Ciprian Plăcintă: ‘Amintirile acelor zile au rămas adânc impregnate în mintea mea. Dar cea mai vie amintire este cu mine! Imaginea mea în oglindă!’

0
314

”Acum 30 de ani, eram pe unde­va prin­tr-un dor­mi­tor cazon, mili­tar în ter­men fiind. Nu prea înțe­le­geam ce se întâm­plă. Nu aveam voie la TV, nu puteam ascul­ta la radio. Doar pri­meam și exe­cu­tam ordi­ne. Eram bul­ver­sați cu toții, toți cei 28 din pluton. Aveam uni­for­me kaki, iar petli­țe­le erau albas­tre cu mar­gini roșii.

Eram tineri toți, majo­ri­ta­tea 18 — 19 ani, cei mai bătrâni să fi avut vreo’ 22… Ne era fri­că și să vor­bim între noi. Ne feream unii de alții, era o atmosfe­ră încăr­ca­tă și apă­să­toa­re. Eram obiș­nu­iți cu stric­te­țea ser­vi­ci­u­lui mili­tar, dar acum era alt­fel. Toa­te cadre­le mili­ta­re, ofi­țeri și sub­o­fi­țeri, erau cu noi. Și erau chiar pri­e­te­noși, seve­ri­ta­tea de până atunci se topi­se. Pri­mi­sem arme­le, să le ținem la noi chiar și pes­te noap­te.

Dar cel mai tare ne spe­ria fap­tul că aveam muni­ție de răz­boi! Un încăr­că­tor plin în armă și două pli­ne, în port-încăr­că­toa­re. Noap­tea dor­meam cu arma între picioa­re, iar dimi­nea­ța aveam răni pe picioa­re, de la închi­ză­tor. Ști­am că în țară este fier­be­re, dar nu ști­am exact ce, iar min­tea noas­tră juve­ni­lă nu ne aju­ta prea mult. La un moment dat, ne‑a fost pre­zen­ta­tă o scur­tă infor­ma­re des­pre “agen­tu­ri­le” stră­i­ne care încer­cau să ne des­ta­bi­li­ze­ze patria, tru­pe spe­ci­a­le osti­le para­șu­ta­te de aiu­rea, cu sco­pul de a ne înlă­tu­ra con­du­că­to­rul prea­iu­bit. La final, am fost anun­țați că este posi­bil să ple­căm în misiu­ne ori­când, să fim pre­gă­tiți și să ne aștep­tăm la ori­ce. Sin­cer, nu știu câți din­tre noi au înțe­les des­pre ce este vor­ba. Ne pri­veam și nu înțe­le­geam ce fel de misiu­ne urma să înde­pli­nim, împo­tri­va cui urma să lup­tăm, ce șanse am fi avut împo­tri­va unor ast­fel de tru­pe spe­ci­a­le super-pre­gă­ti­te.

Am fost sfă­tu­iți doar să ne aju­tăm între noi, să facem eco­no­mie la muni­ție, să nu con­su­măm toa­tă apa oda­tă, să încer­căm să mân­căm bine, pen­tru că nu se știa când urma să mai pri­mim ceva. Can­ti­na era des­chi­să per­ma­net și aveau mereu câte ceva de mân­ca­re. Toa­tă ordi­nea și dis­ci­pli­na de până atunci dis­pă­ru­se și asta ne îngri­jo­ra și ne spe­ria teri­bil. Ne mai spe­ri­au încăr­că­toa­re­le pli­ne, arma pe care o pur­tam la spa­te per­ma­nent. Am ple­cat într-un final și în misiu­ne… Nu mult timp după, umblam pe străzi și lumea ne acla­ma, ne strân­geau în bra­țe, ne pupau și stri­gau “Liber­ta­te!”

Eram un tânăr ușor tre­cut de vâr­sta majo­ra­tu­lui, cu o armă și 90 car­tușe de raz­boi, care nu prea înțe­le­gea ce se întâm­plă cu el. Amin­ti­ri­le ace­lor zile au rămas adânc impreg­na­te în min­tea mea. Dar cea mai vie amin­ti­re este cu mine! Ima­gi­nea mea în oglin­dă! Mă pri­veam și nu-mi venea să cred că pes­te noap­te, cele câte­va fire de păr care alcă­tu­iau mus­ta­ța mea de atunci erau albe, de un alb stră­lu­ci­tor!

Am păs­trat bra­sar­da, am făcut‑o atunci din fâșii rup­te din­tr-un steag. Am mai păs­trat în min­te și stri­gă­tul “Li-ber-ta-te!”, saca­dat și din toți plămâ­nii! Pe scurt, cam asta a fost. Pe larg…, ar mai fi de spus o gră­ma­dă! Esen­ți­al este că sun­tem liberi! Cred că este tot ceea ce con­tea­ză!

P. S. Foto­gra­fia este făcu­tă câte­va luni mai târ­ziu, într‑o vineri, după baie. 

Cipri­an Plă­cin­tă, 18 decem­brie 2019.


Man­ga­lia News, 18.12.2019.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply