Eveniment cultural al Fundației Hesperus, promovat de Mangalia News, publicat la loc de cinste pe site-ul UZPR

0
780
starshiners.ro%20

Este vorba despre articolul Consul onorific al României la Winchester, alături de alte nume remarcabile ale Culturii românești, la recentul eveniment HESPERUS.

UZPR: Recent, (miercuri, 27 noiembrie 2019), a avut loc un Eveniment HESPERUS, la Biblioteca Metropolitană MIHAIL SADOVEANU din București, evenimentul intitulat “Drumul vinului, parfumul literaturii, gustul libertății”, fiind dedicat României Mari și celor 30 de ani de democrație. Invitatul special al acestei manifestări – sponsorizate de SENATOR WINE (director Lucian Neacșu) – a fost Excelența Sa, domnul Călin Humă, Consul onorific al României la Winchester, Marea Britanie.

Unii jurnaliști și-au pus întrebarea – în momentul în care au aflat de titlul manifestării — ce legătură este între vin, literatură și libertate (dacă ar fi să‑l amintim doar pe Omar Khayam, am putea afirma că măcar o parte din răspuns va fi fost dat; dar noi am dorit să păstrăm un moment de reculegere și să vărsăm o picătură de vin în memoria acelor tineri care s‑au jertfit în decembrie, 1989, pentru ca noi astăzi să putem vorbi și trăi în libertate).

Ideea acestui eveniment HESPERUS a plecat de la o manifestare de la Muzeul Satului Dimitrie Gusti, intitulată Drumul vinului, la care au fost invitați de către domnul dr. Rusalin Ișfănoni, renumitul etnolog, mai mulți membri ai Fundației Culturale HESPERUS.

Însă, fiindcă pentru evenimentul HESPERUS și-au manifestat intenția de a participa și cunoscutul om de radio Alexandru Rusu (“Serviciul de noapte, cu Alexandru Rusu”, de la Radio România Actualități) și un invitat al său, scriitorul Lucian Ciuchiță (care și‑a lansat recent două cărți, la GAUDEAMUS și la Montreal, Canada), am considerat necesar să oferim și literaturii o parte din timpul acordat cu generozitate de Biblioteca Metropolitană MIHAIL SADOVEANU, manifestării HESPERUS. (mangalianews.ro).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

MN: Acest fapt ne onorează în mod deosebit și, totodată, ne obligă, pe noi, prietenii și colegii din echipa Mangalia News – editori, redactori, foto-reporteri, colaboratori, IT-iști, să continuăm cu și mai multă dăruire ceea ce am realizat în cei aproape opt ani de zile și de nopți de muncă ”pe ogorul presei virtuale”, zile și nopți dăruite celor peste 3 milioane de cititori pe care-i are cotidianul online Mangalia News, pe toate meridianele lumii. Mulțumim conducerii UZPR, în mod special domnului președinte Doru Dinu Glăvan, pentru această valoroasă apreciere. Vă dorim Sărbători Fericite și un An Nou mai bun, cu sănătate și împliniri! La Mulți Ani!

N.red. MN: Articolul original poate fi citit aici – Excelența Sa, domnul Călin Humă, Consul onorific al României la Winchester, invitat special, alături de alte nume remarcabile ale Culturii românești, la recentul eveniment HESPERUS.

De-a lungul anilor, redacția cotidianului online Mangalia News a avut bucuria de a publica mai multe articole dedicate Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), ce pot fi vizualizate AICI.

Despre Fundația Culturală Hesperus și proiectele sale, puteți citi un serial de articole publicate de Mangalia News, AICI.


Mangalia News, Duminică, 8 decembrie 2019.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply