Întâlnirea din Sfântul Mall care m‑a făcut să mă opresc din tradiționalul shopping: „De Crăciun sunt atât de obosită, încât tot ce-mi doresc este să stau în pat și să vegetez”

0
315

COSMIN NEIDONI: Pes­te câte­va zile e Cră­ci­u­nul și an de an, în pre­a­j­ma lui, par­că ne pier­dem min­ți­le, aler­gând bezme­tic ca și cum am cele­bra des­chi­de­rea unui nou mall. Por­nind în vână­toa­rea zil­ni­că a feri­ci­rii, ratăm toc­mai șan­sa de a ne întâl­ni cu noi înși­ne.

Anul aces­ta îmi pro­pun să întâm­pin săr­bă­toa­rea naș­te­rii Dom­nu­lui ca nici­o­da­ta până acum, printr‑o… retra­ge­re.

Tră­iesc într-un oraș agi­tat, con­su­me­rist, în era face­bo­ok, în regis­trul fast forward, așa­dar nu vreau să îmi pro­pun țin­te uto­pi­ce.

Îmi aduc amin­te că în urmă cu un an, fugind după cado­uri prin mall, m‑am întâl­nit cu o fos­tă cole­gă de facul­ta­te cu care m‑am înțe­les bine în anii de stu­den­ție. Ară­ta stre­sa­tă și vizi­bil mar­ca­tă de obo­sea­lă. Ne-am luat răga­zul de a poves­ti la o cafea des­pre ce am mai facut în toți acești ani — aproa­pe 20 — în care nu ne-am văzut.

- Știi cum ara­tă via­ța mea? mă întrea­bă retoric fos­ta mea cole­gă.
- Cum? Poves­teș­te-mi? Sunt curi­os să-mi spui ce ai mai făcut…

- Deși aveam pla­nuri, visam să scriu, să schimb ceva în con­ști­in­ta oame­ni­lor pe care îi con­si­de­ram pri­zo­ni­eri în pro­pria lor via­ță, am ajuns și eu unul din­tre ei. M‑am căsă­to­rit, am cum­pă­rat pe cre­dit un apar­ta­ment și o mași­nă, iar acum sunt cor­po­ra­tis­tă cu pro­gram „nine to six”. Am doi copii. Ar tre­bui să mă con­si­deri feri­ci­tă. Poa­te că sunt, dar nu mai ai timp să mă gân­desc la asta și nu prea mai ajung să mă bucur de via­ță și de liniș­te decât cel mult două sap­tămâni, în con­ce­di­ul de vară. În rest, via­ța mea sea­mă­nă cu un caru­sel din care nu mă pot da jos. (…) Știi cum mă simt? Par­că aș fi pusă în miș­ca­re de un păpușar pe care nu îl văd și care tra­ge sfo­ri­le într-un rimt ame­ți­tor dea­su­pra mea. (…) Uite, acum alerg între o ședin­ță de birou și o altă ședin­ță; între timp m‑am oprit să mai fac cum­pă­ră­turi. De Cră­ciun sunt atât de obo­si­tă, încât tot ce-mi doresc este să stau în pat și să vege­tez.

- Am sen­za­ția, ascul­tân­du-te, îi spu­neam cole­gei mele, că, invo­lun­tar, faci o radi­o­gra­fie a vie­ții celor mai mulți din­tre noi, cu dia­gnos­tic final de bur­no­ut!

Sun­tem oameni bine hră­niți, avem hai­ne fru­moa­se, avem mall-uri supra­a­glo­me­ra­te. Ne lip­seș­te totuși ceva. Și nu mă gân­desc nea­pă­rat la dimen­siu­nea reli­gi­oa­să a vie­ții noas­tre. Scri­ind acum des­pre asta îmi vin în min­te, prin con­trast, cuvin­te­le buni­cu­lui meu. Copil fiind, îmi amin­tesc, l‑am intre­bat într-un an, cu ceva timp îna­in­te de săr­bă­tori, care este cado­ul pe care și‑l doreș­te de Cră­ciun. A tăcut, a zâm­bit, apoi cu o voce în care se citea pova­ra unei vieți întregi mi‑a răs­puns cu un calm pe care acum îl con­si­der îndui­o­șă­tor și blând.

- Îmi doresc să am săna­ta­te și liniș­te în suflet și nu vreau nimic alt­ce­va decât sa mă bucur că sun­tem toți în jurul mesei, aca­să.

- Cum?! l‑am între­bat, nedu­me­rit și par­că puțin revol­tat. Doar atât? Păi asta e puțin…

- Puțin?!… mi‑a răs­puns.

Îmi amin­tesc ca era șezut pe un scă­u­nel lân­gă soba de tera­co­tă din bucă­tă­rie.

- …Nu e puțin. Este cel mai fru­mos cadou. Dacă te bucuri de așa ceva, să știi că este Cră­ciun.

Con­ti­nu­a­rea, AICI. (Arti­col pre­lu­at de pe REPUBLICA.RO, cu acor­dul auto­ru­lui, căru­ia îi mul­țu­mim).


Căr­ți­le lui Cos­min Nei­doni se găsesc AICI:


MN: Arti­co­le cu și des­pre pro­fe­so­rul, scri­i­to­rul, poe­tul, filo­zo­ful și fre­e­lan­ce­rul în dome­ni­ul tra­du­ce­ri­lor Cos­min Nei­doni, am publi­cat aici.


Man­ga­lia News, 12.12.2019.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply