Can­ta­cu­zi­no, secre­tar gene­ral al Minis­te­ru­lui de Finanţe, M. Poe­na­ru Bor­dea, secre­tar gene­ral al Minis­te­ru­lui de Jus­ti­ţie, Remus Oprea­nu, pro­cu­ror gene­ral al Curţii de Apel Bucu­reşti, deve­nit câte­va zile mai târ­ziu pri­mul pre­fect al Dobro­gei, au vizi­tat ora­şe­le Tul­cea, Baba­dag, Suli­na, Kus­ten­ge, Man­ga­lia, Cer­na­vo­dă.

Puţin mai târ­ziu, judeţul Tul­cea a fost împă­rţit în patru ocoa­le: Tul­cea, Măcin, Baba­dag, Suli­na cu Insu­la Şer­pi­lor; judeţul Con­stanţa având cinci ocoa­le: Con­stanţa, Man­ga­lia, Hârşo­va, Med­gi­dia şi Silis­tra Nouă. Judeţe­le erau admi­nis­tra­te de câte un pre­fect, fie­ca­re ocol era con­dus de către un admi­nis­tra­tor şi fie­ca­re comu­nă  urba­nă sau rura­lă de către un pri­mar şi un con­si­liu comu­nal. Pre­fe­cţii şi admi­nis­tra­to­rii erau numi­ţi de rege la pro­pu­ne­rea minis­tru­lui de inter­ne. În fie­ca­re judeţ s‑a înfi­inţat câte un con­si­liu judeţean, com­pus din 12 mem­bri, din­tre care guver­nul are drep­tul să alea­gă un preşe­din­te pen­tru fie­ca­re sesiu­ne anu­a­lă. Mem­brii con­si­li­u­lui judeţean se ale­geau de către dele­ga­ţii con­si­li­i­lor comu­na­le din judeţ, din care doi din par­tea fie­că­rei comu­ne rura­le şi trei din par­tea fie­că­rei comu­ne urba­ne. Pe lân­gă aceş­tia erau de drept ale­gă­tori ai con­si­li­u­lui judeţean cei mai mari con­tri­bu­a­bili din comună.[5]

La momen­tul reu­ni­rii Dobro­gei cu Româ­nia, erau în regiu­ne două bise­rici cre­ş­ti­ne şi doi pre­o­ţi la Con­stanţa, 7 bise­rici şi 7 pre­o­ţi la Med­gi­dia, 10 bise­rici şi 9 pre­o­ţi la Silis­tra Nouă, 7 bise­rici şi 11 pre­o­ţi la Hârşo­va, 2 bise­rici şi un pre­ot la Man­ga­lia, 2 bise­rici şi 40 pre­o­ţi la Tul­cea — aici fun­cţio­na şi mănăs­ti­rea Cocoşu. La Baba­dag, Suli­na şi Măcin erau de ase­me­nea mai mul­te bise­rici ser­vi­te de 150 pre­o­ţi, 4 dia­coni şi 117 cântăreţi.[6] Cele 29 bise­rici afla­te în judeţul Kius­ten­gea erau într‑o sta­re deplo­ra­bi­lă, mul­te impro­vi­za­te în ham­ba­re sau alte locuri nepo­tri­vi­te.

S‑ar putea ca pri­mii pre­o­ţi ai Man­ga­li­ei să fi fost Gh. N. Căci­u­lă şi Gh. Comănici.[7] Din sur­se necon­fir­ma­te, pri­ma bise­ri­că orto­do­xă  a aşe­ză­rii fuse­se zidi­tă în 1870, pe locul donat de moca­nul Flo­rea Flo­rea.

Remus Oprea­nu, pri­mul pre­fect al Dobro­gei, rapor­ta Minis­te­ru­lui de Inter­ne din Bucu­reşti la 19 febru­a­rie 1879 « … la Man­ga­lia, Hârşo­va şi Kius­ten­ge, astăzi, fun­cţio­nea­ză regu­lat şco­li­le publi­ce româ­ne. Vor pros­pe­ra, căci mă voi ocu­pa zil­nic de dân­se­le ».

 

Iar Ion Coto­vu, sta­bi­lit la Hârşo­va, într‑o cuvân­ta­re menţio­na că la Man­ga­lia fun­cţio­na o şcoa­lă pri­ma­ră cu 2 cla­se. una de băieţi cu 20 elevi şi o cla­să cu 5 fete.[8]

Baro­nul d’Hogguer publi­că în 1879 infor­ma­ţi­i­le sale asu­pra Dobro­gei şi, prin­tre alte­le, des­crie: ”Ora­şul Man­ga­lia încă de pe vre­mea geno­ve­zi­lor avea o mare influ­enţă comer­ci­a­lă. Pe atunci popu­la­ţia Man­ga­li­ei avea 30.000 sufle­te. Por­tul său, bine con­stru­it şi vast, era foar­te bine adap­tat nave­lor de mic tonaj. În ulti­mii ani ai domi­na­ţi­ei tur­ce popu­la­ţia Man­ga­li­ei se com­pu­nea din apro­xi­ma­tiv 2000 sufle­te, aproa­pe toţi agri­cul­tori şi un număr foar­te mic de comer­ci­anţi. Deşi vechiul port geno­vez a dis­pă­rut aproa­pe com­plet, câte­va rui­ne arun­ca­te ser­vesc încă şi for­mea­ză refu­giu pen­tru ambar­ca­ţiu­ni­le de mic tonaj. Dacă s‑ar reu­şi cură­ţa­rea nisi­pu­lui care de seco­le s‑a depus în port, şi dacă cu puţi­ne chel­tu­ieli s‑ar putea recon­strui con­stru­cţi­i­le de mult care sunt vizi­bi­le în toa­tă exten­sia lor când ape­le scad, s‑ar putea res­ta­bili vechiul port aşa cum era el odi­ni­oa­ră, dar avan­ta­je­le pen­tru come­rţul Dobro­gei a unui port la Man­ga­lia ar putea fi nule. Dez­as­tre­le ulti­mu­lui răz­boi au redus Man­ga­lia la o mare rui­nă, de trei ori arsă şi pră­da­tă de bas­bu­zuci şi de cir­ca­sieni au făcut ca popu­la­ţia ei să fugă în masă. Abia după sosi­rea ruşi­lor câte­va fami­lii de comer­ci­anţi s‑au întors, în pre­zent se poa­te eva­lua popu­la­ţia sa la aproa­pe 1600 sufle­te. Ora­şul Man­ga­lia este situ­at la extre­mi­ta­tea Capu­lui Tusla, ca şi Kius­ten­d­ge, este expus vân­tu­ri­lor de sud-est, sud vest şi sud. Prin coli­ne­le ce‑l încon­joa­ră, ora­şul şi por­tul Man­ga­lia este apă­rat de vân­tu­ri­le din nord. Foar­te aproa­pe de Man­ga­lia se află un lac mag­ni­fic cu o adân­ci­me de 30 paşi engle­zeşti şi o cir­con­fe­rinţă de 5–6 mile. Acest lac bogat în peş­te este o resur­să pen­tru hra­na ora­şu­lui şi sate­lor dis­tric­tu­lui. Apro­xi­ma­tiv 50 de sate fac par­te din acest aron­dis­ment aproa­pe toţi tătari. Aici mize­ria este mare căci răz­bo­i­ul a rui­nat totul. Este impor­tant ca guver­nul român să nu întâr­zie pen­tru a dis­tri­bui seminţe­le nece­sa­re şi chiar ceva ani­ma­le aces­tei popu­la­ţii care nu doreş­te decât să-şi reia lucră­ri­le agri­co­le pen­tru a putea ieşi din marea mize­rie actu­a­lă. La mică dis­tanţă de Man­ga­lia se întâl­neş­te şi un izvor puter­nic de ape sul­fu­roa­se des­pre care se spu­ne că sunt vin­de­că­toa­re, fac ade­vă­ra­te minuni celor sufe­rinzi. Ar fi extrem de impor­tant ca aces­tea să fie supu­se unor seri­oa­se ana­li­ze fizi­co-chi­mi­ce. Câm­pia între­gu­lui dis­trict este foar­te des­pă­du­ri­tă iar tere­nul se pre­tea­ză fără nici un fel de îndo­ia­lă plan­tă­rii tutu­ror spe­ci­i­lor de plan­te. Inul şi câne­pa pot fi cul­ti­va­te în locu­ri­le ume­de, duzii etc. În fine, totul este să se facă agri­cul­tu­ră inte­li­gen­tă iar rezul­ta­te­le vor fi exce­len­te dacă auto­ri­tă­ţi­le o vor pro­te­ja, aju­ta şi încu­ra­ja efor­tu­ri­le coloniştilor.”[9]

Este impor­tant fap­tul că prin legea din 1880, sta­tul român s‑a anga­jat să ia asu­pra lui pla­ta per­so­na­lu­lui şi întreţi­ne­rea prin­ci­pa­le­lor mos­chei musul­ma­ne din Tul­cea, Con­stanţa, Baba­dag, Măcin, Med­gi­dia, Hârşo­va, Isac­cea, Suli­na şi Mangalia.[10]

Man­ga­lia avea ca şi Con­stanţa, Cer­na­vo­da şi Hârşo­va două școli, una pen­tru băieţi şi una pen­tru fete. În sate­le din pla­sa Man­ga­lia, Tope­ca Ipso­ra, Ocman Facâ şi Buiuc Engles, popu­la­ţia şco­la­ră era pre­pon­de­rent de etnie tătară.[11]

La 24 febru­a­rie 1879 Minis­te­rul cul­te­lor şi instru­cţiu­nii publi­ce îl numeş­te pe Ion Băne­scu  revi­zor şco­lar pen­tru şco­li­le Dobro­gei.

La 24 mar­tie 1880 minis­trul Aus­tro-Unga­ri­ei la Bucu­reşti, Hajos Las­z­lo, rapor­ta la Vie­na că guver­nul român şi‑a atras de la înce­put sim­pa­tia musul­ma­ni­lor, acor­dân­du-le toa­te drep­tu­ri­le în pro­ble­ma pro­pri­e­tă­ţii rura­le, liber­tă­ţii cul­te­lor, le‑a per­mis des­chi­de­rea unor şcoli spe­cial pen­tru ei.[12]

În 1881 învă­ţă­tor la Man­ga­lia era cunos­cut Iosif Care­i­sa, nor­ma­list, care pro­fe­sa­se îna­in­te de acest an la Isaccea.[13]

La 5 decem­brie 1878, Remus Oprea­nu, pre­fec­tul abia numit, pro­pu­nea Minis­te­ru­lui de Inter­ne ca apli­ca­rea legi­lor ţării în Româ­nia transda­nubi­a­nă să fie rea­li­za­tă „numai după doi ani…, fiind­că atunci popu­la­ţiu­nea va fi în sta­re a le înţe­le­ge şi pri­mi cu satis­fa­cţie. În tot acest timp, admi­nis­tra­ţia se rea­li­za prin ordo­nanţe şi regu­la­men­te emi­se de guvern sau de orga­ne­le loca­le, con­ce­pu­te în spi­ri­tul unei bune înţe­le­geri cu populaţia”.[14]

La 21 decem­brie 1878, Pre­fec­tu­ra judeţu­lui Con­stanţa trans­mi­tea Minis­te­ru­lui de inter­ne că a doua zi, “mâi­ne, dumi­ni­că, au loc ale­ge­ri­le comu­na­le în ora­şul Con­stanţa şi în tot judeţul. Aceas­ta în urma dis­po­zi­ţiu­ni­lor mele ante­ri­oa­re. De mai mul­te zile în comu­ne­le rura­le ale­gă­to­rii sunt con­vo­ca­ţi pen­tru con­si­li­i­le comu­na­le con­form regu­la­men­tu­lui apli­cat în sen­sul cel mai larg al liber­tă­ţii noas­tre elec­to­ra­le. Pes­te 10 zile, cred, auto­ri­ta­tea comu­na­lă în judeţul Con­stanţa va fi un fapt îndeplinit.”[15]

În 22 decem­brie 1878, a fost ales Con­si­li­ul comu­nal Man­ga­lia şi s‑a con­sti­tu­it Can­ce­la­ria Pri­mă­ri­ei.

După ale­geri, au apă­rut şi pri­me­le gre­u­tă­ţi lega­te de modul de admi­nis­tra­re. Pri­ma­rii şi în une­le cazuri con­si­lii întregi nu au putut răs­pun­de coman­damen­te­lor tim­pu­lui, fie din cau­za nepri­ce­pe­rii, fie din cau­za altor impe­di­men­te ine­ren­te ori­că­rui înce­put. În toa­te cazu­ri­le s‑a tre­cut la des­ti­tu­i­rea pri­ma­ri­lor şi la supri­ma­rea con­si­li­i­lor, orga­ni­zân­du-se noi ale­geri. Ast­fel şi pri­ma­rul din Man­ga­lia a cărei naţio­na­li­ta­te era româ­nă a fost înlă­tu­rat, în locul lui fiind numit Fer­hat Emin Bey, în 1879.[16] L‑a urmat Vasi­le Petra­che, în 1880.

MN: Pri­ma­rii Man­ga­li­ei, de atunci și până astăzi, îi puteți des­co­peri aici:

MANGALIA 20, epi­so­dul 20: Admi­nis­tra­tia publi­că și PRIMARII Man­ga­li­ei


Bibli­o­gra­fie:

[1] Sei­şa­nu, Romu­lus, Dobro­gea, Edi­tu­ra zia­ru­lui Adevărul,1928, p.183–184
[2] Arhi­ve­le Minis­te­ru­lui Apă­ră­rii Naţio­na­le, fond 948 R.S., secţia ll informaţii,dosar 2/1882,f168-170,apud Ion Bito­lea­nu, Mani­fes­tări ale drep­tu­lui de auto­de­ter­mi­na­re în momen­tul reve­ni­rii Dobro­gei în cadrul sta­tal româ­nesc. Comu­ni­cări de isto­ria Dobro­gei, Con­stanţa, 1980, p.109
[3] Stea­ua Româ­ni­ei, ll, nr.167 bis,4 august 1878,p.1–2,apud Sto­ica Las­cu, Muze­ul de Isto­rie Naţio­na­lă şi Arhe­o­lo­gie Constanţa,1999,p.74
[4] Ion Ione­scu Dobro­gea­nu, Dobro­gea în pra­gul vea­cu­lui al XX-lea,SOCECU,1904, p.30
[5] I.I.Nacian,Note com­ple­men­ta­re la Dobro­gea eco­no­mi­că şi socială.Studiu isto­ric, geo­gra­fic, economic,social, inte­lec­tu­al, moral, reli­gi­os şi admi­nis­tra­tiv, Bucu­reşti, Emil Sto­rck, librar edi­tor, 1899, p.30
[6] Al.Arbore,Le Dobro­ud­ja, Edi­tu­ra Academiei,1938, p.675
[7] Şan­dru, D.Mocanii în Dobro­gea, Insti­tu­tul de isto­rie naţio­na­lă din Bucu­reşti, Bucu­reşti, 1946, p.74
[8] Culea, Apos­tol, Dobro­gea, Casa Şcoa­le­lor, Bucu­reşti, 1928, p.129
[9] Baron d’Hogguer, Ren­seig­ne­ments sur la Dobro­ud­ja, Impri­me­ria Aso­ci­a­ţi­ei Aca­de­mi­ei Româ­ne, 1879, p.38–39
[10] Ioan N.Roman, Drep­tu­ri­le, sacri­fi­ci­i­le şi mun­ca noas­tră în Dobro­gea faţă de pre­tenţi­i­le bul­ga­ri­lor asu­pra ei. Con­stanţa, 1918, p.25
[11] Stea­ua Dobrogei,1, august 1879, apud Sto­ica Las­cu, Muze­ul de Isto­rie Naţio­na­lă şi Arhe­o­lo­gie Con­stanţa, 1999, p.74
[12] Arhi­ve­le sta­tu­lui  Bucu­reşti, fond casa Regală,dosar 25/1880,f.n.
[13] Vasi­le Hel­giu, Şcoa­la româ­neas­că dobro­gea­nă de la înfi­inţa­re până la 1938, mono­gra­fie, Con­stanţa, edi­tu­ra Insti­tu­tul de arte gra­fi­ce Alba­nia, 1938, p.74.
[14] Con­stan­tin Bon­ciu, Con­stanţa, pag.32
[15] Arhi­ve­le Sta­tu­lui Bucu­reşti, fond Minis­te­rul de Inter­ne, dosar 222/1878, fila 5
[16] Arhi­ve­le sta­tu­lui, Bucu­reşti, fond Minis­te­rul de Inter­ne, dosar 224/1878, p.18–24.

(Text pre­lu­crat și adno­tat de autori — Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, din lucra­rea MANGALIA 100 DE REPERE, Edi­tu­ra Next Book, Con­stan­ța, 2018).

MN: Între­gul seri­al ”Muni­ci­pi­ul Man­ga­lia, 25 de ani în 25 de epi­soa­de”, poa­te fi vizio­nat la rubri­ca ani­ver­sa­ră a coti­dia­nu­lui onli­ne Man­ga­lia News. Citi­to­rii care doresc să-și pro­cu­re mono­gra­fia MANGALIA 100 DE REPERE, de Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, sunt invi­tați să ne scrie pe adre­sa redac­ți­ei: [email protected]


Man­ga­lia News, Sâm­bă­tă, 15.02.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele