DINCOLO DE LOCUL 1 — Goran Mrakić

0
230

Fără să fiu un fan împă­ti­mit al teni­su­lui, am urmă­rit dumi­ni­că fina­la din­tre Domi­nic Thi­em și Novak Đoko­vić. Evi­dent, am ținut cu cel din urmă și m‑am bucu­rat că a reu­șit să câști­ge, chiar dacă nu a făcut cel mai bun meci din carie­ră. Ceea ce mă fra­pea­ză însă con­stant în acest sport este anti­pa­tia afi­șa­tă a publi­cu­lui, une­ori dis­cret, alte­ori fățiș, față de jucă­to­rul sârb, pen­tru care ori­ce par­ti­dă împo­tri­va lui Fede­rer și Nadal, în spe­cial la Wim­ble­don și US Open, repre­zin­tă o depla­sa­re osti­lă.

În fina­la de anul tre­cut de pe tărâm bri­ta­nic, publi­cul a lăsat la un moment com­plet gar­da jos, a uitat de toa­te eti­che­te­le și ”bune­le” manie­re spe­ci­fi­ce sno­bi­lor de lojă și l‑a hui­du­it pe Nole ca la un meci de fotbal. Toți scli­fo­si­ții cu ope­ra­ții este­ti­ce, în hai­ne de fir­mă și cu con­turi gra­se, se com­por­tau ca niș­te supor­teri ai lui Lee­ds Uni­ted sau Bir­min­gham City din anii ‘80. M‑am tot între­bat – de ce se întâm­plă asta, din moment ce Nole e un băi­at edu­cat, cu sim­țul umo­ru­lui, care vor­beș­te la per­fec­ție lim­ba engle­ză și n‑a jig­nit nici­o­da­tă pe nimeni? Înțe­leg, Fede­rer e cel mai iubit și adu­lat jucă­tor, Rafa ime­di­at după el, un fel de Real Madrid și Bar­ce­lo­na ai teni­su­lui, dar de ce se întâm­plă la fel în fie­ca­re fina­lă? Din bucă­tă­rie îmi puteam da sea­ma cine a luat punc­tul, tele­vi­zo­rul fiind în came­ră. Ori­ce reu­și­tă de‑a lui Đoko­vić era urma­tă de un apla­uz scurt, pe când cele ale aus­tr­i­a­cu­lui erau urma­te de ova­ții, flu­ie­ră­turi admi­ra­ti­ve și sal­ve de apla­u­ze.

Asea­ră m‑am uitat la un scurt repor­taj al tele­vi­ziu­nii sâr­be, rea­li­zat în urmă cu 20 de ani, des­pre tână­ra spe­ran­ță a teni­su­lui din 2001, Novak Đoko­vić. Tatăl său era dis­pe­rat. Așa cum se întâm­plă într‑o țară măci­na­tă de cri­ză, proas­păt ieși­tă din răz­boi, nimeni nu era curi­os să‑l sus­ți­nă sau să‑l aju­te în vre­un fel pe ado­les­cen­tul Nole, nici pri­mă­ria ora­șu­lui Bel­grad, nici Fede­ra­ția Sâr­bă de Tenis, nici oame­nii cu bani. Urmă­rind emi­siu­nea, mi-am adus amin­te de comen­ta­ri­i­le unui necu­nos­cut pe pro­fi­lul cole­gei mele din liceu, care pos­ta­se ceva în legă­tu­ră cu semi­fi­na­la din­tre Nole și Roger de la Mel­bo­ur­ne. Prin­tre alte­le, aces­ta a scris că: ”Novak isn’t one of the cla­s­sy guys aro­und… He will never be loved as much as Rog or Rafa beca­u­se he doesn’t deser­ve it”. Și atunci mi‑a picat fisa. Așa cum un ofi­ci­al ame­ri­can a decla­rat oda­tă la Bel­grad că ”sâr­bii au fost de par­tea greși­tă a isto­ri­ei”, cei care nu‑l ”halesc” pe Đoko­vić nu îi con­tes­tă fățiș ori­gi­nea, spe­ri­ați poa­te de fan­to­me­le corec­ti­tu­di­nii poli­ti­ce, ci, iată, îi repro­șea­ză ”lip­sa de cla­să”. Sau de manie­re. Care se mani­fes­tă, pro­ba­bil, prin imper­ti­nen­ța de a avea un scor favo­ra­bil, atât în con­frun­tă­ri­le direc­te cu Fede­rer, cât și în cele cu Nadal.

Teni­sul este un sport al copi­i­lor cu părinți bogați. Ori­cât de talen­tat ar fi un juni­or, nu poa­te face pasul spre marea per­for­man­ță dacă nu are bani. De curi­o­zi­ta­te, am citit câte puțin des­pre înce­pu­tu­ri­le lui Roger și Rafa, ambii spor­tivi excep­țio­nali și incon­tes­ta­bil mari cam­pi­oni. Dife­ren­ța majo­ră din­tre ei și Nole nu este nea­pă­rat una de valoa­re, ci de fibră, de sub­stan­ță, de bac­k­gro­und. În timp ce elve­ția­nul și spa­ni­o­lul s‑au năs­cut în fami­lii înstă­ri­te și într-un mediu care le‑a ofe­rit totul pe tavă, părin­ții lui Đoko­vić n‑au avut la un moment dat posi­bi­li­ta­tea să‑l tri­mi­tă într‑o bana­lă excur­sie cu cole­gii de școa­lă pri­ma­ră.

Pen­tru a nu rata un tur­neu din stră­i­nă­ta­te, tatăl său a împru­mu­tat bani de la cămă­tari inter­lopi, oameni extremi de peri­cu­loși și de răz­bu­nă­tori, cu care nu te jucai. În tim­pul bom­bar­damen­te­lor NATO din 1999 fami­lia Đoko­vić se adă­pos­tea prin sub­so­luri anti­a­e­rie­ne sau pe tere­nu­ri­le de tenis ale clu­bu­lui Par­ti­zan, unde era legi­ti­mat micuțul Nole. Ambi­ția lui de a‑și depăși con­di­ția, de a pro­gre­sa în con­di­ții dez­as­tru­oa­se din punct de vede­re poli­tic, eco­no­mic și soci­al, de a se ridi­ca dea­su­pra vre­mu­ri­lor potri­v­ni­ce, de a se răfui cu nedrep­tă­ți­le făcu­te popo­ru­lui său și de a deve­ni cam­pi­on, a fost una suprau­ma­nă.

De ace­ea, Đoko­vić nu este doar un spor­tiv excep­țio­nal, ci un supra­vie­țu­i­tor călit în cele mai peri­cu­loa­se flă­cări ale Bal­ca­ni­lor, un ”natu­ral born win­ner”, un gen­tle­man prin exce­len­ță și un ade­vă­rat nobil al teni­su­lui, căru­ia mulți nu‑i pot ier­ta toc­mai aceas­tă vir­tu­te. Chiar dacă a avut încă din fra­ge­dă prun­cie ofer­te să joa­ce pen­tru Slo­ve­nia, Ita­lia sau Ger­ma­nia, el a ales să repre­zin­te în con­ti­nu­a­re Ser­bia, care, para­do­xal, nu i‑a ofe­rit mare lucru, atunci când avea maxi­mă nevo­ie. Nu știu dacă va reu­și să‑i întrea­că la tro­fee pe Nadal sau pe Roger, rămâ­ne de văzut, dar el a demon­strat de mult ce era de demon­strat. Pen­tru că nici o cupă, nici un tro­feu și nici o pozi­ție în cla­sa­men­tul ATP nu se com­pa­ră cu gus­tul fire­lor de iar­bă de la Wim­ble­don pe care și le‑a băgat în gură după ce a sal­vat două mingi de meci în fina­la cu Fede­rer, uitân­du-se calm la publi­cul care pără­sea dez­a­mă­git are­na.

Hva­la, Nole.

Goran Mra­kic, Timi­șoa­ra, 4 febru­a­rie 2020.

MN: Vă reco­man­dăm să citiți aici arti­co­le­le publi­ca­te de coti­dia­nul Man­ga­lia News, sub sem­nă­tu­ra scri­i­to­ru­lui sârb Goran Mra­kic din Timi­șoa­ra. De aici puteți cum­pă­ra volu­mul său de pro­ză scur­tă inti­tu­lat ”Poves­tiri din garaj”.


Man­ga­lia News, 05.02.2020. (sur­sa: goranmrakic.wordpress.com).


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele