Cele mai importante descoperiri ştiinţifice făcute în 2019

0
1047

Cele mai importante descoperiri ştiinţifice făcute în 2019.

Anul 2019 a adus o multitudine de descoperiri, din domenii extrem de diverse, acestea fiind primite cu mai mult sau mai puţin entuziasm de către publicul larg.

În acest an cercetătorii au reuşit o serie de premiere absolute şi, de asemenea, să aducă o extindere considerabilă a cunoaşterii în cazul unor domenii. Mai jos găsiţi o listă cu unele dintre cele mai importante descoperiri şi reuşite ştiinţifice ale anului 2019.

Cel mai îndepărtat obiect vizitat de oameni

În prima zi din 2019, sonda New Horizons a trecut la doar 3.500 de kilometri de obiectul 2014 MU69, cunoscut anterior după numele de Ultima Thule şi care acum se cheamă Arrokoth.

Anul 2019 a adus o multitudine de descoperiri, din domenii extrem de diverse, acestea fiind primite cu mai mult sau mai puţin entuziasm de către publicul larg.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În acest an cercetătorii au reuşit o serie de premiere absolute şi, de asemenea, să aducă o extindere considerabilă a cunoaşterii în cazul unor domenii. Mai jos găsiţi o listă cu unele dintre cele mai importante descoperiri şi reuşite ştiinţifice ale anului 2019.

Cel mai îndepărtat obiect vizitat de oameni

În prima zi din 2019, sonda New Horizons a trecut la doar 3.500 de kilometri de obiectul 2014 MU69, cunoscut anterior după numele de Ultima Thule şi care acum se cheamă Arrokoth.

Credit foto: NASA.

Imaginile au relevat că Arrokoth, cel mai îndepărtat obiect vizitat de către umanitate, este plat şi nu sferic cum se credea anterior. Studierea acestuia oferă informaţii importante despre evoluţia sistemului nostru solar şi chiar despre cum se formează planetele asemănătoare Pământului.

Roverul chinezesc de pe partea întunecată a Lunii

Începutul anului 2019 a fost marcat, de asemenea, şi de către aselenizarea sondei Chang’e-4, în premieră pe partea întunecată a Lunii, China fiind prima ţară care a reuşit aşa ceva.

Chang’e-4 a aterizat în apropierea Polului Sud al Lunii, în bazinul Aitken. Cercetătorii sunt de părere că acest bazin este locul unui impact catastrofal care a avut loc în urmă cu 3,9 miliarde de ani.

Prima imagine a unei inseparabilităţi cuantice 

Continuarea, pe descopera.ro/stiinta



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply