Apropo de Iran… Scenariu de film sau premoniție?
După ce bomba de pe submarinul rusesc sub pavilion norvegian, cu teroristi arabi la bord, a lovit oraşul New York din plin, acesta a dispărut în adâncuri, unde putea supravieţui cam trei luni – timp suficient, credea comandoul terorist, să găsească un loc sigur, neatins de urmările bombei.
La suprafaţă, SUA, a răspuns imediat cu aceeaşi monedă, lansându–şi întreg arsenalul nuclear, nu doar asupra Moscovei, ci şi a altor duşmani de pe întreg mapamondul.
Evident, înainte de a fi lovită Moscova, la ordinul „ţarului”, Rusia şi–a trimis şi ea arsenalul nuclear „în vizită” la duşmani – cam alţii decât aveau americanii. Restul de ţări, cu scuturi la fel de neputincioase precum cel de la Deveselu, nu au pregetat nici o clipă în a proceda asemenea celor două superputeri. Vâjâiau rachetele, umplând cerul, ca un roi de albine africane, vinovate de un „mizilic” de circa 2.000 de decese… în întreaga lor existenţă…
Exemplul lui George W. Bush, care a redus unilateral arsenalul atomic al Americii, pe măsură ce Uniunea Sovietică se dezintegra, nu a fost urmat decât în vorbe de Administraţia Obama – care îşi declarase ca obiectiv, fără a stabili un calendar, eliminarea totală a armelor nucleare…, dar cine l–ar putea acuza pentru asta pe preşedintele Barack Obama?
Exemplul lui George W. Bush nu a fost urmat de nimeni, ba s–a întâmplat tocmai contrariul. Şi, la o adică la ce ar fi folosit o reducere? Fuseseră preveniţi de către Alan Robock, profesor de ştiinţe ale mediului la Universitatea Rutgers din SUA şi Owen Brian Toon, profesor de ştiinţe atmosferice şi oceanice la Universitatea din Colorado, că un război nuclear „mic”, între două ţări care folosesc, în total, 100 de bombe atomice de dimensiunea celei de la Hiroshima, adică mai puţin de jumătate din arsenalul Indiei şi Pakistanului la un loc, ar putea produce schimbări climatice nemaivăzute în istoria omenirii.
După scenariul oamenilor de ştiinţă, ce a devenit mai apoi cunoscut drept „Iarna nucleară” – în afara distrugeri instantanee, va urma şi o scădere a temperaturile globale sub pragul îngheţului, chiar şi în plină vară, dat fiind faptul că fumul provenit de la incendiile provocate de explozii nucleare, ridicat la o înălţime de 40 de kilometri în atmosferă – acolo unde nu există ploi, ar fi atât de dens încât ar bloca razele Soarelui, fiind estimat că ar fi nevoie de cel puţin zece ani pentru a se risipi. Din cele cinci megatone de negru de fum ajunse imediat în atmosferă, o parte se va întoarce înapoi pe Pământ, în urma ploilor.
După un an, temperatura medie de la suprafaţa Pământului va scădea cu aproximativ un grad – fapt ce va determina scăderea cantităţii precipitaţiilor, la 5 ani după războiul nuclear, Pământul fiind binecuvântat cu 9% mai puţină ploaie. Reacţiile chimice din atmosferă vor diminua stratul de ozon al Pământului, care protejează planeta de radiaţiile ultraviolete – un studiu făcut de către cercetătorii americani Michael Mills, Owen Toon, Julia Lee–Taylor şi Alan Robock, considerând inevitabilă scăderea cu 20–25% a cantităţii de ozon. Calculele arătau că producţia principalelor cereale: grâu, orez, porumb şi soia ar putea fi redusă cu 10%–40% timp de cinci ani. Culturile agricole ar fi distruse, iar foametea ar putea ucide mare parte din omenire.
Dacă acest război limitat poate avea asemenea consecinţe dramatice asupra Pământului, ce s–ar întâmpla în cazul unui conflict nuclear major?, nu a fost o întrebare să le treacă prin minte declanşatorilor „Ultimului Război Mondial”.
Desigur, au avut „scuza” că nu credeau prea mult în scenariile oamenilor de ştiinţă. Aveau dreptate, în parte, dar omenirii i–ar fi fost mult mai bine de ei şi–ar fi reamintit măcar urmările „glumiţei” (prin comparaţie) de la Hiroshima şi Nagasaki. Lista posibilă a riscului ca armele nucleare să fie folosite din greşeală – din panica de după un incident internaţional, din cauza unui sistem atacat informatic, sau de către un lider nechibzuit al unei puteri nucleare, fusese completată de cea mai sumbră temere: lansarea premeditată, găsită ca o „soluţie” de o minte bolnavă.
Da, a fost o „soluţie”… o „SOLUȚIE FINALĂ”!
Se ştia că distrugerea reciprocă este asigurată în cazul folosirii acestora împotriva unei entităţi care, şi ea, posedă arme nucleare… dar nu i–a păsat nimănui. Adăposturile nucleare şi reţelele aferente s–au dovedit insuficiente pentru protejarea unui segment numeros de populaţie.
Câteva mii de oameni, poate doar sute, dintre cei mai bogaţi – şi nu neapărat din ţările cele mai bogate, s–au năpustit în adăposturile construite din vreme… sperând.
Sperând ce?
Ce puteai spera, când nu s–au folosit „doar” bombe atomice „obişnuite”, ci şi cu hidrogen şi cu neutroni? Că nu se aştepta nimeni la aceasta, e greu de crezut, se ştia foarte bine dezastrul produs, ca exemplu, de producerea şi testarea armelor nucleare în URSS. S–a întâmplat ceea ce era de aşteptat.
Efectele undei de şoc, radiaţiei termice, şi a celei ionizante prompte au fost imediate producând distrugeri mari în câteva secunde sau minute de la detonare. Unda de şoc, producând modificarea bruscă a presiunii aerului a doborât şi cele mai falnice construcţii, în timp ce vânturile puternice au distrus vegetaţia şi au omorât toţi oamenii care s–au aflat în calea lor.
În locul impactului – acolo a avut loc explozia propriu–zisă s–au produs cratere imense din care particulele ridicate în atmosferă (norul în formă de ciupercă) au revenit sub formă de depuneri radioactive – ale căror efecte s–au manifestat ulterior pe perioade mari de timp, de la ore la ani. Norul radioactiv, deplasat de vânt la distanţe mari, odată depus pe pământ, a afectat şi acele zone mai îndepărtate de locul impactului. Pulsul de unde electromagnetice a generat câmpuri electrice de mii de volţi pe durate extrem de scurte, fiind afectate comunicaţiile şi reţelele electrice.
Radiaţia luminoasă a dus la orbirea prin arderea retinei, în timp ce radiaţia termică a produs arsuri grave fiinţelor vii, oameni, păsări şi animale şi a incendiat instantaneu toate materialele combustibile…
De parcă toţi Dumnezeii din Ceruri ar fi fost Unul Singur, lovirea oraşului New York cu o încărcătură atomică şi tot ce s–a petrecut după aceea a fost doar un vis colectiv.
Un coşmar. Un vis urât. Doar o viziune înfricoșătoare…
Da, totul ar fi putut să se întâmple aşa – Lumea întreagă ar fi putut să dispară – de parcă ea însăşi ar fi fost doar un vis, şi acest lucru încă este posibil să se întâmple oricând.
(fragment din romanul ”Submarinul teroriștilor” – Lucian Ciuchiță).
MN: Vă invităm, stimați cititori, să vizionați aici și celelalte articole ce cuprind creații ale scriitorului Lucian Ciuchiță, publicate de Mangalia News.
Mangalia News, 04.01.2020.
