Simeon Petrescu și Lev Troțki. Episodul 6 al serialului ”Municipiul Mangalia, la 25 de ani”

0
1426

farmec.ro
carturesti.ro%20

”Pe fondul înghiţitorilor de săbii politice şi al echilibriştilor în vorbe, fostul gimnast de circ Simeone Universul, în calitate de politician de provincie, apare, cu briliantul său de la Chicago pe degetul inelar, nu ca o figură întâmplătoare, ci ca una simbolică”.[1]Lev Troțki.

Simeon Petrescu s-a născut în 1854, la Silistra și a urmat liceul la Sf. Sava, în București, apoi cursurile “Şcolii de gimnastică şi scrimă”, iar numele lui se află printre primii absolvenți, alături de Nicolae Velescu, N. Rădulescu, Andrei Bagav şi alţii.[2]  În 1876, calificați maeştri de gimnastică, echivalentul profesorilor de mai târziu, deopotrivă sportivi şi instructori, sunt răsplătiți cu medalia de aur, la primul examen-concurs de scrimă organizat de societatea “Tirul.”[3]

Simion Petrescu este numit la catedra de scrimă a Universităţii Bucureşti, în paralel cu cea de gimnastică a Liceului “Matei Basarab”. Dar nu a stat mult, căci în octombrie 1878 a plecat să colinde lumea, ajungând în America şi Africa.

În octombrie 1878, Simion Petrescu a plecat să colinde lumea, însoţindu-l pe mentorul său, Gheorghe Moceanu, autor al unor „Memorii asupra gimnasticii şi călătoriilor mele în Europa, Asia, Africa şi America“, carte apărută  în 1895. Gh. Moceanu este socotit deopotrivă şi promotorul dansurilor populare în şcoala românească[4].

În 1878, Moceanu a condus ansamblul artistic român la Paris, prezentând pentru prima dată în spații neconvenționale dansuri populare româneşti. Cu formaţia pregătită de el a mai organizat turnee şi spectacole la Roma (1882), Madrid (1884), Calcutta (1886), New York, Cleveland şi Chicago (1893). Călătorie de trei luni în India, în 1886, împreună cu cei mai buni elevi ai săi, Nicolae Velescu şi Simion Petrescu, pentru a da la Calcutta, la „Bengal Theatre”, câteva reprezentaţii de dansuri româneşti a avut scopul, aşa cum mărturisea Moceanu în cartea sa, „să joc danţurile naţionale în India, în acea localitate unde danţurile sunt predilecţiunea poporului, unde este originea de la care s-au născut primele jocuri”. Ei debarcă la Colombo, apoi la Madras şi Calcutta iar, la întoarcere, traversează întreaga Indie cu trenul până la Bombay. A adus de acolo o semnificativă colecţie de fotografii publicate parţial în memoriile sale.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

La 8 august 1893, Societatea de Gimnastică din New York l-a proclamat pe George Moceanu membru al său, oferindu-i şi o medalie de aur şi o diplomă de gimnast.

Simion Petrescu se simțea mândru de călătoriile lor, îmbrăcați în port popular, pentru a arăta străinilor frumusețea  folclorului românesc.”Am fost la Paris, la Londra, la Copenhaga, Chicago, New York, Roma, şi în alte centre ale lumii. I-am ascultat pe Mazzini, Patti, Gladstone, i-am văzut pe Franz-Ioseph, Humberto şi Felix Faure[5], m-am aflat în faţa statuii Libertăţii şi în faţa turnului Eiffel”[6], mărturisea el mai târziu.

”Îmi aduc aminte, mă aflam la Baltimore, în timpul alegerei prezidentului Clewelland. Am fost martor ocular al unei manifestaţiuni la care luau parte peste 50.000 de oameni”.[7]

Se reîntoarce în ţară şi începe să se ocupe cu agronomia, la moşia sa din sudul Mangaliei.

”Directorul nostru, d-l Simeon Popescu, artistul gimnastic şi fostul profesor de gimnastică la Liceul Sf. Sava, străbătând toate părţile lumii, n-a încetat un singur moment de a se gândi la patria sa: preocupat necontenit de ideea de a putea odată fi folositor concetăţenilor săi, a pus o stăruinţă deosebită mai cu seamă în a observa progresele agriculturii în diferite ţări, ştiind că aceasta este ocupaţia de căpetenie şi sursa bogăţiei noastre naţionale. A cules o mulţime de note asupra diferitelor culturi, din străinătate a trimis economiile sale de a se cumpăra o mică moşie şi a se pune bazele unei culturi conforme cu combinaţia observaţiilor sale. Astăzi reîntors din îndelungata-i călătorie, a luat direcţia moşiei sale, cu intenţia de a pune în aplicare observaţiile făcute şi a da el întâi exemplul inovaţiilor. Pe de altă parte este decis a nu se da înapoi de la nici un sacrificiu pentru a aduce la îndeplinire programa ce expuserăm mai sus”.[8]

Simion Petrescu este ales primarul comunei Mangalia, la 8 august 1905. Nu a stat mult pe scaunul primului edil. Mandatul său de primar durează doar până la sfârşitul anului 1906. Dar nu a mai plecat din Dobrogea.

Dar cine era de fapt Semion Petrescu? O mărturiseşte printr-o scrisoare deschisă către un confrate, Al. T. Dumitrescu: „Ca cel mai mic fiu al dascălului Petrică, marele patriot român din dreapta Dunării, decedat în anul 1858, şi ca frate al răposatului profesor Constantin Petrescu[9] şi Gheorghe Petrescu Durostoreanu, fost elev al şcoalei române din Silistra, aduc călduroasele mele mulţumiri stimatului d. Al. T. Dumitrescu pentru articolul d-sale din ziarul Universul, cu data de 1 Ianuarie 1913. Mare dreptate face cu aceasta d. Dumitrescu şi mult bine aduce actualmente scumpei noastre ţări, luminând prin scrisele d-sale pe oamenii noştri politici, de dreptul ce’l avem asupra acestei vechi cetăţi române Durostorum[10] care în timpurile lor era cheia de apărare a Dobrogei şi care actualmente trebue să fie şi pentru noi la fel. Silistra – care dela 1854 o cunosc, a fost locul meu de naştere – a fost o cetate necucerită. De câte ori oștile marei Rusii nu au fost oprite pe loc în acest punct, fără a mai putea avansa şi chiar învinse? Numai istoria poate să ne spună aceasta căci numai dânsa este rămasă ca martoră a vremurilor trecute. În această mare cetate romană a locuit familia Petrescu, în această cetate s’au născut cu toţii şi această cetate a fost centrul de cultură românesc din dreapta Dunării, care prin sârguinţa neobositului profesor Constantin (Costache) Petrescu s’au înfiinţat şcolile române dela Turtucaia şi până la Tulcea.

Câte souveniruri îmi reaminteşte stimatul d. Dumitrescu prin aducerea la cunoştinţă publică – şi mai cu deosebire în cel mai răspândit ziar al ţărei noastre Universul – acest statut al Societăţii Române de cultură şi limbă din Silistră această familie Petrescu n’a fost numai iniţiatorul cultural al românilor, ci şi apărătorii oricărui suflet românesc şi creştin din această parte. De câte ori bietul tata şi în urmă fratele meu mai mare Constantin Petrescu nu erau deşteptaţi în mijlocul nopţii din cel mai dulce somn, de persoane care veneau să-i anunţe că cutare român sau creştin a fost arestat de turci, iar ei imediat părăseau patul ducându-se pe la Conac sau paşi să-i libereze? Cine susţinea procesele lor în faţa Cadiului, decât ei? Pot afirma cu siguranţă: că dacă nu s’ar naşte astfel de oameni care să-şi sacrifice averea şi viaţa pentru destinuri naţionale, multe naţiuni s’ar pierde. Românii noştri însă au avut acest noroc şi de aceia au existat, există şi vor exista cât vor fi pe lume.

Cine m’a îndrumat pe mine, acest Simeon Petrescu ca după un voiaj de 20 de ani să mă reîntorc tocmai din America unde mă găseam foarte bine şi să mă stabilesc în Dobrogea, alăturându-mă pe lângă D-nii Pariano, Roman, Bănescu şi Zissu? La venirea mea în Constanţa am luat decizia cu amicul meu Măgură (actualmente avocat în Galaţi) şi cu Octavian Şeitan la formarea unui ziar Dobrogian, în urmă cu D-nu Pariano şi Roman am dat concursul meu la ziarul Farul şi actualmente la ziarul Viitorul Dobrogei, format cu nemuritorul Bănescu decedat; rămânând azi cu amicul meu Lt. Col. Dr. Zissu şi alţii d’a continua acelaşi lucru, de cât simţul naţional ce’mi mişcă sufletu zicându-mi în continuu, fă’ţi datoria după cum şi-au făcut tatăl şi fratele tău. D-voastră, stimate D-nule Al. T. Dumitrescu, m’aţi făcut să tresar de bucurie prin apreciatul D-voastră articol.[11] S. Petrescu.

Lev Troţki, în admiraţie faţă de conservatorul Semion Petrescu.

Cu o vastă activitate revoluţionară şi mulţi ani de exil şi puşcărie, la numai 33 de ani, Lev Davidovici Bronstein – cel care îşi luase pseudonimul de la numele gardianului pe care îl cunoscuse într-o închisoare – nu a refuzat propunerea publicaţiei Kievskaia Misl (Gândirea Kieveană) de a pleca în Balcani, în calitate de corespondent de război. Acesta face o incursiune în trecut, în Dobrogea anului 1913.[12] Lăsând la o parte considerentele politice, Lev Troţki, un fin observator, este fascinat de locurile pe care le străbate. Troţki a călătorit cu trenul expres Bucureşti –Constanţa, în care era „o aglomeraţie de nedescris”. Îl impresionează drumul prin arşiţa câmpiei, tovarăşii de călătorie, face butade pe seama noilor ţigări „La paix de Bucuresci”, prognozează pentru melancolici că Pacea de la Bucureşti „se va transforma în cenuşă şi fum”.[13] Discută despre holeră, demobilizaţi, intrigi de partid, polemici din ziare. Alături de el în compartiment stă un fotograf francez care lucrează la Constanţa, căsătorit cu o doctoriţă  autohtonă, născută  în Corabia. Descoperă că în vagonul restaurant este un alt tip de public, elegant şi vesel, compus din ofiţeri cu „cizme lăcuite” şi cu „maniere franţuzeşti”. La Constanţa este întâmpinat de Kozlenko, „potemkineţ”[14], vizitiu pe moşia mamei unui medic bulgar, se plimbă pe strada principală „luminată feeric de felinare electrice înalte. În piaţă, unde cântă o orchestră militară şi se plimbă dame elegante, se află monumentul lui Ovidiu şi mi se aminteşte că aici, la Constanţa, la Tomis, poetul roman a suferit exil administrativ”.

Mai târziu pleacă spre Mangalia, totul în drum seamănă cu un peisaj rusesc, întâlneşte scopiţi,[15] aceştia vorbesc despre exilul lor dobrogean. În Mangalia ajunge la o „casă veche, cu uşi joase. Familia stăpânilor este de fel din Kotel, din inima Munţilor Balcani, tatăl şi bunicul au oierit şi au cuprins noi spaţii libere, tot mai departe spre nord faţă de Balcani.” Casa este locuită de familia lui Sava Racovski, „celebrul activist al renaşterii naţionale bulgare”, iar în casă se află o „arhivă unică în genul ei, de istorie a luptei bulgare pentru independenţa naţională”.[16]

Descrie Mangalia într-o zi cu arşiţă – 32 de grade la umbră. ”De-a lungul străzii stau la măsuţele cafenelelor localnicii şi cei aflaţi în voiaj, oamenii cu afaceri şi cei fără, iar strada pare o expoziţie etnografică. Se miră de acest „haos etnic şi lingvistic”. Prietenul său „întoarce capul la dreapta, la stânga, salută, aruncă vorbe la o masă şi la alta, intră în magazine, obţine informaţii gospodăreşti, face în treacăt agitaţie politică, adună informaţii pentru nişte articole la ziar, şi toate acestea într-o jumătate de duzină de limbi. În decurs de o oră trece fără greutate de zeci de ori de la limba română la bulgară, la rusă, la turcă, la germană cu coloniştii, şi la franceză în convorbirile cu notabilităţile. Pleacă spre satul Helengic, acolo îl cunoaşte pe „Moise, stăpânul cârciumei, un român masiv din Transilvania, băcan, achizitor cu ridicata şi cămătar, care cerne rapiţă dintr-un ciur pe o foaie de cort. Aceşti transilvăneni sunt la oraş chelneri, frizeri, băieşi, iar la sat-fermieri, capitalişti şi chiaburi. Iarna sunt jucători de cărţi pătimaşi, în general o rasă energică, care în multe privinţe are în România acelaşi rol cu al macedonenilor în Bulgaria.

Iată şi ferma. În casa unde e instalat şeful, se află o cameră cu lacăt. E camera stăpânului. Pereţii plini de pete sunt garnisiţi cu cărţi în toate limbile. E un număr considerabil de cărţi în limba rusă, o colecţie vastă de literatură străină şi de publicaţii din 1905…”

Troţki îl descrie pe Semion Petrescu ca un om politic local, o figură foarte interesantă, un politician în stil autentic românesc. Scund, dar impunător. Ţinută elegantă de vară, mustăţi cărunte, ochi veseli şi vicleni de meridional, aşezaţi deasupra unui nas cărnos, lanţ de aur prea gros aşezat pe pântece, un briliant prea mare pe degetul mâinii stângi. Păr cărunt şi creţ. După înfăţişare are circa 45 de ani, în realitate 62. Takist, adică conservator-democrat, partizan al lui Take Ionescu. Nemulţumit de politica timpului: liberalii conduc detaşat, au în mână băncile, preoţii, profesorii.

Povesteşte Semion Petrescu şi reproduce Lev Troţki în însemnările sale: ”Am fost în toate capitalele europene, am fost în America de Nord, la New York, Chicago, Boston, în Rusia, Varşovia, Viena. La început am fost profesor de gimnastică la Constanţa, apoi în calitate de artist la expoziţia universală de la Paris, am participat cu o trupă aleasă pentru a demonstra frumuseţea dansurilor naţionale”.

Sub numele de Simeone Universul, a hălăduit prin întreaga lume în calitate de artist de circ, completează Troţki. Clubul comercial din Chicago îi dăruise inelul de 15.000 de dolari, pe care-l purta în deget. La 40 de ani s-a lăsat de cariera artistică, s-a stabilit în Dobrogea, a fost ales primar de Mangalia, a aderat la partidul lui Take Ionescu. „Simeone a făcut o gazetă a takiştilor din Constanţa. Simeone e publicist. Învârte peniţa aproape la fel de liber ca mai înainte duzina de scaune. ”O direcţie sănătoasă şi niţică fineţe”, explică el cu modestă demnitate.”

Simeon mai este şi orator înflăcărat, e naţional, în cel mai înalt grad, şi doreşte să devină prefect. În casa sa este instalată Direcţia de Poliţie, pentru care primeşte o sumă considerabilă.

Şi conchide Lev Troţki editorialul său din Kievskaia Mîsl nr.253, din 13 septembrie 1913: ”Pe fondul înghiţitorilor de săbii politice şi al echilibriştilor în vorbe, fostul gimnast de circ Simeone Universul, în calitate de politician de provincie, apare, cu briliantul său de la Chicago pe degetul inelar, nu ca o figură întâmplătoare, ci ca una simbolică”.[17]

La 10 februarie 1908 apare mai întâi la Bucureşti, apoi la Constanţa, Viitorul Dobrogei, organ conservator democrat al intereselor Dobrogei. Publicaţie săptămânală scoasă la Tipografia Anuarul General al României Bucureşti. Redacţia: Bucureşti, strada Doamnei nr.4, Administraţia: Constanţa, str. Mircea, 105. Au apărut 284 numere, totalizând 1092 pagini. Director – proprietar de la numărul 29 din 1908  Semion Petrescu. Apoi numele lui este trecut proprietar cu adaosul „Sub direcţiunea politică a unui comitet”, iar din 19 aprilie 1913 ca fondator, în casetă, distinct, cu precizarea că proprietar este Sever Movilă.[18] Publicaţia a avut un caracter eminamente politic, preocupată de obţinerea drepturilor politice ale dobrogenilor, de modernizarea oraşului Constanţa, de administraţia locală. L-a criticat dur pe prefectul Scarlat Vârnav.[19]

Simion Petrescu a murit la Constanța, la 19 aprilie 1916. Presa locală consemna sub titlul ”Înmormântarea d-lui Semion Petrescu”: ”Figura destul de cunoscută a d-lui Semion Petrescu a fost pentru ultima oară purtat astăzi pe străzile oraşului unde fusese preşedinte al Consiliului judeţean. Cortegiul a pornit de pe strada Mircea, trecând prin centru şi apoi pe strada Carol, Mangalia şi spre cimitir, urmat de un numeros public. S-au depus coroane şi s-au dat onoruri pentru că defunctul era ofiţer al Coroanei României.[20]

Bibliografie:

[1] Troţki, Lev, Călătorie în Dobrogea în România şi războiul balcanic, Din însemnările unui trimis special, Polirom, 1998, p.123-155.
[2] Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România, Bucureşti, Editura Aramis, 2002, vol. l, p. 51.
[3] Ibidem, vol. l, p. 1056.
[4] Gheorghe Moceanu (1835-1909)
[5] Félix François Faure, președinte al Franței
[6] Echoul agriculturei, I, nr. 1, 3 mai 1898, 1-2) 108
[7] Viitorul Dobrogei, anul l, nr.1, 10 februarie 1908, p.3
[8] Echoul agriculturei, I, nr. 1, 3 mai 1898, 1-2) p.108.
[9] Despre personalitatea acestuia şi importanta contribuţie adusă la înfiinţarea primelor şcoli româneşti în Dobrogea am tratat pe larg în paginile anterioare.
[10] Durostorum (Dorostolon) – o importantă aşezare romană semnalată de scriitori şi geografi antici. Numele antic al oraşului se traduce „fortăreaţa”, „fortăreaţa de pe colina abruptă”, ce presupune existenţa unei aşezări getice fortificate, anterioare venirii romanilor. Deşi au apărut o serie de evidenţe care aparţin culturii traco-getice, aşezarea respectivă nu a fost încă descoperită. Dacă ea se găsea pe o „colină”, aşa cum îi spune numele, aceasta s-ar fi putut afla undeva în zona actualului oraş Silistra. În timpul împăratului Traian, la Durostorum este transferată legiunea XI Claudia, care va staţiona aici până la sfârşitul antichităţii.( Alexandru Barnea, Limesul danubian al provinciei Moesia Inferior. Organizare militară şi civilă, Cultură şi civilizaţie la Dunărea de Jos, III–IV, 1987, Călăraşi, p. 77–86). Astăzi localitatea Ostrov, la 9 km de Silistra.

[11] Viitorul Dobrogei, V, nr. 51, 20 ianuarie 1913, 1.
[12] La Editura Polirom a apărut în 1998 o lucrare care reuneşte în cele peste 150 de pagini articolele scrise de Lev Troţki pentru publicaţia Kievskaia Misl (Gândirea kieveană), în calitate de trimis special de război. Importanţa lor pentru cercetătorul român de astăzi este foarte mare. Însemnările lui Troţki reunite sub titlul România şi războiul balcanic cu specificarea Cine a avut de câştigat de pe urma celui de-al doilea război balcanic? Din însemnările unui trimis special ne aduc informaţii care completează fericit portretul exoticului personaj dobrogean.
[13] Este vorba despre Războiul balcanic din 1913 încheiat prin pacea de la Bucureşti
[14] „Odiseea echipajului cuirasatului revoluţionar „Potemkin”. Flota răzvrătiţilor urma să se îndrepte apoi spre porturile ruseşti din Marea Neagră şi odată Rusia de sud în mâinile lor revoluţia ar fi fost câştigată. Lenin era hotărât ca, după ce şi restul flotei va adera la acţiunea lui „Potemkin”, să vină în România pentru a conduce de aici revoluţia. Acest plan al lui Lenin nu a putut fi, însă, pus în aplicare, deoarece înainte de sosirea la Odesa a delegatului trimis de Lenin, „Potemkin” a părăsit portul rusesc. La Constanţa, în 19 iunie 1905, nava a ancorat, la 2 km de coastă. Guvernul român a decis ca marinarii să predea autorităţilor române cuirasatul şi torpilorul ce-l însoţea, iar ei să debarce neînarmaţi, rămânând liberi şi putând să meargă unde vor voi. G. Cantacuzino, aflat la Constanţa, a condus personal tratativele.„Echipajul – relata un martor ocular – a acoperit cu urale nesfârşite declaraţia generalilor români, comandantul marinei, venit pe navă, a declarat răsculaţilor că n-au de ce să se teamă, că vor trăi în România ca la ei acasă şi nu vor fi predaţi Rusiei”.  Dimineaţa, anul II, nr. 497, 22 iunie 1905.
[15] Scopiţi. Sectanţi lipoveni aduşi de Mihail Kogălniceanu să fondeze satul 2 Mai aflat la câţiva km distanţă de Mangalia.
[16] Lev Trotki, România şi războiul balcanic, Editura Polirom, 1998, p.150.
[17] Troţki, Lev, Călătorie în Dobrogea în România şi războiul balcanic, Din însemnările unui trimis special, Polirom, 1998, p.123-155.
[18] Sever Movilă este fiul lui Ioan Movilă, cel care a fondat staţiunea Techirghiol-Movilă. Redactor şef al publicaţiei Pressa, Constanţa, 1933.
[19]Constantin-Zamfir,Dumitru, Octavian Georgescu, Presa dobrogeană, Bibliografie comentată şi admnotată, Constanţa, 1985, p.325.
[20] Victoria, 1,nr.39, 19 aprilie 1916,p,.1.

(Text prelucrat și adnotat de autori — Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, din lucrarea ”MANGALIA 100 DE REPERE”, Editura Next Book, Constanța, 2018).

MN: Întregul serial ”Municipiul Mangalia, 25 de ani în 25 de episoade”, poate fi vizionat la rubrica aniversară a cotidianului online Mangalia News.

Cititorii care doresc să-și procure monografia ”MANGALIA 100 DE REPERE”, de Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, sunt invitați să ne scrie pe adresa redacției: [email protected]


Mangalia News, Sâmbătă, 29.02.2020.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply