Ignoranţă sau eşuare în comoditate?
Exista, şi asta se întâmplă chiar şi acum, în zilele astea, o silă cumplită faţă de cuvântul scris. Cei mai mulţi oameni fac alergie şi la completarea unui simplu formular sau a unei banale chitanţe, pur şi simplu, nu pot, şi nici nu vor, să se exprime în scris. Oare de ce? Cu ce te mulţumeşte să preiei nişte articole idioate, fără substanţă ştiinţifică, fără explicaţii reale şi să crezi că ai atins un mare mister şi că îi simţi „strălucirea”?
Parcă aud răspunsul ieşit fără prea multă silinţă neuronală: „O simplă informare, ce este rău în asta?”
Nu, nu este doar rău, este grav. Abundă în lumea profană genul acesta de „informare”, care, împreună cu ştirile de la ora 5 p.m., conduc inexorabil la o îndobitocire generalizată.
Modelul de viaţă propus este foarte simplu: goliciuni la vedere pe toate posturile, inepţi şi elucubraţiile lor la ore de maximă audienţă, umilinţă şi dispreţ faţă de adevăratele valori, care să te ţină în şah, fără să realizezi că eşti pe marginea prăpastiei (vezi Cioran, „Pe culmile disperării”), că trăieşti într–o lume a absurdului, nefericită şi cu maţele goale, că altele sunt plăcerile vieţii, pe care doar oniricul ţi le mai poate satisface!
Observ cu stupoare că nimic nu se transformă în bine, ci totul se conservă în… rău!
Cu 20–25 de ani în urmă, auzeam alte idioţenii despre noi, că suntem o „Ţară aleasă”…, că Nostradamus (un isteţ al vremurilor, dar fals în preziceri) a spus despre noi…
Adevărul, de fapt şi de drept, este că noi atunci muream de foame şi trebuia ridicat moralul naţiunii.
În războaie, caii trebuie hrăniţi, tancurile fără alimentare nu funcţionează, armele fără muniţie la fel.
Singurul care funcţionează cu cuvinte goale e omul.
Singura „şmecherie” ca să–i ridici moralul este să–l minţi cu ce vrea el să audă.
Ai prins şpilul… el va funcţiona ca un robot industrial.
Asta este ştiinţa manipulării!
Shakespeare spunea, prin gura lui Hamlet: „E atâta de târziu / Că am putea să spunem că–i devreme!”, dar eu cred că la fel de bine am putea spune şi invers: „Este întotdeauna prea devreme să spunem că este prea târziu!”
Dacă ne uităm la un orologiu care a trecut de ora 12 din noapte, constatăm cu tristeţe că este devreme pentru cei care dorm, dar este târziu pentru cei care gândesc.
Despre arta momentului
Arta reprezintă frumosul din noi (din păcate, adesea găsim atracţie în „urât” – „ISTORIA URÂTULUI” – UMBERTO ECO), care poate combina intelectualismul cu eul fiecăruia, o pendulare între sublim şi ermetism, accentuată de latura spontaneităţii care ne defineşte ca fiinţe într–o permanentă mişcare şi transformare.
„Arta modernă” pare să iasă din matca sensibilităţii şi curge mai lent spre creaţie, ea exprima mai puţin cultura cu care am deschis ochii, încântaţi de filozofia literelor, mai degrabă îmbracă o formă subiacentă şi mai puţin expresivă.
Arta nu mai satisface visul intelectului hrănit cu „ambrozia gândirii”, ci latura cufundată în tenebre, pe fundalul zbuciumat al vieţii.
Ea pune omul în situaţia de a se regăsi în absurd şi în exprimarea laxă, pe înţelesul majorităţii prea puţin interesată de artă.
Se doreşte o exprimare a condiţiilor tragice şi virulente, pe care le parcurgem cu toţii, mânaţi de forţa comună a ignoranţei şi a dispreţului. Acum, exprimă condiţia mizeră în care se află, iar imaginaţia are de suferit şi trimite universul artei spre un abis spiritual plin cu deşeurile compromisului actual.
Fără să ne gândim la o nouă formă a purificării care răspunde unor exigenţe ale veacului nostru, între agonie şi trăiri extatice, încercăm să descoperim neantul şi deşertăciunea, aşa cum suntem căutători de sens şi speranţă.
Sunt
Sunt o casă în care te poţi ascunde de mulţimea şovăitoare,
Sunt o cameră în care te poţi strecura
Cu gândurile tale despre lume şi miracole.
Sunt un simplu loc în care poţi să uiţi tot ce regreţi!
Sunt locul în care visezi zilnic să ajungi…
Că vrei să ajungi, dar nu ai aripi să te înalţi.
Sunt ceea ce vrei tu să fiu!
Ciudatul din metrou
Ieri dimineaţă, în timp ce mă deplasam cu metroul din staţia Universităţii spre Aviatorilor, am avut parte de o mare surpriză – şi recunosc faptul că încă nu mi–am revenit din şocul produs.
M–am gândit că dacă am să vă povestesc ce s–a întâmplat, aş putea face să–mi dispară acea emoţie.
Ei bine, la început totul părea normal: aglomeraţie, ca în bancurile de peşti, unde călătorii erau preocupaţi de telefoane, unii cu firele albe în urechi, alţii doar cu ochii în ecran, dar absolut toţi fascinaţi de minunatele informaţii ce se afişau în deplina lor „splendoare”.
„Tetris”, alte jocuri cu maşini şi eroi imaginari de prost gust; mesaje pe FB din lumea celor care omoară timpul; poze, multe poze cu orice; indicaţii preţioase de socializare şi chemat la raport mai târziu; multe alte informaţii de împuşcat neuronii, şi aceia din ce în ce mai rari şi mai obosiţi.
În sfârşit,ce mai tura–vura, o lume „normală”, în vremurile anormale pe care le parcurgem cu drag şi fără să mai înţelegem încotro ne îndreptăm.
Deci, ca o paranteză, dacă în urmă cu 10–15 ani în metroul bucureştean 90% dintre călători citeau o carte, o revistă, un ziar şi restul priveau într–un punct fix, acum lucrurile stau cu totul altfel… 99% sunt cu ochii în telefon.
Apropo, aţi remarcat noua modă cu ţinutul telefonului în buzunarul din spate al pantalonilor, ieşit un pic, cât să vadă tot omul ce model este?
Trăim vremuri interesante, de îndobitocire, „omogenizarea“ unui mod de viaţă modern, occidental, în care valorile dispar şi lasă urme vizibile în conştiinţa noastră.
Sub masca globalizării, a multiculturalismului şi a toleranţei faţă de terorişti – şi nu numai, ne trezim goliţi de sentimente şi dragoste faţă de adevăratele valori.
Bun… să revenim la surpriza pe care am menţionat–o la început. Nu–mi venea să cred ce văd în faţa ochilor.
Un bărbat ciudat, probabil în vârstă de vreo 40 de ani, bine îmbrăcat, retras în colţul unui vagon, făcea o notă discordantă cu restul pasagerilor.
Avea în mână o carte! (?)
Citea!
M–am îngrozit pe loc. Mă aşteptam să fie arestat, sau călătorii, justificat indignaţi, să ia atitudine împotriva acestui act nesăbuit, care, la urma urmei, poate să aducă prejudicii procesului de îndobitocire generalizată, poate să viruseze Sistemul care ne coordonează viaţa şi simţurile…, în sfârşit, trebuia arestat pe loc şi cartea distrusă imediat.
Din păcate, spre acest univers distopic ne îndreptăm cu paşi repezi. Acum, poate că ne permitem să ne amuzăm, dar mâine va fi prea târziu… şi, pentru că îl apreciez pe acel „ciudat” mai mult decât pe cei care stau cu „maţele” în urechi şi cu ochii holbaţi la nimicuri, promit să ofer o carte cu autograf „în direct”, celor pe care am să–i descopăr că citesc în metrou.
Este campania mea de luptă împotriva… ştiţi şi dumneavoastră împotriva cui… Sau nu ştiţi?!
Fragmente din cartea Monada Rațiunii, de Lucian Ciuchiță. Episoadele anterioare le puteți viziona AICI.
MN: Scriitorul Lucian Ciuchiță ne onorează prin faptul că a acceptat să fie și redactor-colaborator al cotidianului online Mangalia News, iar articolele sale pot fi vizionate AICI.
Mangalia News, 10.12.2019.
