Bela Kamocsa — Kamo. Dacă “jezzuia” şi azi, Kamo ar fi avut 75 de ani

0
613

STIRI PE SCURT. APROAPE VERIFICATE (41) XXX Dacă “jez­zu­ia” şi azi, Kamo ar fi avut 75 de ani. I‑ar fi împli­nit în urmă cu patru zile, că doar s‑a năs­cut la 24 decem­brie 1944, la Naghi, Ora­dea. Nu se găta­se răz­bo­i­ul. Bela bac­si s‑a stins prea devre­me, în aju­nul Cră­ci­u­nu­lui, acum 10 ani, fără unul. Mama mea a murit în dimi­nea­ţa zilei de 25 Decem­brie 2013, acu’ şase ani, în pri­ma zi de Cră­ciun. Ce‑i lea­gă pe cei doi? Sim­plu. Unul das­căl, altul elev. Kamo a fost şco­lar la S.M.2, la Lenau şule, secţia româ­nă. Mama, tot aco­lo, pro­fe­soa­ră de lim­ba româ­nă. Unul, elev cumin­te, celă­lalt — das­căl cam exi­gent. Pes­te ani, Kamo decla­ra, nu mai ştiu pe unde: la un post de radio, la tv sau, pur şi sim­plu, într-un ţait­ung: “Dacă eu vor­besc lim­ba româ­nă, eu, ungur, mai bine decât un român, asta e dato­ri­tă gra­ma­ti­cii pe care am învăţat‑o cu pro­fa’ mea de la Lenau…”

XXX În ’69, eram un fel de impre­sar muzi­cal, rang la care fuse­sem ridi­cat de pri­e­te­nul Mihai Mun­cio­iu, şeful tru­pei esti­va­le “Laser 05”. Se cân­ta la Efo­rie Sud. Eva­dam noap­tea, după pro­gra­mul de la Casi­no, la Efo­rie Nord, ca să‑l aud pe veci­nul Şpit­z­ly din Fra­te­lia, el la cla­pe, Kamo nu doar la chi­ta­ră bas, impro­vi­zând. Jazz, of cour­se. Dimi­nea­ţa, după ora 6, am făcut o tură, eram mai mulţi, cu “Caravelle”-ul lui Ionel Drâm­bă, bunul pri­e­ten din Laho’ al lui Kamo. (Ionel era deja cam­pi­on olim­pic, fuse­se decla­rat cel mai bun scri­mer din lume de Aso­ci­a­ția Inter­națio­na­lă a Pre­sei Spor­ti­ve, era deco­rat cu Meri­tul Spor­tiv, cla­sa I). Habar nu am cine a fost în dimi­nea­ţa ace­ea la volan:..

XXX Wiki­pe­dia scrie des­pre Kamo: “Mai puțin cunos­cu­tă este acti­vi­ta­tea lui în for­ma­ția jazz-rock Gra­mo­phon (1972–1976, 1978–1981)”… Nu ştiu cum se face, dar chiar în anul 1977, o fi fost tru­pa Gra­mo­phon, n‑o fi fost, însă exact în acel an, pri­mă­va­ra, la bote­zul fiu­lui meu, la hotel Cen­tral, ulti­mul etaj, tru­pa care a asi­gu­rat atmosfe­ra, ca anga­ja­tă a locan­tei, era for­ma­tă din: la cla­pe — Paul Wei­ner, la bass — Kamo, la tobe să fi fost Pupa? Paul W. se supă­ra­se, la un moment dat: i‑a văzut la mese pe Pavel Ceb­zan şi pe sax-ul Dop din Dra­gşi­na, regre­ta­tul meu pri­e­ten. Paul bănu­ia că vor cân­ta şi ei. Popu­la­re. N’a fost aşa. Cei doi erau doar invi­ta­ţii tată­lui meu. Nu veni­se­ră ca muzi­canţi. Pavel se întor­se­se din­tr-un tur­neu din Afri­ca de Sud, unde fuse­se cu tru­pa lui Ghe­or­ghe Zam­fir, ală­tu­ri de Dorin Cui­ba­ru (alt elev al mamei mele, unul pre­fe­rat, fără vor­bă), Efta Boto­ca, nea Marin Chi­ser şi Paul Stân­gă.

XXX La ple­ca­re, “la spar­tul târ­gu­lui” de la Cen­tral, Kamo era cu biţi­cla, i‑am umplut coşul-por­tba­gaj cu sti­cle de trei sfer­turi de tămâi­oa­să. Era de unde: doar îmi bote­zam fecio­rul….

XXX În 1992, am edi­tat “Alma­na­hul Bana­tu­lui”, serie nouă. Kamo m‑a ono­rat cu o ana­li­ză făcu­tă feno­me­nu­lui rock în Timi­şoa­ra. Sigur, au urmat, în anii urmă­tori, în ace­ea­şi publi­ca­ţie, alte ana­li­ze ale feno­me­nu­lui, prin arti­co­le sem­na­te de Raul Dud­nic şi Ramon Rado­sav. Kamo a fost însă pri­mul care a îndrăz­nit să spu­nă până când a fost Pho­e­nix şi de când de a înce­put cea­lal­tă aven­tu­ră a lui Nicu Covaci.

XXX Am repro­dus acum cele două pagini ale arti­co­lu­lui sem­nat de Kamoc­sa Bela în anul 1992. Ele sunt un docu­ment des­pre isto­ria roc­ku­lui bănă­ţean. Româ­nesc. Pho­e­nix — pri­mii roc­keri ade­vă­ra­ţi de la noi. Păre­rea mea.

Dinu Bar­bu, 28 decem­brie 2019.


Man­ga­lia News, Sâm­bă­tă, 04.01.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply